Pretenţii. Sentința nr. 7844/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7844/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 7844/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7844
Ședința publică de la 02.05.2012
Instanța constituită din:
Președinte- A. T.
Grefier - I. T.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu pârâtele D. A. și C. P., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 24.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, parte integrantă din prezenta, când posibilitate pârâtei să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 02.05.2012, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 26.07. 2011 sub nr._, reclamanta A. DE P. . chemat in judecata pe pârâta C. P., solicitand instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 2939, 65 lei reprezentand cote de intretinere neachitate aferente perioadei noiembrie 2009 – aprilie 2011, 172, 35 lei penalitati de intarziere, obligarea acesteia sa depuna in copie actul de proprietate al apartamentului nr. 49, scara D, etaj 4, . Postavarului nr1, Bucuresti, Sector 3, cu cheltuieli de judecata. .
In motivare se arata ca parata a beneficiat de utilitati, de serviciile de adminsitrare, intretinere si reparatii la partile comune, costurile acestora regasindu-se in cheltuielile de intretinere insa nu a mai achitata cotele de intretinere aferente apartamentului suma totala restanta fiind in valoare de 3112 lei . De asemenea parata a fost notificata prin scrisoare recomanda acu confirmare de primire in data 21.06.2011 privind obligatia de plata a cotelor restante la cheltuielile de intretinere.
Cererea a fsot intemeiata pe dispozitiile Legii 230/2007, HG 1588/2007, art 1073 C.civ., 109 alin 1, art 112, 113, art 242, 274 C..
La data de reclamanta si-a modificat cererea introductiva aratand ca intelege sa se judece in contradictoriu cu paratele C. P. si D. A. si ca solicita obligarea acestora la plata sumei de 7193, 06 lei reprezentand cote restante la intretinere in perioada iulie 2008- aprilie 2010 si februarie 2011- aprilie 2011 in care sunt incluse penalitatile de intarziere si notificarea prin executor judecatoresc.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, astfel cum rezultă din centralizatorul depus de reclamantă la dosar (întocmit pe baza listelor de plată, de asemenea, depuse la dosarul cauzei) pârâtele figureaza la cu datorii la plata cotelor de întreținere astfel: 5875,35 lei cote de întreținere restante aferente perioadei iulie 2008-aprilie 2010, respectiv februarie 2011-aprilie 2011, 1157,71 lei penalități de întârziere aferente perioadei iulie 2008-aprilie 2010, respectiv februarie 2011- aprilie 2011.
De asemenea reclamanta a efectuat cheltuieli in valoare de 160 lei transmitand paratelor notificari prin intemediul executorului judecatoresc in vederea achitarii datoriei.
În drept, instanța urmează a avea în vedere că potrivit art. 46 din legea nr. 230/2007, ,,. toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari,,. De asemenea, potrivit art. 49 din cuprinsul aceluiași act normativ, ,,asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată; penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat,, (potrivit hotărârii adoptate la nivelul adunării generale a reclamantei, s-a stabilit drept cotă de penalități cea maxim admisă de către lege, 0, 2%). De asemenea, potrivit art. 50. alin 1 din legea nr.230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse,, instanța constată că acțiunea introdusă de către reclamantă este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi admisă astfel cum a fost modificata, dispunându-se obligarea pârâtelor la plata sumei de 7193,06 lei din care 5875,35 lei cote de întreținere restante aferente perioadei iulie 2008-aprilie 2010, respectiv februarie 2011-aprilie 2011, 1157,71 lei penalități de întârziere aferente perioadei iulie 2008-aprilie 2010, respectiv februarie 2011- aprilie 2011, 160 lei notificare prin executor judecătoresc.
Vazand dispozitiile art 274 C., intrucat parata se afla in culpa procesuala, va dipsune obligarea acesteia la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta A. DE P. .>cu sediul în București, sector 3, ., . cu pârâtele D. A. și C. P., ambele cu domiciliul în București, sector 3, ., .. D, ..
Obligă pârâtele să achite reclamantei suma de 7193,06 lei din care 5875,35 lei cote de întreținere restante aferente perioadei iulie 2008-aprilie 2010, respectiv februarie 2011-aprilie 2011, 1157,71 lei penalități de întârziere aferente perioadei iulie 2008-aprilie 2010, respectiv februarie 2011- aprilie 2011, 160 lei notificare prin executor judecătoresc.
Obligă pârâtele să achite 850 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.05.2012.
Președinte, Grefier,
A. T. I. T.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7914/2012. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7723/2012. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|