Validare poprire. Sentința nr. 1462/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1462/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 1462/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1462
Ședința publică din data de 08.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte – jud. A. C. M.
Grefier – C. R.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect validare poprire, formulată de către creditorul G. P. WOOD în contradictoriu cu debitorul L. M. și cu terțul poprit B. M. SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea și, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, creditorul G. P. WOOD în contradictoriu cu debitorul L. M. și cu terțul poprit B. M. SA a solicitat pronunțarea unei hotărâri de validare a popririi și obligarea terțului poprit la plata către creditor a tuturor sumelor datorate, care la data de 31.05.2015 erau în sumă de_,59 Euro.
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, asupra căreia reține următoarele:
Potrivit art. 790 alin. 1 NCPC rep., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit art. 651 alin. (1) NCPC rep. (forma în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc), instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În speță, instanța de executare este Judecătoria Sectorului 1 București, în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului L. M..
Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditorul G. P. WOOD – pașaport nr._, cu domiciliul ales la C..Av. F. D. în București, . nr. 5, sect. 1, în contradictoriu cu debitorul L. M., cu domiciliul în sector 1, București, CRETEI, nr. 3, CNP_, și cu terțul poprit B. M. SA, CUI_, cu sediul în sector 1, București, PTA PRESEI LIBERE nr. 3-5, CLADIREA CITY GATE, TURNUL SUDIC, . favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2016.
Președinte, Grefier,
A. C. M. C. R.
← Validare poprire. Sentința nr. 95/2016. Judecătoria SECTORUL 3... | Cereri. Sentința nr. 1213/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
---|