Căsătorie minor. Hotărâre din 27-08-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 10512/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din camera de consiliu din data de 28.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. C.
Grefier – M. maria pană
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de petenta B. W. prin reprezentant legal B. L., având obiect autorizare căsătorie minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta personal și reprezentantul legal al acesteia.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la legitimarea petentei B. W. care prezintă instanței actul de identitate . nr._/2012 și reprezentantului legal al acesteia B. L. care prezintă instanței actul de identitate . nr._.
Avocatul desemnat din oficiu pentru pârât depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța pune în discuția părților competența instanței.
Petenta, prin reprezentant, apreciază competentă Judecătoria Sector 4 București în soluționarea prezentei cauze.
Instanța, verificând competența la primul termen de judecată în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că instanța este legal investită competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul dispozițiilor art. 114 alin.1 Cod de procedură civil raportat la art. 72 alin. 2 Cod civil.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.
Petenta prin reprezentat solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Deliberând asupra probelor solicitate instanța, în temeiul dispozițiilor art. 255-258 Cod de procedură civilă, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depus la dosar, apreciindu-o ca fiind concludentă pertinentă și utilă cauzei putând duce la dezlegarea pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod de procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă părților cuvântul.
Reprezentantul legal al petentei învederează instanței că este de acord cu căsătoria fiicei sale și solicită instanței autorizarea căsătoriei.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.08.2015 sub nr._, petenta B. W., asistată de ocrotitorul legal B. L., a solicitat autorizarea instanței pentru încheierea căsătoriei cu numitul T. I. M..
În motivarea cererii, s-a învederat de către petenta B. W. că urma relației de aproximativ un an și cinci luni cu numitul T. I. M. a rămas însărcinată, în prezent fiind în luna a șaptea de sarcină.
S-a precizat că ambii părinți doresc să păstreze copilul și să-și întemeieze o familie, și de asemenea, mama petentei este de acord cu încheierea căsătoriei.
În privința aspectelor materiale, petenta a arătat că viitorul soț este angajat și realizează un venit lunar net de 1200 lei, iar petenta beneficiază și de sprijinul financiar al mamei și surorii sale, domiciliul comun al familiei urmând să fie la locuința viitorului soț.
In susținerea cererii au fost depuse copii ale actelor de stare civilă, fișa psihologică emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, avizul medicului de familie, declarații olografe.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru si timbru judiciar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Petenta B. W. este în vârstă de 16 ani conform certificatului de naștere anexat (fila 4), având capacitate de exercițiu restrânsă, conform art.41 Cod Civil.
Pentru încheierea căsătoriei, legea prevede ca regulă vârsta de 18 ani. În alin. (2) al art.272 cod civil se prevede și o derogare de la regula mai sus amintită, în cazul în care, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, luând avizul medicului, se poate căsători cu încuviințarea părinților și autorizarea instanței de tutelă.
În speța de față petenta a împlinit vârsta de 16, are încuviințarea mamei exprimată nemijlocit în fața instanței (tatăl fiind necunoscut) și a obținut avizul medical necesar (fila 25).
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 a întocmit un raport de evaluare și consiliere psihologică a minorei în care s-a reținut că aceasta are dezvoltate operațiunile gândirii conform cu nivelul vârstei, nivel intelectual peste medie și este echilibrată emoțional.
Față de aceste aspecte, având în vedere și starea de graviditate a petentei precum și observațiile menționate în raportul de evaluare și consiliere psihologică invocat mai sus cu privire la efectul benefic al întemeierii propriei familii pentru stabilitatea afectivă a petentei, decizia de a se căsători fiind liber consimțită și asumată, iar căsătoria urmează să unească doi tineri care își acordă sprijin în vederea realizării planurilor de viitor, instanța urmează să admită cererea și să autorizeze căsătoria petentei cu dl. T. I. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea petentei B. W. CNP_ cu domiciliul în București, sector 4 ., alături de reprezentantul său legal B. L. CNP_ cu domiciliul în București, sector 4, ., .. 1, . ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 4 ..
Autorizează căsătoria petentei B. W. cu dl. T. I. M..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.08.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. C. M.-M. P.
Red. Jud. AC
Tehnored.MMP/ 4 ex./2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 04/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 8440/2015. Judecătoria... → |
---|