Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 01/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 11827/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 01.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
GREFIER: L. L. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „exercitarea autorității părintești” privind pe reclamantul D. O., în contradictoriu cu pârâta I. A. M., cu citarea autorității tutelare – Primăria Sector 4 București.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 01.10.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.04.2014, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._, reclamantul D. O., în contradictoriu cu pârâta I. A. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către acesta în privința minorului D. V. A., născut la data de 01.07.2001, iar, în subsidiar, suplinirea consimțământului pârâtei la deplasarea minorului împreună cu tatăl său sau cu consimțământul acestuia, în țară și în străinătate pentru a călători în spațiul Uniunii Europene, în Canada și în SUA, precum și suplinirea consimțământului pârâtei în vederea obținerii pașaportului simplu pentru minor, suplinirea consimțământului pârâtei la depunerea de către reclamant a dosarului pentru obținerea documentelor de călătorie și la ridicarea acestora de către reclamant.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Sentința civilă nr. 1690/27.02.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, precum și exercitarea în comun, de către ambii părinți, a autorității părintești cu privire la minorul D. V. A..
S-a susținut de către reclamant că, ulterior pronunțării divorțului, acesta a fost cel care s-a ocupat de creșterea și educarea minorului, fiind ajutat de bunica paternă, în timp ce pârâta nu l-a mai vizitat niciodată pe minor, nu l-a sunat la telefon decât de două-trei ori pe an, nu a plătit niciodată pensia de întreținere, legăturile firești dintre mamă și fiu fiind practic inexistente.
De asemenea, reclamantul a arătat că pârâta refuză să se implice în luarea oricărei măsuri legate de minor, refuzând să răspundă oricărei solicitări legate de interesul copilului. Astfel, timp de mai bine de doi ani de la data divorțului minorul nu a putut să îl însoțească pe reclamant în nicio călătorie în străinătate sau să meargă în tabere ori excursii împreună cu colegii săi, reclamantul neputând obține acordul pârâtei în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 403, art. 398 alin. 1 și 2, art. 486 NCC, art. 18 alin. 2 din legea nr. 272/2004, art. 2 alin. 2, art. 17 alin. 2 din legea nr. 248/2005, art. 192, art. 194 și urm. C.proc.civ.
În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță la niciunul din termenele de judecată pentru a formula apărări.
Instanța a dispus citarea prin publicitate a pârâtei, fiind desemnat totodată un curator special în vederea apărării drepturilor acesteia.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială, martorii D. E. și I. P. fiind audiați în ședința publică din data de 23.09.2015, iar declarațiile acestora consemnate în scris au fost atașate la dosar.
La dosar a fost atașat raportul de anchetă psihosocială întocmit la domiciliul reclamantului, precum și procesul-verbal de audiere minor din data de 23.09.2015.
Analizând actele și lucrările dosaruluiinstanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 14.10.2000, iar la data de 27.02.2012, mariajul acestora a fost desfăcut prin divorț, așa cum reiese din copia sentinței civile nr. 1690/27.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2011 (f. 16-19). În timpul căsătoriei dintre părți, s-a născut la data de 01.07.2001, minorul D. V. A., fiul reclamantului și al pârâtei, conform mențiunilor din certificatul de naștere . nr._ (f. 21).
Prin sentința civilă menționată, s-a dispus totodată ca autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată în comun, de către ambii părinți, iar domiciliul minorului a fost stabilit la tată.
Conform art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești asupra copilului rezultat din căsătorie, instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al minorilor care trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Principiul ocrotirii interesului superior al copilului este prevăzut în mod expres în art. 263 cod civil și de art.2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, și presupune că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
Potrivit articolului 396, alin 1 Cod civil “instanța de tutelă hotărăște, …, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copilului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul de învoiala părților, pe care îi ascultă.”
Astfel, în conformitate cu art. 502 alin. 2, art. 397 și art. 398 Cod civil, instanța reține că după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, cu excepția cazului în care există motive întemeiate ca numai unul din părinți să exercite autoritatea părintească.
Instanța reține că reclamantul a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către tată.
A. părintească, noțiune nouă în dreptul românesc, reprezintă ansamblul de drepturi și obligații pe care părinții le exercită cu privire la minor și la bunurile sale. În concret autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului prin luarea deciziilor importante cu privire la modalitatea de creștere a minorului, la educația acestuia, la pregătirea profesională, etc. În cauza Nielsen contra Danemarcei, pronunțată de CEDO s-a statuat cu titlu de principiu faptul că exercitarea drepturilor părintești reprezintă un drept fundamental al vieții de familie.
Pentru a stabili cum se va exercita autoritatea părintească față de minor, vor fi avute în vedere aspecte precum responsabilitatea părinților, profilul lor socio-moral, capacitatea de a lua decizii importante cu privire la persoana minorului și bunurile acestuia, capacitatea de comunicare a unui părinte față de celălalt, modul în care părinții și-au exercitat îndatoririle față de copii, posibilitatea concretă de a se ocupa personal de minor, și altele.
Potrivit art. 398 Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți presupune în mod necesar existența unei colaborări a părinților, chiar și după separarea acestora, pentru luarea deciziilor în interesul minorului. Din declarația martorilor audiați, precum și din procesul-verbal de audiere minor rezultă că mama nu și-a văzut copilul de câțiva ani și că nu este interesată de minor, cu care nu ține legătura nici telefonic.
De asemenea, susținerile reclamantului în sensul că părțile nu colaborează în ceea ce privește aspectele legate de minor sunt confirmate de martora D. E., din declarația acesteia reieșind că reclamantul a intenționat să plece împreună cu minorul în concediu în străinătate, însă nu a putut face acest lucru întrucât nu a avut acordul pârâtei.
Având în vedere faptul că din întregul material probator administrat nu rezultă că între cei doi părinți ar exista minimul de comunicare necesar pentru luarea unor decizii care să aibă în vedere exclusiv interesul superior al copilului, precum și dezinteresul vădit al pârâtei față de minor, instanța reține că exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți ar aduce prejudicii grave dezvoltării minorului.
De asemenea, distanța dintre locuința minorului și cea a mamei, care are ultimul domiciliu cunoscut în Canada, face ca orice decizie privitoare la minor pentru care ar trebui obținut acordul mamei să fie mult întârziată, ceea ce poate avea consecințe negative asupra copilului.
În cauza dedusă judecății, instanța consideră că exercitarea autorității părintești de către tată este în concordanță deplină cu interesele copilului în vârstă de 14 ani, aflat în plin proces de creștere și educare, astfel cum rezultă din concluziile raportului de anchetă psihosocială efectuat la locuința din România a reclamantului și din susținerile martorilor audiați.
Astfel, din întreg materialul probator administrat, rezultă că minorul locuiește în prezent împreună cu bunica paternă, însă menține o legătură strânsă cu reclamantul, care este plecat în Statele Unite ale Americii pentru a munci, revenind în țară în timpul concediilor.
Pentru toate aceste considerente, instanța va dispune, în baza art. 505, alin 2 raportat la art. 398, alin 1 din Codul civil, exercitarea autorității părintești cu privire la minorul D. V. A., în mod exclusiv de către tată.
Având în vedere soluția de admitere a cererii principale, instanța apreciază că nu se impune să se pronunțe și cu privire la cererea formulată în subsidiar, având ca obiect suplinirea consimțământului pârâtei la deplasarea minorului împreună cu tatăl său sau cu consimțământul acestuia, în țară și în străinătate pentru a călători în spațiul Uniunii Europene, în Canada și în SUA, precum și suplinirea consimțământului pârâtei în vederea obținerii pașaportului simplu pentru minor, suplinirea consimțământului pârâtei la depunerea de către reclamant a dosarului pentru obținerea documentelor de călătorie și la ridicarea acestora de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulată de reclamantul D. O., cu domiciliul procesual ales la „Cabinet de avocat N. C. M.” din București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta I. A. M., citată prin publicitate, respectiv la ultimul domiciliu cunoscut din București, .. 22, ., . și București, sector 1, ., prin afișare la ușa instanței, prin afișare pe portalul instanței, pentru care a fost numit curator G. E. C., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4, cu citarea autorității tutelare – Primăria Sector 4 București.
Dispune exercitarea autorității părintești asupra minorului D. V. A., născut la data de 01.07.2001, în mod exclusiv de către reclamant.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. B. L. L. F.
Red./Dact./ Jud. A.M.B./8 ex./11.2015
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 14/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria... → |
|---|
