Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 226/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 226/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 226/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 226
Ședința din camera de consiliu din data de 12.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte – C. P.
Grefier – M. maria pană
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificând competența la primul termen de judecată în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că instanța este legal investită competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la 30 de zile.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii.
Nemaifiind probe de administrat, instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 05.06.2014, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1295,18 lei debit principal, 1.054,99 lei clauze penale contravaloare echipamente primite în custodie și 0,2 % penalități de întârziere aferente debitului principal, calculat de la data scadenței fiecărei facturi fiscale restante: nr._/18.09.2013 scadentă la 31.10.2013, nr._/20.08.2013 scadentă la 30.09.2013 și nr._/18.07.2013 scadentă la 31.08.2013, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat reclamanta, între părți a fost încheiat contractul de furnizare servicii nr._/01.03.2011, pe o durată inițială de 12 luni, urmând ca, după expirarea duratei inițiale, dacă niciuna din părți nu își manifestă intenția de a înceta contractul, durata acestuia să fie prelungită conform prevederilor art. 2.3. din Condițiile generale din contract. Potrivit clauzelor contractuale, reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de comunicații electronice, în schimbul plății de către beneficiar a tarifelor lunare practicate de R. & R., precum și penalități de întârziere în cazul neplății contravalorii facturilor la termenul scadent.
A precizat reclamanta faptul că a prestat serviciile prevăzute în contract în sarcina sa, emițând în acest sens facturile fiscale sus menționate, însă pârâta a utilizat serviciile furnizate de aceasta fără a respecta obligația corelativă de plată a acestora, până în prezent. Conform prevederilor art. 3.4. din Contract „Beneficiarul se obligă să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la fârșitul lunii respective (termenul de plată)”.
Ca urmare a depășirii termenului de plată, a precizat reclamanta, în baza dispozițiilor art. 3.7 din Contract, debitorul datorează penalități de întârziere de 0,2 % pe zi, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate. De asemenea, potrivit aceluiași articol „totalul penalităților de întârziere datorate de beneficiar poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate”.
Clauzele penale reprezintă contravaloarea echipamentelor primite de debitoare în custodie pentru un număr de 4 modemuri date conform proceselor verbale de predare primire echipamente de comunicații din data de 04.04.2011 (4 echipamente x 60/echipament și cartela S. la cursul de 4,3958 pentru 1 euro) „în cazul încetării contractului din orice motiv ... abonatul se obligă să restituie în stare de funcționare în termen de 2 zile echipamentul de comunicații și cartela sim primite în custodie... în cazul în care echipamentul nu este în stare corespunzătoare de funcționare sau dacă abonatul a pierdut, deteriorat sau i s-a furat orice echipament ... se obligă în același termen de 2 zile ...să achite către R. & R. în mod necondiționat, cu titlu de clauză penală... 55 euro pentru fiecare modem de date și echivalentul în lei al sumei de 5 euro pentru fiecare cartelă S. ...
Astfel, pârâtei i-au fost predate în data de 04.04.2011 modem date seria_ numărul_ și cartela S._, modem date seria_, numărul_ și cartela S._, modem date seria_, numărul_ și cartela S._ și modem date seria_, numărul_ și cartela S._.
Reclamanta solicită a constata faptul că datoria pârâtei este certă, lichidă și exigibilă și rezultă din nerespectarea culpabilă a clauzelor contractului prin neachitarea facturilor fiscale aferente serviciilor de telefonie iar pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
În drept creditoarea a invocat dispozițiile art. 1025 și următoarele Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar următoarele acte în copie conformă cu originalul: facturi fiscale, contract de furnizare servicii, procese verbale.
Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâta, legal citată, nu a completat formular de răspuns la cererea de chemare în judecată, nu a fost reprezentă la judecată.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În fapt, între părți a fost încheiat contractul de furnizare servicii nr._/01.03.2011, pe o durată inițială de 12 luni, urmând ca, după expirarea duratei inițiale, dacă niciuna din părți nu își manifestă intenția de a înceta contractul, durata acestuia să fie prelungită conform prevederilor art. 2.3. din Condițiile generale din contract. Potrivit clauzelor contractuale, reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de comunicații electronice, în schimbul plății de către beneficiar a tarifelor lunare practicate de R. & R., precum și penalități de întârziere în cazul neplății contravalorii facturilor la termenul scadent.
A precizat reclamanta faptul că a prestat serviciile prevăzute în contract în sarcina sa, emițând în acest sens facturile fiscale sus menționate, însă pârâta a utilizat serviciile furnizate de aceasta fără a respecta obligația corelativă de plată a acestora, până în prezent. Conform prevederilor art. 3.4. din Contract „Beneficiarul se obligă să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la fârșitul lunii respective (termenul de plată)”.
Ca urmare a depășirii termenului de plată, a precizat reclamanta, în baza dispozițiilor art. 3.7 din Contract, debitorul datorează penalități de întârziere de 0,2 % pe zi, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate. De asemenea, potrivit aceluiași articol „totalul penalităților de întârziere datorate de beneficiar poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate”.
Clauzele penale reprezintă contravaloarea echipamentelor primite de debitoare în custodie pentru un număr de 4 modemuri date conform proceselor verbale de predare primire echipamente de comunicații din data de 04.04.2011 (4 echipamente x 60/echipament și cartela S. la cursul de 4,3958 pentru 1 euro) „în cazul încetării contractului din orice motiv ... abonatul se obligă să restituie în stare de funcționare în termen de 2 zile echipamentul de comunicații și cartela sim primite în custodie... în cazul în care echipamentul nu este în stare corespunzătoare de funcționare sau dacă abonatul a pierdut, deteriorat sau i s-a furat orice echipament ... se obligă în același termen de 2 zile ...să achite către R. & R. în mod necondiționat, cu titlu de clauză penală... 55 euro pentru fiecare modem de date și echivalentul în lei al sumei de 5 euro pentru fiecare cartelă S. ...
Astfel, pârâtei i-au fost predate în data de 04.04.2011 modem date seria_ numărul_ și cartela S._, modem date seria_, numărul_ și cartela S._, modem date seria_, numărul_ și cartela S._ și modem date seria_, numărul_ și cartela S._.
În drept, în temeiul art. 6 din Legea 287/2009 în vigoare din 01.10.2011 și având în vedere data încheierii contractului (01.03.2011) instanța constată aplicabile în speță dispozițiile Codului civil din 1864.
Față de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, constată aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din 2010, Legea 134/2010, în vigoare din 15.02.2013.
Având în vedere dispozițiile art. 1025 Cod procedură civilă, instanța constată admisibilă cererea pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă.
Se reține referitor la creanța reclamantei că este certă, existența ei rezultând neîndoielnic din contract și din facturile fiscale, este lichidă în sensul art. 662 alin. 3 C.proc.civ, câtimea ei fiind determinată prin facturile fiscale depuse la dosar și privește suma datorată de pârâta debitoare pentru serviciile prestate de reclamantă, însă nu a executat la termenul scadent, astfel că întinderea obligației de plată este conținută de însuși titlul constatator al pretenției.
Creanța este exigibilă, conform prevederilor art. 662 alin. 4 C.proc.civ., obligația fiind ajunsă la data scadenței.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 969 noul cod civil și având în vedere clauzele contractului părților, urmează a admite cererea formulată de reclamantă și a dispune obligarea pârâtei să achite reclamantei 1295,18 lei debit principal, 1.054,99 lei clauze penale contravaloare echipamente primite în custodie și 0,2 % penalități de întârziere aferente debitului principal, calculat de la data scadenței fiecărei facturi fiscale restante: nr._/18.09.2013 scadentă la 31.10.2013, nr._/20.08.2013 scadentă la 30.09.2013 și nr._/18.07.2013 scadentă la 31.08.2013.
În temeiul dispozițiilor art. 451 - 453 Cod procedură civilă, instanța constatând că pârâta a pierdut procesul, urmează a dispune obligarea acesteia să achite reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauză, 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul în București, sector 5, . 2000 Building), nr. 75, .. 2 în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în București, sector 4 ., ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1295,18 lei debit principal, 1.054,99 lei clauze penale contravaloare echipamente primite în custodie și 0,2 % penalități de întârziere aferente debitului principal, calculat de la data scadenței fiecărei facturi fiscale restante: nr._/18.09.2013 scadentă la 31.10.2013, nr._/20.08.2013 scadentă la 30.09.2013 și nr._/18.07.2013 scadentă la 31.08.2013.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, la Tribunalul București, în termen de 30 de zile de la
comunicarea prezentei. Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi 12.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. P. M. M. P.
R. Jud. PC
Tehnored. MMP/4 ex./
← Întoarcere executare. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria... → |
---|