Contestaţie la executare. Sentința nr. 92/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 92/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 92/2015

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 92

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. F.

GREFIER: S. O. A.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorul M. G., în contradictoriu cu intimata . (ROMANIA) SA, având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul, prin avocat V. C., cu delegație la dosar (fila 4), lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul contestatorului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei pentru contestația la executare și de 50 lei pentru suspendarea executării silite.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației la executare, invocate de către intimată.

Apărătorul contestatorului solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației la executare, considerând că intimata este în confuzie în raport de prezenta executare, făcând referire în întâmpinare de o somație la poprire, iar în cauză este vorba de cele două apartamente ale debitorului, scoase la vânzare.

În ceea ce privește obiectul contestației la executare, privind lămurirea, înțelesul și întinderea titlului executoriu, apărătorul contestatorului arată că contestația la executare poate fi făcută oricând în timpul executării silite, până la ultimul act de executare efectuat.

Astfel, consideră că nu există nici un temei pentru a fi respinsă contestația la executare, iar excepția tardivității invocată de către intimată nu se justifică.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea pronunțării pe excepția tardivității formulării contestației la executare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 06.08.2014 sub nr._, contestatorul M. G., în contradictoriu cu intimata . (ROMANIA) SA, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea/încetarea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 3905/2011 al B.E.J. M. A. și lămurirea titlurilor executoriii, precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

În motivare, contestatorul a susținut că debitorului i s-au reziliat contractele de leasing la inițiativa finanțatorului intimat, iar cele două mașini ce au făcut obiectul celor două contracte de leasing au fost preluate în aceeași zi de către finanțator, fără a i se înmâna debitorului vreun act în acest sens (notificarea de reziliere ).

Contestatorul a precizat că la data rezilierii contractelor de leasing și preluarea celor două mașini, toate ratele de leasing scadente erau achitate la zi de către debitor (până în acel moment), inclusiv penalitățile aferente, iar astfel nu înțelege de unde rezultă obligațiile de plată imputate.

S-a mai adăugat de către contestator că acesta nu a semnat niciodată contractele de leasing, iar intimata a săvârșit un fals, punând ultima filă a contractului de leasing unde există semnătura și ștampila contestatorului, acesta preluând leasingul de la S.C. PCPY IMPEX G. SRL în septembrie 2008, iar nu în noiembrie 2007 și respectiv ianuarie 2008; la acea dată utilizator în contractele de leasing nu era contestatorul, ci S.C. DCPV IMPEX G. SRL.

De asemenea, contestatorul a susținut că, prin cesiune, a cedat toate părțile sociale ale societății pe care o reprezenta către o altă societate în anul 2010, iar astfel obligațiile contestatorului ce rezultau din contractele de novație încheiate la data de 08.09.2008 au fost preluate de societatea cesionară.

S-a mai adăugat și că finanțatorul intimat nu a adus la cunoștința debitorului nici un moment că acesta ar mai datora vreo sumă de bani și nu i s-a comunicat nici notificarea de reziliere a contractelor de leasing, așa cum se prevede la art. 8 pct. l din contractele de leasing.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711-718 C.pr.civ.

Contestația la executare a fost timbrată cu suma de 1.000 lei, taxă judiciară de timbru.

La data de 09.02.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a contestației la executare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată (f. 13-18).

În ceea ce privește excepția de tardivitate, intimata a învederat prevederile art. 401 alin. 11 V.C.pr.civ. și art. 401 alin. 1 lit. c V.C.pr.civ., susținând că termenul de prescripție a început să curgă la data de 10.05.2010, iar totodată contestatorul a primit adresa de înființare a popririi în luna martie 2012, așa cum a recunoscut în contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/4/2012.

Pe fondul cauzei, intimata a susținut în esență că nici utilizatorul și nici contestatorul nu au achitat toate sumele datorate în temeiul contractelor de leasing, contestatorul a fost semnatarul contractelor, iar împrejurarea că a cesionat părțile sociale nu îi este opozabilă creditoarei, întrucât calitatea de asociat nu se confundă cu aceea de fidejusor.

În dovedire, intimata a anexat înscrisuri.

În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J. M. A. a comunicat copia certificată a dosarului de executare silită nr. 3905/2011.

Analizând excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de către intimată, instanța reține următoarele:

În urma cererii creditoarei intimate . SA adresată executorului judecătoresc la data de 24.11.2011, B.E.J. M. A. a format dosarul de executare nr. 3905/2011 pentru punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing nr._c/02 din 17.01.2008 și nr._c/01 din 12.11.2007, împotriva debitorului contestator M. G., în vederea recuperării unei creanțe de 58.353,53 lei.

În raport de motivele invocate prin prezenta contestație la executare (contestatorul invocând în esență că nu a semnat contractele de leasing și că nu datorează sumele de bani puse în executare), instanța constată faptul că prezenta contestație la executare privește executarea silită însăși efectuată de B.E.J. M. A. în dosarul de executare silită nr. 3905/2011, nefiind nicidecum și parțial o contestație la titlu, așa cum a intitulat-o contestatorul. În acest sens, instanța constată că reclamantul nu a precizat în ce fel solicită lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării unor clauzelor din titlurile executorii, ci a criticat în esență sumele pentru care s-a declanșat executarea silită.

Potrivit art. 401 alin. 1 lit. c din codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil litigiului de față (în continuare „V.C.pr.civ.”), contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit somația sau la data când a luat la cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație, iar potrivit art. 401 alin. 1 lit. a V.C.pr.civ., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul a luat la cunoștință de actul pe care-l contestă.

În cauza de față, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către intimată, instanța constată că același contestator a mai formulat o contestație la executare cu privire la dosarul de executare contestat și în prezenta cauză, contestația la executare fiind anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr. 8793/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2012 (a se vedea filele 19-20, 22, 41). Astfel, instanța reține că în anul 2012 contestatorul a lua la cunoștință de actele de executare și de executarea silită efectuată împotriva sa în dosarul de executare silită nr. 3905/2011 al B.E.J. M. A..

În raport de acest moment și având în vedere faptul că prezenta contestație a fost introdusă la data de 06.08.2014, instanța reține că aceasta a fost formulată cu mult după expirarea termenului de 15 zile stipulat de art. 401 al. 1 V.C.pr.civ.

Mai mult, în cauza de față instanța apreciază că și dacă s-ar reține că reclamantul a formulat și o contestație la titlu, și aceasta s-a formulat tardiv.

Potrivit art. 401 alin. 11 V.C.pr.civ., contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Astfel cum rezultă din declarația de reziliere emisă de intimată la data de 10.05.2010 (f. 48), instanța constată că intimata a declarat scadența anticipată a contractelor de leasing, astfel că de la acel moment a început a curge dreptul acesteia de a solicita punerea în executare a acestora.

În raport de data de 10.05.2010, la care s-a născut dreptul de a solicita executarea silită pentru toate sumele rezultând din contractele de leasing ce au fost declarate exigibile anticipat, instanța reține faptul că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. 1 teza I C.pr.civ. și art. 6 din Decretul nr. 167/1958 se împlinise la data de 10.05.2013.

Astfel, instanța reține că prezenta contestație s-a formulat oricum în afara termenul de prescripție a dreptului de a se cere executarea silită, fiind așadar tardiv formulată și dacă s-ar reține că reprezintă și o contestație la titlu.

În consecință, instanța va admite excepția tardivității invocată de intimată și va respinge contestația la executare, ca fiind tardiv formulată.

Întrucât intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, instanța va respinge cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de către intimată.

Respinge ca tardiv formulată contestația la executare privind pe contestatorul M. G., cu domiciliul în București, ., ., ., și cu domiciliul ales la C.. Av. V. C., în București, ., nr. 3, ., ., sector 4, în contradictoriu cu intimata . (ROMANIA) SA, cu sediul în București, .. 90-92, . 4.

Respinge cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. F. S. O.A.

Red./Dact. Jud. M.F.4ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 92/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI