Validare poprire. Sentința nr. 47/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 47/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 47/2015

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 47

Ședința din data de 06.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. C.

Grefier - veronica burcin

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea T. C. în contradictoriu cu debitoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT – UNITATEA TERITORIALĂ 350 și cu terții popriți T. I., ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE și M. A. INTERNE (fost M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR), având ca obiect validare poprire.

La apelul făcut în ședință publică a răspuns terțul poprit Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, prin consilier juridic, D. A. E., care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Terțul poprit Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, prin consilier juridic, solicită să se ia act de cererea creditoarei de renunțare la judecarea cauzei formulată la data de 21.11.2014.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de creditoare la data de 21.11.2014 (f. 79).

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 19.05.2014, sub nr._, creditoarea T. C. în contradictoriu cu debitoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT – UNITATEA TERITORIALĂ 350 și cu terții popriți T. I., ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE și M. A. INTERNE (fost M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR), a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună validarea popririi până la concurența sumei de 13.726 lei, conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4090/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2008*.

În drept, creditoarea a invocat încălcarea dispozițiilor art. 786 C.pr.civ. și art. 789 C.pr.civ., precum și art. 41 alin. 4 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta Socială Europeană, art. 7 lit. a pct. I din Pactul International cu privire la drepturile economice și culturale și art. 1 alin. 2 lit. i din O.G. nr. 137/2000.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri (f. 8-30).

La data de 15.10.2014, terțul poprit Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi ca nefondată, invocând nelegalitatea actelor de executare emise de B.E.J. „Casagranda-S. A.” și a depus înscrisuri în susținerea acesteia, iar la data de 29.10.2014 terțul poprit M. A. Interne a depus, la rândul său, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că drepturile bănești solicitate au fost integral achitate.

La data de 21.11.2014 creditoarea a depus cerere de renunțare la judecată, motivată de faptul că debitoarea a achitat toate obligațiile bănești care decurg din titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4090/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2008*.

Având în vedere că, în cauză, creditoarea a declarat verbal că înțelege să renunțe la judecarea cauzei, iar dispozițiile art. 406 Cod de procedură civilă, prevăd că renunțarea la judecată în tot sau în parte poate avea loc oricând, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, instanța va constata manifestarea de voință a creditoarei în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406 Cod.proc.civ constată renunțarea la judecată a reclamantei T. C., cu domiciliul în București, Calea Giulești nr. 109, ., ., sector 6, în contradictoriu cu debitoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT – UNITATEA TERITORIALĂ 350, cu sediul în orașul Popești – Leordeni, ., județul I. și cu terții popriți T. I., cu sediul în București, .. 10, sector 3, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE, cu sediul în București, B-dl. Libertății nr. 12A, sector 5 și M. A. INTERNE (fost M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR), cu sediul în București, ., sector 5.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 06.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. C. V. B.

Red: Jud. M.C./ 7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 47/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI