Contestaţie la executare. Sentința nr. 3271/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3271/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3271/2015
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NUMĂRUL 3271
Ședința din Publică din data de 16.03.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: M. F.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata . și terții popriți B. T. SA, U. Ț. BANK SA si B. G. SOCIETE GENERALE SA, având ca obiect: contestație la executare- suspendarea executării silite.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința din data de 23.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2015, 10.03.2015 și 16.03.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata . și terții popriți B. T. SA, U. Ț. BANK SA si B. G. SOCIETE GENERALE SA a solicitat anularea executării silite însăși din dosarul de executare 1217/2014, anularea tuturor formelor de executare, anularea încheierii din data de 20.05.2015 privind cheltuielile de executare silită, anularea incidentului de plată bancar cu privire la biletul la ordin.
In motivarea cererii, contestatorul a arătat că nu a fost emisă somația cambială prevăzută de art. 61 din Legea 58/1934, sancțiunea nerespectării acestei dispoziții fiind nulitatea executării silite, că biletul la ordin nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de pct. 491 din norma BNR 6/1994, că biletul la ordin pus în executare nu are inserată clauza fără protest și prin urmare creditorul nu este scutit de dresarea protestului, că biletul la ordin a fost lăsat în alb drept garanție pentru plata chiriei din contractul numărul 27 din data de 25.09.2012, că a respectat contractul integral, a plătit chiria pentru utilajele închiriate, însă intimata, în loc să îl restituie, a completat în mod abuziv biletul cu o sumă de bani discreționară și l-a pus în executare doar din dorința de a executa de două ori debitul.
Contestatoarea a mai arătat că în procesul verbal de predare primire încheiat la data de 25.10.2012 este menționat în mod expres că intimata primește în scop de garanție la contractul numărul 27 din data de 25.09.2012 BO . 3BT2036737 emis de B. T., nedatat și fără valoare, că a achitat factura_ din data de 03.12.2012 emisă în baza contractului 27 din data de 25.09.2012 și că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru care s-a început executarea silită.
În contestație se mai arată că înțelege să conteste și cheltuielile de executare silită având în vedere faptul că nu există dovezi pentru acestea, nu sunt detaliate, iar onorariul de executor și de avocat sunt foarte mari.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.711 și urm.
Cererea a fost timbrată cu 1000 lei taxă judiciară.
Intimata a formulat intampinare si a solicitat respingerea contestației la executare ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimata a arătat că a desfășurat relații comerciale cu contestatoarea atât în baza unui contract cât și în formă simplificată, că a reparat utilaje pentru contestatoare în formă simplificată în baza încrederii reciproce între părți, că în data de 01.10.2012 a fost emisă factura fiscală numărul_ în valoare de_,96 lei aferentă prestațiilor pe care le-a îndeplinit pentru contestatoare prin reparațiile aduse MINIINCARCATORULUI TIP BOBCAT 763 h, că față de neplata unor facturi părțile au convenit ca beneficiarul să predea un bilet la ordin în alb pentru garantarea tuturor datoriilor, că inserarea mențiunii 27/_ pe procesul de predare primire a biletului la ordin este făcută cu rea credință, că persoana care a semnat pentru conformitate cu originalul actele depuse de contestatoare este aceeași cu persoana care a semnat procesul verbal de predare primire și procesul verbal de negociere, că la data de 15.11.2012 a fost emisă factura fiscală numărul_ în valoare de_,78 lei ce nu a fost achitată de debitoare, că aceasta recunoaște în procesul verbal de negocieri că nu a achitat facturile fiscale aferente reparațiilor utilajelor.
Intimata a mai arătat că nu există temei legal pentru suspendarea executării silite, că debitoarea a depus la dosar un înscris denumit somație, astfel că s-a emis somația în dosarul de executare 1217/2014, că nefacerea protestului nu absolvă emitentul de obligație, acesta fiind în continuare ținut, opunerea acestei formalități constituind doar apanajul debitorilor de regres, că protestul la neplată se face atunci când creditorul este interesat să își conserve acțiunile de regres împotriva debitorilor de regres, că încheierea de stabilire cheltuieli de executare este legală și temeinică, iar prezenta contestație la executare este făcută cu rea credință și cu scopul de o prejudicia.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 și urm din C.p.civ.
Terțul poprit B. T. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a arătat că nu a primit vreo adresă de înființare a popririi în dosarul de executare 1217/2014 și că au fost respectate toate dispozițiile legale privind înscrierea incidentului de plată.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 din C.p.civ.
La data de 26.01.2015 contestatoarea și-a completat cererea în sensul că solicită anularea executării silite însăși față de faptul că biletului la ordin pus în executare îi lipsesc elementele prevăzute de art. 104 pct. 7 și 8 din Legea 58/1934 respectiv numele și prenumele reprezentantului legal, că intimata încearcă să obțină un alt titlu executoriu prin formularea unei cereri de emiterea ordonanței de plată la Judecătoria sectorului 1 București și că se impune suspendarea executării silite față de faptul că are contracte în derulare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoare:
Intimata . s-a adresat cu cerere de executare silită către B. D. G., L. G. și M. P. împotriva contestatoarei . SRL pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . emis la data de 25.10.2012, scadent la data de 20.03.2014 pentru suma de_,74 lei.
La data de 28.04.2014 a fost încuviințată executarea silită de către judecătoria sectorului 4 București.
La data de 20.05.2014 a fost emisă somația către contestatoare.
La data de 20.05.2014 a fost emisă încheierea de stabilire cheltuieli de executare stabilindu-se cheltuieli în cuantum de_,05 lei din care 6422,15 lei onorariu executor și 5578,76 lei onorariu avocat.
La data de 21.05.2014 au fost emise mai multe adrese de înființare a popririi la mai multe unități bancare.
Contestatorul a formulat contestație la executare, ale cărei motive sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește lipsa somației prevăzută de art. 61 din Legea 58/1934 instanța constată că aceasta există la dosarul de executare, că a fost emisă în data de 20.05.2014 și că aceasta a fost comunicată contestatoarei la data de 23.05.2014 conform dovezii de comunicare aflată la fila 11 din dosarul de executare.
De asemenea, instanța constată că nu s-a făcut dovada formulării opoziției la executare prevăzute de art. 62 din Legea 58/1934.
Potrivit art. 63 din Legea 58/1934 în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19., iar potrivit art. 106 din același act normativ sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozițiunile relative la cambie.
Având în vedere faptul că nu s-a formulat opoziția la executare prevăzută de art. 62 și 63 din Legea 58/1934, criticile privitoare la nelegalitatea biletului la ordin și eventuala lipsă a protestului nu pot fi analizate în prezenta contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm din C.p.civ, în acest caz, legea prevăzând o cale specială de atacare a titlului executoriu chiar dacă acesta nu este o hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește lipsa caracterului cert al creanței, instanța constată că și acesta este neîntemeiat, având în vedere interpretarea per a contrario a art. 12 din Legea 58/1934 care prevede că dacă o cambie, necompletată la emitere, a fost completată fără a se ține seama de înțelegerile intervenite, neobservarea acestor înțelegeri nu va putea fi opusă posesorului, afară numai dacă acesta a dobândit cambia cu rea credință, sau dacă a săvârșit o greșeală gravă în dobândirea ei.
În cauză, instanța constată că a debitorul a emis un bilet la ordin în alb, astfel că semnătura sa pe bilet sunt suficiente pentru obligația sa de plată, nespecificarea datei emiterii la momentul completării biletului la ordin nefiind un motiv de nulitate absolut din moment ce art. 12 din același act normativ dă posibilitatea completării ulterioare a biletului la ordin emis în alb.
În cauză, biletul la ordin a fost completat pentru plata datoriilor din facturile_ din data de 01.10.2012 în cuantum de_,96 și din factura_ din data de 05.11.2012 în cuantum de_,78 lei, ambele semnate și acceptate la plată de contestatoare .
În ceea ce privește emiterea biletului la ordin ca și garanție, instanța constată că există două exemplare de procese verbale de predare primire a acestui bilet la ordin prezentate de părți, pe unul este înscris numărul 27/25.09.2012, iar pe altul nu apare nici o mențiune la rubrica contract. Având în vedere că în contractul numărul 27/25.09.2012 nu se prevede expres că pentru garantarea plății chiriei se va preda un bilet la ordin în alb, coroborat cu faptul că mențiunea numărul 27/25.09.2012 este scrisă cu pixul și cu faptul că pe exemplarul creditoarei nu apare această mențiune, instanța constată că intenția părților la momentul predării în alb al biletului la ordin a fost de a garanta toate datoriile contestatoarei față de debitoare ulterioare și doar acelea rezultate din contractul 27/25.09.2012.
De asemenea, instanța constată că introducerea unei acțiuni de ordonanță de plată din partea creditoarei nu este motiv de nulitate pentru executarea silită.
Față de toate acestea, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect față de faptul că nu a putut fi pusă în discuția părților până la acest termen, iar cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata de despăgubiri și la plata unei amenzi civile va fi respinsă ca neîntemeiată, față de faptul că nu s-a făcut dovada relei credințe în formularea cererii și a unui prejudiciu., sarcina probei fiind a intimatei conform art. 10 din C.p.civ..
Va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE:
Respinge contestația la executare . SRL, cu sediul procesual ales la C.. Av. T. M. din București, ., numărul 39, . 2, ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul procesual ales la C.. Av. B. C. din București, Int. Gliei, numărul 14, sector 4, și terții popriți B. T. SA, cu sediul în Cluj N., . 8, jud. Cluj, U. Ț. BANK SA cu sediul în București, . F, sector 1 si B. G. SOCIETE GENERALE SA cu sediul în București, . 1-7, . 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata de despăgubiri și la plata unei amenzi civile ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea să achite intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat redus.
Cu apel în 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/ dact. MF/ 7 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5515/2015. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8032/2015. Judecătoria... → |
---|