Contestaţie la executare. Sentința nr. 1971/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1971/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1971/2015
ROMÂNIA
Judecătoria Sectorului 4 București
Sediu: .-4, Sector 4 Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1971
Ședința publică din data de 17.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: E. D.
Grefier: T. C. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorii A. C., A. A. și A. A. și pe intimații . și ., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Calarasi, sub dos nr_ si pe rolul acestei instante sub dos nr_, in urma declinarii competentei de solutionare a cauzei, contestatorii A. C., A. A. și A. A. in contradictoriu cu intimații . și . au formulat contestație la executare, solicitând instanței admiterea contestației, anularea tuturor formelor de executare efectuate in cadrul dosarului de executare 607/2013 al B.E.J.A. “Aequitas, suspendarea executării silite pina la soluționarea prezentei contestații.
În motivarea contestației, se arata ca intre creditoarea intimata in prezenta cauza S.C. V. R. S.A. si .. s-au incheiat doua convenții de credit sub numerele 40/DV/20.11.2007 si 41/DV/20.11.2007, asa cum rezulta din inscrisurile pe care le depunem alaturat prezentei cereri.
Intrucit debitoarea, societatea comerciala T. S.R.L., nu a achitat ratele contractelor de credit menționate mai sus in termenul convenit, s-a ajuns la faza executării silite, motiv pentru care s-a solicitat instanței de judecata incuviintarea executării silite, condiții in care Judecătoria Calarasi a pronunțat in camera de consiliu incheierea din data de 03.12.2013 in cadrul dosarului nr._ . Este de retinut ca, potrivit acestei incheieri, urmeaza sa se constate ca s-a incuviintat inceperea executării silite pentru suma de 109.535 lei in temeiul convenției de credit 4 l/DV/20.11.2007 si in suma de 4958,65 in temeiul convenției de credit 41/DV/20.11.2007.
Sumele pe care le-a incuviintat Judecătoria Calarasi a fi executate silit sunt confirmate prin angajamentul de plata 358.013/19.12.2013, convenție prin care părțile, respectiv .. ca debitoare si S.C. V. R. S.A., cu stabilit o rescadentare a sumelor datorate si alte termene de exigibilitate a debitului datorat.
Ori, din aceasta perspectiva, considera ca executorul judecătoresc procedează la punerea in executare a doua titluri executării, contracte/conventii de credit care nu conțin sume care sa fie exigibile, scadente la plata, ca efect al convenției pârtilor care au stabilit noi termene de plata, asa cum rezulta din angajamentul pe care il anexeaza cererii.
Un alt motiv de nelegalitate al executarii silite il reprezinta faptul ca din conținutul celor doua convenții, respectiv 40 si 41/DV/20.11.2007, acestea nu poarta ambele semnătură petentilor in calitate de garanți, ci numai convenita nr. 41/DV/20.11.2007 este semnata de contestatori, convenție din care, la data incuviintarii executării silite se mai datora suma de 4958 lei, suma care in prezent este achitata.
Așadar, desi se invoca in somația de plata si adresa de infiintare a popririi o suma de 155.449 lei reprezentind debit restant, se poate observa ca petentii nu sunt obligați si tinuti decit in limita sumei de 4958 lei, intrucit nu au semnat si nu le este opozabila convenția nr. 40/DV/20.11.2007, deoarece au semnat numai convenita 41/DV/20.11.2007, iar suma de 4958 lei este achitata in prezent, astfel incit executarea silita a ramas fara obiect in privința noastra, fiind nelegala. Referitor la achitarea sumei aferente convenției 4 l/DV/20.11.2007, aratam faptul ca prin poprire s-au retinut din veniturile susbemnatului, A. A., suma de 2318 lei (respectiv perioada septembrie 2013-februarie 2014 cite 309 lei si martie 2014 - 464 lei) iar .. a achitat sumele restante la zi, potrivit graficului convenit de către parti, respectiv suma de 28.300 lei.
În drept, cererea s-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 711 si urm. N.C.pr. civ.,
În probațiune, a solicitat înscrisuri.Contestatia a fost timbrata cu taxa de timbru in suma de 1000 si
Intimata . SA a depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrarii cererii, excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei Calarasi, excepția de tardivitate a contestațieiimpotriva executarii insasi., Considera ca termenul de 15 zile a fost depasit, petentii luand cunostinta de executare in cursul anului 2013 .
Pe fondul cauzei precizeaza urmatoarele: Titlurile executorii sunt reprezentate de convențiile de credit nr.40/DV/20.11.2007 si nr41/DV/20.11.2007 si actele adiționale la acestea, inclusiv contractele de garanție personala.
Potrivit dispozițiilor art.120 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului “Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reala sau personala, incheiate cu o institutie de credit constituie titluri executorii.”
Condițiile acceptate de parti la momentul semnării convenției de credit reprezintă legea pârtilor in virtutea dispozițiilor imperative ale art.969 si urm. cod civil vechi. Contestatorii aveau obligația de a plați costul creditelor in locul debitoarei .. In Secțiunile 6 si 7din condițiile generale ale convențiilor de credit se indica in mod expres obligațiile contestatorilor. Obligația principala de plata a ratelor de credit la termenele scadente este prevăzută in mod expres la art.7.1 lit.b) din condițiile generale ale convenției de credit.Contestatorii nu au achitat sumele aferente costurilor creditelor, ei avand calitatea de garanți personali.
Creanța este certa, lichida si exigibila in conformitate cu prevederile art.662 C.pr.civ. Creanta este exigibila - intrucat termenul de plata s-a împlinit, creditul impreuna cu toate costurile sale fiind scadente prin neindeplinirea obligațiilor de plata de către contestatori in termenele agreate de parti conform planului de rambursare. Ambele convenții de credit sunt scadente intrucat debitoarea. si nici contestatorii nu au respectat oblisatiile de plata asumate prin convențiile de credit.
In drept, s-au mentionat disp. art. 205 C..
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
Intimata . a depus la dosar întâmpinare, prin care solicitat admiterea contestatiei la executare. In motivare a aratat ca datorita situației generale a economiei si situației de criza economica societatea dupa anul 2011 a inceput sa achite cu intarziere ratele contractelor de credit menționate mai sus,acestea au fost declarate anticipat scadent si s-a ajuns la faza executării silite încuviințarea executării silite a fost facuta pentru suma de 109.535 lei in temeiul convenției de credit 40/DV/20.11.2007 si in suma de 4958,65 in temeiul convenției de credit 41/DV/20.11.2007.Convenția de credit 41/DV/20.11.2007 a fost modificata prin actele adiționale ulterioare, ultimul act adițional nr 7/12.01.2011 prin articolul 5 punctul 7 introducând garanții personale(fidejusiune) ale celor 3 contestatari convenție semnata de aceștia,cealalta convenție de credit 40/DV/20.11.2007 ramanand nemodificata neexistand garanții personale-fidejusiune si nici o semnătură a celor trei contestatari. Pentru aceste doua convenții de credit a existat o garanție reala imobiliara (ipoteca)asupra unui imobil -teren ,ipoteca evaluata la momentul acordării celor doua credite de un evaluator atestat ANEVAR agreat de ..Din pacate acesta garanție a fost vanduta puternic subevaluat la sub 1/3 din evaluarea facuta de expertul desemnat de către B. Aequitas In acest context am formulat contestație la executare solicitând anularea executării cu privire la aceasta vanzare imobiliara.
Prin angajamentul de plata incheiat sub numărul_/19.12.2013 s-a eșalonat plata acestor doua convenții potrivit unui grafic stabilit de comun acord cu .,intelegere care a fost respectata de societatea noastra prin aceste plați consideram convenția de credit nr 41/DV/20.11.2007 ca fiind achitata.Cealalta convenție 40/DV/20.11.2007 va fi achitata conform intelegerii.
In drept, s-au mentionat disp. art. 205 C..
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta constata urmatoarele:
In examinarea excepției tardivitatii formularii contestatiei la executare , instanța reține următoarele:
Potrivit Art. 714. - (1) Daca prin lege nu se prevede altfel, contestatia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data cand:
1. contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care il contesta;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, dupa caz, instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;
3. debitorul care contesta executarea insasi a primit incheierea de incuviintare a executarii sau somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit incheierea de incuviintare a executarii si nici somatia sau executarea se face fara somatie.
Instanta va inlatura apararea intimatei in sensul ca executarea silita a fost cunoscuta inca din cursul anului 2013, deoarece in cauza se contesta executarea insasi dar si actele de executare respectiv poprirea infiintata prin adresa de poprire din 25.02.2014, comunicate la 05.03.2014, iar contestatia la executare a fot depusa la 20.03.2014, astfel ca instanta apreciaza formulata in termen contestatia la executare.
Pe fondul cauzei, instanta constata ca intre . si . au fost incheiate 2 conventii de credit 40/DV/20.11.2007, pentru un credit in valoare de 151.300 lei si Convenția de credit 41/DV/20.11.2007 pentru suma de 40.041,31 lei.
La data de 16.04.2013, intimata . a formulat cerere de executare silită adresată B.E.J.A. “Aequitas pentru punerea în executare a titlului executoriu, Conventia de credit 40/DV/20.11.2007, pentru o suma restanta de 141.818,56 lei si Convenția de credit 41/DV/20.11.2007, pentru suma restanta de 5.079,49 lei contract de asistenta juridica nr_/19.07.2010, fiind format dosarul de executare nr. 607/2013 .
Prin încheierea din data de 26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de Conventia de credit 40/DV/20.11.2007, si acte aditionale ulterioare, Convenția de credit 41/DV/20.11.2007 si acte aditionale ulterioare si Garantia personala accesoriu al Conventiei nr 40/DV/20.11.2007 , Garantia personala accesoriu al Conventiei nr 41/DV/20.11.2007, impotriva debitorilor garanti personali ai ., respectiv contestatorii din prezenta cauza.
A fost demarata executarea silita in modalitatea popririi impotriva debitorilor precum si executarea silita imobiliara, incuviintata de Judecatoria Calarasi, în calitate de instanță de executare, a și încuviințat executarea silită imobiliara în cauză, prin încheierea din data de 23.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ .
Asa cum au aratat chiar petentii, potrivit acestei incheieri, urmeaza sa se constate ca s-a incuviintat inceperea executării silite inlimita creditului restant de 146.898,05 lei, practic suma pentru care intimata a formulat cererea de executare silita, iar faptul ca ulterior suma a crescut la 155.749,42 lei, deriva din faptul ca s-au adaugat cheltuieli de executare in suma de 8.851,37 lei, asa cum suma restanta se poate majora in continuare cu dobanzi penalizatoare, iar executarea silita nu se poate sustine ca ar fi nelegala intrucat nu ramane fixa la suma incuviintata de instanta, asa cum gresit considera petentii.
Conform disp. art. 662 C. Art. 662. - (1) Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila.
(2) Creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu.
(3) Creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.
Contestatorii au formulat apararile in sensul ca acesta creanta, in suma totala de 155.749,42 lei si exigibila, intrucat a intervenit Angajamentul de plata incheiat sub numărul_/19.12.2013 s-a eșalonat plata acestor doua convenții potrivit unui grafic stabilit de comun acord cu .,intelegere care a fost respectata de societate, prin aceste plați consideram convenția de credit nr 41/DV/20.11.2007 ca fiind achitata. Cealalta convenție 40/DV/20.11.2007 va fi achitata conform intelegerii.
In primul rand este de observat ca acest Angajament de plata este incheiat dupa data sesizarii executorului 16.04.2013, asadar ulterior constituirii dosarului de executare si dupa obtinerea incuviintarilor executarii silite. In concluzie, la data inceperii executarii silite creanta intrunea conditiile de a fi certa, lichida si exigibila. Prin acest Angajament de plata nu se face dovada ca debitorii au obtinut din partea creditorului si o suspendare a executarii potrivit art 700 C., motiv pentru care acest act nu are relevanta juridica sub aspectul exigibilitatii creantei in cadrul executarii silite. f 53 dos .
Angajamentul constata doar ca debitul restant aferent Conventiei 40/DV/20.11.2007 este de 156.574,67 lei la data de 19.12.2013 iar pentru Convenția de credit nr 41/DV/20.11.2007 restanta este de 11.138,95 lei si se angajeaza sa achite la 18.12.2013 suma de 16.300 lei si apoi esalonat cate 4000 lei pana la 18.05.2014 . In niciun caz acesta esalonare nu acopera creanta totala solicitata de intimata.
In fine, au mai aratat contestatorii ca apreciaza nelegala executarea silita intrucat nu sunt obligați si tinuti decit in limita sumei de 4958 lei, deoarece nu au semnat si nu le este opozabila convenția nr. 40/DV/20.11.2007. Au semnat numai convenita 41/DV/20.11.2007. Aceast motiv este neintemeiat, iar contestatorii omit sa spuna faptul ca aparte de actele aditionale la Conventiile de credit, au semnat personal o Garantie personala accesoriu la Convenția de credit nr 40/DV/20.11.2007 la data de 12.01.2011, pentru creditul in suma de 151.300 lei acordat societatii comerciale ., precum si Garantie personala accesoriu la Convenția de credit nr 41/DV/20.11.2007 la data de 12.01.2011, pentru creditul in suma de 25.706,68 lei acordat societatii comerciale, filele 53- 56 dos executare.
Potrivit dispozițiilor art.120 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului “Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reala sau personala, incheiate cu o institutie de credit constituie titluri executorii.”
In contractele de garantie s-a stipulat ca, petentii, care sunt si asociati ai . se obliga neconditionat si irevocabil, renuntand la beneficiul de diviziune si discutiune sa platesca integral in locul debitorului toate sumele ocazionate de nerespectarea conventiei de credit.
Asadar, prezumția de solidaritate se aplică fidejusorului. Fidejusiunea sau cauțiunea este un contract unilateral prin care o persoană numită fidejusor se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează în cazul în care acesta nu o va executa.
Daca de regula obligația fidejusorului este subsidiară și accesorie, iar fidejusorul poate fi urmărit de creditor numai dacă debitorul nu și-a executat obligația asumată, fidejusorul nu mai beneficiază de beneficiul de discuțiuneși de beneficiul de diviziune, intrucat prin clauza contractuala a renuntat la beneficiul de discutiune si diviziune”
Pe de alta parte, daca in dreptul comun, divizibilitatea obligației este regula, iar solidaritatea excepția întrucat solidaritatea nu se prezumă si trebuie stipulată expres, potrivit art. 1041 C.civ., prevederile art. 42 alin. 1, din Codul Comercial instituie o prezumție de solidaritate a codebitorilor: "în obligațiunile comerciale codebitorii sunt ținuți solidaricește, afară de stipulație contrară" iar fidejusorul nu mai beneficiază în materie comercială de beneficiul de discuțiuneși de beneficiul de diviziune consacrate de Codul civil în art. 1663, 1664 și 1667 Cciv in vigoare la data semnarii Contractului de garantie .Prezumția de solidaritate a codebitorilor în materie comercială are menirea de a proteja pe creditor, constituind o adevărată garanție a executării creanței sale,, pe această cale se înlătură riscul pe care îl implică o eventuală insolvabilitate a unuia dintre codebitori, creditorul având posibilitatea să urmărească pe ceilalți codebitori..
Conform art. 711 C. Impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.Aceasta întrucât actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale, spre a nu se prejudicia drepturile părților sau a altor persoane, contestația la executare fiind mijlocul procedural prin care părțile vătămate prin executare se pot plânge instanțe competente, în scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare sau a executarii.
Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că actele de executare in modalitatea popririi, efectuate in dosar de executare de executare 607/2013 al B.E.J.A. “Aequitas au caracter legal și temeinic, precum si faptul ca nu s-au retinut motivele de nelegalitate a executarii silite insesi, invocate de petenti, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cerere contestatorului având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718 alin 1 C.proc.civ., ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță determinat potrivi alin 2 din art 718 C.”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință ,motiv pentru care instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestatia la executare formulată de A. C. și A. A., ambii cu domiciliul în Călărași, ., județ Călărași și A. A. cu domiciliul în Călărași, .. 9, ., ., județ Călărași și pe intimații . - sector 2, București, Șos P.-.. 42, . . - Călărași, ., județ Călărași, ca neîntemeiată.
Respinge cererea având ca obiect suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17.02 .2015.
PREȘEDINTE,GREFIER
E. D. T. C. M.
Red./ Jud. E.D./7 ex./febr. 2015
← Uzucapiune. Sentința nr. 1898/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1196/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|