Contestaţie la executare. Sentința nr. 1539/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1539/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1539/2015
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 1539
Ședința din Publică din data de 09.02.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: M. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea U. „S. HARET”în contradictoriu cu intimatul D. C. A. având ca obiect: contestație la executare-suspendarea executării silite-întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar copiile dosarului de executare nr. 505/2014, iar intimatul a depus la dosar concluzii scrise.
Instanța în baza art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, verificând din oficiu la prima zi de înfățișare competența acestei instanțe, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză față de dispozițiile art.650 C.p.c. după care în temeiul art. 258 C.p.c. încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisurile de la dosar si nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, constată cauza in stare de judecată si o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2014 cu numărul_, contestatoarea U. S. HARET a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul D. C. A. , anularea formelor de executare începute în dosarul nr. 505/2014, al B. M. C., anularea somației și a actelor subsecvente emise în dosarul de executare mai sus menționat, anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de judecată, suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și timbru judiciar, și onorariul avocatului.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat, în esență că și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin titlu executoriu anterior încuviințării executării silite, că la data de 05.03.2014 a completat formularul diplomei de licență pentru contestator, că a anunțat acest lucru pe site-ul universității nefiind vina sa că intimatul nu a venit să ridice diploma de licență care se predă personal titularului, că sumele stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită nu se justifică, instanța putând chiar din oficiu să le reducă potrivit art. 451 alin.2 din C.p.civ. și că potrivit titlului executoriu ea își putea îndeplini obligațiile sale ulterior emiterii avizului de către Ministerul Educației Naționale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.711-717, 718-719 Noul C.proc.civilă.
S-a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223 NCPC.
Contestația la executare a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 448,1 Contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că intimata nu și-a respectat obligațiile stabilite prin titlu executoriu.
Intimata a invocat dispozițiile art. 205 NCPC.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1184 din data de 05.03._ pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă la data de 30.10.2013, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, printre care și a reclamantului D. C. A., a fost obligată pârâta U. S. Haret să elibereze diploma de licență în favoarea reclamantei. Prin aceeași sentință s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret, fiind obligat chematul în garanție Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului să furnizeze pârâtei materialele tipizate cu regim special necesare pentru eliberarea diplomelor de licență.
La data de 12.03.2014, creditorul formulat cerere de executare silită împotriva debitorilor în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1184 din data de 05.03._ pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă la data de 30.10.2013.
Cererea a fost depusă la B. M. C., fiind format dosarul de executare nr. 503/2014, iar prin Încheierea din data de 12.03.2014 a fost admisă cererea de executare silită.
Prin încheierea din Cameră de Consiliu din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei U. S. Haret și a debitoarei Ministerul Educației Naționale.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 27.03.2014 au fost stabilite cheltuieli de executare în valoare de 6842,15 RON.
La data de 27.03.2014 a fost emisă somația către contestatoare prin care i s-a pus în vedere să își îndeplinească obligațiile stabilite prin titlu executoriu și să achite suma de 6842,15 RON reprezentând cheltuieli de executare.
La data de 24.04.2014, a fost emisă adresa de înființare a popririi asupra conturilor contestatoarei deschise la terțul poprit Unicredit Tiriac Bank, până la concurența sumei de 6482,15 contestatoarea fiind înștiințată cu privire la înființarea popririi.
Suma de 6482,15 de RON a fost consemnată de către debitoare pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc potrivit recipisei de consemnare BREL_, această sumă fiind eliberată creditoarei la data de 06.05.2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, ,,Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare”.
Potrivit art. 8, alin.1 din Ordinul nr. 2284/2007, ,,Formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 9 din același act normativ, ,, Formularele actelor de studii sunt preluate în cadrul instituției, în baza unui proces-verbal de predare-primire încheiat între delegatul instituției și persoana cu atribuții în acest sens din cadrul instituției, completându-se în mod corespunzător registrele de evidență”.
Instanța apreciază că îndeplinirea obligației de a face stabilită prin titlul executoriu trebuia realizată cu respectarea procedurii și în condițiile prevăzute de Ordinul nr. 2284/2007, și anume anterior eliberării diplomei de licență de către contestatoarea U. S. Haret era necesară aprobarea de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a tipării formularelor tipizate, ulterior, aceste formulare să fie tipărite de către unitatea de specialitate, și apoi aceste formulare tipărite să fie achiziționate de contestatoare de la unitatea care le-a tipărit, pentru ca ulterior să se procedeze la completarea și la eliberarea diplomei de studii de către contestatoare.
Contestatoarea a efectuat demersurile în vederea îndeplinirii obligației de a elibera intimatei diploma de licență anterior formulării cererii de executare silită, având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată la data de 12.03.2014, iar diploma de licență a fost completată la data de 05.03.2014, așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 27 din dosar.
Prin adresa din data de 03.03.2014, Direcția Generală Juridică și Direcția Generală de Învățământ Superior din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au comunicat Universității S. Haret faptul că a avizat achiziționarea de formulare tipizate în număr de 41 pentru actele de studii destinate absolvenților, conform comenzii către ROMDIDAC SA.
U. S. Haret a completat la data de 05.03.2014 formularul diplomei de licență pentru creditorul intimat.
Prin urmare, nu se poate reține un refuz al contestatoarei de a își îndeplini obligația de a face stabilită prin titlul executoriu și întrucât nu este îndeplinită condiția refuzului, expres prevăzută în dispozitivul titlului executoriu, instanța apreciază că executarea silită este nelegală, obligațiile stabilite prin titlu fiind îndeplinite anterior formulării cererii de executare silită.
În conformitate cu dispozițiile art. 703 NCPC, ,, Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător”.
Pe cale de consecință, instanța va admite contestația la executare, urmând a anula actele de executare efectuate de B. M. C. în dosarul de executare nr.505/2014.
De asemenea, în baza art. 711 alin.3 din C.p.civ., instanța va anula încheierea de încuviințare a executării silite din data de 21.03.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul_, față de faptul că la data formulării cererii de executare silită, obligația stabilită prin titlu în sarcina contestatoarei era îndeplinită.
Instanța nu poate avea în vedere motivarea intimatului din întâmpinare deoarece în titlu executoriu se arată clar că debitoarea este obligată să elibereze diplomele de licență pentru reclamanți, obligație îndeplinită la data de 05.03.2014, având relevanță data ridicării acesteia de către intimat.
În ceea ce privește cerere contestatoarei având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718, alin.1 NCPC ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, instanța constată că aceasta este întemeiată, față de faptul că executarea silită va fi anulată și față de faptul că executarea silită a fost finalizată. Astfel, în temeiul art. 722 alin.1 și 723 din C.p.civ., instanța va dispune întoarcerea executării silite și va obliga intimatul să plătească contestatoarei suma de 6842,15 lei.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată instanța urmează să constate că potrivit dispozițiilor art. 453, alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă ,, Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 451, alin.1 Noul cod de Procedură Civilă ,,Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.
Instanța va obliga intimata care a decăzut în pretenții la plata către contestatoare a sumei de 968,1 de RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat achitat de contestatoare în prezenta cauză.
Va obliga contestatoarea să achite B. M. C. suma de 30 de lei contravaloarea fotocopierii dosarului de executare în baza art. art. 716 alin.12 și art. 286 din C.p.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea U. „S. HARET” cu sediul in București, .. 13, sector 3 în contradictoriu cu intimatul D. C. A. cu domiciliul ales la C.. Av. G. A. din Târgoviște, ., ., Județul Dâmbovița.
Anulează întreaga executare silită din dosarul 505/2014 al B. M. C..
Anulează încheierea de încuviințare a executării silite din data de 21.03.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul_ .
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Admite cererea de întoarcere a executării silite.
Dispune întoarcerea executării silite în dosarul 505/2014 al B. M. C..
Obligă intimatul să plătească contestatoarei suma de 6842,15 lei .
Obligă intimatul să achite contestatoarei suma de 968,1 lei cheltuieli de judecată.
Obligă contestatorul să achite B. M. C. suma de 30 de lei reprezentând cheltuieli de fotocopierea dosarului de executare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/Dact. FM- 4 ex
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1218/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2168/2015. Judecătoria... → |
---|