Contestaţie la executare. Sentința nr. 629/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 629/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 629/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 629
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. F.
GREFIER – S. O. A.
Pe rol, soluționarea cererii formulate de contestatorul DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, în contradictoriu cu intimata G. M. și terțul poprit A. DE T. SI contabilitate PUBLICA A MUNICIPIULUI BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare – suspendarea executării silite - perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în baza art. 104 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, față de lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu perimarea cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.10.2012 sub nr._/299/2012 la Judecătoria Sectorului 1 București, contestatorul DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, în contradictoriu cu intimata G. M. și cu terțul poprit A. DE T. SI contabilitate PUBLICA A MUNICIPIULUI BUCURESTI, a formulat contestație la executare cu privire la adresa de înființare a popririi emisă în dosarul de executare nr. 199/2012 al B.E.J. D. D. Crenguța, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 399-403 V.C.pr. civ. Și OUG 71/2009 aprobată prin Legea 230/2011.
Prin sentința civilă nr. 7639 din data de 05.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, instanța a excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare Judecătoriei Sectorului 4 București, formându-se în acest sens dosarul nr._ la data de 29.05.2013, pe rolul acestei instanțe.
Analizând actele dosarului, instanța reține că ultimul act de procedură în vederea judecării cauzei a fost îndeplinit la data de 11.12.2013, când cauza a fost suspendată în baza art. 1551 V.C.pr.civ., pentru neîndeplinirea de către contestator a obligațiilor impuse de instanță prin încheierea de ședință din data de 13.11.2013 – de a preciza în mod concret adresa de înființare a poprii cu privire la care solicită anularea.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 din codul de procedură civilă de la 1865 (aplicabil litigiului de față), orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 V.C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța va admite sesizarea din oficiu și în temeiul art. 248 – 252 V.C.pr.civ. va constata perimarea acțiunii civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea cererii de chemare în judecată privind pe contestatorul DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în București, .. 79-81, sector 1, în contradictoriu cu intimata G. M., cu domiciliul în A. I., ., nr. 2, județ A., și terțul poprit A. DE T. SI CONTABILITATE PUBLICA A MUNICIPIULUI BUCURESTI, cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 6-8, sector 4.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./ 5ex./
← Evacuare. Sentința nr. 595/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI | Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 613/2015.... → |
---|