Evacuare. Hotărâre din 13-11-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 14023/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Î N C H E I E R E

Ședința publică din data de 29.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. F.

GREFIER – A. B.

Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamantul P. A. B. în contradictoriu cu pârâții Bușega E., Bușega G., Bușega M. și C. A., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică reclamantul personal și asistat, pârâta Bușega E. personal și asistată și pârâții Bușega G., Bușega M. și C. A. prin apărător.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantului depune la dosar înscrisuri în copie xerox.

Apărătorul pârâților precizează că reclamantul trebuia să depună toate înscrisurile odată cu cererea de chemare în judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată prin răspunsul la întâmpinare și evacuarea pârâților din spațiul pe care îl ocupă în mod nelegal fără titlu. Arată că s-a invocat un antecontract, o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare efectuată de către un avocat într-un mod nejuridic, pe de o parte precizează că este promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare iar pe de altă parte se precizează că s-ar fi plătit prețul. Defunctul, care a fost proprietar, atestă și prin declarația sa precum și în fața psihiatrului, faptul că s-a dat un avans de circa 6.000 lei, însă nici cu privire la acest aspect nu este sigur. Mai precizează că într-adevăr în anul 2011 s-a efectuat o expertiză medico-legală din care rezulta faptul că C. V. nu ar fi fost bolnav psihic, însă promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a fost făcută în anul 2008. Certificatul medico-legal din data de 2011 a fost efectuat în preambulul actului de donație pentru a se atesta faptul că donatorul este apt să încheie un asemenea act juridic. Solicită a se avea în vedere și faptul că acea promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nu poate fi luată în considerare ca fiind un act juridic întrucât conform Legii nr.51/1995 avocații au dreptul să ateste semnături și conținut de acte însă nu să încheie acte de vânzare-cumpărare. Arată că la dosar nu există nici un document care să le confere celor patru pârâți vreun drept de a locui în imobilul reclamantului. Solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. depune la dosar chitanța privind onorariul de avocat. De asemenea solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.

Apărătorul pârâților solicită respingerea acțiunii având în vedere că reclamantul, în cererea pe care o formulează nu redă de o manieră fidelă realitatea. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul pretinde că momentul la care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a constatat că două camere sunt ocupate de către pârâți. Ulterior, s-a demonstrat faptul că reclamantul avea deplină cunoștință de acest aspect, de faptul că pârâții ocupă imobilul cu acordul autorului reclamantului. S-a demonstrat de asemenea că există un titlu valabil, există o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare care este în această formă întrucât actele necesare care trebuiau să stea la baza acestuia, respectiv cadastru și intabulare nu erau la momentul respectiv încă încheiate, din vina reclamantului. Banii au fost dați în vederea achiziționării imobilului respectiv. Nu se face vorbire în nici un moment de returnarea banilor și de asemenea nu s-a făcut vorbire de vreo acțiune prin care respectivul contract să fi fost desființat. De asemenea, arată că pârâții ocupă imobilul din anul 2003, pentru o perioadă acest imobil a fost ocupat cu titlu de chirie, ulterior după încheierea acelui antecontract nu s-a mai plătit nimic. Posesia a fost transmisă de la autorul reclamantului către pârâți în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică care nu a fost semnat din vina reclamantului și autorului reclamantului. Precizează că în cadrul înscrisurilor de la IML se precizează clar faptul că intenția pentru care a fost scos acel certificat medico-legal a fost pentru două acte, respectiv contract de donație pentru reclamant și contract de întreținere pentru pârâți, prin urmare intenția autorului reclamantului era una clară. Cu privire la declarația depusă la acest termen, solicită a se observa că aceasta a fost depusă în urma unei prime cereri formulată de către pârâți cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare. Pârâții în momentul de față stau pe întuneric întrucât reclamantul a înțeles să întrerupă curentul și furnizarea de gaze. Solicită respingerea cererii ca fiind neîntemeiată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

În replică, apărătorul reclamantului arată că o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare care nu s-a fructificat niciodată printr-un act autentic nu reprezintă un titlu. Pârâții nu au în momentul de față un titlu. De asemenea s-a invocat faptul că s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră, la dosar nu există dovezi în acest sens.

Apărătorul pârâților arată că a vorbit de contract de întreținere întrucât atât autorul reclamantului cât și pârâții nu au cunoștințe juridice. Această denumire nu este valabilă în conformitate cu codul. În ceea ce privește acel antecontract, nu a fost demonstrată desființarea acestuia. În ceea ce privește termenul, arată că există un RIL al ICCJ prin care se stabilește clar că atunci când este transferată posesia tocmai în vederea încheierii ulterioare a unui contract de vânzare-cumpărare termenul nu curge în ceea ce-l privește pe creditor, respectiv pe cel care a intrat în posesia imobilului, ceea ce înseamnă că nu mai este în interesul lui imediat aceea de a face demersurile pentru a se ajunge la perfectarea respectivului contract de vânzare-cumpărare ci este interesul debitorului, respectiv a promitentului vânzător.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Pentru a se depune la dosar concluzii scrise,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 13.11.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Hotărâre din 13-11-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI