Întoarcere executare. Sentința nr. 6883/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6883/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 6883/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
---------------*---------------
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6883
Ședința publică din data de 26.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C. U.
GREFIER: FLORENȚA B.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata I. G., având drept obiect întoarcere executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 17.06.2014 în temeiul art. 244 alin 1 pct 1 C.pr.civ., după care,
Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 06.09.2012 sub nr._ contestatoarea . a chemat în judecată intimata I. G. solicitând instanței să se dispună obligarea intimatei la restituirea sumei de 13.614,5 lei actualizată la data plății efective în raport de indicele de inflație.
În motivarea cererii, contestatoarea arată prin sentința civilă nr. 1259 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ a fost obligată la plata unor compensații bănești reprezentând drepturi salariale calculate conform variantei 1 din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Cererea nu a fost timbrată.
În dovedire, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.
In drept si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 404 ind.1 C.pr.civ., art. 1349, 1357, 1369, 1381-1386 din NCPC, respectiv art.998-999 C.pr.civ si art.1003 Cod civ.
La termenul din 17.06.2014 judecata a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/4/2011 al Judecătoriei Sector 4 București ce are ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite, apreciindu-se că soluția care se va da în acel dosar influențează soluția care se va pronunța în dosarul de față.
P. a fost repusă pe rol apoi din oficiu pentru discutarea perimării.
Analizând excepția perimării cererii de chemareîn judecată instanța reține că, potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Totodată, în conformitate cu art.250 alin 1 C.p.c, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.244 C.p.c, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
Cum pricina de față a rămas în nelucrare din data de 17.06.2014 când s-a dispus suspendarea judecății, încheierea respectivă nefiind urmată de vreun act de procedură care să întrerupă cursul termenului de perimare, contestatoarea nu a învederat niciun motiv temeinic de suspendare a acestuia cu excepția intervalului de timp până la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțate de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._/4/2011 iar de la data rămânerii irevocabile a sentinței respective a trecut mai mult de 1 an, fără ca reclamanta să solicite repunerea prezentei cauze pe rol, instanța constată întemeiată excepția invocată din oficiu, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin 1 C.p.c, o va admite și va constata perimarea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește dosarul nr._/4/2011 al Judecătoriei Sector 4 București se reține că a fost soluționat la data de 23.01.2013 prin sentința nr. 639, rămasă definitivă si irevocabilă prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării acțiunii, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea privind pe contestatoarea . cu sediul ales la SCA Salanas, Moore si Asociatii in Bucuresti, . nr. 28C, . în contradictoriu cu intimata I. G. cu domiciliul in Pitești, ., ., ., având ca obiect întoarcere executare silite.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. U. FLORENȚA B.
Red. Jud. C.C.U/Tehnored. F.B./2 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7095/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 6884/2015. Judecătoria... → |
---|