Validare poprire. Sentința nr. 6982/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6982/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 6982/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA C.
---------------*---------------
SENTINȚA C. NR.6982
Ședința publică din data de 27.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - N. M. C.-S.
GREFIER – E. C. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată privind pe creditoarea ., pe debitoarea . SRL și pe terții popriți . ROMÂNIA SA și . SRL, cerere înaintată de către petentul S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 09.04.2014, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, după care, instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza pentru a se pronunța asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 29.08.2013 sub nr._ , petentul S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII în contradictoriu cu terțul poprit . ROMÂNIA SA, a solicitat instanței ca în temeiul art. 460 Cod procedură civilă să pronunțe o hotărâre prin care să dispună validarea popririi înființate de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 1289/2012 și obligarea terțului poprit la plata către creditoarea . a sumei restante de 146.740,09 lei cu titlu de debit și cheltuieli de executare, iar în subsidiar s-a solicitat amendarea terțului poprit cu suma maximă prevăzută de lege.
În fapt, s-a arătat că, societatea creditoare . a solicitat executarea silită împotriva debitoarei . SRL în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 262/2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă în dosarul nr._, fiind demarată executarea silită în vederea recuperării unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 146.740,09 lei.
Creditoarea a solicitat terțului poprit . ROMÂNIA SA, prin intermediul S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII, în temeiul adresei de înființare a popririi comunicată acestuia la data de 01.07.2013, să procedeze la indisponibilizarea sumelor de bani datorate debitoarei . SRL, însă acesta nu a răspuns în niciun fel solicitărilor executorului judecătoresc.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 460 și următoarele Cod procedură civilă.
Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedire, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar: decizia civilă nr. 262/2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, în dosarul nr._ ; încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 26.10.2012 de către Judecătoria Sector 4 București; adresa de înființare a popririi și adresa de revenire emise către terțul poprit împreună cu dovezile de comunicare aferente acestora; adresa emisă de creditor din data de 03.12.2012.
Terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi și de amendare a sa ca neîntemeiată, învederând că nu datorează sume de bani debitoarei. De asemenea a precizat că nici . SRL nu datorează sume de bani.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
În dovedire, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul din 09.04.2014, instanța a dispus conexarea dosarului nr._/4/2013 la dosarul de față după care a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina creditoarei.
Dosarul nr._/4/2013 al Judecătoriei Sector 4 București, conexat la dosarul nr._, are ca obiect o cerere de validare a unei popriri înființată în același dosar de executare cu privire la aceeași debitoare, la cererea aceleiași creditoare, la terțul poprit . SRL.
La data de 05.05.2015 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru discutarea perimării, instanța invocând din oficiu excepția perimării cererii la termenul din 27.05.2015.
Analizând excepția perimării cererii de chemareîn judecată instanța reține că, potrivit art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Totodată, în conformitate cu art.250 alin 1 Cod procedură civilă, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 Cod procedură civilă, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.04.2014, dată la care prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 1551 Cod procedură civilă, și de la această dată dosarul nr._ și dosarul nr._/4/2013, conexat la cel dintâi, au rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, astfel încât, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată întemeiată excepția invocată din oficiu, aceasta urmând a fi admisă și se va constata perimarea cererii de chemare în judecată, perimarea operând și în privința cererii conexe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată privind pe creditorul ., cu ultimul sediu cunoscut în sectorul 1, București, .. 71-73, .>pe debitoarea . SRL, cu ultimul sediul cunoscut în sectorul 4, București, . și pe terții popriți . ROMÂNIA SA și . SRL, cu ultimul sediu cunoscut în sectorul 4, București, .-6, corp B, cerere înaintată de către petentul S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII, cu ultimul sediu cunoscut în sectorul 3, București, .. 18, . ca obiect validare poprire.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.05.2015.
Președinte,Grefier,
N. - M. C.-S. E. C. B.
Red. Jud. N.M.C.S/Dact. N.M.C.S, E.C.B/2015/7 ex.
← Întoarcere executare. Sentința nr. 6884/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7021/2015.... → |
---|