Contestaţie la executare. Sentința nr. 7089/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7089/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 7089/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 7089
Ședința publică din data de 28.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C. R.
GREFIER - T. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul P. G. și pe intimata P. V., având ca obiect: contestație la executare - suspendarea executării silite.
Dezbaterile și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, și, când instanța având nevoie de timp a amânat pronunțarea la data de 28.05.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2015 sub nr._, contestatorul P. G., în contradictoriu cu intimata P. V., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 2621/2014 al B. D. GONT, L. GONT ȘI M. P., solicitând anularea formelor de executare silită și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. Cererea a fost inițial înregistrată la data de 01.09.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub numărul_/300/2014, iar la data de 18.12.2014 s-a dispus declinarea competenței către Judecătoria Sectorului 4 București.
În motivare, contestatorul a invocat faptul că, la data de 17.03.1997, a încheiat cu Primăria Municipiului București contractul de vânzare cumpărare nr. 2925 având ca obiect un apartament situat în imobilul din Mun. București, ., Sector 2, iar acest contract a fost anulat prin sentința civilă nr. 7123/21.11.2003 în dosarul nr._/2002 pentru motive de nulitate absolută. A mai învederat faptul că, prin dispoziția nr._/09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București creditoarea P. V. a devenit proprietara acestui imobil.
S-a mai adăugat faptul că, la data de 25.08.2014, a fost somat de către B. D. GONT, L. GONT ȘI M. P. să evacueze imobilul în baza unei încheieri de încuviințare a executării silite emise de Judecătoria Sectorului 4 București împotriva debitoarei Primăria Municipiului București. A mai menționat faptul că împotriva sa nu există o hotărâre judecătorească prin care să se dispună evacuarea și nu a fost încuviințată executarea silită împotriva sa.
A mai precizat faptul că, executarea silită se face cu încălcarea prevederilor art. 6, 7 și 10 din OUG nr. 40/1999, iar creditoarea nu l-a notificat în vederea încheierii unui contract de închiriere, iar în lipsa notificării nu a avut posibilitatea solicitării încheierii unui contract de închiriere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 632, art. 711 C.proc.civ.
În dovedire, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri și au depus la dosar actele de executare comunicate.
Contestația a fost legal timbrată cu suma de 100 lei.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare arătând că prin sentința civilă nr. 7123 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București definitivă prin Decizia nr. 62/16.01.2007 pronunțată de Curtea de Apel București. A mai adăugat că la data de 09.12.2011 a dobândit proprietatea asupra imobilului în discuție prin dispoziția nr._ din data de 09.12.2011, iar la data de 11.07.2014 a formulat cererea de predare a imobilului întrucât nu s-a predat posesia efectivă. A mai precizat faptul că, în cauză, contestatorul a fost înștiințat cu privire la faptul că intimata va fi pusă în posesie. Referitor la notificarea în vederea încheierii contractului de închiriere pe care se presupune că ar fi trebuit să o facă ocupanților, a precizat faptul că nu există o dispoziție legală care să o oblige în acest sens întrucât contestatorul a fost parte în acțiunea având ca obiect anularea contractelor de vânzare cumpărare.
În dovedire, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a precizat faptul că prin intermediul executorului judecătoresc se încearcă să se evacueze persoanele care au obținut un titlu legal cu privire la imobil, iar în urma emiterii dispoziției, proprietarul trebuia să încheie cu Primăria Municipiului București un protocol și de a respecta dispozițiile Legii 10/2001 cu privire la foștii chiriași. A mai adăugat faptul că în cadrul încuviințării executării silite nu a fost menționată dispoziția nr._, ceea ce atrage nulitatea executării. S-a mai menționat că intimata nu a înscris imobilul în evidențele DGITL Sector 2 și OCPI, iar în lipsa unei hotărâri privind evacuarea nu se poate proceda la executarea silită prin predarea imobilului de către locatari.
Instanța a dispus admiterea cererii de suspendare a executării silite și a administrat proba cu înscrisuri.
În urma adresei instanței s-a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, dosarul de executare nr. 2621/2014 al B. D. GONT, L. GONT ȘI M. P..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditoarei intimate P. V. adresată executorului judecătoresc la data de 11.07.2014, B. D. GONT, L. GONT ȘI M. P. a format dosarul de executare nr. 2621/2014 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Dispoziția nr._ din 09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București împotriva debitoarei Primăria Municipiului București.
Prin această dispoziție, s-a modificat și completat dispoziția nr._ din 01.07.2011, în sensul că s-a restituit în natură către intimata P. V., în nume propriu, dar și în calitate de succesor al defunctei S. M., imobilul situat în Mun. București, ., Sector 2.
La data de 09.01.2013 (f. 39-40), printre altele, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a actului administrativ reprezentat de dispoziția nr._/01.07.2011 emisă de Primăria Municipiului București și a actului administrativ reprezentat de dispoziția nr._/09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București.
Prin somația nr. 2621 emisă la data de 25.08.2014 de către B. D. GONT, L. GONT ȘI M. P. în dosarul de executare nr. 2621/2014 și comunicată debitoarei Primăria Municipiului București la data de 26.08.2014 (f. 47, 48) atât la sediu cât și la adresa din ., Sector 2, aceasta a fost somată ca în termen de 8 zile de la primire să predea imobilul situat în Mun. București, ., Sector 2 (f. 52).
Totodată, către terții ocupanți ai imobilului, printre care și contestatorul P. G., a fost comunicată o înștiințare (f. 49), prin care li s-a pus în vedere faptul că va avea loc predarea silită a imobilului în baza titlului executoriu reprezentat de Dispoziția nr._ din 09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București.
Instanța mai reține faptul că, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 2925/17.03.1997, contestatorul a cumpărat referitor la imobilul situat în Mun. București, ., Sector 2, trei camere în proprietate exclusivă, plus dependințe în comun, iar respectivul contract a fost anulat prin sentința civilă nr. 7123/21.11.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 62/16.01.2007 a Curții de Apel București.
În ceea ce privește pe contestatorul P. G., instanța reține faptul că acesta a avut încheiat un contract de vânzare cumpărare cu privire la o parte din imobilul ce face obiectul executării silite, iar ulterior a continuat să ocupe imobilul respectiv, fără a preciza și a dovedi faptul că ocupă imobilul în baza unui act juridic valabil, fiind astfel o persoană care ocupă în fapt imobilul.
În continuare, în raport de motivele invocate de către contestator, instanța urmează să analizeze în ce măsură dispoziția nr._/09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București reprezintă titlu executoriu și poate fi pus în executare față de contestator.
În drept, potrivit art. 712 alin. 1 C.proc.civ., republicat la data de 10.04.2015, „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.” În raport de împrejurarea că, în cauză, contestatorul ocupă imobilul respectiv, instanța constată că acesta se enumeră prin persoanele ce poate proceda la contestarea executării silite, fiind interesat sau vătămat prin executare.
Totodată, în ceea ce privește executarea silită directă, prin predare silită imobiliară, art. 897 C.proc.civ. precizează că „Dacă partea obligată să evacueze ori să predea un imobil nu își îndeplinește această obligație în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptățit”, iar art. 898 alin. 1 C.proc.civ. statuează faptul că „în vederea executării silite a obligației prevăzute la art. 897, executorul judecătoresc se va deplasa la fața locului, va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe debitor împreună cu toate persoanele care ocupă imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fără ajutorul forței publice, după caz, punând pe creditor în drepturile sale”.
Astfel fiind, textul precitat permite creditorului să procedeze la evacuarea debitorului, și mai mult, să procedeze la evacuarea tuturor persoanelor care ocupă imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil creditorului, și nu obligă pe creditor să aibă un titlu opozabil acestor persoane, ci dimpotrivă, terții ocupanți trebuie să facă dovada faptului că au un titlu opozabil creditorului.
În ceea ce privește titlul pus în executare, instanța reține că, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea 10/2001 „decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară”. Astfel, norma legală impune, pentru ca dispoziția de restituire în natură să dobândească caracterul de titlu executoriu, o condiție suplimentară referitoare la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Din acest punct de vedere, instanța reține faptul că respectiva dispoziție a fost înscrisă în cartea funciară, fiind astfel îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, astfel că, dispoziția nr._/09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București constituie titlu executoriu și poate fi pusă în executare.
În continuare, instanța constată faptul că, în cauză, contestatorul nu a invocat un titlu opozabil creditorului, ci a menționat faptul că, în lipsa unei hotărâri judecătorești de evacuare, nu se poate proceda la executarea silită a obligației în ceea ce îl privește. Or, astfel cum stipulează art. 898 alin. 1 C.proc.civ., creditorul nu trebuie să aibă un titlu executoriu împotriva terților ocupanți care ocupă imobilul în fapt, aceștia putând fi evacuați și în situația în care titlul executoriu, îl privește strict pe debitor, astfel că aceste argumente ale contestatorului în sensul că executarea nu poate fi îndreptată asupra sa, sunt neîntemeiate. Totodată instanța reține că titlul executoriu nu trebuie să aibă o natură specifică, precum o hotărâre de evacuare, fiind suficient ca legiuitorul să îi atribuie caracterul executoriu.
De asemenea, instanța reține că încheierea de încuviințare a executării silite îl privește în mod întemeiat doar pe debitor, întrucât contestatorul nu este parte în dosarul de executare, dar acesta este obligat să respecte titlul executoriu în virtutea legii.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că încheierea de încuviințare se referă doar la dispoziția nr._ din 09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București, iar nu și la dispoziția nr._/01.07.2011, instanța reține că cea de-a două dispoziție o modifică pe prima, nefiind necesar ca executarea silită să fie demarată în baza ambelor dispoziții, nefiind un motiv de nulitate a executării. Astfel, în ceea ce privește cea de-a doua dispoziție, instanța reține că aceasta atribuie imobilul către intimată și în calitate de succesoare a defunctei S. M., care a decedat ulterior emiterii primei dispoziții, astfel încât obligația de a preda imobilul subzistă în baza ambelor dispoziții.
Față de cele ce preced, instanța reține că, în cauză, contestatorul nu a invocat un titlu opozabil creditorului, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 898 C.proc.civ, urmând ca instanța să analizeze apărările contestatorului referitoare la aplicabilitatea OUG 40/1999.
Prioritar, instanța constată că anterior demarării executării silite, contestatorul nu a făcut dovada efectuării demersurilor necesare în vederea punerii în aplicare a unor eventuale dispoziții prevăzute de OUG 40/1999 în ceea ce îl privește, iar în cadrul contestației la executare, în lipsa unui contract de închiriere sau a unei hotărâri judecătorești care să oblige proprietarul la încheierea unui contract de închiriere, instanța nu poate analiza decât dacă contestatorul poate opune drepturi locative care să îi confere dreptul de a locui în imobil.
Astfel, potrivit art. 13 alin. 1 din Legea 10/2001, „în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările și completările ulterioare.” Totodată, art. 6 din OUG 40/1999 stipulează faptul că „în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.”
În raport de cele menționate anterior, în primul rând, instanța reține faptul că ulterior desființării contractului de vânzare cumpărare prin sentința civilă nr. 7123/21.11.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 62/16.01.2007 a Curții de Apel București, contestatorul nu a invocat faptul că a încheiat un contract de închiriere cu proprietarul imobilului de la acea dată, Primăria Municipiului București.
Astfel fiind, instanța reține că au devenit aplicabile dispozițiile art. 9 alin. 1 din OUG 40/1999 care stipulează „în cazurile prevăzute la art. 2-7, între proprietari și chiriași se va încheia un nou contract de închiriere numai la cererea chiriașului sau a fostului chiriaș, după caz”. În acest sens, instanța reține faptul că, în cauză, contestatorul nu a menționat faptul că solicitat Primăriei Municipiului București și nici intimatei P. V., ulterior deciziei de restituire, încheierea unui contract de închiriere, nedepunând la dosar vreo dovada în acest sens. În același timp, instanța constată că dispoziția de restituire este înscrisă în cartea funciară încă din anul 2013, astfel că se apreciază, în mod rezonabil, faptul că terții ocupanți au luat la cunoștință de aceasta, cunoscând persoana căreia i s-a restituit imobilul, mai ales în contextul în care contestatorul și intimata au fost parte în procesul privind anularea actului de vânzare cumpărare deținut de contestator și prin urmare contestatorul putea să îi solicite intimate încheierea unui contract de închiriere.
De altfel, așa cum precizează și contestatorul, acesta a deținut un titlu legal cu privire la imobil, nemenționând faptul că ulterior anulării contractului de vânzare cumpărare a încheiat un contract de închiriere valabil pentru a fi incidente dispozițiile referitoare la încheierea unui contract de închiriere.
Nu în ultimul rând, se impune ca această procedură specială reglementată de OUG 40/1999 să fie evaluată din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în materia respectării dreptului de proprietate privată consacrat de acest text de lege, reflectată în cauzele românești soluționate de Curte până la acest moment, începând cu cauza R. și S. contra României (Hotărârea din 2.11.2006), al cărui raționament a fost aplicat ad litteram în celelalte 4 cauze contra României ulterior soluționate, respectiv: T. (Hotărârea din 26.07.2007), Ș. (Hotărârea din 11.10.2007), U. (Hotărârea din 7.02.2008) și P. (Hotărârea din 29.07.2008).
Această jurisprudență a fost reluată de CEDO și ulterior în cauza M. D. și S. M. D. c României (Hotărârea din 14.10.2008), prin care Curtea a statuat în esență că trebuie păstrat un raport rezonabil de proporționalitate între exigențele de interes general ale comunității, care determină adoptarea anumitor reglementări legale privind reglementarea folosinței bunurilor, și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale persoanei.
Potrivit hotărârii, astfel de măsuri reclamă garanții procedurale și de altă natură destinate a asigura că impactul reglementării asupra drepturilor patrimoniale ale proprietarilor de imobile nu sunt arbitrare și nici imprevizibile, reiterând constatările sale din cauza R. și S. c. României cu privire la insuficiența mecanismelor de acest gen prevăzute de OUG nr. 40/1999.
Astfel, Curtea Europeană a determinat existența unei „ingerințe” în exercițiul dreptului de proprietate a titularilor prin împiedicarea evacuării foștilor chiriași, la solicitarea proprietarilor, în aplicarea OUG nr. 40/1999, ce conduce la imposibilitatea exercitării posesiei ca stare de fapt.
În acest context, Curtea a analizat dacă o atare privare de proprietate este justificată, în condițiile în care, în sensul celei de-a doua teze din primul alineat al textului normei europene, justificarea subzistă numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, iar măsura răspunde criteriului proporționalității.
Evaluând proporționalitatea măsurii de privare de proprietate a titularului, Curtea Europeană a constatat că sistemul pus la punct de autoritățile naționale prin OUG 40/1999 urmăresc un scop de interes general, și anume protecția locatarilor în fața crizei de locuințe, motiv pentru care nu este criticabil în sine.
Cu toate acestea, din moment ce implica riscul de a impune locatorului o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, Curtea a apreciat că autoritățile erau obligate să aplice proceduri sau mecanisme legislative previzibile și coerente, prevăzând anumite garanții pentru ca punerea lor în practică și incidența lor asupra dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile.
Or, analizând în concret prevederile art. 10 alin. 1 și 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999, Curtea a conchis în sensul neîndeplinirii acestor exigențe, dat fiind că art. 10 alin. 1, care reglementează încheierea unui nou contract între adevăratul proprietar și fostul chiriaș al statului, nu precizează în ce condiții poate fi încheiat acest nou contract, iar legea nu oferă nicio informație în privința căii de care ar dispune proprietarul care a omis, datorită necunoașterii sau neglijenței, să respecte condițiile de formă impuse de articolul 10 alin. 1 al ordonanței de urgență a Guvernului.
Deși statele dispun de o marjă de apreciere pentru adoptarea măsurilor cu privire la exercițiul folosinței bunurilor, reglementările dispuse de acesta trebuie să respecte criteriul proporționalității, prin asigurarea unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativul respectării dreptului de proprietate privată.
Ceea ce rezultă din considerentele anterior expuse este faptul că instanța europeană a apreciat că norma din art. 10 alin. 2 nu îndeplinește cerințele de previzibilitate și coerență impuse pentru reglementarea restricțiilor aduse exercițiului dreptului de proprietate.
Limitarea dreptului de folosință al bunului de către proprietar pentru ca problema locativa a chiriașilor sa poată fi rezolvata nu poate interveni decât pentru o perioada rezonabila si cu respectarea unui just echilibru între modul de exercitare a dreptului de proprietate si dreptul chiriașilor la un trai decent si la o locuință; în caz contrar s-ar impune proprietarului o sarcina excesiva în privința posibilității de a dispune de bunul sau, ori limitările aduse dreptului de proprietate in condițiile alin.2 al aceluiași Protocol, deci care urmăresc un scop de interes general, trebuie sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile.
Restricțiile suferite de intimată din 1997 și până în prezent în ceea ce privește folosința apartamentului său și în special imposibilitatea de a încasa o chirie nu au păstrat un just echilibru între protecția dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale și cerințele interesului general.
În raport de cele ce preced, apărările invocate de către contestator în ceea ce privește incidența OUG 40/1999, astfel cum acestea pot fi analizate de instanța de executare, nu conduc la concluzia existenței unui drept locativ al contestatorului în lipsa unui titlu valabil încheiat cu intimata.
În ceea ce privește apărarea contestatorului în sensul că intimata nu a încheiat un protocol cu debitoarea Primăria Municipiului București, instanța reține că acest aspect privește punerea în posesie a intimatei, fără a avea vreo relevanță în ceea ce privește evacuarea contestatorului.
Concluzionând, instanța reține că, în cauză, contestatorul nu a invocat și nu a făcut dovada vreunui titlu locativ, iar în ceea ce privește aplicabilitatea OUG 40/1999, instanța a apreciat că acesta nu are niciun drept locativ asupra imobilului.
Astfel fiind, reținând că intimata a pus în executare un titlu executoriu reprezentat de dispoziția nr._/09.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București, iar contestatorul nu a opus un titlu valabil intimatei, în raport de dispozițiile art. 898 C.proc.civ., instanța apreciază că respectivul titlu executoriu poate sta la baza executării silite a contestatorului.
În consecință, constatând că nu există motive de nulitate a executării silite și a actului de executare contestat, executarea silită fiind legal efectuată, în temeiul art. temeiul art. 712 alin. 1 C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată.
Totodată, instanța reține că nici contestatorul și nici intimata nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. G., domiciliat în Mun. București, ., Sector 2, cu domiciliul ales la C.. Av. V. D., în București, .. 24, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata P. V., cu domiciliul în București, .. 18, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.05.2015.
Președinte, Grefier,
T. C. R. T. I.
Red.jud.T.C.R./teh.T.I./4 ex./
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7066/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Anulare act. Sentința nr. 6833/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
