Pensie întreţinere. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 11119/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ din data de 17.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
GREFIER: L. L. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „pensie de întreținere - majorare” privind pe reclamanta P. I. G. prin reprezentant O. E. M., în contradictoriu cu pârâtul P. I. I., cu citarea autorității tutelare – Primăria Sector 4 București.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică de la 20.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru datele de 27.08.2015, 10.09.2015 și 17.09.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, reclamanta P. I. G., prin reprezentant legal O. E. M., a chemat în judecată pe pârâtul Parjolea I. I., solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât în favoarea minorei Parjolea I. G. la suma de 500 lei lunar.
În motivarea cererii s-a susținut că minora este fiica pârâtului, iar prin Sentința civilă nr. 5800/07.11.2008, Judecătoria Sectorului 4 București l-a obligat pe acesta la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 276 lei în favoarea minorei, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Ulterior, instanța a admis cererea de majorare a pensiei de întreținere datorată minorei la suma de 357 lei lunar, începând cu data de 20.04.2011 până la majorat.
S-a arătat că, la data de 12.06.2013, raporturile de muncă ale pârâtului au încetat, acesta părăsindu-și locul de muncă și stabilindu-se la părinții săi, unde se ocupă cu cultivarea cerealelor, crește animale și păsări, cultivă legume și lucrează cu ziua, în zonă ziua de muncă fiind plătită cu suma de 50 de lei.
Potrivit susținerilor reclamantei, minora este prezent elevă la o școală din București, iar cerințele și nevoile sale au crescut, achiziționarea de rechizite școlare, îmbrăcăminte, alimente și controlul stării de sănătate presupunând cheltuieli ridicate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 524, 525, 529 Cod civil.
În dovedire, au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; carte de identitate, decizie nr. 32/12.06.2013, Sentința civilă nr. 5090/05.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, certificat de naștere minoră, ordonanță de clasare plângere penală, adeverință elev.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță la termenele de judecată pentru a formula apărări.
La dosarul cauzei au fost atașate adresă ANAF privind veniturile obținute de pârât, anchetă socială la locuința pârâtului, extras din registrul general de evidență a salariaților comunicat de ITM Teleorman, adresă Casa Județeană de Pensii Teleorman.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului, acesta fiind citat cu mențiunea personal la interogatoriu pentru termenul de judecată din data de însă, fără a face dovada vreunui motiv temeinic în acest sens, nu s-a prezentat în vederea administrării probei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Minora Parjolea I. G. s-a născut la data de 06.02.2007 și este fiica pârâtului, conform mențiunilor certificatului de naștere . nr._ (f. 8).
Prin sentința civilă nr. 5090/05.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă prin nerecurare (f. 7), s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 5800/07.11.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București, în favoarea minorei Parjolea I. G., de la 276 lei la 357 lei lunar, începând cu data de 20.04.2011 până la împlinirea vârstei de 18 ani de către copil.
Potrivit celor reținute în considerentele sentinței menționate, acest cuantum al pensiei de întreținere a fost stabilit prin raportare la veniturile salariale ale pârâtului obținute la momentul pronunțării hotărârii de la angajatorul ..
Instanța reține că potrivit art. 487 și art. 499 C.civ., ambii părinți, în solidar, sunt datori să contribuie la întreținerea copilului lor.
Potrivit art.516, 525 Cod Civil, “obligația de întreținere există între [...]rudele în linie dreaptă”, iar art. 529, alin 1 C.civ. arată că “întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti”.
Art.531 cod civil permite instanței să modifice cuantumul pensiei de întreținere după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui care o primește.
În ceea ce privește modificarea veniturilor pârâtului, potrivit adresei ANAF, extrasului din registrul general de evidență a salariaților comunicat de ITM Teleorman și adresei de la Casa Județeană de Pensii Teleorman depuse la dosarul cauzei, rezultă că, în prezent, pârâtul nu obține venituri cu caracter de continuitate din salarii sau pensii.
De asemenea, susținerile reclamantei în sensul că pârâtul ar obține venituri din agricultură nu sunt confirmate de mențiunile referatului de anchetă socială întocmit de Primăria Ciolănești – Județul Teleorman (f. 56), potrivit căruia pârâtul nu deține teren agricol cultivat, nu are teren agricol arendat și nu deține animale în gospodărie.
Cu privire la lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 358 C.proc.civ, în această situație instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul, iar în acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.
Cu toate acestea, față de întrebările care au fost formulate în cadrul interogatoriului depus la dosar (f. 58-59), instanța apreciază că niciuna dintre acestea nu este de natură să permită stabilirea veniturilor și a momentului de la care acestea au fost obținute, aspecte relevante pentru soluționarea cererii având ca obiect majorare pensie de întreținere. Mai mult, chiar acceptând că această lipsă nejustificată a pârâtului la interogatoriu ar putea fi apreciată de instanță drept un început de dovadă în folosul reclamantei, instanța constată că aceasta nu se coroborează cu înscrisurile de la dosar din care rezultă că, în prezent, față de momentul pronunțării sentinței civile nr. 5090/05.07.2011, veniturile pârâtului nu au înregistrat o creștere.
Într-adevăr, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 5090/05.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pârâtul obținea venituri lunare cu caracter de continuitate de aproximativ 1.429 lei net lunar.
Prin urmare, instanța reține că la nivelul mijloacelor celui care dă întreținerea nu a intervenit o creștere de la data pronunțării sentinței civile menționate, prin urmare nu se justifică majorarea cuantumului pensiei de întreținere în cuantum de 357 lei lunar, stabilit prin sentința civilă nr. 5090/05.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea reclamantei de majorare a cuantumului pensiei de întreținere stabilite în favoarea minorei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta P. I. G. prin reprezentant O. E. M., cu domiciliul în sector 4 București, .. 124, ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. I. I., cu domiciliul în com. Ciolănești, ., județ Teleorman, cu citarea autorității tutelare – Primăria Sector 4 București, cu sediul în București, . 6-16, sector 4, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. B. L. L. F.
Red./Dact./ Jud. A.M.B./5 ex./10.2015
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 13/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 5092/2015. Judecătoria... → |
---|