Uzucapiune. Sentința nr. 8452/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8452/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 8452/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8452
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: CLARA - MARIA POPESCU
GREFIER: V. H.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul N. E., având ca obiect „Uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa reclamantului, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat A. M. I., cu împuternicire avocațială depusă la fila 5 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de precizarea acțiunii introductive, conform adresei de înaintare aflată la fila 21 din dosarul cauzei, instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție asupra căreia acordă cuvântul avocatului reclamantului.
Avocatul reclamantului solicită instanței a-i fi pus în vedere sub ce aspect se invocă din oficiu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
Instanța pune în vedere avocatului reclamantului aspectul în raport de care a fost invocată din oficiu excepția inadmisibilității cererii introductive, respectiv temeiul de drept al acesteia.
Avocatul reclamantului solicită instanței respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității invocate de instanță din oficiu. Apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind admisibilă, menționând că a fost depusă la dosar de către reclamant practică judiciară în dovedirea soluționării de către mai multe instanțe de judecată, pe fond, a altor astfel de cereri. Menționează că cererea formulată de partea pe care o reprezintă se întemeiază pe disp. art. 1049 – 1051 C.pr.civ. Afirmă în continuare că dispozițiile legale citate prevăd îndeplinirea mai multor condiții pentru promovarea acțiunii și pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii. Subliniază faptul că în măsura în care instanța nu a precizat în concret condiția/condițiile pentru eventuala neîndeplinire a căreia/cărora apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă, partea pe care o reprezintă se află în imposibilitate de a se apăra.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2015 reclamantul Nastache E. a solicitat să se constate faptul că a dobândit proprietatea asupra imobilului-teren în suprafață de 200 mp și construcție, situat în București, ., sector 4, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani; să se constate că a dobândit proprietatea asupra imobilului-construcție existent pe teren în condițiile accesiunii imobiliare și să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului real obținut prin efectul uzucapiunii extratabulare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este posesorul imobilului-teren în suprafață de 210 mp situat în București, ., sector 4, încă din anul 1955, teren pe care a edificat o construcție și pentru care a înșțeles să achite impozitul aferent acestuia. S-a învederat de către reclamant că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 1980 din vechiul cod civil pentru a putea invoca prescripția achizitivă(uzucapiunea) cu privire la terenul mai sus menționat.
În ceea ce privește imobilul-construcție edificată pe terenul în discuție, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile accesiunii imobiliare asupra acestei clădiri, conform art. 492 Cod civil.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1049 și art. 1050 din Noul Cod de procedură civilă, art. 1980 și art. 492 din Vechiul Cod civil.
În probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri și a probei testimoniale.
La data de 14.04.2015, reclamantul a precizat că nu cunoaște denumirea vechiului proprietar sau a succesorilor acestuia, prezenta cerere judecându-se în condițiile Noului Cod de procedură civilă.
La termenul din data de 24.06.2015 instanta a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii cererii deduse judecatii
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de procedură care face de prisos în tot cercetarea în fond a cauzei deduse judecății, respectiv asupra inadmisibilitatii cererii invocata din oficiu.
Analizând excepția inadmisibilitatii cererii deduse judecatii invocata din oficiu, instanta reține următoarele:
Potrivit art 1049 C proc civ procedura inscrierii drepturilor dobandite in temeiul uzucapiunii se aplica oricaror cereri de inscriere in cartea funciara a drepturilor reale imobiliare dobandite in temeiul uzucapiunii.
Astfel cum rezulta si din expunerea de motive a proiectului legii privind Codul de procedura civila, instanta retine ca prin dispozitiile Titlului XII din Codul de procedura civila s-a urmarit instituirea unei proceduri de inscriere a drepturilor reale imobiliare dobandite in temeiul uzucapiunii, tinandu-se cont de conceptia actualului Cod civil asupra uzucapiunii imobiliare in conditiile de carte funciara, conceptie marcata de faptul ca inscrierea in cartea funciara are efect constitutiv de drepturi.
De altfel instant constata ca Titlul XII din Codul de procedura civila referitor la “Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii” se află în perfectă corelație cu prevederile art. 930 din Codul Civil. Astfel, din lecturarea celor două texte de drept material și procesual civil, rezulta în mod evident faptul că prin înscrisurile solicitate reclamantului in baza art 1050 alin 1 C procciv se urmărește tocmai dovedirea cerințelor prevăzute de art. 930 NCC pentru uzucapiunea extratabulara, dispozitiile art 1050 C proc.civ.reprezentand practic o reflectare pe plan procesual a conditiilor impuse de art 930 C civ care reglementeaza uzucapiunea extratabulara
Faptul ca procedura instituita de dispozitiile art 1049 C.proc.civ. vizeaza exclusiv uzucapiunea reglementata de Noul cod civil este confirmat si de dispozitiile art 930 alin 2 C civ care instituie ca si conditie esentiala pentru uzucapiunea extratabulara inregistrarea de catre uzucapant a cererii de inscriere in cartea funciara inainte ca o terta persoana sa isi fi inscris propria cerere de inscriere in carte funciara a dreptului in folosul sau, pe baza unei cauze legitime, in cursul sau chiar dupa implinirea termenului de uzucapiune, ceea ce presupune ca uzucapantul sa fi solicitat inscrierea dreptului sau de proprietate in cartea funciara si aceasta cerere a fost admisa.
D. fiind aceste elemente, instanta retine ca procedura reglementata de Titlul XII din Codul de procedura civila este limitata exclusiv la uzucapiunea extratabulara reglementata de art 930 C civ, pentru ca numai in cazul acestui tip de uzucapiune inscrierea in carte funciara are efect constitutiv, fiind aplicabile exclusiv uzucapiunilor incepute dupa data de 01 octombrie 2011.
Daca s-ar recunoaste ca aceasta procedura si-ar gasi aplicabilitatea si in cazul uzucapiunilor incepute sub Codul Civil din 1864 ar insemna sa se eludeze efectul declarativ recunoscut de lege acestor uzucapiuni, fapt care nu este admisibil.
Astfel, avand in vedere ca in cauza exercitarea posesiei asupra terenului situat in Bucuresti, ., sector 4 a inceput sa fie exercitata sub imperiul vechiului Cod civil si retinand incidenta in cauza si a dispozitiilor art 82 alin 1 din Legea nr.71/2011 potrivit carora pentru cazurile in care posesia a inceput inainte de . Noului Cod civil sunt aplicabil edispozitiile referitoare la uzucapiune in vigoare la data inceperii posesiei, instanta constata ca uzucapiunii de care se prevaleaza reclamantul in cauza dedusa judecatii nu ii sunt aplicabile dispozitiile Titlului XII C proc civ.
D. fiind aceste elemente si retinand ca reclamantul prin aparator a inteles in cauza sa se prevaleze de procedura instituita de Titlul XII C proc civ.,avand in vedere si principiul disponibilitatii, instanta urmeaza sa admita exceptia inadmisbilitatii cererii invocata din oficiu si sa respinga cererea dedusa judecatii ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității formulării cererii.
Respinge cererea formulată de reclamantul N. E., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. „I. A. M.”, cu sediul în București ., nr. 3-5, ., ., sector 4, ca inadmisibilă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. - M. P. V. H.
Red. CMP/VH/4ex./2015
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 11/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 8575/2015. Judecătoria... → |
---|