Validare poprire. Sentința nr. 4653/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4653/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4653/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4653
Ședința publică din data de 20.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte – C. P.
Grefier – M. maria pană
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de creditorul . SA în contradictoriu cu debitoarea T. T. D. și terțul poprit . SRL având ca obiect validare de poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar relațiile solicitate la ITM.
Instanța, verificând competența la primul termen de judecată în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că instanța este legal investită competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la 30 de zile.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii.
Nemaifiind probe de administrat, instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 30.10.2014, sub nr._, petenta creditoarea A. B. ROMANIA în contradictoriu cu debitorul T. T. D. și terțul poprit . SRL, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit, înființată prin adresa emisă de B. „AEQUITAS” prin executor judecătoresc A. V. B. la data de 29.04.2014 comunicată la 08.05.2014 în dosarul de executare nr.815/3013, și obligă terțul poprit să plătească creditoarei A. B. ROMANIA sumele de bani deținute la terțul poprit de către debitor, până la concurența sumei de 8326,01 lei reprezentând debit restant și cheltuieli de executare, pe care debitorul o datorează creditorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința contractul de credit nr. 590/12.10.2007.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că prin adresa emisă de executorul judecătoresc de înființare a popririi din data de 29.04.2014 comunicată la 08.05.2014, a solicitat înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului T. T. D., pentru recuperarea sumei de 7.372,68 lei reprezentând credit restant, la cererea A. B. ROMANIA, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. 590/12.10.2007. Prin încheierea nr. 1/20.11.2013 în dosarul de executare 815/2013 executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare silită în sumă de 953,33 lei. De la data înființării popririi, terțul poprit nu a reținut și plătit în contul executorului judecătoresc sumele de bani datorate conform legii, nici nu a înștiințat creditoarea sau executorul despre faptul că debitorul nu mai este salariat al societății.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedire, s-au depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: cerere de executare silită, titlu executoriu, adresa de înființare a proprii din data de 29.04.2014, dovada comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit.
Legal citați, terțul poprit și debitorul nu au formulat întâmpinare în cauză și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări sau propune probe.
Ca urmare a adresei instanței, la data de 21.01.2014, B. AEQUITAS a depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe dosarul de executare nr. 815/2013 (f. 17-80).
La solicitarea instanței, Inspecția Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București a comunicat la dosar relații privind calitatea debitorului de angajat al terțului poprit, arătând că din Registrul electronic de evidență a salariaților rezultă încheierea contractului individual de muncă încheiat între debitorul T. T. D. și terțul poprit D. O. PROIECT SRL sub nr. 01/15.02.2013, cu începerea activității în data de 16.02.2013, pe perioada nedeterminată, cu norma de 2 ore/zi, în funcția de director general societate comercială și încetat la 19.08.2014.
Instanța a încuviințat la cererea creditoarei proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin adresa emisă de executorul judecătoresc A. V. B. din cadrul B. Asociați AEQUITAS în dosarul 815/2013, de înființare a popririi în data de 29.04.2014, a solicitat terțului poprit D. O. PROIECT SRL să plătească creditoarei A. B. ROMANIA sumele de bani deținute la terțul poprit de către debitorul T. T. D., pentru recuperarea sumei de 7.372,68 lei reprezentând credit restant, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. 590/12.10.2007 și cheltuielile de executare silită în sumă de 953,33 lei.
De la data înființării popririi, terțul poprit nu a reținut și plătit în contul executorului judecătoresc sumele de bani datorate conform legii, nici nu a înștiințat creditoarea sau executorul despre faptul că debitorul nu mai este salariat al societății.
Din evidențele Inspecției Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București rezultă calitatea debitorului de angajat al terțului poprit, conform Registrului electronic de evidență a salariaților în care este înregistrat contractului individual de muncă, încheiat între debitorul T. T. D. și terțul poprit D. O. PROIECT SRL sub nr. 01/15.02.2013, cu începerea activității în data de 16.02.2013, pe perioada nedeterminată, cu norma de 2 ore/zi, în funcția de director general societate comercială și încetat la 19.08.2014.
Rezultă faptul că de la data înființării popririi terțul poprit datora debitorului sume de bani.
Instanța reține că poprirea este modalitatea de executare prin care creditorul urmărește sumele de bani datorate debitorului de către o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 08.05.2014.
Terțul poprit nu a comunicat executorului judecătoresc confirmarea de poprire, indisponibilizarea vreunei sume de bani datorate debitorului sau faptul că acesta nu are raporturi juridice cu societatea terț poprit, în raport de dispozițiile art. 786 alin. 1 C.pr.civ.
Conform art. 789 alin. (1) C.proc.civ., în caz de neîndeplinire de către terțul poprit a obligației de a consemna la dispoziția creditorului sumele de bani datorate debitorului poprit, creditorul poate solicita validarea popririi pentru aceste sume.
Totodată, conform alin. (4) al aceluiași articol, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
Astfel cum rezultă din interpretarea art. 789 C.pr.civ., instanța de validare verifică atât existența raporturilor juridice dintre creditor și debitor, în condițiile stabilite prin titlul executoriu și dispozițiile legale aplicabile, cât și existența raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit.
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
În cauza de față, instanța reține că debitorul datorează creditorului suma de 8326,01 lei reprezentând credit restant în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 590/2007 cheltuieli de executare.
Totodată, instanța reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 789 alin. 4 C.pr.civ., întrucât astfel cum rezultă din adresa emisă de Inspecția Muncii, debitorul a fost angajat la terțul poprit până la data de 19.08.2014.
Instanța reține de asemenea că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a plăti creditorului sumele pentru care s-a emis adresa de înființare a popririi, având în vedere că acesta nu a consemnat nicio sumă de bani și nu a înștiințat executorul judecătoresc despre luarea măsurii popririi.
Având în vedere că debitorul a obținut de la terțul poprit drepturi salariale pentru munca prestată până la 19.08.2014, instanța constată faptul că, în baza raporturilor juridice preexistente de muncă, terțul poprit îi datora în continuare sume de bani debitorului după înființarea popririi, precum și faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 728 alin. 1 lit. b C.pr.civ. care prevede că aceste sume pot fi urmărite până la 1/3 din venitul lunar net, în situația existenței numai a acestei urmăriri silite.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite cererea de validare a popririi, va valida poprirea asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit D. O. PROIECT SRL, înființată prin adresa emisă de B. „AEQUITAS” prin executor judecătoresc A. V. B. la data de 29.04.2014 în dosarul de executare nr.815/3013, și obligă terțul poprit să plătească creditoarei A. B. ROMANIA sumele de bani deținute la terțul poprit de către debitor, până la concurența sumei de 8326,01 lei reprezentând credit restant și cheltuieli de executare, pe care debitorul o datorează creditorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința contractul de credit nr. 590/2007.
Totodată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de validare a popririi formulată de creditorul . SA CUI RO_ cu sediul în București, sector 1, Calea Dorobanților nr. 237B în contradictoriu cu debitoarea T. T. D. CNP_ cu domiciliul în București, sector 2, .. 107, ., . și terțul poprit . SRL C._ cu sediul în București, sector 2, Șoseaua P. nr. 115, ., ..
Validează poprirea asupra terțului poprit . SRL, înființată prin adresa emisă de B.E.J.A „AEQUITAS” prin executor judecătoresc A. V. B. la data de 29.04.2014 în dosarul de executare nr. 815/2013, și obligă terțul poprit să plătească creditorului A. B. ROMANIA, pentru sumele de bani deținute la terțul poprit de către debitorul T. T.-D., până la concurența sumei de 8.326,01 lei reprezentând debit restant și cheltuieli de executare.
Prezenta hotărâre poate fi atacată cu apel, la Tribunalul București, în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. P. M. M. P.
Red Jud. PC
Tehnored. MMP/4 ex./
← Pretenţii. Sentința nr. 4658/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Întoarcere executare. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria... → |
---|