Validare poprire. Sentința nr. 4999/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4999/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 4999/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

....

SENTINȚA CIVILĂ nr. 4999

Ședința publică de la 23.04.2015

Instanța constituita din:

Președinte: R. A.

Grefier: A. A. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe privind pe creditoarea I. C. C. în contradictoriu cu debitorul M. JUSTIȚIEI si terțul poprit M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENTIA N. DE ADMINISTRATIE FISCALA DIRECTIA F. PUBLICE BUCURESTI –ACTIVITATEA DE TREZORERIE SI contabilitate PUBLICA SERVICIUL VERIFICARE SI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUTIILOR PUBLICE, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 17.03.2014 în temeiul art. 242 alin 1 pct. 2 C.pr.civ, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 16.01.2013 sub nr._ ca urmare a declinării de la Judecătoria sectorului 5 București a dosarului nr._/302/3013 creditoarea I. C. C. a solicitat în contradictoriu cu debitorul M. JUSTIȚIEI si terțul poprit M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENTIA N. DE ADMINISTRATIE FISCALA DIRECTIA F. PUBLICE BUCURESTI –ACTIVITATEA DE TREZORERIE SI contabilitate PUBLICA SERVICIUL VERIFICARE SI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUTIILOR PUBLICE validarea popririi înființate de B. D. si D. in dosarul de executare nr. 699/2012 si obligarea terțului poprit sa-i achite suma de 69.685,00 lei, datorata de debitorul M. Justiției.

La termenul din 17.03.2014, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin 1 pct. 2 C.pr.civ.

La data de 23.04.2015 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru discutarea perimării.

Analizând excepția perimării cererii de chemareîn judecată instanța reține că, potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Totodată, în conformitate cu art. 250 alin 1 C.p.c, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 C.p.c, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Cum pricina de față a rămas în nelucrare din data de 17.03.2014, când s-a dispus suspendarea judecății, încheierea respectivă nefiind urmată de vreun act de procedură care să întrerupă cursul termenului de perimare iar creditoarea nu a învederat niciun motiv temeinic de suspendare a acestuia, astfel că termenul respectiv s-a împlinit, instanța constată întemeiată excepția invocată din oficiu, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin 1 C.p.c, o va admite și va constata perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată cererea privind pe creditoarea I. C. C. cu domiciliul in Rm Valcea-la Judecatoria Rm Valcea,Scuarul Revolutiei, nr. 2, județ V. în contradictoriu cu debitorul M. JUSTIȚIEI cu sediul in Bucuresti, ., sector 5 si terțul poprit M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENTIA N. DE ADMINISTRATIE FISCALA DIRECTIA F. PUBLICE BUCURESTI –ACTIVITATEA DE TREZORERIE SI CONTABILITATE PUBLICA SERVICIUL VERIFICARE SI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUTIILOR PUBLICE, cu sediul in București, .. 6-8, sector 4.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. A. A. A. D.

Red. Jud. R.A./dact. gref. AAD./ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4999/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI