Acţiune în constatare. Sentința nr. 4044/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4044/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 4044/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI

București, .. 2-4, sector 4

Tel:_ / Fax:_

operator de date cu caracter personal nr. 2891

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4044

Ședința publică din data de 12.05.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: PĂTRASCU M.

GREFIER: N. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile de fata privind pe reclamanta-pârâtă C. ( fosta L.) M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă D. M., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta prin avocat, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța pune în discuție excepția lipsei de interes, invocată de către instanță la termenul din data de 10.03.2014, raportat la dispozițiile cuprinse in sentința 2836/1990, prin care s-a realizat ieșirea din indiviziune a parților, formarea si atribuirea loturilor, conform raportului de expertiza efectuat.

Pârâta-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea excepției precizând că, deși prin sentința civila nr. 2836/1990 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. 2482/1990 s-a dispus ieșirea din indiviziune în cote de 1/3 a părților și s-au stabilit loturile pentru fiecare dintre părți, acestea nu au fost individualizate.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției lipsei de interes a acțiunii principale și a cererii reconvenționale, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 21.02.2013 sub nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâta D. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța să constate dreptul sau de proprietate exclusiva asupra unei suprafețe de 65 mp si a casei de locuit amplasata pe aceasta, situate pe . nr 10, Sector 4, precum si dreptul sau de proprietate . 84 mp din care 62,60 mp curte si 21,40 mp alee de acces situate la aceeași adresa.

În fapt, reclamanta a precizat ca este singurul moștenitor al defunctului L. M. decedat la 23.02.1999, iar din masa succesorala a acestuia face parte si lotul nr 3 de la adresa FRT M. N. nr 10, compus din teren in suprafața de 100 mp si construcția amplasata pe acesta acoperita cu carton, formata din 3 camere, doua holuri, bucătărie si cămara. Imobilul a fost dobândit de defunct tot prin moștenire conform CM 1834/1992 de la soția sa L. Mihăilina, căreia i-a revenit de drept lotul nr 3 din imobilul situat la adresa menționata conform ..1990 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 in dosarul 2482/1990, definitiva si transcrisă sub nr_ /26.07.1991 la notariatul de Stat Sector 4.

Prin aceasta sentință s-a dispus ieșirea din indiviziune in cote de cate 1/3 a parților P. E., Neghina M. si L. Mihăilina,, fiind de asemenea omologat raportul de expertiza efectuat in cauza, astfel incit lui P. E. i s-a atribuit lotul nr 1, lui Neghina M. lotul nr 2 si lui L. Mihăilina lotul nr 3, cu precizarea ca ultimele doua”urmează sa folosească împreuna ulița de acces si curtea”

Instanța, prin expertiza efectuata nu a stabilit suprafețele in teren in mp, ci numai valoarea acestora, astfel incit a fost imposibila înscrierea in cartea funciara si obținerea unui număr poștal atât de către reclamanta dar si de parata, acesta fiind motivul promovării acțiunii.

Parata D. M. a dobândit lotul nr 2 prin contract de vânzare cumpărare 1239/1998 de la Neghina M..

In drept au fost invocate prev. art. 35 si art. 192 cod.proc.civ.

In susținerea acțiunii au fost depuse la dosar acte de stare civilă, certificate de moștenitor, contract de vânzare cumpărare, sentința civila2836/1990, releveu imobil, certificat de atestare fiscală, certificat de carte funciara.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 3118 lei.

Parata D. maria a formulat întâmpinare si cerere reconvențională prin care arată ca este de acord cu acțiunea reclamantei si la rândul său solicita sa se constate ca are un drept de proprietate exclusiva asupra unei suprafețe construite de 30,25 mp si a construcției amplasata pe aceasta si un drept de proprietate . 84 mp compusa din 62,60 mp curte si 21,40 mp alee de acces, situate la adresa din . nr 10.

In fapt, parata arata ca prin contractul de vânzare cumpărare 1239/1998 a achiziționat de la Neghina M. construcția din paiantă acoperită cu carton compusa din o camera, hol, si bucătărie si doua magazii împreuna cu cota de ½ din terenul in suprafața de 62,60 mp reprezentând curtea si . in comun cu reclamanta. Vânzătoarea a dobândit imobilele prin sentința civila 2836/1990. Deși este înscrisa la DGITL cu acest imobil pentru care achita impozitul nu a putut obține înscrierea sa in cartea funciara si atribuirea unui număr cadastral întrucât in cartea funciara apare intabulata numita D. G., deținătoarea lotului nr 1 din sentința menționata.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 1060 lei.

La solicitarea instanței reclamanta a depus la dosar extras de carte funciara pentru imobilul in litigiu, plan de situație si calculul coordonatelor.

La termenul din data de 10.03.2014 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes raportat la dispozițiile cuprinse in sentința 2836/1990, prin care s-a realizat ieșirea din indiviziune a parților, formarea si atribuirea loturilor, conform raportului de expertiza efectuat.

Cauza a fost amânata pentru a se da posibilitatea parților sa pregătească apărarea cu privire la aceasta excepție, reclamanta menționând ca va depune si precizare scrisa cu privire la modificarea obiectului acțiunii.

Reclamanta nu s-a mai prezentat in fata instanței si nici nu a depus precizări sau note de ședința cuprinzând apărarea sa fata de excepția invocata.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, prin sentința civila 2836/1990 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 in dosarul 2482/1990-f12, a fost admisa acțiunea reclamantei P. E. in contradictoriu cu paratele L. Mihăilina si Neghina M. si fost dispusa ieșirea din indiviziune a acestora in cote de 1/3 fiecare cu privire la imobilul situat la adresa din . nr 10. In acest sens instanța a omologat raportul de expertiza efectuat de expert V. B. si a fost atribuit reclamantei lotul nr 1, paratei Neghina M. i-a fost atribuit lotul nr 2, iar paratei L. Mihăilina, lotul nr 3, pe care de altfel acestea le si aveau in folosință. Loturile au fost egalizate prin plata unei sulte de către parata L. Mihăilina. Din considerentele sentinței se mai reține ca paratele urmează sa folosească împreuna ulița de acces si curtea.

Din cuprinsul raportului de expertiza si din schița de amplasament întocmita care face parte integranta din sentință, rezulta care este lotul atribuit fiecărui coproprietar.

Reclamanta din prezenta cauza, C. M., a dobândit lotul nr. 3 prin succesiune de la părinții săi, L. Mihăilina si L. M., conform CM 1834/1992-f8 si CM 44/2001-f7.

Parata D. M. dobândit lotul nr 2 prin cumpărare de la Neghina M. conf. contractului de vânzare cumpărare autentic nr 139/1998 rectificat prin încheierea 6023/2011-f31/32.

Conform extrasului de carte funciara_/ Sector 4 rezulta ca la adresa din . 10 este intabulată numita D. G., asupra unei suprafețe de 110 mp pe care este amplasata construcția in suprafață de 44 mp, in baza contractului de vânzare cumpărare 630/2000. Din examinarea comparativa a planului de amplasament cadastral si a schiței întocmita cu ocazia efectuării expertizei, rezulta ca terenul intabulat corespunde cu cel aferent lotului nr 1 atribuit de instanța reclamantei P. E..

Prin urmare, conform sentinței 2836/1990 a fost realizata ieșirea din indiviziune, fiecărui coindivizar fiindu-i atribuit lotul corespunzător, asupra căruia deține un drept de proprietate exclusiva. Dreptul de proprietate . transformat in drept de proprietate exclusiva, sentința fiind irevocabila si transcrisa in registrul de transcripțiuni s inscripțiuni, dovada fiind si faptul ca P. E. a transmis dreptul sau unui terț care l-a si intabulat in cartea funciara in baza acelorași acte de care dispun si părțile din prezenta cauza. In consecința o noua solicitare a reclamantelor de a se constata existenta aceluiași drept de proprietate exclusiva, care a fost deja stabilit, apare ca fiind lipsita de interes si totodată inadmisibila.

Sentința menționata se impune cu putere de lucru judecat in prezenta cauza, astfel ca instanța nu ar putea sa reanalizeze situația de fapt asupra căreia a fost emisa o hotărâre judecătoreasca irevocabila. Interesul reclamantelor se transpune prin folosul practic urmărit prin admiterea acțiunii, însă in cazul de fata un astfel de folos nu exista, întrucât calitatea de proprietar exclusiv al reclamantelor a fost deja stabilita anterior de o instanța, interesul nefiind unul actual.

Este adevărat ca in conformitate cu sentința menționata, părțile din prezenta cauza au rămas in continuare in indiviziune asupra curții si aleii de acces comune, însă pentru ieșirea din indiviziune cu privire la acestea au deschisa calea acțiunii in realizare, prin efectuarea partajului si nu printr-o acțiune in constatare. Pe de alta parte asupra construcțiilor si terenului aferent acestora, rezulta in mod clar ca sentința a stabilit dreptul de proprietate exclusiva al parților.

Susținerile reclamantelor privind împrejurarea ca interesul lor este justificat de imposibilitatea înscrierii in cartea funciara a loturilor pe care le dețin, nu justifica interesul aferent prezentului litigiu. In primul rând, in cazul in care sunt însă necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea unei hotărâri judecătorești părțile au la dispoziție procedura specială prevăzuta de cod.proc.civ. in aceasta privință, iar in al doilea rând, părțile nu au făcut nici o dovada a imposibilității de a se înscrie in cartea funciara după cum susțin.

Pentru aceste considerente apreciem ca atât acțiunea principală cat si cererea reconvențională, sunt lipsite de interes, instanța urmând sa admită aceasta excepție cu consecința respingerii ambelor cereri.

Cu privire la cheltuieli de judecată instanța retine culpa procesuala a părților care vor suporta cheltuielile ocazionate de cererea pe care au formulat-o.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei de interes, invocată de instanță din oficiu.

Respinge acțiunea formulata de reclamanta C. ( fosta L.) M. cu domiciliul ales la C.. Av. S. A. situat în București, ., ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta D. M., cu domiciliul în București, . nr. 10, sector 4, ca lipsită de interes.

Respinge cererea reconvenționala formulata de parata reclamanta D. M. in contradictoriu cu reclamanta parata C. M., ca lipsita de interes.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 4.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. PĂTRASCU C. N.

Red./dact. Jud.PM/4ex./2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 4044/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI