Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3357/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3357/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 3357/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
....
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3357
Ședința din Camera de Consiliu de la 10 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C. R.
GREFIER – D. L. E.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta S.C. V. ROMANIA S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că citația emisă pârâtului la domiciliul indicat în formularul de cerere s-a returnat cu mențiunea „destinatar mutat”, procedura de citare a pârâtului fiind îndeplinită la domiciliul indicat în urma accesării bazei de date administrată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
Instanța, raportat la dispozițiile art. 121 Cod procedură civilă, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și reține cauza spre a se pronunța asupra excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 30.10.2013, sub nr._, reclamanta S.C. V. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul P. V., pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1038, 32 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, la care se adaugă dobânda legală. De asemenea, reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că între părți, în temeiul contractului intervenit la data de 07.11.2011, creditoarea V. R. SA a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă, iar în contul acestor servicii s-au emis facturile anexate cererii
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxa judiciară de timbru potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 80/2013.
Pârâtul, legal citat cu copie de pe formularul de cerere stabilit prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 359/C/2013, potrivit art. 1028 alin. 2 C.proc.civ., nu a depus formular de răspuns.
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale prin raportare la dispozițiile art. 121 C.proc.civ. și a rămas în pronunțare asupra ei.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale absolute, invocată din oficiu, potrivit art. 130 alin. 2 rap. la art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ. – pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 121 C.proc.civ., „cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. 2 rămân aplicabile”.
Instanța reține că, în prezenta cauză, reclamanta are calitatea de profesionist, astfel cum noțiunea este definită de art. 3 alin. 2 și 3 Cod civil, iar pârâtul este un consumator (astfel cum noțiunea este definită de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, respectiv orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale). Totodată, obiectul cererii este în legătură cu raporturile juridice născute între aceștia în temeiul contractului pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă din 07.11.2011.
Prin urmare, suntem în prezența unei competențe teritoriale exclusive, potrivit art. 129 alin. 2 pct. 3, coroborat cu art. 121 C.proc.civ.
Instanța constată faptul că pârâtul nu are domiciliul la adresa indicată de reclamant, în Sectorul 4 din Municipiul București (f. 19), ci acesta are domiciliul activ în Comuna Dobroești, . (f. 22). Așadar, prezenta acțiune nu a fost introdusă la domiciliul pârâtului, astfel cum impune art. 121 C.proc.civ.
Pe cale de consecință, având în vedere toate considerentele expuse, instanța constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1.027 C.proc.civ. coroborate cu art. 94 pct. 1 lit. j și art. 121 alin. 1, astfel încât instanța competentă material și teritorial exclusiv pentru soluționarea litigiului este Judecătoria Cornetu, Jud. I. (având în vedere că domiciliul pârâtului, respectiv Comuna Dobroești, . în circumscripția acestei instanțe, în raport de prevederile H.G. nr. 337/1993).
Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu, Județul I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. V. ROMANIA S.A., cu sediul social situat în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, sector 1, și cu sediul ales la avocat F. Ovanesian, situat în C., .-84, județul C., în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu domiciliul situat în ., ., ., județul I., în favoarea Judecătoriei Cornetu, județul I..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
T. C. R. D. L. E.
Red. Dact. Jud. R.T.C./3ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3836/2014. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 3044/2014. Judecătoria... → |
---|