Anulare act. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 15520/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 21.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. C. U.
Grefier: Florența B.
Pe rol, se află pronunțarea cauzei civile formulată de reclamanta B. M. si pe pârâtul M. D., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile si cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 21.12.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 02.07.2013 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub numărul de mai sus, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul M. D..
Reclamanta a solicitat constatarea nulității testamentului autentic sub nr.310/05.04.2011 de către BNPA Gaita, P. și B., arătând faptul că declarația de acceptare tacită a masei succesorale de pe urma defunctei M. I., mama reclamantei, decedată la data de 24.01.1999, declarație dată de către defunctul tată al reclamantei, numitul M. I., și înregistrată la biroul notarial sub nr.311/05.04.2011, cât și declarația de acceptare tacită a masei succesorale dată de către pârât, înregistrată la același birou notaria, sub nr.312/05.04.2011, au fost redactate și înregistrate după ce defunctul M. I. a înregistrat la același notar testamentul autentificat cu nr.310/05.04.2015.
Se arată faptul că testatorul M. I. nu dispunea legal, în momentul semnării testamentului, de toată masa succesorală de pe urma soției M. I..
În motivare s-a arătat și că defunctul M. I. avea, la data semnării testamentului, vârsta de 65 de ani, era o persoană care suferea de multe boli specifice vârstei, emotivă, ușor de influențat și de multe ori aceasta neavând discernământ.
În drept, reclamanta a invocat disp. art.106 C. proc. civ. și art.925 C. civ..
Acțiunea a fost timbrată corespunzător.
A depus la dosar, în copie, înscrisuri.
La data de 13.03.2014, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, arătând că defunctul M. I., decedat la data de 25.06.2011, la data întocmirii testamentului nr.310/05.04-2011, era pensionat pe caz de boală din anul 1999, începând cu luna martie având ca diagnostic tulburare depresivă recurentă, . psihiatric (psihotic), fiind încadrat în gradul II de invaliditate.
Se mai relevă că până la data pensionării (1999), cât și după această dată, până la decesul său, defunctul M. I. a avut internări repetate în spitale de psihiatrie, tulburarea depresivă fiind de intensitate psihotică, având dese recurențe, ceea ce îi afecta global discernământul.
La data de 03.04.2014, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea, ca nefondată și ca inadmisibilă a acțiunii, având în vedere faptul că testamentul atacat a fost încheiat în formă autentică.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt din înscrisul de la f.25 v2, instanța reține faptul că numitul M. I. a decedat la data de 25.06.2011.
Prin testamentul autentificat sub nr.310/05.04.2011 de către BNPA Gaita, P. și B. (f.26 v.1), defunctul M. I. l-a institui legatar universal pe pârâtul M. D., defunctul dispunând asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului.
Cu titlu preliminar, instanța constată că se impune a se stabili care este legea civilă aplicabilă prezentului litigiu, având în vedere succesiunea în timp a mai multor legi civile, respectiv Codul civil din anul 1864 [intrat în vigoare în anul 1865] și Codul civil din anul 2009 [Legea nr. 287/2009, intrată în vigoare la data de 1.10.2011].
Observând elementele arătate mai sus rezultă că noul cod civil a intrat în vigoare la o dată ulterioară datei decesului numitului M. I..
Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii. Or, atât art. 651 din Codul civil din 1864 cât și art. 954 din Codul civil din 2009 cuprind același principiu potrivit căruia succesiunea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.
Întrucât numitul M. I. a decedat la data de 25.06.2011, rezultă că aceasta este și data deschiderii succesiunii lor. Această dată fiind anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, cum s-a enunțat deja mai sus, înseamnă că raportul juridic de drept substanțial care este dedus judecății va fi soluționat prin aplicarea prevederilor vechiului Cod civil din 1864, astfel încât referirile în cauza de față vor privi numai acest din urmă cod civil, deși în prezent este abrogat.
Tot față de data formulării prezentei cereri, precum și . data de 15.02.2013 a Noului Cod de Procedură Civilă, instanța reține că prezentul litigiu va fi guvernat de codul de procedură civilă de la data intentării acțiunii, respectiv C. proc civ. din 2010, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. 1 din legea 76/2012 care prevăd că dispozițiile noului cod se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Din punctul de vedere al formei, testamentul în discuție este unul autentic, fiind astfel învestit cu formă autentică de către notarul public prin încheiere, în condițiile prevăzute de art. 860 C. civ. și art. 65 din Legea nr. 36/1995, aplicabile în speță în temeiul art.3 din Legea nr.71/2011. Din această perspectivă, testamentul se bucură de forța probantă a actelor autentice, cu consecința că sarcina dovezii revine celui care îl contestă. Testamentul autentificat face deplin dovada, până la înscrierea în fals, în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile sale simțuri și în limita atribuțiilor conferite de lege și menționate în încheierea de autentificare, cum ar fi data și locul autentificării, prezența și identificarea testatorului, consimțământul sau semnătura acestuia. În schimb, declarațiile testatorului consemnate în încheierea de autentificare, precum și cele inserate în testament fac dovada numai până la proba contrară, deoarece agentul instrumentator nu a putut verifica conformitatea acestor declarații cu realitatea, ci doar a luat act de acestea.
Prin urmare, reclamanta contestă legalitatea testamentului prin aceea că defunctul testator nu avea discernământ deplin asupra gesturilor și actelor sale la momentul încheierii actului.
Instanța constatat că acest motiv de nulitate poate fi cercetat chiar și împotriva testamentului autentic, deoarece nu se tinde la răsturnarea celor constatate prin propriile simțuri ale notarului public, ci se tinde la determinarea împrejurării dacă testatorul putea să-și exprime în mod valabil consimțământul la momentul autentificării. Articolul 51 alin. (2) lit. d) și art. 59 din Legea nr. 36/1995 impune notarului public de a cere astfel de dovezi medicale, atunci când are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale celui ce va întocmi testamentul.
Autentificarea în sine nu atestă existența discernământului testatorului, pentru că notarul nu are calitatea de a atesta această împrejurare, urmând ca cel ce reclamă moștenirea să facă dovezi potrivit dreptului comun pentru a proba lipsa de discernământ.
Având în vedere ca prin acțiunea formulată s-a invocat lipsa discernământului defunctului M. I., ca element obligatoriu al consimțământului la întocmirea testamentului, instanța a încuviințat proba cu martorii si o expertiza medico-legala.
Din partea reclamantei a fost audiat martora P. M., iar pârâtul au propus audierea martorului BărăgăuVirgil.
Din declarația martorilor P. M. și B. V., audiați în cauză (f.148-149 v2), rezultă faptul că defunctul M. I. a avut discernământ până în momentul în care a fost internat în spital, respectiv până în ziua precedentă producerii decesului acestuia, defunctul recunoscând-o pe concubina acestuia, martora P. M., căreia i-a spus „uite, mi-am vărsat ficatul!” .
Așadar, din declarațiile martorilor menționați reiese faptul că până în data de 24.06.2011, preziua decesului defunctului M. I., așadar inclusiv la data întocmirii testamentului autentificat sub nr.310/05.04.2011 de către BNPA Gaita, P. și B., defunctul și-a păstrat abilitățile cognitive și volitive.
Mai mult, din declarația martorului B. V., instanța reține faptul că defunctul M. I. s-a pensionat pentru incapacitate de muncă de gradul doi datorită faptului că a cunoscut un cadru medical care i-a pus un diagnostic de boală mintală exclusiv în scopul ieșirii la pensie a defunctului, diagnostic ce nu corespundea capacității reale de discernământ a acestuia, care a rămas intactă pe tot parcursul vieții, până în ultimele zile din viața sa.
Ori, declarația martorului B. V. creează un dubiu cu privire la diagnosticul pus defunctului M. I. prin actele medicale de la f.111.122 v2, respectiv acela de tulburare afectivă depresivă și de . mediu, astfel că principiul in dubio pro reo, care presupune menținerea valabilității testamentului a cărui anulare se cere, este de natură să profite pârâtului.
În cauza s-a efectuat o expertiza medico-legala de către INML (f.128-141 v2) prin care sa se stabilească dacă, raportat la afecțiunile de care suferea defunctul M. I., acesta a avut discernământul necesar în exprimarea voinței la momentul încheierii testamentului, daca a avut capacitatea de a discerne efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voință.
În acest sens, în urma analizei documentelor (fișe de consultații, dosar pensionare pentru incapacitate de muncă) s-a concluzionat ca defunctul M. I. a prezentat diagnosticul de ciroză hepatică toxic nutrițională, varice esofagiene, HDS recentă, colecistectomie, astfel că, pentru data decesului defunctului, respectiv 05.04.2011, nu se constituie elemente cu valoarea criteriologică medico-legală psihiatrică în măsură să indice afectarea capacității defunctului de a se manifesta cu liberă voință.
Pe cale de consecință, s-a concluzionat că defunctul M. I. a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-juridice ce ar putea decurge din încheierea actului în litigiu, competența psihică fiind păstrată.
Art. 948 C.civil dispune „condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obliga, un obiect determinat, o cauza licita „.
Astfel, orientându-se după motivele invocate de reclamant, după natura dreptului sau, respectiv după scopul urmărit prin acțiune, iar nu după sensul literal si juridic al termenilor folosiți, în mod corect judecătorul fondului a constatat ca acțiunea promovata de reclamantă are ca obiect anularea testamentului autentificat sub nr.310/05.04.2011 de către BNPA Gaita, P. și B., pentru lipsa discernământului testatorului.
Este adevărat ca lipsa discernământului reprezintă o cauza de nulitate relativa a oricărui act juridic care, in principiu, poate fi invocata numai de persoana care a încheiat actul . moment in interiorul termenului general de prescripție.
Cu toate acestea in cazul testamentelor, ce constituie acte juridice mortis causa, sunt necesare anumite precizări, rezultate din analiza literaturii juridice si a jurisprudenței in materie.
Ca orice act juridic, testamentul trebuie sa intruneasca si el conditiile de validitate prevazute la art.948 C. civ., adica cele referitoare la consimtamant, capacitate, obiect si cauza . In cazul testamentului, care este un act juridic unilateral exprimand vointa testatorului, consimtamantul este o notiune prin care se intelege manifestarea de vointa juridica a unei persoane in vederea formarii unui act juridic.
Testamentul nu produce efecte decât daca provine de la o persoana cu discernământ; a fost exprimat cu intentia de a produce efecte juridice; a fost exteriorizat; nu este alterat de vreun viciu de consimțământ.
Discernământul este acea conditie de valabilitate a consimtamantului potrivit caruia subiectul de drept trebuie sa aiba puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa. Acesta nu se confunda cu capacitatea de a incheia actul juridic. Astfel, capacitatea de a incheia actul juridic este o stare de drept, in timp ce prezenta ori lipsa discernamantului este o stare de fapt.
Lipsa discernamantului testatorului, care avea capacitate deplina de exercițiu la momentul întocmirii actului de dispozitie, nefiind pus sub interdictie, presupune ca dispunatorul sa fie . tulburare mentala care sa fie suficient de mare pentru a-l priva pe cel atins de facultatile sale de discernamant.
Ceea ce caracterizeaza lipsa discernamantului este nu numai faptul ca altereaza consimtamantul, cum se intampla in cazul viciilor de consimtamant, ci faptul ca, lipsindu-l de lumina ratiunii, practic, il face sa lipseasca . Poate fi vorba nu numai de o alterare durabila a facultatilor mintale, ci si de una temporara si pasagera, iar cauza acestora este indiferenta, putandu-se datora unei stari congenitale, maladii, consumului de alcool sau de droguri, furiei, geloziei etc. Trebuie subliniat faptul ca simpla dovedire a uneia sau alteia din situatiile de mai sus nu atrage automat concluzia lipsei discernamantului, fiind necesara dovada concreta a faptului ca datorita lor testatorul a fost lipsit de luciditate . Desi se recunoaste ca lipsa discenamantului echivaleaza cu lipsa consimtamantului, ceea ce . riguroasa ar trebui sa atraga nulitatea absoluta a testamentului, solutia care s-a impus in final este aceea a nulitatii relative, specifica nulitatilor de protectie. In schimb, fata de regimul obisnuit al acestui tip de nulitate, dreptul la actiunea in anulare apartine oricarei persoane interesate ocrotite prin edictarea acestei norme legale si se naste la momentul deschiderii succesiunii. Anularea unui legat pentru lipsa discernamantului testatorului poate fi ceruta, asadar, nu numai de succesorii universali sau cu titlu universal ai defunctului (legali sau testamentari), ci chiar si de un legatar particular.
Prin urmare, reclamanta este persoană interesata in anularea testamentului lăsat de către defunctul M. I., aceasta își justificându-și pe deplin calitatea procesuala activa in promovarea prezentului demers judiciar.
Se reține faptul că, capacitatea de a dispune prin testament este prezumată de lege - art. 856 Cod civil -, iar, în speță, reclamanta nu a făcut dovada lipsei discernământului testatorului la data întocmirii actului, nereușind să răstoarne prezumția legală relativă de discernământ a defunctului M. I. la data întocmirii testamentului în discuție.
Așadar, din probatoriul administrat în cauza, rezulta ca defunctul M. I. avea discernământ la momentul încheierii testamentului, că acesta a fost exteriorizat și consimțământul nu a fost alterat de vreun viciu de consimțământ .
F. de cele mai sus arătate, instanța constata ca defuctul M. I. si-a exprimat consimțământul în mod valabil la momentul încheierii testamentului, astfel ca nu exista nici un motiv de nulitate.
Cu privire la alegațiile reclamantei, potrivit cărora testatorul M. I. nu putea dispune în mod legal, în momentul semnării testamentului, de toată masa succesorală de pe urma soției M. I., cu consecința reducțiunii liberalității excesive efectuate de către testator, instanța nu le va reține în cauză, pentru faptul că prin testamentul autentificat sub nr.310/05.04.2011 de către BNPA Gaita, P. și B. (f.26 v.1), defunctul M. I. nu a dispus de toată masa succesorală a defunctei M. I., ci l-a institui legatar universal pe pârâtul M. D., defunctul dispunând numai asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul testatorului la data decesului.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulata.
În temeiul art.453 alin.1 C.p.c., instanța va obliga reclamanta sa plătească pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de taxă de timbru, constând în onorariu de avocat justificat cu chitanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulata si precizata de reclamanta B. M., cu domiciliul în București, ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. D., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4.
Obliga pe reclamanta sa plătească pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.. C. U. Florența B.
Red. Jud. C.C.U/ Tehnored. C.C.U si F.B/ 4 ex
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1141/2016. Judecătoria SECTORUL... | Uzucapiune. Sentința nr. 794/2016. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
