Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 13975/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

….

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – I. P.

GREFIER – D. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul C. I. DE AVOCATURĂ C. B. A. în contradictoriu cu intimații S.C. B. L. IFN S.A. și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „AEQUITAS”, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin cererea înregistrată la data de 09.11.2015, contestatorul a renunțat la judecată.

Față de cele învederate instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 08.01.2015, contestatorul C. I. DE AVOCATURĂ C. B. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.C. B. L. IFN S.A. și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „AEQUITAS”, anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 878/2014 al B. Asociați „Aequitas”.

La data de 09.11.2015 contestatorul a depus o cerere la dosar prin care arată că renunță la judecată.

În consecință, în temeiul art. 406 alin. 6 Cod procedură civilă, instanța va pronunța o hotărâre prin care va constata renunțarea la judecată.

Instanța reține că renunțarea a avut loc ulterior primului termen de judecată, însă intimații au fost de acord, creditoarea renunțând la cererea de executare silită, în urma înțelegerii convenite cu debitorul, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. art. 406 alin. 6 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea contestatorului C. I. DE AVOCATURĂ C. B. A., cu sediul ales la C. de avocat B. S., situat în București, .. 23, ., ., sector 5, la judecata cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu intimații S.C. B. L. IFN S.A., cu sediul în București, Piața A. I. nr. 8, . 3, și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „AEQUITAS”, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 108, ..

Cu recurs în 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.I.P./Dact.D.E./5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI