Încetare executare silită. Sentința nr. 6013/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6013/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 30-05-2016 în dosarul nr. 6013/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 6013
Ședința publică din data de 30.05.2016
Instanța constituită din:
Președinte - M. M.-R.
Grefier - B. E.-C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de către contestatoarea U. "S. H." în contradictoriu cu intimata B. (fostă T.) I., având ca obiect contestație la executare - încetare executare silită -întoarcere executare silită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.05.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 30.05.2016, având nevoie de timp pentru a delibera.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2015 cu numărul_, contestatoarea U. S. H. în contradictoriu cu intimata B. I. (fosta TOMOIOAGA) a solicitat instanței, anularea formelor de executare începute în dosarul nr.1439/2015, al B. T. F., și încetarea executării silite, anularea somației emise la data de 08.09.2015, anularea încheierii emise la data de 31.08.2015, prin care executorul a admis cererea de executare silită a obligației de a face în dosarul de executare nr. 1439/2015, anularea încheierii emise la data de 08.09.2015, prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, suspendarea executării silite, precum și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului și taxa judiciară de timbru.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că intimatul a solicitat executarea silită a Sentinței Civile nr. 5898/2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, definitivă prin Decizia Civilă nr. 3799/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, pe calea dreptului comun, încălcând dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004.
Titlurile executorii care se cer a fi executate silit sunt pronunțate sub incidența legii contenciosului administrativ, ale cărei dispoziții se aplică cu prioritate față de dispozițiile dreptului comun. Obligația de eliberare a diplomei de licență (de a face) stabilită prin titlul executoriu nu poate fi pusă în executare pe calea dreptului comun, față de dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă și ale Legii nr. 554/2004.
Astfel, titlurile executorii reprezentate de Sentința Civilă nr. 5898/2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ și Decizia Civilă nr. 3799/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal nu pot fi puse în executare pe calea dreptului comun, întrucât au fost pronunțate în temeiul Legii nr. 554/2004, iar procedura de executare silită în cazul obligației de a elibera un act administrativ (obligația de a face) se aplică în conformitate cu prevederile art. 24, art. 25 și urm. din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 726, lit. F Noul C.proc.civilă.
În cazul obligațiilor de a face, executarea silită trebuie să fie realizată de către autoritatea administrativă în termenul dispus de instanță sau în lipă, în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 25, alin.1 din Legea nr. 554/2004, ultima teză, nu poate executorul judecătoresc să execute silit o astfel de obligație pe calea dreptului comun,
În al doilea rând, contestatoarea a învederat instanței că și-a îndeplinit obligația de a completa diploma de licență și de a o pune la dispoziția intimatului în vederea ridicării în mod voluntar și anterior datei de 31.08.2015, când a fost formulată cererea de executare silită în dosarul nr.1439/2015, al B. T. F..
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 5898/2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ și Decizia Civilă nr. 3799/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, MECS a fost obligat să emită avizul necesar tipizării formularului destinat diplomei de licență, iar contestatoarea a fost obligată să completeze și să emită diploma reclamantei diploma de licență, și să plătească intimatei suma de 670 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, după aprobarea de către MECS tipizării formularelor destinate actelor de studii.
Astfel, la data de 19.08.2015, sub nr. 8181/29.08.2015, MECS a emis avizul necesar tipizării formularului destinat diplomei de licență pentru intimat, menționând dosarul nr._, iar diploma de licență . nr._ a fost completată și pusă la dispoziția intimatei în vederea ridicării.
Potrivit Ordinului nr. 657/2014, obligația acesteia de a emite diploma de licență este subsidiară obligației MECTS de a da avizul necesar tipizării formularului, iar aceasta și-a îndeplinit obligația de a completa formularul și de a îl pune la dispoziție cu celeritate, după emiterea avizului MECS.
Diploma de licență . nr._ a fost completată și neridicată.
Potrivit art. 7 din Ordinul nr. 657/2014, ,, Formularele tipizate ale actelor de studii sunt tipărite, în condițiile legii, de către Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., care poartă întreaga răspundere pentru comenzile primite de la Ministerul Educației Naționale și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora”.
Potrivit art.2, alin.1 din Ordinul nr. 657/2014, ,, Actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și/sau calificări dobândite”, și drept consecnță se ridică personal de către titular pe baza prezentării documentelor de identitate.
Conform art. 20, alin.2 din Ordinul nr. 657/2014, ,, Un act de studii completat se eliberează titularului/împuternicitului după verificarea de către titular/împuternicit a datelor înscrise în actul de studii, pe baza prezentării documentului de identitate (carte de identitate sau pașaport valabile) de către acesta și, după caz, a "Fișei de lichidare", din care rezultă că titularul nu are datorii față de instituție.
(3) Titularul semnează pentru primire în toate locurile prevăzute pentru semnătura titularului. Împuternicitul semnează pentru primire în toate locurile prevăzute pentru semnătura titularului, mai puțin pe actul de studii; operațiunea de eliberare se consemnează în registrul de evidență a actelor de studii; numele și prenumele, calitatea și numărul documentului se trec în rubrica "Mențiuni" din registrul de evidență a actelor de studii.
Art. 21. - (1) Actele de studii completate și neridicate de titulari/împuterniciți se păstrează în arhiva instituției, cu termen permanent.
Conform art.8, alin.2 din OM nr. 657/2014, ,, Este interzisă expedierea prin poștă sau pe altă cale a formularelor actelor de studii”, iar conform art. 18 din OM nr. 657/2014, ,, Instituțiile fac publice, prin afișare sau/și pe pagina web, condițiile de eliberare a actelor de studii”.
În consecință, diploma se ridică personal și nu poate fi trimisă prin poștă, iar intimata nu a făcut dovada unui refuz din partea instituției de a elibera diploma de licență și de a achita suma de 670 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în perioada în care formularul era păstrat până la eliberarea acestuia în condițiile prevăzute de OM nr. 657/2014.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc în valoare de 3650 RON, contestatoarea a precizat că este excesiv de mare în raport de creanța care se execută silit și de serviciul pe care l-a prestart defectuos.
În temeiul dispozițiilor art. 669, alin.4 raportat la art. 451, alin.2 NCPC, s-a solicitat reducerea de către instanță a onorariului executorului judecătoresc.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.711, și urm., 722 NCPC, Legea nr. 138/2014, Legea nr. 554/2004.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
S-a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223 NCPC.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 100 de RON, fiind achitată ulterior taxa judiciară de timbre în cauntum de 300 RON.
Contestatoarea a depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 21.11.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivate întâmpinării, intimate a arătat în esență faptul că actele de executare sunt legale, toate hotărârile judecătorești prin care se instituie obligația de plată a unor sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată se execută silit potrivit dreptului comun, reprezentat de Codul de Procedură Civilă.
Susținerea contestatoarei în sensul că și-a îndeplinit obligațiile anterior datei de 31.08.2015 nu are support real, întrucât deși sentința civilă a rămas irevocabilă la data de 04.05.2015, iar intimate a comunicat câte o somație atât contestatoarei cât și Ministerului Educației Naționale, aceasta nu a primit nicuin răspuns în sensul că se va achita benevol suma de bani reprezentând cheltuieli de judecată sau că se fac demersuri în vederea executării de bunăvoie a titlului executoriu.
Conform listei publicate pe site, apare la data de 01.09.2015, ,,Lista absolvenților USH care au primit avizil Ministerului Educației Naționale pentru eliberarea diplomelor de licență ca urmare a unei hotărâri judecătorești irevocabile. Prin urmare, la data de 01.09.2015, doar s-a primit avizul pentru elibeararea diplomelor, acestea nefiind gata pentru a fi ridicate de intimată.
Publicarea pe site în sensul că poate să se prezinte la Biroul Eliberări Diplome din cadrul Universității în vederea eliberării diplomei de licență s-a realizat la data de 23.10.2015.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata a depus la dosarul cauzei copii somații.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate toate actele din dosarul de executare nr.1439/2015.
La termenul de judecată din data de 16.05.2016, instanța a calificat excepția inadmisibilității executării silite pe calea dreptului comun ca fiind o apărare de fond.
Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr.5898/04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, definitivă prin Decizia Civilă nr. 3799/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, instanța a obligat pârâta U. S. H. să elibereze reclamanților, între care și creditoarea, diploma de licență și suplimentul diplomei de licență, a fost obligat chematul în garanție Ministerul Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul diplomei de licență pentru reclamanți, precum și la plata sumei de 670 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 31.08.2015, creditoarea a formulat cerere de executare silită împotriva debitorilor U. S. H. și MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE, în vederea obligării debitorului Ministerul Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor constând în diploma de licență și suplimentul diplomei de licență pentru creditoare, și în vederea obligării debitoarei U. S. H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă de licență, și s-a solicitat să se procedeze la executarea silită a debitoarei U. S. H. în vederea recuperării sumei de 670 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare.
Cererea a fost depusă la B. T. F., fiind format dosarul de executare nr.1439/2015, iar prin Încheierea din data de 31.08.2015 a fost încuviințată executarea silită.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 08.09.2015 au fost stabilite cheltuieli de executare în valoare de 4.910, 15 de RON, în sarcina debitorilor U. S. H. și MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La data de 08.09.2015, a fost emisă somația, prin care contestatoarea U. S. H. a fost obligată ca în termen de 10 zile să elibereze diploma de licență și suplimentul diplomei de licență, și de a achita suma de 5.580, 15 RON, cu titlu de debit cheltuieli de executare silită către creditoare, somația fiind comunicată la data de 11.09.2015.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei în sensul că titlurile executorii reprezentate de Sentința Civilă nr. 5898/2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ și Decizia Civilă nr. 3799/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal nu pot fi puse în executare pe calea dreptului comun, întrucât au fost pronunțate în temeiul Legii nr. 554/2004, iar procedura de executare silită în cazul obligației de a elibera un act administrativ (obligația de a face) se aplică în conformitate cu prevederile art. 24, art. 25 și urm. din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 726, lit. F Noul C.proc.civilă, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, ,,Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.
(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.
(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.
Conform art. 25 din Legea nr. 554/2004, ,,Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc.
(2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
(3) Hotărârea pronunțată în condițiile art. 24 alin. (4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunțată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în același termen.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.
Legea nr. 554/2004, care cuprinde la art. 24-25 dispoziții speciale privind executarea obligației de a face, constituie o lege specială față de dispozițiile Codului de procedură Civilă și se aplică cu prioritate față de acesta.
Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus rezultă concluzia că executarea silită a obligațiilor de a face prevăzute prin titluri executorii emise în materia contenciosului administrativ, în baza Legii nr. 554/2004 cum este și cazul titlului executoriu din prezenta speță, nu urmează procedura de executare silită prevăzută de dispozițiile de drept comun ale NCPC, ci urmează procedura specială de executare silită prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, executarea silită a obligației de a face prevăzută în titlul executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr.5898/04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, definitivă prin Decizia Civilă nr. 3799/2015 din data de 04.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ nu poate fi realizată pe calea unei cereri de executare silită de drept comun, ci numai în condițiile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1439/2015, al B. T. F., în ceea ce privește executarea silită a obligației de a face prevăzută în titlul executoriu, sunt lovite de nulitate, întrucât este inadmisibilă formularea unei cereri de executare silită pe calea dreptului comun.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța nu va mai analiza apărarea contestatoarei având ca obiect faptul că și-a îndepliit obligația de a face prevăzută în titlul executoriu.
Cu toate acestea, prin titlul executoriu, au fost stabilite două obligații, și anume o obligație de a face, și anume obligația de elibera reclamanților, între care și creditoarea, diploma de licență și suplimentul diplomei de licență, și o obligație de plată a sumei de 670 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Contestatoarea nu a făcut dovada că a achitat către intimată suma de 670 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, anterior formulării cererii de executare silită, la data de 31.08.2015, astfel încât executarea siliă în dosarul de executare nr. 1439/2015 putea avea ca obiect exclusive obligația de plată a sumei de 670 RON.
În ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite prin Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 08.09.2015, emise de B. T. F. în dosarul de executare nr. 1439/2015, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 670 NCPC, ,,1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.
(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie”.
Executorul judecătoresc a stabilit prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de execurtare din data de 08.09.2015 un onorariu în cuantum de 3650 RON, la care se adaugă TVA în cuantum de 902, 35 RON. Instanța apreciază că întrucât obligația de a face stabilită prin titlul executoriu nu putea fi executată pe calea dreptuui comun, debitoarea nu are obligația de a suporta onorariul executorului judecătoresc pentru obligația de a face, ci exclusiv onorariul executorului judecătoresc calculate la valoarea creanței în cuantum de 670 RON.
Potrivit dispozițiilor art. 39, alin.1, lit. a din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești, Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:
a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite”. Prin urmare, onorariul la care are dreptul executorul judecătoresc calculate la valoarea creanței în cuantum de 670 RON, este de 83, 08 RON, respective 10% din valoarea creanței, la care se adaugă TVA de 24%.
Cuantumul total al cheltuielilor de executare, luând în considerare onorariul executorului judecătoresc astfel redus este de 440, 88 RON, iar cuantumul total al debitului și al cheltuielilor de executare este de 1.100 RON.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va admite în parte contestația la executare, urmând a anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 08.09.2015 emisă de B. T. F. în dosarul de executare nr.1439/2015, în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc de la suma de 3650 de RON +TVA 902, 35 RON la suma de 83, 08 RON (TVA inclus), astfel încât cuantumul total al cheltuielilor de executare este de 440, 88 RON.
Instanța va anula în parte somația din data de 08.09.2015, emisă de B. T. F. în dosarul de executare nr.1439/2015 către debitoarea U. S. H., în sensul înlăturării menționării obligației de a elibera creditoarei diploma de licență și suplimentul diplomei de licență, și în sensul că se va menționa în cuprinsul somației suma de 440, 88 RON reprezentând cheltuieli de executare, în loc de suma de 4.910, 15 RON.
Pentru același considerente expuse anterior, instanța va anula în parte încheierea din data de 31.08.2015, emisă de B. T. F. în dosarul de executare nr.1439/2015, în ceea ce privește încuviințarea executării silite a obligației de a elibera în favoarea creditoarei diploa de licență și sumplimentul diplomei de licență.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului având ca obiect încetarea executării silite, instanța reține că, potrivit art. 622, alin.3 NCPC, ,, Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare”.
Totodată, potrivit art. 703, alin.1, pct.1 NCPC, ,,Executarea silită încetează dacă:1. s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii. 2. nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri; 3. creditorul a renunțat la executare; 4. a fost desființat titlul executoriu; 5. a fost anulată executarea.
Instanța reține că nu este incident niciunul dintre aceste cazuri privind încetarea executării silite, întrucât din actele dosarului de executare rezultă că nu au fost achitate creanța și cheltuielile de executare, iar celelalte cazuri de încetare a executării silite prevăzute la art. 703, alin.1, pct. 2-5 NCPC nu sunt îndeplinite în speță.
Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect încetarea executării silite, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 723, alin. 1 NCPC, ,, În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
(2) Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință”.
Potrivit dispozițiilor art. 724 NCPC, ,, În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării”.
Instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune întoarcerea executării silite, întrucât din actele de executare communicate de B. T. F. nu rezultă că sumele menționate în somația de plată din data de 08.09.2015 ar fi fost în mod efectiv încasate de către intimată în urma procedurii de executare silită, iar din relațiile comunicate de B. T. F. la data de 09.02.2016 rezultă că nu au fost executate în mod efectiv sume de bani din conturile debitoarei U. S. H..
Pe cale de consecință, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 453, alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă ,, Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată. ”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 451, alin.1 Noul cod de Procedură Civilă ,,Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.
Constatând culpa procesuală a intimatei, care a decăzut parțial în pretenții, instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 783, 6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 620 RON reprezintă onorariul avocatului, achitat conform ordinului de plată de la data de 21.09.2015 (fila 7), în baza contractului de asistență juridică . nr._, suma de 100 RON, reprezintă partea din taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise, iar suma de 63, 60 RON reprezintă contravaloarea fotocopierii dosarului de executare, achitate conform ordinului de plată de la data de 05.02.2016 (fila 125).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea U. "S. H.", C._, cu sediul procesual ales în sectorul 3, București, .. 13, în contradictoriu cu intimata B. (fostă T.) I., CNP_, domiciliată în localitatea Ieud, ., ..
Anulează în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 08.09.2015 emisă de B. T. F. în dosarul de executare nr.1439/2015, în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc de la suma de 3650 de RON +TVA 902, 35 RON la suma de 83, 08 RON (TVA inclus), astfel încât cuantumul total al cheltuielilor de executare este de 440, 88 RON.
Anulează în parte somația din data de 08.09.2015, emisă de B. T. F. în dosarul de executare nr.1439/2015 către debitoarea U. S. H., în sensul înlăturării menționării obligației de a elibera creditoarei diploma de licență și suplimentul diplomei de licență, și în sensul că se va menționa în cuprinsul somației suma de 440, 88 RON reprezentând cheltuieli de executare, în loc de suma de 4.910, 15 RON.
Anulează în parte încheierea din data de 31.08.2015, emisă de B. T. F. în dosarul de executare nr.1439/2015, în ceea ce privește încuviințarea executării silite a obligației de a elibera în favoarea creditoarei diploma de licență și suplimentul diplomei de licență.
Respinge capătul de cerere având ca obiect încetarea executării silite, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiat.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 783, 6 RON.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
În baza art. 720, alin.4 NCPC, prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, va fi comunicată organului de executare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M.-R. B. E.-C.
Red./Tehnored. Jud. M.M.R., Gref. E.C.B./2016/4ex.
ECLI:RO:JDS4B :2016:001._
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5095/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5108/2016. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|