Întoarcere executare. Sentința nr. 9423/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9423/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 9423/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9423

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.10.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. - M. P.

GREFIER: V. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâta A. M., având ca obiect „Întoarcerea executării silite”.

Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 29.10.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.10.2013, sub numărul de mai sus, precizată la data de 15.10.2014, contestatoarea S.C. O. P. S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. M. la restituirea sumei de 8085,5 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație, de la data de 04.04.2014 și până la data plății efective a debitului.

În ceea ce privește situația de fapt, contestatoarea a învederat că prin sentința nr. 1259/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, aceasta a fost obligată la plata unor compensații bănești. După pronunțarea sentinței instanței de fond, pârâta a început executarea silită împotriva acesteia.

Procedura de executare silită a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. 2470/2010, al B. Casagranda S. A., iar în cadrul executării silite a fost executată silită suma de 16.648,8 lei.

A învederat reclamanta că prin decizia nr.732 din data de 19.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost desființată în parte sentința pronunțată de instanța de fond, instanța de recurs dispunând admiterea recursului formulat și modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul calculării drepturilor salariale cuvenite pârâtului, însă nu conform variantei 1 a raportului de expertiză efectuat în cauză, ci conform variantei a 2-a din același raport de expertiză, fiind astfel stabilite sume de plată de către reclamantă ce sunt inferioare celor ce fuseseră deja executate silit de către pârât în cadrul primei executări silite.

Ca urmare a modificării sentinței pronunțată de instanța de fond, pârâta a procedat la punerea în executare, în mod nejustificat, a întregii sume stabilite prin Decizia nr. 732, formându-se astfel un nou dosar de executare, anume dosarul de executare nr. 686/2011 al B. Casagranda-S. A. în cadrul căruia a fost executată silit suma de 13.068,5 lei. astfel, suma totală ce urmează a fi restituită societății reprezentând restabilirea situației anterioare este în cuantum total de 29.717,3 lei.

A apreciat contestatoarea că în consecință sunt aplicabile în cauză disp. art. 404 ind. 1-art. 404 ind. 3 C.proc.civ., având în vedere faptul că titlul executoriu pus în executare silită a fost desființat.

La data de 15.10.2014 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 13.068,5 lei, sumă executată în cadrul dosarului de executare nr. 686/2011 al B. Casagranda-S. A., sumă formată din debit în valoare de 7722,5 lei și suma de 5346 lei reprezentând cheltuieli de executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4041-4043 C.proc.civ.

Contestatoarea a alăturat cererii sale înscrisuri, în copii.

Intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a propune probe în apărare.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse copii certificate de pe actele dosarelor de executare nr. 2470/2010 și nr. 686/2011 ale Biroului Executorului Judecătoresc Casagranda S. A..

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 28.01.2011, a fost obligată pârâta . să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu drepturile salariale solicitate conform variantei I a raportului de expertiză, precum și la plata sumei de 125.775 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, a fost admis recursul formulat de ., împotriva Sentinței Civile nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, fiind modificată în parte sentința în sensul că s-a stabilit ca plata drepturilor salariale să se facă potrivit variantei a II-a a expertizei contabile.

Intimata a solicitat B. CASAGRANDA S. A. punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Decizia Civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, în sensul de a fi achitate sumele de bani reprezentând actualizarea sumei stabilite prin raportul de expertiză avut în vedere la soluționarea în fond a cauzei (respectiv varianta a II- a raportului de expertiză), pe perioada de la actualizarea efectuată de expertiza contabilă dispusă de către instanța de fond până la zi, în raport de indicele de inflație și dobânda legală, astfel cum a fost dispusă de către instanță la efectuarea expertizei.

A fost format dosarul de executare silită nr. 686/2011 al B. Casagranda S. A.. Executarea silită împotriva contestatoarei a fost încuviințată prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

În cadrul dosarului de executare a fost întocmit raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către expertul T. S., prin care au fost calculate sumele cuvenite creditorului. Se reține din cuprinsul raportului de expertiză faptul că se solicită prin cererea de executare silită doar actualizarea drepturilor bănești cuvenite intimatei în raport de dispozițiile titlului executoriu, documentul în baza căruia s-a efectuat expertiza fiind raportul de expertiză contabilă întocmit de expert T. Netty.

Astfel, în raportul de expertiză s-a procedat la calculul actualizării pentru perioada septembrie 2008-septembrie 2011, perioadă pentru care s-a calculat și dobânda legală, expertul procedând la identificarea sumelor nete actualizate la data de 31.08.2008 din raportul de expertiză aprobat de către instanță, fiind aplicat la suma astfel stabilită la fond indicele de inflație furnizat de INS care a fost de 117,00%, precum și dobânda legală.

În cadrul dosarului de executare a fost întocmit procesul-verbal de cheltuieli de executare, prin care s-a stabilit onorariul executorului judecătoresc, onorariul de avocat de 620 lei precum și onorariul expertului contabil 1860 lei, la care se adaugă și alte cheltuieli de executare.

În cadrul dosarului de executare silită anterior menționat a fost emisă adresa de înființare a popririi, prin care s-a înființat poprirea asupra conturilor debitoarei ., deschise la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, până la concurența sumelor calculate prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, la care s-au adăugat cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal de calcul a cheltuielilor de executare.

La data de 21.12.2011 . a formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuate în cadrul dosarului de executare silită nr. 686/2011 și cerere de întoarcere a executării silite, în care instanța a apreciat că în mod corect s-a procedat la actualizarea creanței începând cu luna septembrie 2008, întrucât astfel cum rezultă din varianta a II-a a raportului de expertiză întocmit în dosarul de fond și depus la dosar de către contestatoare la termenul din data de 16.01.2013, expertul T. Netty a actualizat suma netă obținută până în luna august 2008, fiind astfel justificată actualizarea în continuare a creanței începând cu luna septembrie 2008 și până în luna septembrie 2011, data efectuării raportului de expertiză.

În consecință, a reținut instanța, contrar susținerilor contestatoarei, rezultă că în cadrul dosarului de executare nr. 686/2011, intimata nu urmărește recuperarea sumelor de bani ce au făcut obiectul dosarului anterior(2470/2010), respectiv a sumelor de bani încasate în temeiul sentinței civile nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, ce a avut în vedere varianta I a raportului de expertiză întocmit în dosarul de fond.

În aceste condiții, instanța a apreciat ca neîntemeiate susținerile contestatoarei în sensul că a achitat de mai multe ori creanța în temeiul aceluiași titlu executoriu, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada achitării pentru fiecare dintre intimații din cauză a sumelor reprezentând actualizarea debitului astfel cum a fost stabilit prin decizia civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

A mai reținut instanța că ceea ce contestatoarea a achitat în temeiul sentinței civile nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, respectiv în dosarele de executare constituite pe anul 2010 pe rolul aceluiași birou de executor judecătoresc, reprezintă debitul stabilit în baza acestei sentințe civile. Or, prin prezenta cauză nu se solicită recuperarea acestui debit ci doar a actualizării sale pentru perioada septembrie 2008-septembrie 2011.

În consecință, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiat motivul invocat în contestație referitor la plata anterioară a debitului.

Sentința Judecătoriei sector 4 București a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea recursului declarat ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.1200 pct.4 C.civ.,„sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum … puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat”, iar potrivit art.1201 C.civ., aplicabil în temeiul art. 230 din Legea nr. 71/2011, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.”

În cauza de față nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat prin raportare la litigiile anterioare care s-au purtat între părți și care au avut un alt obiect, însă dezlegarea problemelor de drept se impune cu putere de lucru judecat în cauza de față.

Astfel, atât timp cât prin hotărârea irevocabilă pronunțată în cadrul contestației la executare formulată de reclamantă s-a stabilit că prin cea de a doua executare, intimata nu a urmărit recuperarea sumelor de bani ce a făcut obiectul dosarului anterior, fiind neîntemeiat motivul invocat referitor la plata anterioară a debitului, în cauza de față instanța nu poate să constate că intimata din prezenta cauză ar mai datora reclamantei sume necuvenite reprezentând diferența dintre varianta a 2-a și varianta 1 a raportului de expertiză efectuat în cadrul dosarului nr._, deoarece, prin această soluție, s-ar concretiza o modalitate de repunere în discuție a unor aspecte asupra cărora o altă instanță a statuat cu putere de lucru judecat.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și constatând că nici titlul executoriu și nici executarea silită nu au fost desființate, nu sunt întrunite condițiile art.4041 alin.1 C.pr.civ. pentru întoarcerea executării solicitată de reclamantă, va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea precizată, formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul procesual ales la C.I.A. G. Hipea", în București, Calea V. nr. 12A, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta A. M., cu domiciliul în Pitești, ., nr. 1, ., ., județul Argeș, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. - M. P. V. H.

Red. CMP/VH/4ex./2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 9423/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI