Pretenţii. Sentința nr. 2355/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2355/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 03-03-2016 în dosarul nr. 2355/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2355
Ședința publică din data de 03.03.2016
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de reclamanții-pârâți G. I. și G. A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. Smărăndița, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 26.02.2016 și 03.03.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2015 cu nr. de mai sus, reclamanții G. I. și G. A. au solicitat instanței să oblige pârâta M. Smărăndița la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale pentru actele și faptele săvârșite împotriva acestora din luna iulie 2012 și până în prezent, cu cheltuieli de judecată.
În motivare,reclamanții au arătat, în esență, că pârâta, din senin și fără nici un motiv concret, a început împotriva lor o campanie de hărțuire și denigrare, prin calomnii și insulte, recurgând inclusiv la amenințări de genul „vă distrug”, „am să vă bag în pământ dacă nu înțelegeți să plecați din acest . plângeri adresate organelor de poliție, având ca obiect distrugeri ori furturi de bunuri.
Reclamanții au precizat că, deși aceste plângeri nu și-au produs efecte juridice, întrucât organele de poliție nu le-au înaintat către parchet, acestea și-au pus totuși amprenta pe liniștea și starea de sănătate a lor, având în vedere caracterul repetat al sesizărilor, iar în ultimul timp au fost amenințați chiar și cu moartea de pârâtă, scopul ascuns al acesteia fiind, pe lângă distrugerea sănătății și determinarea lor să plece din . cumpărat o garsonieră pentru viitorul ginere (care lucrează la Secția nr. 15 Poliție), lângă ușa reclamanților, iar aceasta dorește să se extindă ca spațiu.
Reclamanții au menționat că toată această campanie de hărțuire împotriva lor a culminat cu fapte foarte grave, respectiv turnarea de apă fierbinte asupra lor, în mod intenționat, când se aflau în curtea blocului sau chiar la balconul locuinței acestora ori pe geam.
În final, reclamanții au precizat că au notificat pârâta, prin intermediul executorului judecătoresc, să înceteze de îndată aceste acte și fapte de hărțuire, dar situația de fapt nu s-a schimbat cu nimic, starea de teroare devenind mult mai gravă și greu de suportat.
În drept,au fost invocate dispozițiile art. 1357, art. 1387, art. 1391 C.civ., cu aplicarea art. 1394-1395 C.civ., toate cu raportare la art. 252 și art. 253 C.civ., iar în dovedire s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriu și a celei testimoniale.
Reclamanții au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 355 lei (f. 12).
La data de 19.06.2015, în urma solicitării instanței, reclamanții au depus la dosar precizare (f. 13-14), prin care au arătat că prejudiciul solicitat reprezintă daunele morale suferite ca urmare a atingerilor aduse onoarei și reputației, fiind cunoscuți ca oameni serioși în comunitate, foarte apreciați în condominiul în care trăiesc, iar faptele pârâtei duc la imposibilitatea de a trăi liniștiți, afectându-le sănătatea și liniștea zilnică de care au nevoie.
La data de 10.07.2015, pârâta a formulat întâmpinare (f. 17-18), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat, în esență, următoarele:
Niciodată nu a amenințat, calomniat sau insultat reclamanții, în nicio împrejurare.
Este adevărat că a făcut sesizări către Secția 16 Poliție, Sanepid și Primărie, însă ca urmare a disconfortului creat pe scara D, ca urmare a pasiunii reclamanților de a crește și îngriji animale în condiții nu tocmai normale.
Astfel, de aproximativ 20 de ani reclamanții îngrijesc câini și pisici în scara blocului și în subsol, iar mirosul acestora deranjează locatarii, însă cine a îndrăznit să comenteze situația a avut de suferit insulte, amenințări și chiar altercații fizice.
A fost scăpată din mâinile reclamantei de o vecină, care a auzit țipetele sale de disperare, a ieșit la geamul de la bucătărie și a strigat la reclamantă să îi dea drumul.
În calitate de responsabil de scară, pârâta a convocat de mai multe ori locatarii pentru a face curățenie (găsind inclusiv animale moarte în subsol), întrucât mirosul devenise insuportabil, însă a fost amenințată cu moartea de reclamanți, iar aceștia au mai avut conflicte pe scară și cu familiile C. (.. 55) și P. P. (. class="NoSpacing"> În urma sesizărilor către instituțiile menționate, reclamanților li s-a pus în vedere, prin avertismente, să respecte regulile de conviețuire cu vecinii.
La data de 21.07.2015, pârâta a depus la dosar un înscris (f. 19) prin care a solicitat ca, în cazul în care s va dovedi că este nevinovată, reclamanții să îi plătească cheltuielile de judecată și daune morale în același cuantum solicitat de aceștia, respectiv 5.000 lei.
Acest înscris a fost calificat de instanță drept cerere reconvențională, iar pârâta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 355 lei (f. 25).
La data de 25.09.2015, reclamanții-pârâți au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 21) prin care arătat, că susținerile pârâtei-reclamante sunt neîntemeiate și nedovedite în vreun fel, că aceasta le-a adresat mai multe injurii și amenințări și că nu au fost sancționați vreodată pentru așa-zisa „mizerie” din scara blocului, nici măcar cu avertisment.
La data de 22.01.2016, în urma solicitării instanței, pârâta-reclamantă a depus la dosar precizare (f. 141), prin care a arătat că suma de 5.000 lei este solicitată cu titlu de daune morale, având în vedere că i s-au produs mari traume și i-a fost pusă viața în pericol pe fond emoțional întrucât este cardiacă și a fost chemată în judecată de reclamanți în mod neîntemeiat.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri, interogatoriile reciproce ale părților și testimonială cu câte un martor, respectiv V. C. I. pentru reclamanții-pârâți (f. 119) și C. F. pentru pârâta-reclamantă (f. 118).
Analizând cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 252 C.civ., orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.
Mai mult, art. 72 C.civ. prevede că orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C.civ.
Instanța reține că, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a cărei reglementare se regăsește în prevederile art. 1349 alin. 1 C.civ., potrivit cărora „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", ale art. 1349 alin. 2 C.civ., conform cărora ”cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", și ale art. 1357 C.civ., potrivit cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”, trebuie să fie întrunite cumulativ patru condiții, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește existența faptei ilicite cauzatoare a unui prejudiciu cert în patrimoniul persoanei care solicită angajarea răspunderii civile delictuale, instanța reține că fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista faptă ilicită, este necesar așadar, ca acțiunea sau inacțiunea să fie contrară ordinii sociale și reprobată de societate, să fie consecința unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice.
1). Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește susținerea reclamanților-pârâți potrivit căreia plângerile repetate pe care pârâta-reclamantă le-a adresat diferitelor instituții ale statului ar reprezenta o campanie de denigrare împotriva acestora, instanța reține că este neîntemeiată.
Astfel, simplul fapt că pâtâta-reclamantă a adresat diverse sesizări la poliție, primărie sau Sanepid nu constituie o faptă ilicită de natură să aducă atingere în vreun fel onoarei, demnității sau imaginii reclamanților-pârâți, întrucât pârâta-reclamantă și-a exercitat un drept prevăzut de lege, fără a încălca limitele interne sau externe ale acestui drept.
Faptul că împotriva reclamanților-pârâți nu a fost începută urmărirea penală nu este de natură să conducă instanța la o altă concluzie, întrucât organele abilitate au efectuat cercetări și au pronunțat soluția în cauză, potrivit atribuțiilor ce le revin, iar dacă reclamanții-pârâți apreciază că pârâta-reclamantă a sesizat fapte vădit nereale, au posibilitatea de a formula plângere penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, potrivit Codului Penal.
În speță, instanța reține că, din probele administrate în cauză, nu rezultă în vreun fel că pârâta-reclamantă ar fi sesizat fapte vădit nereale, care să atragă ideea că aceasta și-a exercitat drepturile în mod abuziv, cu consecința afectării imaginii sau a demnității reclamanților-pârâți.
Astfel, instanța reține că între părți există o stare conflictuală mai veche, care s-a agravat în ultimii 2-3 ani, pe motiv că reclamanții-pârâți adăpostesc în scara blocului și în subsol câini și pisici (acesta fiind și obiectul majorității sesizărilor formulate de pârâta-reclamantă).
Împrejurarea că reclamanții-pârâți adăpostesc în scara blocului și în subsol câini și pisici rezultă inclusiv din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile celor doi martori audiați.
De altfel, așa cum rezultă din adresa nr. 665/_/01.07.2014 a Direcției Inspecție și Control, instanța constată că la data de 26.06.2014 reclamanta-pârâtă a fost sancționată contravențional cu amendă în conformitate cu prevederile art. 34 alin. 1 lit. b din HCGMB nr. 120/2010, deoarece a permis accesul celor 2 câini pe care îi deține pe spațiul verde din grădina blocului (f. 33).
Mai mult, potrivit procesului-verbal nr. 3560/20.03.2014, un inspector sanitar din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București a constatat că în scara blocului în care locuiesc părțile există 2 câini comunitari îngrijiți de reclamanții-pârâți și un miros de animale (f. 34-35). Așa cum rezultă din adresa nr._, la data de 09.03.2015 un inspector sanitar din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București a constatat că în fața ușii reclamanților-pârâți se afla un câine (îngrijit de aceștia), pe palierul de la parterul imobilului și în subsol s-au perceput mirosuri respingătoare de dejecții de animale, iar lângă imobil se aflau pisici, accesul acestora în subsol făcându-se printr-o gură de aerisire neprotejată. În acest context, au fost atenționați reclamanții-pârâți să nu mai țină câinele pe palierul blocului pentru a nu mai crea disconfort vecinilor, să mențină curățenia pe palier și să nu mai permită accesul pisicilor în subsol, pentru a nu mai insalubriza această incintă (f. 55).
De asemenea, instanța reține că nu doar pârâta-reclamantă a formulat sesizări cu privire la disconfortul creat de adăpostirea câinilor și pisicilor în scara blocului, ci și alți locatari, printre care și N. Ș., f. 38 (chiar martorul V. C. I., propus de reclamanții-pârâți, arătând că există locatari care nu sunt de acord cu acest aspect).
Referitor la susținerea reclamanților-pârâți potrivit cărora pârâta-reclamantă le-a adresat numeroase insulte, calomnii și amenințări, cu scopul de a-i determina să se mute din imobil, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate.
În primul rând, instanța constată că martorul propus de reclamanții pârâți, V. C. I., a precizat că știe că între părți au existat altercații, nu a văzut să fi existat acte de violență, însă pârâta-reclamantă i-a amenințat de mai multe ori pe reclamanții-pârâți (martorul auzind personal o amenințare potrivit căreia „am să te fac eu pe tine”).
Cu toate acestea, martorul a precizat că nu știe dacă aceste amenințări au avut ca scop să determine reclamanții-pârâți să plece din .="NoSpacing"> În al doilea rând, referitor la amenințarea pe care martorul a afirmat că a auzit-o, respectiv „am să te fac eu pe tine”, instanța constată că martorul nu a putut preciza la ce s-a referit în concret pârâta-reclamantă când a rostit aceste cuvinte. Astfel, în contextul celor menționate mai sus (respectiv nemulțumirile legate de disconfortul creat de reclamanții-pârâți prin adăpostirea câinilor și pisicilor în scara blocului), instanța reține că această afirmație a pârâtei-reclamante se putea referi tocmai la această situație și la măsurile întreprinse împotriva reclamanților-pârâți.
În al treilea rând, deși a afirmat că au existat mai multe amenințări ale pârâtei-reclamante, martorul nu le-a perceput în mod direct, prin propriile simțuri și a nu precizat în ce au constat acestea, în concret, astfel încât instanța va înlătura această susținere (întrucât putea fi vorba și de „amenințări” legitime, respectiv sesizarea organelor competente pentru a dispune măsuri împotriva reclamanților-pârâți, nefiind astfel vorba în mod evident despre adevărate amenințări; de asemenea, instanța are în vedere și împrejurarea că martorul a fost coleg de școală cu fiul reclamanților-pârâți, existând astfel cel puțin un dubiu rezonabil cu privire la obiectivitatea acestuia).
De altfel, dacă ar fi existat într-adevăr mai multe amenințări din partea pârâtei-reclamante (inclusiv cu moartea), reclamanții-pârâți aveau posibilitatea de a sesiza organele de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Pe de altă parte, chiar și acceptând existența acestor amenințări repetate (deși nu este cazul în speță), instanța reține că reclamanții-pârâți nu au făcut dovada faptului că le-au fost afectate în vreun fel imaginea în societate sau demnitatea, din moment ce chiar martorul propus de aceștia a precizat că nu poate aprecia dacă în urma certurilor cu pârâta-reclamantă li s-a adus acestora atingere onoarei sau reputației.
Pe cale de consecință, având în vedere considerentele expuse, instanța constată că nu este îndeplinită condiția faptei ilicite necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
2). Pe fondul cererii reconvenționale, instanța reține următoarele:
Referitor la susținerea pârâtei-reclamante potrivit căreia i s-au produs mari traume și i-a fost pusă viața în pericol pe fond emoțional întrucât este cardiacă, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, întrucât pârâta-reclamantă nu a făcut dovada unei fapte ilicite a reclamanților-pârâți în acest sens (de altfel, nici nu s-a referit la o faptă concretă a acestora), deși îi revenea sarcina probei în acest sens, potrivit art. 249 C.p.c. De asemenea, simplul fapt că cererea reclamanților-pârâți a fost respinsă ca neîntemeiată nu conferă pârâtei-reclamante dreptul la daune morale, din moment ce instanța nu a reținut în vreun fel că reclamanții-pârâți și-au exercitat în mod abuziv dreptul de acces la instanță, drept recunoscut oricărui cetățean, inclusiv de art. 6 CEDO (în speță nefiind vorba despre o exercitare abuzivă).
În ceea ce privește afirmațiile martorei C. F., potrivit cărora a auzit că reclamanta-pârâtă a jignit-o pe pârâta-reclamantă, a amenințat-o cu moartea și a văzut când a lovit-o (aflându-se la balcon), instanța reține că nu se coroborează cu celelalte probe administrate, astfel că nu le va în vedere la soluționarea cauzei.
Instanța constată că martora este vecină cu pârâta-reclamantă de aproximativ 40 de ani, astfel încât există cel puțin un dubiu rezonabil cu privire la obiectivitatea acesteia. Astfel, instanța apreciază greu de crezut împrejurarea că martora se afla la balcon tocmai când a avut loc un conflict între reclamanta-pârâtă și pârâta-reclamantă și a văzut că prima a luat-o de păr pe cea din urmă. De altfel, chiar martora a afirmat că cele două și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare.
De altfel, dacă ar fi existat într-adevăr mai multe amenințări din partea reclamantei-pârâte (inclusiv cu moartea), pârâta-reclamantă avea posibilitatea de a sesiza organele de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
De asemenea, instanța reține că nu există o legătură de cauzalitate între faptul că pârâta-reclamantă a alunecat pe scări și și-a rupt piciorul și câinii reclamanților-pârâți care se aflau pe scară.
Pe de altă parte, instanța reține că declarația acestei martore nu se coroborează cu restul probelor administrate și având în vedere aspectele prezentate mai sus, instanța apreciază că declarația este subiectivă și pro causa, astfel că nu o va avea în vedere la soluționarea cauzei.
Prin urmare, instanța reține că în speță nu există o faptă ilicită care să atragă răspunderea civilă delictuală a reclamanților-pârâți și nici vreun prejudiciu, chiar nepatrimonial, produs pârâtei-reclamante care să determine repararea sa patrimonială.
Pe cale de consecință, având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea reconvențională.
În temeiul art. 453 alin. 1, art. 451 alin. 1 și art. 452 C.p.c., constatând culpa procesuală a reclamanților-pârâți în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, instanța îi va obliga la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.400 lei, reprezentând onorariu de avocat (conform chitanțelor nr._/17.09.2015 și nr. 24/19.02.2016).
În temeiul art. 453 alin. 1 C.p.c., constatând culpa procesuală a pârâtei-reclamante în ceea ce privește cererea reconvențională, instanța va lua act că reclamanții-pârâți și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții-pârâți G. I., CNP_ și G. A., CNP_, ambii cu domiciliul în București, Sector 4, ., ., . cu pârâta-reclamantă M. Smărăndița, CNP_, cu domiciliul în București, Sector 4, ., ., ..
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Obligă reclamanții-pârâți la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Ia act că reclamanții-pârâți și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.03.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red./tehnored. Jud. VF/Gr. AGB/ 5 ex/08.03.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2453/2016. Judecătoria SECTORUL 4... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1770/2014. Judecătoria... → |
|---|
