Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2139/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2139/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2139/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 2139/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 13 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –C. L.

GREFIER-F. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta T. R. SRL și pe pârâta E. T. SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2014 sub nr._ reclamanta T. R. SRL a chemat în judecată pe pârâta E. T. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 700,60 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, contravaloarea dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la data de 28.07.2014 până la data plății și suma de 176,40 lei reprezentând daune interese.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 10.07.2014 pârâta a solicitat reclamantei prin intermediul doamnei A. Rautu în calitate de reprezentant al societății efectuarea unor servicii de import și manipulare aferente transportului cu nr. 064-_. Cu această ocazie s-au stabilit tarifele ce urmau a fi practicate, tipurile de servicii puse la dispoziție de T..

Deși reclamanta și-a executat obligațiile asumate față de E. T. SRL aceasta nu și-.a achitat pana în prezent debitul, suma restantă fiind de 700,60 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/12.07.2014.

În drept au fost invocate disp. art. 1025-1032 C..

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei, un set de înscrisuri, somație emisă la 12.09.2014, fișă client, facturi.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt: Între părți s-a încheiat Acordul comercial de prestări servicii de transport intern și internațional din data de 10.07.2014, în temeiul căruia pârâta a solicitat reclamantei efectuarea unor servicii de import și manipulare aferente transportului cu nr. 064-_.

În drept, instanța reține disp. art. 1025 alin. 1 C.pr.civ potrivit cărora procedura privind cererile cu valoare redusă se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Instanța constată că debitul pretins de reclamantă este mai mic de 10.000 de lei iar prezenta cerere nu este inclusă între cererile care nu pot face obiectul prezentei proceduri (art. 1025 alin. 2-3 C.pr.civ.).

De asemenea instanța reține disp. art. 1270 și urm. din Noul Cod Civil, (aplicabil în speță față de data încheierii acordului de prestări servicii și de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011), conform cărora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante și creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare .

Prin urmare, constatând că, deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv a prestat serviciul de transport, pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a prețului acestui serviciu, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700,60 lei, reprezentând contravaloare servicii transport.

Totodată în temeiul art. 3 alin. 2 din OG 13/2011 și art.1017 c.civ., instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale calculate de la data de 28.07.2014 și până la achitarea integrală a debitului.

Instanța va obliga pârâta la daune interese de 176,40 lei ( echivalent a 40 de euro), față de prevederile art. 10 din Legea nr. 72/2013, raportat la data încheierii contractului între părți.

În baza art. 453 C. instanța va obliga pârâta la plata către reclamanta a sumei 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta T. R. SRL, Cui_, J_, cu sediul în București, .. 172-176, sector 1, Clădirea Platinum Business and Convention Center, etaj 2, Secțiunile B3 și B4, Clădirea B în contradictoriu cu pârâta E. T. SRL, J_, CUI_, cu sediul în București, .. 8, sector 5, citată prin afișare la ușa instanței.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700,60 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, contravaloarea dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la data de 28.07.2014 până la data plății și suma de 176,40 lei reprezentând daune interese.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2139/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI