Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7378/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7378/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 7378/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7378
Ședința din Camera de Consiliu din data de 14.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. A. M.
GREFIER – A.-D. H.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA și pe pârâta T. A., având ca obiect pretenții cu valoare redusă (art. 1026 și urm. C.proc.civ.).
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 223 alin. 3 și art. 411 pct. 2 C.proc.civ, după care,
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ, în temeiul dispozițiilor art. 1027 și art. 94 lit. j C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 107 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, considerându-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului, solicitate de către reclamantă și ia act de faptul că pârâta nu s-a prezentat pentru a fi administrată proba cu interogatoriul, deși a fost citat cu această mențiune conform dovezii de la fila 57 din dosar.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2015, sub nr._, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta T. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.097,72 lei reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânda contractuală de 0,04% și respectiv 0,03% pe zi de întârziere de la data de 28.09.2012. De asemenea, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că între părți există raporturi juridice privitoare la furnizarea de apă potabilă și preluarea în rețeaua de canalizare publică a apelor uzate și meteorice, concretizate în Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. ABN5115287 din data de 19.10.2011 – Cod client_.
Referitor la calculul penalităților, cuantum de 106,80 lei, reclamanta a precizat că prevederile legale în materie sunt reglementate de art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice coroborat cu art. 30 din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, respectiv art. 31, alin. 6 și 7 din Legea nr. 241/2006(r1) privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, republicată la data de 08.02.2013.
Reclamanta învederează că se bucură de o creanță certă și lichidă, existența acesteia rezultând din coroborarea contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. ANB511287 din data de 19.10.2011, însușit de către debitoare prin semnătură, cu facturile fiscale emise în perioada 12.09._15 și cu legislația în vigoare. Totodată, arată că termenul de plată stipulat în contract și în facturile fiscale emise s-a împlinit.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20, 1169, 1170, 1196, 1270, 1272 și urm, art. 1280 și urm. din N.C.Civ., Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, Legea nr. 241/2006, Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și canalizare din 20.03.2007 aprobat prin Ordinul 88/2007 al Președintelui ANRSC, precum și pe prevederile art. 1026-1033 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată la 10.04.2015.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (f. 8-63).
Pârâta nu a răspuns pretențiilor solicitate de către reclamantă prin completarea formularului de răspuns sau prin alt mijloc adecvat.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 19.10.2011 între reclamanta . SA în calitate de operator și pârâta T. A., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul nr. ANB_ de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. În virtutea raporturilor contractuale, astfel stabilite, reclamanta a emis 19 facturi fiscale în perioada 12.09._15, rezultând un debit restant în sumă totală de 1204,52 lei, compus din suma de 1097,72 lei reprezentând contravaloare servicii și suma de 106,80 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Având în vedere această situație de fapt și întrucât pârâta nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate prin contract, instanța urmează a reține că, în speță, s-a făcut dovada existenței în patrimoniul creditoarei a unei creanțe certe, lichide și exigibile, în cuantum de 1097,72 lei.
Creanța reclamantei este certă, conform dispozițiilor art. 662 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât rezultă fără a putea fi pusă la îndoială din înscrisurile depuse la dosar (contractul nr. ANB_/19.10.2011 și facturile emise în temeiul acestuia). Totodată, este și lichidă, potrivit prevederilor art. 662 alin. (3) Cod procedură civilă, întrucât cuantumul acesteia este determinat, potrivit acelorași înscrisuri.
Mai apreciază instanța că, potrivit dispozițiilor art. 662 alin. (4) Cod procedură civilă, creanța reclamantei îndeplinește și cerința exigibilității, devenind scadentă la datele menționate în cuprinsul fiecărei facturi (27.09._15).
Față de cele de mai sus, instanța constată că, în ceea ce privește suma de 1097,72 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizate, sunt întemeiate pretențiile reclamantei.
Aceleași condiții sunt îndeplinite și de capătul al doilea de cerere privind suma de 106,80 lei reprezentând penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, cf. art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006.
Pe cale de consecință, în baza acestor dispoziții legale și a art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, văzând și modalitatea de calcul a penalităților de întârziere depusă la fila 9 din dosar, instanța va admite și acest capăt de cerere și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 106,80 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la scadenta fiecărei facturi si până la data de 24.07.2015.
În temeiul art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța o va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, respectiv suma de 50 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, conform dovezii de la fila 8 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea pe reclamanta . SA, J_, C. RO_, cont IBAN RO89 BRDE 450S V_ deschis la BRD-SMCC, cu sediul în București, .. 2, sector 1, în contradictoriu cu și pe pârâta T. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 5.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1204,52 lei, compusă din suma de 1097,72 lei, reprezentând contravaloare servicii conform facturilor fiscale emise în perioada 12.09._15, la care se adaugă suma de 106,80 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 24.07.2015.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A.-D. H.
Red. si tehnored. M.A.M./A.D.H.
4 ex/16.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6240/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7407/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








