Contestaţie la executare. Sentința nr. 4608/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4608/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 4608/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A-II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4608

Ședința publică de la 12 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. C. P.

GREFIER – M. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul G. C. și pe intimata G. I. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, personal, lipsind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării și acordă cuvântul intimatei asupra excepției invocate.

Intimata, personal, lasă la aprecierea instanței.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.03.2015, sub nr._, contestatorul G. C. a formulat, in contradictoriu cu intimata G. I. C., contestație la executare împotriva executării silite pornite la cererea intimatei de B. M. A., solicitând anularea formelor de executare.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 24.04.2015 intimata a depus la dosar, prin intermediul Serviciului Registratură, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca nefondată.

La solicitarea instanței au fost atașate la dosar, în copii conforme cu originalul, actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 1034/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. A..

La termenul de judecată din data de 12.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării, pe care, analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Analizând cu prioritate excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța reține că aceasta este întemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse.

Conform disp. art. 33 din OUG nr. 80/2013, “taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”

Conform disp. art. 197 C.p.c., “în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor judiciare de timbru se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii”.

În cauză, prin încheierea din data de 15.05.2015, instanța a pus în vedere contestatorului ca, până la următorul termen de judecată, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, sub sancțiunea anulării cererii.

Cu toate acestea, contestatorul nu a achitat taxa judiciară de timbru până la termenul de judecată din data de 12.06.2015.

Ca atare, instanța apreciază că excepția netimbrării cererii de chemare în judecată este întemeiată, urmând a o admite ca atare.

În temeiul disp. art. 453 rap. la 716 alin. 2 C.p.c. va obliga contestatorul la plata către executorul judecătoresc a sumei de 93 lei, reprezentând contravaloarea copiilor dosarului de executare silită comunicate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării și, în consecință, anulează cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul G. C., CNP_, cu domiciliul în orașul Mihăilești, ., în contradictoriu cu intimata G. I. C., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., ca netimbrată.

Obligă contestatorul la plata către B. M. A. a sumei de 93 lei, reprezentând contravaloarea copiilor dosarului de executare silită comunicate în prezenta cauză.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4608/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI