Evacuare. Sentința nr. 8832/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8832/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 8832/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8832
Ședința publică de la data de 03.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. C.
GREFIER: R. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. F. IMOBILIAR și pe pârâtul R. N. I., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2015, sub nr._, reclamanta A. F. IMOBILIAR a chemat în judecată pe pârâtul R. N. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 3297/25.08.2003 privind spațiul cu destinatia de locuință situat în București, ., corp C, sector 5, evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, ., corp C, sector 5, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 7970,82 lei reprezentând chirie restantă în valoare de 3985,41 lei aferentă perioadei 09._ și majorări de intârziere la plata chiriei în valoare de 3985,41 lei, aferente perioadei 09._ precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că între PMB prin .. al cărui succesor in drepturi este A.F.I și pârâtul R. N. I. s-a încheiat contractul de închiriere nr. 3297/25.08.2003, privind locuința situată în București, ., corp C, sector 5 . desi pârâtul a fost somat prin adresele nr._/08.08.2012, nr._/14.05.2013, acesta nu s-a prezentat să achite chiria lunară pentru locuința de la adresa mai sus menționată.
La data de 31.05.2015, pârâtul figura conform extrasului de cont nr._/29.06.2015, întocmit de serviciul contabilitate-C.F.P. cu un debit în valoare de 7970,82 lei.
Dând dovada de rea credință, pârâtul a prejudiciat statul de fructele civile ce i se cuvin, lipind reclamanta de chiria ce o putea incasa de la un chiriaș de bună credință.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1796, art. 1797, art. 1817 Noul Cod Civil, contractul de închiriere nr. 3297/25.08.2003.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri, în copie.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat si nici nu a formulat întâmpinare.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâtul ocupă imobilul din ., corp C, sector 5 București, în baza contractului de închiriere nr.3297/25.08.2003, termenul contractului fiind prelungit ope legis, conform OUG nr.44/2009. Una dintre obligațiile pârâtului titular al contractului, R. N. I., stabilite prin contract este aceea de plată a chiriei aferente spațiului ocupat, respectiv suma de 120,77 lei lunar.
Plata nu a fost efectuată pentru perioada septembrie 2012 – mai 2015, debitul restant fiind de 3985,41 lei, reprezentand chiria neachitata, la care se adauga suma de 3985,41 lei – majorarile legale aferente (conform cap.II din contract).
Astfel, din interpretarea art 1270 Noul C.civ. – aplicabil in speta fata de data incheierii contractului, instanța apreciază că pârâtul titular al contractului de închiriere datorează această sumă reclamantei, și il va obliga pe acesta la plata debitului restant.
Date fiind prevederile cap.IV din același contract al părților, raportate la art.1270 C.civ., instanța va dispune rezilierea contractului de închiriere pentru neexecutarea culpabilă a dispozițiilor contractuale de către pârâtul R. N. I..
De asemenea, dat fiind lipsa oricărui alt titlul locativ care să justifice ocuparea imobilului de către pârât, avand in vedere dispozitiile art 555 din noul C.civ., instanța va dispune evacuarea acestuia pentru lipsa titlului locativ.
Retinand culpa procesuala a paratului, vazand si disp.art.453 rap.la art.451 C., instanta va dispune obligarea paratului la plata catre reclamanta a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamanta A. F. IMOBILIAR, cu sediul în București, sector 3, .. 16 în contradictoriu cu pârâtul R. N. I., cu domiciliul in sector 5, București, ., .>
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 7971,82 lei – chirie restanta si majorari de intarziere pentru perioada 09.2012 – 05.2015.
Dispune rezilierea contractului de inchiriere nr.3297/25.08.2003 incheiat cu paratul, pentru locuinta situata in Bucuresti, ., corp C, sector 5.
Dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, ., corp C, sector 5.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 03.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8424/2015. Judecătoria... → |
|---|








