Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 8812/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8812/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 8812/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8812/2015
Ședința publică de la 02 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă B. A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. D., având ca obiect exercitare autoritate părintească.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 17.11.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 24.11.2015, respectiv 02.12.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 29.01.2015, sub nr._ reclamanta B. A. a chemat în judecată pe pârâtul B. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea, în mod exclusiv, de către ea a autorității părintești asupra minorului B. C. G., stabilirea locuinței la mamă, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de ¼ din veniturile acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deși pârâtul este tatăl copilului său, acesta nu și-a exprimat față de el în nici un fel o atitudine de iubire și de grijă, ci din contră, o atitudine ostilă care a culminat cu alungarea lor din domiciliu, împrejurare în care nu au fost lăsați să stea nici măcar în holul casei, pentru a putea aștepta un mijloc de transport. A mai arătat că în prezent ea se îngrijește de copil, fără să beneficieze de ajutor material din partea pârâtului și că poate asigura minorului toate garanțiile necesare pentru asigurarea unui climat propice creșterii armonioase, educării și dezvoltării sale, în acord cu interesul superior al copilului. În privința locuinței copilului, a arătat că locuiește împreună cu părinții săi, care o ajută în tot ce are nevoie, iar în privința pensiei de întreținere a arătat că pârâtul nu și-a manifestat în nici un fel intenția de a contribui la creșterea și educarea copilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. 2 rap la art. 507 și 398 C.civ, art. 400 și 402 rap. la art. 530 și 529 C.civ., art. 451 și art. 114 C.proc.civ. și Legea 272/2004.
În dovedire, reclamanta a atașat copii după următoarele înscrisuri: certificat de naștere, certificat medico-legal, facturi fiscale, chitante, conversatii cu paratul, bilet de trimitere pentru servicii medicale.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 60 lei conform art. 15 lit. e din OUG 80/2013.
La data de 8 aprilie 2015 pârâtul B. D. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să stabilească exercițiului autorității părintești cu privire la minor, în comun, de către ambii părinți, iar locuința copilului la mamă, să stabilească o pensie de întreținere în favoarea copilului în cuantum de ¼ din venituri, atât în sarcina sa, cât și a reclamantei, și să îi permită să aibă legături personale cu minorul, conform programului de vizitare arătat.
În motivare, pârâtul a arătat, în esență, următoarele: reclamanta i-a interzis să aibă legături cu minorul, fiindu-i îngrădit, în acest mod, dreptul de a veghea la buna creștere și educare a minorului, în calitatea sa de tată; solicitarea referitoare la stabilirea exercițiului autorității părintești cu privire la minor, exclusiv în favoarea reclamantei este netemeinică, susținând pârâtul că el i-a oferit copilului grijă, afecțiune și mijloacele materiale necesare pentru întreținerea sa. A mai arătat că neînțelegerile ivite între el și reclamantă s-au datorat faptului că îi reproșa acesteia din urmă tendința de a-l neglija pe minor, arătând totodată că este de acord cu privire la obligarea sa la plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din venituri, după cum este de acord să fie stabilită locuința copilului la mamă, solicitând și obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din venituri în favoarea minorului. Referitor la exercițiul autorității părintești, a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea 272/2004 și nu există niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 36 alin. 7 din același act normativ pentru care instanța să dispună exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. În ceea ce privește programul de vizitare al minorului, a solicitat ca acesta să fie stabilit în acord cu interesul superior al minorului și cu dreptul tatălui e a păstra legaturi personale cu copilul său.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și 207 C.proc.civ., art. 397, 400, 402 Cod civil, art. 2, 6, 8, 14-15 și art. 36 din Legea nr. 272/2004, art. 8, 14 și protocolul nr. 12 CEDO.
În dovedire, a atașat copii după următoarele înscrisuri: certificat de naștere, adeverință de venit.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că este de acord să fie stabilit exercițiul autorității părintești în favoarea ambilor părinți și a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, precum și respingerea programului de vizitare propus de pârât, iar în subsidiar limitarea sa. A mai arătat că nu i-a interzis pârâtului să își vadă copilul, însă programul propus de acesta este nerealist, având în vedere vârsta fragedă a minorului.
La termenul de judecată din data de 4.05.2015 Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 22.07.2015. În urma solicitării instanței, la dosarul cauzei au fost depuse rapoartele de anchetă socială nr. S.2.3/1696/30.10.2015 și nr._/28.04.2015, efectuate la domiciliul părților, precum și adeverința privind veniturile realizate de pârâtul reclamant în ultimele 6 luni, emisă de către Ministerul Afacerilor Interne. La termenul din data de 13.10.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părți și a administrat proba cu înscrisuri și cea cu interogatoriul reciproc al părților.
Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, reține următoarele:
Minorul B. C. G., născut la data de 30 octombrie 2014 are filiația stabilită față de ambii părinți, reclamanta și pârâtul din prezenta cauză, astfel cum reiese din certificatul de naștere, depus în copie, la dosarul cauzei.
În cele ce urmează instanța va analiza dacă înțelegerea părților referitoare la exercițiul autorității părintești în favoarea ambilor părinți și la stabilirea locuinței minorului la mamă respectă dispozițiile art.2 alin.4 din Legea nr.272/2004 și ale art. 263 C.civ., conform cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, precum și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 272/2004 al aceluiași act normativ care exemplifică criteriile avute în vedere în determinarea interesului superior al copilului.
Întrucât minorul are situația legală a copilului din afara căsătoriei, sunt aplicabile în speță dispozițiile art.505 C.civ. referitoare la modalitatea de exercitare a autorității părintești. Astfel, conform art.505 alin.1 C.civ. în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile de la divorț, ținându-se seama de interesul superior al copilului (alin.2). În speță, părțile nu conviețuiesc, minorul locuind împreună cu mama sa, într-un apartament, proprietate personală a bunicii materne (f.33).
Art.397 și urm. C.civ., la care face trimitere dispozițiile art. 505 alin. 2 C.civ. consacră regula exercitării autorității părintești în comun de către ambii părinți, excepția constituind-o exercitarea de către un singur părinte, când există motive temeinice pentru a se dispune în acest sens. În conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența, precum și alte motive legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că nu există niciun motiv temeinic pentru care autoritatea părintească să fie exercitată de către unul dintre părinți, după cum reține că atât reclamanta-pârâtă, cât și pârâtul-reclamant prezintă garanții morale suficiente pentru creșterea și educarea minorului, fiind în interesul superior al acestuia ca ambii să se implice activ pentru a-i asigura acestuia un climat de dezvoltare pozitiv. De altfel, legiuitorul a instituit posibilitatea exercitării autorității părintești comune în scopul promovării și protejării unei bune dezvoltări a copilului, prin luarea în comun a deciziilor importante, cum sunt cele referitoare la educație, la tratament medical, la reședința minorului, la administrarea bunurilor sale etc., o astfel de modalitate a realizării responsabilității parentale constituind un element de normalitate în cadrul relațiilor dintre părinți și copil. Numai astfel minorul va avea parte de prezența efectivă a ambilor părinți în viața sa, cu consecința asigurării echilibrului emoțional și afectiv de care are nevoie orice copil, înlăturându-se și riscul înstrăinării acestuia față de vreunul dintre părinți.
Pe cale de consecință, constatând că înțelegerea părților respectă interesul superior al copilului, instanța va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinți.
În privința locuinței copilului, potrivit art. 496 alin. 2 cod civil dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. Instanța are în vedere că minorul locuiește în mod statornic cu mama, care îi oferă condiții adecvate de locuit, astfel cum rezultă din raportul de anchetă psihosocială, interiorul locuinței fiind mobilat corespunzător, curat și bine întreținut (f.33), iar la vârsta fragedă pe care o are (aproximativ 1 an) are nevoie de o atenție sporită din partea mamei sale.
Astfel, instanța apreciază că înțelegerea părților este în interesul superior al minorului, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 2 C.civ., va stabili locuința acestuia la domiciliul mamei.
Cu privire la contribuția părților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale copiilor, potrivit art.483 alin.3 C.civ., ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori, iar potrivit art.499 alin.1 C.civ., tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Potrivit art. 524 C.civ. are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale, iar art. 525 alin. 1 instituie o prezumție a stării de nevoie în care se află descendentul minor care nu are un venit propriu și care nu se poate întreține singur, dispoziții pe deplin aplicabile în cauză, raportat la vârsta pe care o are minorul.
Se mai rețin în cauză dispozițiile art.527 C.civ., potrivit cărora poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, care vor fi determinate conform alin. 2 al aceluiași articol, precum și dispozițiile art.529 C.civ., conform cărora întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, până la o pătrime din venitul său lunar net. Pentru a determina cuantumul întreținerii, având în vedere că pârâtul este angajat al MAI, instanța are în vedere, în temeiul art. 517 alin. 4 Cod.proc.civ., statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 21/2015 în sensul că nu va lua include în totalul veniturilor nete lunare, echivalentul normei de hrană prevăzute de art. 2 alin. 4 și art. 4 alin. 4 din OG nr. 26/1994. Având în vedere că norma de echipament are, la fel ca norma de hrană, o destinație specială, fiind afectată desfășurării activității și pregătirii militare, ea nu reprezintă un venit asimilat salariului, prin urmare nu poate fi luat în considerare la stabilirea cuantumului întreținerii. De altfel, instanța reține că o soluție contrară ar cauza o discriminare între angajații MAI care beneficiază de norma de hrană și norma de echipare în natură și cei care beneficiază de acestea în echivalent bănesc.
D. consecință, instanța va încuviința înțelegerea părților cu privire la pensia de întreținere cuvenită minorului și va obliga pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cotă de ¼ din venitul net lunar, fără drepturi de echipament și normă de hrană, de la data introducerii acțiunii, respectiv 29.01.2015 și până la majoratul beneficiarului. Având în vedere că minorul va locui cu mama sa, reclamanta va contribui în natură la cheltuielile creșterii și educării minorului, în limita a 1/4 din venitul lunar net.
În ceea ce privește legăturile personale, instanța are în vedere dispozițiile art. 496 alin. 5 Cod civil, conform cărora părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia.
Conform art. 17 din Legea nr.272/2004 (privind protecția și promovarea drepturilor copilului), copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. În sensul legii relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul (art.18 alin.1).
Se mai rețin prevederile art. 19 din același act normativ, conform cărora copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Instanța are în vedere, pentru a stabili în concret un program de vizitare, interesul superior al copilului, precum și dispozițiile art. 17 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.
În același timp, instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie, conform art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, jurisprudența europeană reținând că legăturile personale dintre părinte și copil reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o astfel de relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială.
Argumentele prezentate de către părți în susținerea punctelor lor de vedere au fost, pe de o parte, necesitatea ca minorul să dezvolte o relație normală, cât mai strânsă, cu tatăl său, pe de altă parte, lipsa de preocupare a pârâtului-reclamant, generată de separarea în fapt a părților.
Instanța apreciază că programul de vizitare propus de pârâtul-reclamant (până la împlinirea de către minor a vârstei de 2 ani: câte 8 ore pe zi timp de două zile pe săptămână, din care o zi lucrătoare și una nelucrătoare- în zilele de luni, miercuri sau vineri și duminică, între orele 9:00-17:00 iar în săptămânile pare- a doua și a patra din lună- în zilele de marți sau joi și sâmbătă, între orele 9:00-17:00; după împlinirea vârstei de 2 ani: în lunile impare primul și al treilea weekend din lună, iar în lunile pare în al doilea și al patrulea, cate șapte zile consecutive în vacanțele de iarnă și de primăvară, respectiv pe o perioada reprezentând jumătate din vacanța de vară, în mod alternativ, într-un an prima jumătate, iar în anul următor cea de a doua jumătate), respectiv programul propus de reclamanta-pârâtă, două ore pe lună, în prezența sa, nu respectă interesul superior al copilului. Acest interes impune ca minorul să fie crescut de ambii părinți, iar copilul să se bucure de prezența acestora cât mai mult timp posibil, fără a fi încorsetat într-un program strict care să nu îi permită să își desfășoare activitățile zilnice, program de natură a-i asigura copilului un echilibru psihic și emoțional, fiind necesară în viața lui și prezența semnificativă a tatălui, un program de 2 ore pe lună neputând corespunde acestui deziderat.
Analizând toate aceste aspecte instanța apreciază că ar satisface mai plenar interesul minorului următorul mod de a păstra legaturile personale cu tatăl său: în primele șase luni de la pronunțarea hotărârii, în afara domiciliului minorului, în prezența mamei, săptămânal, joia de la ora 10:00 la ora 12:00 și duminica de la ora 15:00 la ora 17:00, într-o locație la alegerea tatălui, ulterior, în afara domiciliului minorului, fără prezența mamei acestuia, o dată la fiecare două weekenduri, sâmbăta sau duminica (în funcție de programul de lucru al tatălui, cu obligația acestuia de a anunța mamei alegerea zilei cu 48 de ore înainte de începerea programului de vizită) de la orele 10:00 până la orele 19:00, cu obligația pentru pârâtul reclamant de a lua și aduce minorul la domiciliul mamei la finalul programului de vizită.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod proc.civ. instanța va admite în parte cererea reclamantei referitoare la plata cheltuielilor de judecată și va obliga pârâtul-reclamant la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă B. A. (CNP_), cu domiciliul procesual ales la CA „B. G.” în București, sector 6, ., ., . cu pârâtul-reclamant B. D. (CNP_), cu domiciliul procesual ales la CA „R. D. Maira” în București, sector 6, al. Parva nr. 6, ., .> Admite în parte cererea reconvențională.
Autoritatea părintească în privința minorului B. C. G., ns. la 26.10.2014, se va exercita de către ambii părinți.
Stabilește locuința minorului la mamă.
Obligă pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cotă de ¼ din venitul net lunar, fără drepturi de echipament și normă de hrană, cu începere de la data introducerii acțiunii, 29.01.2015, și până la majoratul beneficiarului.
Reclamanta pârâtă va contribui în natură la întreținerea minorului în limita a ¼ din venitul net lunar.
Încuviințează ca pârâtul reclamant să aibă legături personale cu minorul conform următorului program: în primele șase luni de la pronunțarea hotărârii, în afara domiciliului minorului, în prezența mamei, săptămânal, joia de la ora 10,00 la ora 12,00 și duminica de la ora 15,00 la ora 17,00, într-o locație la alegerea tatălui; ulterior, în afara domiciliului minorului, fără prezența mamei acestuia, o data la fiecare doua week-end-uri, sâmbăta sau duminica (în funcție de programul de lucru al tatălui, cu obligația acestuia de a anunța mamei alegerea zilei cu 48 de ore inainte de începerea programului de vizită) de la orele 10.00 pana la orele 19.00; cu obligația pentru pârâtul reclamant de a lua și aduce minorul la domiciliul mamei la finalul programului de vizită.
Obligă pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuielile de judecată.
Executorie
Cu apel în 30 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.S. 09 Ianuarie 2016
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8643/2015. Judecătoria... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
