Ordin de protecţie. Sentința nr. 5388/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5388/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 5388/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentinta civilă nr. 5388
Ședința din Camera de consiliu de la 14.07.2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: R. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. L. și pe pârâtul O. I., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de consiliu a răspuns pârâtul, prin avocat care depune imputernicire avocatială la dosarul cauzei, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 02.07.2015, reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată.
Instanța punere în discuția părtilor cererea de renuntare formulată de reclamantă.
Având cuvântul, apărătorul pârâtului arată că nu se opune si solicită să se ia act de renuntarea la judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să se ia act de cererea de renuntare formulată de către reclamantă.
INSTANȚA
Avand in vedere atitudinea procesuală a reclamantei și apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.406 NCpc, urmează astfel să ia act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantei O. L., CNP_, cu domiciliul in sector 5, București, . la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul O. I., cu domiciliul in sector 5, București, ..
În temeiul art.2 lit.m coroborat cu art.6 din Protocolul nr._/2015, stabilește onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei pentru av. M. Mașa, onorariu ce urmează a fi platit din fondurile Ministerului Justiției.
Cu apel în 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3364/2015. Judecătoria... | Contestatie la executare. Sentința nr. 5425/2015. Judecătoria... → |
|---|








