Ordin de protecţie. Sentința nr. 7629/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7629/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 7629/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7629
Ședința din camera de consiliu din data de 23.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. S.
GREFIER – V. L. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a fost reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află soluționarea cauzei civile – minori și familie privind pe reclamanta A. R. F. și pe pârâtul O. N., având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu din 22.10.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 16.09.2015, reclamanta A. R. F., în contradictoriu cu pârâtul O. N., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se instituie următoarele măsuri: evacuare temporară a pârâtului din locuința din ..4, sector 5, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate, respectiv zona Eroilor, Zona K. – I. – Calea Victoriei – Piața Unirii – Calea Moșilor, interdicția pentru pârât de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care victima le frecventează ori le vizitează periodic, respectiv .. 4, Colegiul ,,G. L.’’, D. R. nr. 22, Școala nr. 150, Splaiul Independenței 2I, localitatea Focșani, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat a primit de la pârât amenințări cu moartea, a fost hărțuită, urmărită la serviciu, pe stradă, în locuri publice, la prieteni, precum și la școala copiilor. Totodată, a arătat că pârâtul a încercat să o lovească cu mașina pe trecerea de pietoni, pe care se afla împreună cu fiul său. De asemenea, a arătat că pârâtul o amenință și pe fiica părților la liceu, pe stradă, spunându-i ,, Te aranjez eu!’’. A arătat că pârâtul a urmărit-o într-un imobil cu 8 etaje, fugărind-o pe scări, însă s-a adăpostit la etajul 8 și a bătut la ușile locatarilor.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
La data de 07.10.2015, pârâtul depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a ordinului de protecție ca nefondată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu. Totodată, a solicitat instanței să constate că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru emiterea unui ordin de protecție.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că nu au existat acțiuni de violență fizică sau verbală exercitate asupra reclamantei. A arătat că nu se justifică solicitarea reclamantei de evacuare a pârâtului din imobilul proprietate comună, întrucât părțile nu mai locuiesc împreună din luna februarie 2015. A precizat pârâtul că încă de la pronunțarea divorțului, reclamanta a încercat în diverse moduri să îi facă rău, încercând cu orice mijloc să îndepărteze copiii de tatăl lor. A menționat, totodată, că acuzațiile reclamantei sunt neîntemeiate, având în vedere că în perioada martie-septembrie 2015 părțile s-au întâlnit întâmplător în stația de autobuz în drumul pârâtului spre facultate fără a exista vreo intenție de a o urmări pe reclamantă. Mai mult, a arătat că până în prezent nu a avut față de reclamantă nicio atitudine deplasată de violență fizică sau de altă natură care să o pună în vreun fel în pericol.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
La termenul de judecată din data de 08.10.2015, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, pentru reclamantă, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la disp. art. 255 C., apreciindu-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
La termenul de judecată din data 22.10.2015, instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei, amânând pronunțarea la data de 23.10.2015.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta și pârâtul au fost căsătoriți în perioada 10.02._15, căsătoria lor fiind desfăcută pe cale notarială, așa cum rezultă din Certificatul de divorț nr.1232/09.02.2015. Din căsătoria părților au rezultat minorii O. R., născută la data de 27.08.1998 și O. Eric, născut la data de 06.10.2005, cu privire la care părțile au stabilit ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, iar locuința să fie la mamă, așa cum reiese din Convenția încheiată de părți în procedura divorțului cu minori.
Prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, arătând că acesta a amenințat-o cu moartea, a hărțuit-o, a urmărit-o la serviciu, pe stradă, în locuri publice, la prieteni, precum și la școala copiilor, a urmărit-o într-un imobil cu 8 etaje, fugărind-o pe scări, însă s-a adăpostit la etajul 8 și a bătut la ușile locatarilor.Totodată, a arătat că pârâtul a încercat să o lovească cu mașina pe trecerea de pietoni, pe care se afla împreună cu fiul său. De asemenea, a arătat că pârâtul o amenință și pe fiica părților la liceu, pe stradă, spunându-i ,, Te aranjez eu!’’.
În drept, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.217/2003 republicată, instanța poate să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, pe o durată maximă de 6 luni, o . obligații și interdicții, în funcție de situația de fapt și de relațiile dintre părți.
Potrivit art. 23 alin. (1) Legea 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe obligații sau interdicții cum ar fi: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.
Legea nr. 217/2003 prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. a), în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțeleg și „ascendenții și descendenții”, precum și „soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție”.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie poate îmbrăca forma violenței verbale ce se manifestă prin folosirea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare. De asemenea, aceasta se poate manifesta prin violență psihologică în sensul provocării de stări de tensiune și de suferință psihică, violență demonstrativă asupra obiectelor, amenințări verbale, acte de gelozie, etc.
În speță, având în vedere probele administrate în cauză, instanța apreciază ca pârâtul a exercitat acte de violență verbală și psihică, în sensul art.3 din Legea nr.217/2003, care, prin frecvența și conținutul lor, cauzează vădite suferințe de ordin psihic reclamantei.
Astfel, martora M. E. a declarat că, fiind șefa și colega de birou a reclamantei, a fost în apropierea acesteia atunci când pârâtul a sunat-o și a observat că aceste apeluri erau dese și durau destul de mult, pârâtul fiind foarte insistent. A mai arătat martora că deși nu înțelegea foarte clar ce spune pârâtul, a constat că acesta folosea un ton foarte ridicat, iar din răspunsurile reclamantei a dedus că pârâtul îi vorbea urât, o amenința, o hărțuia pe reclamantă, aceasta începând să plângă. De asemenea, martora a arătat că din convorbirile părților a dedus că pârâtul nu a acceptat faptul că relația lor de căsătorie s-a încheiat, apreciind că pe soți numai moartea îi mai poate despărți. Martora a mai declarat că reclamanta i s-a confesat în repetate rânduri cu privire la starea de teamă pe care i-o generează acțiunile pârâtului.
Instanța nu va reține apărarea pârâtului în sensul că a sunat-o pe reclamantă doar de câteva ori, în acest sens listingul apelurilor depuse la dosar nefiind relevant, pârâtul având posibilitatea de a suna de pe alte numere de telefon decât cel pe care îl cunoaște reclamanta.
Instanța constată că deși martora nu a perceput în mod direct toate aspectele relatate, aceasta a perceput în mod direct urmările acțiunilor pârâtului, respectiv a perceput-o pe reclamantă ca fiind terorizată psihic de pârât datorită apelurilor telefonice și a faptului că acesta o urmărește, acesteia fiindu-i frică să-și mai exercite activitatea de teren singură și să mai meargă spre casă neînsoțită.
Prin urmare, având în vedere toate argumentele expuse, instanța reține incidența în speță atât a violenței verbale, cât și a violenței psihologice, ca două forme distincte de violență, astfel cum sunt definite de art. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 217/2003, iar actele de violență expuse mai sus prezintă o gravitate semnificativă, care conduce la ideea unei stări de pericol cu privire la integritatea psihică a reclamantei.
Instanța apreciază că pentru înlăturarea stării de pericol se impune obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 100 metri față dereclamantăcu excepția situațiilor în care se impune, potrivit legii, prezența concomitentă a ambelor părți în fața unor instanțe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituții și autorități publice, precum și față de locuința reclamantei din București, ..4, sector 5, având în vedere că există posibilitatea ca pârâtul să ia contact, în mod fizic, cu reclamanta și să exercite aceleași violențe psihice.
Instanța reține că distanța de 100 m este suficientă atât din perspectiva protejării intereselor reclamantei, cât și din perspectiva asigurării eficienței măsurii și a posibilității concrete de punere în aplicare a acesteia.
De asemenea, pentru aceleași motive și, în plus pentru faptul că există posibilitatea ca pârâtul să ia contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și să exercite violențe verbale sau să agraveze starea de temere a reclamantei, instanța va interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 217/2003, republicată, instanța va dispune ca măsurile ce urmează a fi dispuse prin ordinul de protecție, să fie luate pe perioada maximă de 6 luni prevăzută de lege, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Cu privire la cererea reclamantei de evacuare temporară a pârâtului din locuința din ..4, sector 5, instanța constată că aceasta măsură nu poate fi dispusă având în vedere că din susținerile ambelor părți rezultă că de la data desfacerii căsătoriei pârâtul nu mai locuiește împreună cu reclamanta în această locuință.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a se dispune obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă față de cei doi minori, față de unitățile de învățământ ale minorilor și față de mama sa, instanța a apreciat că această măsură nu se impune deoarece nu s-a dovedit că pârâtul a avut un comportament violent îndreptat împotriva minorilor sau că minorii ar fi în pericol în prezența tatălui, neexistând indicii temeinice pentru a se reține existența din partea pârâtului a unor acte de violență verbală sau psihică, în sensul art.3 și art. 4 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra minorilor sau asupra mamei reclamantei, violențe care să fi dus la grave perturbări ale desfășurării normale a existenței acestora. Nu în ultimul rând, instanța are în vedere faptul că la acest moment exercitarea autorității părintești asupra minorilor rezultați din căsătoria părților se face în comun, de ambii părinți, astfel încât pârâtul are dreptul de a participa la luarea deciziilor importante privind minorii și a avea legături personale cu aceștia.
Instanța a respins cererea de obligare a pârâtului de a nu se deplasa la locul de muncă al reclamantei, în zona Eroilor, K., I., Calea Victoriei, Piața Unirii, Calea Moșilor, precum și în localitatea Focșani, apreciind că nu se impune o astfel de măsură, pe de o parte pentru că zona Unirii-Eroilor este și zona în care pârâtul se deplasează pentru a merge la cursurile de master pe care acesta le urmează și care se desfășoară în incinta Facultății de D., iar pe de altă parte, protecția reclamantei se poate realiza prin măsura interzicerii pârâtului de a se apropia de reclamantă și de locuința acesteia la mai puțin de 100 m.
Prin urmare, analizând toate argumentele exprimate, instanța urmează a admite în parte cererea de emitere a unui ordin de protecție, formulată de reclamantă.
În temeiul art.31 alin.1 din Legea nr.217/2003 rep. hotărârea se comunică organelor de poliție de la locuința victimei și a agresorului, în vederea punerii în executare de îndată, respectiv Secției 17 Poliție.
În temeiul art.2 lit.m din Protocolul nr._/2015, va stabili onorariul pentru avocatul T. G. D., care a acordat asistență juridică reclamantei, la suma de 260 lei, onorariu ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului din oficiu urmând a rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta A. R. F., CNP_, cu domiciliul în București, ., nr. 4, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul O. N., CNP_, cu domiciliul în București, ., nr. 4, sector 5, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. E. C., cu sediul în București, ., nr. 15, ., sector 1.
Interzice pârâtului să se apropie la mai puțin de 100 m de reclamantă, cu excepția situațiilor în care se impune, potrivit legii, prezența concomitentă a ambelor părți în fața unor instanțe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituții și autorități publice.
Interzice pârâtului să se apropie la mai puțin de 100 m de locuința reclamantei din București, . nr.4, sector 5.
Interzice pârâtului orice contact direct, telefonic sau de alt fel cu reclamanta.
Respinge celelalte cereri ca neîntemeiate.
Măsurile de protecție sunt valabile timp de 6 luni de la pronunțare.
Prezenta hotărâre se va comunica de îndată Secției 17 Poliție.
În temeiul art.2 lit.m din Protocolul nr._/2015, stabilește onorariu avocat oficiu în sumă de 260 lei pentru avocat T. G. D., care a acordat asistență juridică reclamantei, onorariu ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului din oficiu, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Sector 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 3095/2015. Judecătoria... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3252/2015.... → |
|---|
