Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7627/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7627/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 7627/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7627
Ședința publică din data de 23.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. S.
GREFIER – V. L. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile – minori și familie privind pe reclamantul-pârât L. B. și pe pârâta-reclamantă L. L.-C., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.10.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 16.09.2015, reclamantul L. B., in contradictoriu cu pârâta L. L.-C., a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să dispună, pe calea ordonanței președințiale, exercitarea autorității părintești exclusiv de către tată cu privire la minorul L. M., născut la data de 05.03.2009, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul tatălui, precum și stabilirea contribuției pârâtei la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului prin raportare la venitul pârâtei, contribuție se ce solicită a fi acordată minorului începând cu data introducerii ordonanței, respectiv luna septembrie 2015. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma căsătoriei cu pârâta a rezultat minorul L. M., născut la data de 05.03.2009. Totodată, arată că a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei întemeiată pe dreptul comun, la data de 16.09.2015, fiind înregistrată sub nr._/302/2015 pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtui la numele purtat înainte de căsătorie, exercitarea autorității părintești exclusiv de către tată cu privire la minor, stabilirea domiciliului minorului la tată, precum și stabilirea contribuției pârâtei la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului prin raportare la venitul pârâtei, contribuție ce se solicită să fie acordată minorului, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv luna septembrie 2015. Arată că a solicitat instanței să dispună luarea măsurilor arătate pe calea ordonanței președințiale având în vedere urgența unor astfel de măsuri. A menționat că a solicitat exercitarea autorității părintești exclusiv de către tată întrucât a întâmpinat greutăți, deoarece pârâta nu a fost de acord să meargă împreună cu reclamantul la instituțiile abilitate, respectiv la medic și la școală, neexistând nicio hotărâre a unei instanțe de judecată în acest sens. A arătat că a fost nevoit să promoveze prezența cerere de ordonanță președințială, pentru a obține, de urgență, o hotărâre executorie și vremelnică, care să îi permită să se îngrijească de interesul minorului. A menționat că apreciază că o astfel de cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate, pricina necesitând luarea unor măsuri de urgență, pentru a nu prejudicia interesul minorului, întrucât interzicerea luării unor astfel de măsuri i-ar îngrădi minorului dreptul la școală și educație, precum și la un tratament adecvat pentru sănătatea sa.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996-998 C..
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat, a probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiați doi martori, precum și proba cu interogatoriul pârâtei.
La data de 02.10.2015, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să respingă cererea ca nefondată și neîntemeiată și să admită cererea reconvențională astfel cum a fost formulată, urmând ca instanța să dispună: exercitarea autorității părintești exclusiv de către pârâtă-reclamantă cu privire la minorul L. M., născut la data de 05.03.2009, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul mamei, în București, ., nr. 8, ., ., sector 5, stabilirea contribuției reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului, raportat la veniturile reclamantului-pârât, începând cu data depunerii cererii reconvenționale. Totodată, a arătat că solicită cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că apreciază cererea reclamantului-pârât ca nefondată, întrucât nu îndeplinește condițiile speciale ale ordonanței președințiale, nedovedind urgența în ceea ce privește minorul. Totodată, apreciază că cererea reconvențională îndeplinește condițiile speciale prevăzute de lege, sens în care solicită admiterea acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C., art. 209 C., rap. la art. 996 C..
În dovedirea cererii reconvenționale, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat, a probei cu interogatoriul reclamantului-pârât, precum și a probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiați 3 martori.
La termenul din data de 22.10.2015, reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat instanței să respingă cererea reconvențională ca neîntemeiată, arătând că susținerile și motivarea din cererea reconvențională sunt pure ficțiuni ale pârâtei-reclamante, din conținutul acesteia lipsind chintesența. De asemenea, a solicitat instanței să observe că cererea reconvențională nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată.
În combaterea cererii reconvenționale, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat, a probei testimoniale, în cadrul căreia să fie audiați patru martori, precum și a probei cu interogatoriu.
La termenul de judecată din data de 22.10.2015, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, precum și proba cu interogatoriu din oficiu, apreciindu-le a fi concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 255 alin. 1 C., raportat la art. 258 alin. 1 C.. totodată, la acest termen de judecată, instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei, amânând pronunțarea la data de 23.10.2015, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține că părțile s-au căsătorit la data de 11.05.2008, conform certificatului de căsătorie emis de Primăria Sector 5 București. Din relația părților a rezultat minorul L. M., născut la data de 05.03.2009, astfel cum rezultă din certificatul de naștere atașat, în copie certificată pentru conformitate, la dosar.
În prezent părțile se află în proces de divorț, de stabilire a modului de exercitare a autorității părintești cu privire la minor și stabilire a locuinței acestuia, cerere ce face obiectul dosarului nr._/302/2015, aflat în procedura prealabilă judecății.
Ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată de prevederile actualului Cod de procedură civilă în materie, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
Astfel, potrivit art.997 alin.1 N.C.pr.civ., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Prin urmare, textul sus enunțat prevede cerințele ordonanței președințiale – urgența și caracterul vremelnic al măsurii luate, la care se adaugă, aparența dreptului și neprejudecarea fondului raporturilor juridice dintre părți.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 920 C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate lua pe tot parcursul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copilului minor și la obligația de întreținere.
Față de cele de mai sus, în ceea ce privește capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești, instanța reține că îndeplinirea condițiilor speciale de admisibilitate nu este prezumată de către lege și că aceste condiții nici nu se regăsesc în prezenta cauză.
Astfel, potrivit art. 483 cod civil autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, iar potrivit art. 503 Cod civil părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.
Instanța are în vedere că pot exista în concret măsuri cu privire la copil în privința cărora părinții nu sunt de acord și care reclamă intervenția instanței pe calea ordonanței președințiale, dar nu se poate prezuma că toate măsurile referitoare la copil, toate drepturile și obligațiile părintești care intră în conținutul noțiunii de autoritate părintească au un caracter urgent și reclamă stabilirea pe calea ordonanței președințiale a modalității de exercitare a autorității părintești. De altfel, în cuprinsul art. 920 C.pr.civ., referitor la măsurile provizorii pe care le poate lua instanța pe timpul procesului de divorț, nu se are în vedere aceea a stabilirii modalității de exercitare a autorității părintești.
Prin cererile formulate, ambele părți au solicitat să exercite în mod exclusiv autoritatea părintească cu privire la minor, reclamantul-pârât susținând că după plecarea din locuința comună pârâta-reclamantă a manifestat dezinteres pentru minor și că din cauza refuzului acesteia nu a putut schimba medicul de familie al minorului care are un program greu accesibil, iar pârâta-reclamantă a solicitat exercitarea autorității părintești în comun pentru că este singura care s-a implicat în creșterea și educarea copilului și că reclamantul-pârât nu-i permite să țină legătura cu minorul.
Analizând motivele invocate de cele două părți, instanța apreciază că nu există împrejurări urgente de gravitate deosebită care să justifice temporar restrângerea exercițiului autorității părintești pentru vreunul dintre părinți. Niciunul dintre aceștia nu a luat vreo măsură care să prejudicieze în mod grav dezvoltarea fizică sau psihică a minorului și ambii părinți au manifestat interes legat de situația acestuia, încercând să rezolve situația generată de separare. Aspectele relevate nu sunt de natură, chiar de ar fi adevărate, să justifice, de urgență, restrângerea exercitării drepturilor părintești ale pârâtului pe durata procesului asupra fondului
Astfel, în ceea ce privește susținerile reclamantului-pârât, instanța constată că minorul nu a avut de suferit din cauza faptului că nu i-a fost schimbat medicul de familie și nici dezinteresul pârâtei nu poate fi reținut având în vedere demersurile pe care aceasta le-a făcut după despărțirea în fapt pentru a menține legăturile cu minorul (la organele de poliție și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului), precum și dorința sa exprimată prin cererea reconvențională ca locuința minorului să fie stabilită la locuința sa.
Cu privire la susținerile pârâtei-reclamante că reclamantul îi restricționează accesul la minor, instanța are în vedere că o asemenea situație poate fi reglementată prin stabilirea unui program de legături personale temporar, până la soluționarea cauzei pe fond.
Instanța mai are în vedere că ordonanța președințială vizează exclusiv situațiile în care unul dintre părinți își neglijează grav îndatoririle părintești ori are o comportare nefirească sau periculoasă, prin care pune în primejdie în mod concret și actual sănătatea fizică sau psihică a minorului, dezvoltarea normală sau chiar viața acestuia, aspecte care nu au fost invocate de către niciuna dintre părți.
Având în vedere că părțile nu au dovedit existența unor împrejurări care să justifice condiția urgenței cererii privind stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești, instanța va respinge cererea părților privind exercitarea autorității părintești în mod exclusiv, autoritatea părintească urmând a fi exercitată în comun, de ambii părinți.
Prin urmare, instanța va respinge acest capăt de cererea principală și din cererea reconvențională pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 C.pr.civ.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiilor speciale ale art.920 C. pr.civ., care înlătură necesitatea dovedirii îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.997 C.pr.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 497 alin. 2 C.Civ., în caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de tutelă schimbarea locuinței minorului, potrivit interesului superior al acestuia, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială dispus in cauza și ca urmare a ascultării părinților.
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”. Acesta este singurul criteriu după care instanța se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinței acesteia la unul dintre părinți.
Instanța apreciază că se impune ca minorul să aibă stabilită locuința, cel puțin provizoriu, pentru ca acesta să fie ferit de modificări ale situației sale locative, care nu ar fi în interesul copilului.
În raport de probele administrate în cauză, instanța consideră că este în interesul copilului ca locuința actuală să nu fie schimbată, până la soluționarea dosarului de fond, față de argumentele ce vor fi expuse.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că până la despărțirea părților (25 august 2015), aceștia au locuit în locuința bunii paterne, de creșterea și educarea minorului ocupându-se ambii părinți. De la data despărțirii părților minorul locuiește cu tatăl și cu bunica paternă în imobilul proprietatea acesteia, mama minorului locuind într-o cameră pusă la dispoziție în baza unui contract de comodat, cu acces la dependințe.
Instanța constată că din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul este în măsură să asigure copilului un climat propice unei bune dezvoltări fizice și intelectuale, cel puțin până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. Astfel, acesta obține venituri din muncă, iar apartamentul în care locuiește alături de minor și de bunica paternă oferă condiții bune de locuit. Instanța apreciază că interesul superior al minorului nu reclamă schimbarea actualei locuințe a acestuia, minorul fiind familiarizat cu locuința tatălui, se bucură de stabilitate, iar scoaterea sa din acest mediu ar putea să-i producă însemnate dezechilibre. Pe de altă parte, pârâta-reclamantă nu a reușit să facă dovada susținerilor conform cărora reclamantul-pârât nu este în măsură să se ocupe de minor, din înscrisurile depuse la dosar reieșind că acesta duce și aduce copilul de la școală, iar după aceea copilul rămâne în grija bunicii paterne.
Instanța atrage atenția tatălui că este în interesul superior al minorului ca acesta să mențină o legătură firească și cu mama sa, aceasta constituind o figură incontestabilă în viața minorului, în caz de neînțelegere dintre părți pârâta-reclamantă putând solicita un program în cadrul căruia să mențină legăturile personale cu minorul.
Față de toate aceste împrejurări, instanța apreciază că este în interesul superior al minorului ca acesta să locuiască în continuare alături de tatăl său, având în vedere și necesitatea menținerii unui mediu constant pentru copil, neexistând vreo probă în sensul că dezvoltarea acestuia ar fi pusă în pericol dacă ar rămâne în continuare să locuiască la reclamantul-pârât.
Față de starea de fapt dovedită și reținută în cauză, interesul superior al copilului este de a rămâne în locuința în care a fost crescut și până în prezent, nefiind motive temeinice care să justifice mutarea sa cu caracter temporar la locuința mamei, motiv pentru care instanța urmează a stabili provizoriu – până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 București – locuința minorului la domiciliul reclamantului-pârât.
În ceea ce privește obligația de întreținere în sarcina pârâtei-reclamante, instanța constată că admisibilitatea stabilirii acestei obligații pe calea ordonanței președințiale este consacrată de art. 920 C.pr.civ.
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 499 Cod civil părinții sunt obligați în solidar să asigure întreținerea copilului lor minor și constată că între părți există neînțelegeri legate de modalitatea de executare a acestei obligații de către pârât.
În ceea ce îl privește pe tată, având în vedere că instanța va dispune stabilirea locuinței minorului la acesta, își va aduce contribuția la creșterea și educarea copilului prin asigurarea locuinței, a celor necesare traiului de zi cu zi, în natură, în sensul art. 530 alin. 1 C.civ.
În privința mamei, față de prevederile art. 529 alin. 2 C.civ., contribuția sa la cheltuielile de creștere a copilului se va stabili sub formă de prestații bănești periodice, urmând a stabili în favoarea minorului o pensie în cuantum de 250 lei/lună, începând cu introducerii cererii de chemare în judecată - 16.09.2015 și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2015 înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 București
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța are în vedere că potrivit art.453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Potrivit art.453 alin.1 C.proc.civ., dacă cererea a fost admisă numai în parte, instanța va stabili în ce măsură fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține că reclamantul-pârât a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, însă nu a depus nicio dovadă cu privire la onorariul de avocat.
Având în vedere modul de soluționare a cererii principale și a cererii reconvenționale, instanța va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă de timbru aferentă cererilor de stabilire a locuinței minorului și a contribuției pârâtei la cheltuielile de îngrijire și educare a minorului.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cererea principală și va respinge cererea reconvențională și va dispune conform celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât L. B., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă L. L.-C., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5, cu domiciliul procesual ales în București, ., nr. 8, ., ..
Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Respinge cererea privind exercitarea autorității părintești exclusive cu privire la minorul L. M., născut la data de 05.03.2009, ca neîntemeiată.
Stabilește locuința minorului la tată, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2015 înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 București.
Obligă pârâta-reclamantă la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 250 de lei lunar, începând cu introducerii cererii de chemare în judecată - 16.09.2015 și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2015 înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 București
Obligă pârâta-reclamantă la plata în favoarea reclamantului-pârât a sumei de 40 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 5 zile de la pronunțare.
Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3252/2015.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 3292/2015. Judecătoria... → |
|---|
