Partaj judiciar. Sentința nr. 4252/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4252/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 4252/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4252
Ședința publică din data de 03 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.
GREFIER: G. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții C. A. și C. N. și pe pârâții M. București prin Primar General și N. I., având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile asupra excepției inadmisibilității au avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 29.05.2015 și la data de 03.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.09.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub numărul_, reclamanții C. A. și C. N. l-au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în București, ., sector 5, prin atribuirea acestuia reclamanților, cu plata unei sulte către pârât.
În motivare, reclamanții au arătat că imobilul situat în București, ., sector 5, a intrat în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950, anexa de București, poziția 3612, de la I. F.. În baza Legii nr. 112/1995, moștenitorilor M. A. și M. M. le-a fost restituită o parte din imobil, locuința nr. 1 cu teren indiviz în suprafață de 67,18 mp, respectiv locuința nr. 2 cu teren indiviz în suprafață de 51,03 mp, iar moștenitorilor I. M. D., D. F. O., I. G., M. A. și M. M. despăgubiri pentru terenul aflat în indiviziune, în suprafață de 111,65 mp.
Reclamanții au mai arătat că împreună cu N. I. (tatăl reclamantei) au cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Omnia cu nr. 1864/17.10.2012 de la Zamora A. C., moștenitoarea defuncților M. A. și M. M., partea din imobil restituită în natură în baza Legii nr. 112/1995.
De asemenea, au mai arătat că împreună cu M. București au în coproprietate, în indiviziune terenul situat în București, ., sector 5, în suprafața de 226 mp. Împreună cu numitul N. I. reclamanții dețin o suprafață de 118,21 mp, iar suprafața de 111,65 mp (conform actelor) este în proprietatea Municipiului București.
Reclamanții au precizat că, în afară de construcțiile ce reprezintă locuințele 1 și 2, pe teren mai sunt în ruină niște construcții ce ar reprezenta locuința nr. 3, pentru care sunt înregistrați la AFI cu fișă de calcul, anexă în suprafață de 28,52 mp.
Imobilul situat în București, ., sector 5 în suprafață de 226 mp are nr. cadastral_ și este intabulat în CF nr._, iar valoarea de impunere a construcțiilor de pe teren, conform certificatului fiscal, este de_,96 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 669 și următoarele Cod civil.
În dovedire, au fost depuse următoarele înscrisuri, în fotocopii: hotărâre nr.3 288/11.02.2000 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al Municipiului București, certificat de moștenitor nr. 35/30.08.2007 emis de BNP B. R.-C., contract de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Omnia cu nr. 1864/17.10.2012, încheieri de carte funciară, plan de amplasament și delimitare a imobilului, releveuri locuință, extrase carte funciară, certificat de atestare fiscală, adresa nr._ din 18.08.2014 emisă de Administrația Fondului Imobiliar.
Împreună cu cererea de chemare în judecată, reclamanții au depus și o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, soluționată prin încheierea de ședință din data de 24.11.2014, prin care instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți și a dispus scutirea reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4502,32 lei.
Prin cererea precizatoare depusă la fila 144 din dosar, prin serviciul Registratură, reclamanții au arătat că solicită introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului N. I., deoarece și acesta este coproprietar al imobilului situat în București, ., sector 5, în suprafață de 226 mp.
Prin întâmpinarea din data de 05.01.2015, pârâtul M. București prin Primar General a invocat excepția inadmisibilității, motivată prin faptul că din Hotărârea nr. 3288/11.02.2000, emisă de Consiliul General al Municipiului București - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, rezultă că d-nei M. A. i s-au restituit în natură locuința nr. 1, terenul în suprafață de 67,18 mp și cota parte din dependințele și părțile de folosință comune, iar d-lui M. M. locuința nr. 2, terenul în suprafață de 51,03 mp și cota parte din dependințele și părțile de folosință comună. Prin urmare, terenul restituit în natură nu se află în indiviziune cu terenul rămas în proprietatea statului.
La data de 21.01.2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității, învederând, în esență, că terenul de 111,65 mp se află în indiviziune.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 21.01.2015, reclamanții au arătat că solicită introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului N. I., deoarece și acesta este coproprietar al imobilului situat în București, ., sector 5, în suprafață de 226 mp.
La data de 26.02.2015, pârâtul N. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a învederat că este de acord cu admiterea acțiunii.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Hotărârea nr. 3288 din 11.02.2000, emisă de Consiliul General al Municipiului București – Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, au fost restituite în natură numitei M. A. locuința nr. 1 din București, ., sector 5, terenul în suprafață de 67,18 mp și cota parte din dependințele și părțile de folosință comună. De asemenea, au fost restituite numitului M. M. locuința nr. 2 din București, ., sector 5, terenul în suprafață de 51,03 mp și cota parte din dependințele și părțile de folosință comună.
Conform certificatului de moștenitor legal nr. 35 din 30.08.2007, emis de Biroul Notarului Public B. R. – C., numitul M. M. a decedat la data 05.01.2002, dreptul său de proprietate asupra locuinței nr. 2 din București, ., sector 5, terenului în suprafață de 51,03 mp și cotei părți din dependințele și părțile de folosință comună fiind moștenit de numita M. A.. Aceasta din urmă a decedat la data de 11.07.2006, dreptul de proprietate asupra bunurilor restituite în natură prin Hotărârea nr. 3288 din 11.02.2000, emisă de Consiliul General al Municipiului București – Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, fiind moștenit de numita Zamora A. – C..
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1864 din 17.10.2012 de Biroul Notarial Omnia, numita Zamora A. – C. a vândut reclamanților C. A. și C. N. cota de ½, iar pârâtului N. I. cealaltă cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra locuinței nr. 1 din București, ., sector 5, terenului aferent în suprafață de 67,18 mp, locuinței nr. 2 din București, ., sector 5, terenului aferent în suprafață de 51,03 mp și cotelor părți din dependințele și părțile de folosință comună.
Reclamanții au învederat că întregul teren de la adresa din București, ., sector 5 are 226 mp, din care reclamanții și pârâtul N. I. au 118,21 mp, dobândiți prin contractul de vânzare-cumpărare menționat mai sus, iar pârâtul M. București are în proprietate diferența de 111,65 mp.
Instanța constată, din succesiunea actelor prezentate, că reclamanții și pârâtul N. I. nu dețin în coproprietate cu pârâtul M. București întreaga suprafață de teren de 226 mp, ci reclamanții și pârâtul N. dețin în coproprietate o parte din acest teren, iar pârâtul M. București deține în proprietate o altă parte din același teren.
Instanța constată că se poate vorbi despre existența unei coproprietăți atunci când mai multe persoane dețin cote-părți din dreptul de proprietate asupra aceluiași bun. În speță, însă, părțile nu dețin pe cote-părți terenul de 226 mp, ci reclamanții și pârâtul N. I. au împreună o suprafață individualizată din terenul respectiv, iar pârâtul M. București o altă suprafață individualizată din același teren. Prin urmare, reclamanții nu au deschisă calea partajului, care este o formă de încetare a coproprietății, atât timp cât în speță nu este incidentă o situație de coproprietate.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea reclamanților ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul M. București prin Primar General.
Respinge cererea formulată de reclamanții C. A., CNP_, și C. N., CNP_, ambii domiciliați în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, și N. I., CNP_, domiciliat în A., .. 120, jud. Teleorman, ca inadmisibilă.
Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. M.-L. G. D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3667/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4231/2015. Judecătoria... → |
|---|








