Pensie întreţinere. Sentința nr. 1308/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1308/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1308/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1308
Ședința publică de la 13 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta G. E. C. și pe pârâtul D. S. N., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Instanța, verificându-și competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.proc.civ., constată că este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 113 alin 1 pct 2 C.proc.civ.
Instanța, apreciind preciind proba cu înscrisuri, solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă, legală, putând duce la soluționarea cauzei, in temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 .C.proc.civ. raportat la art. 255 C.proc.civ., urmează a o încuviința.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 26.11.2014, sub nr._, reclamanta G. E., in contradictoriu cu pârâtul D. S. N., a solicitat majorarea pensiei de întreținere datorată minorei D. D. A., născută la data de 04.01.2011 de către pârât.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 5432/2012, pronunțată in dosarul nr._, pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere in cuantum de ¼ din venitul net lunar.
Acțiunea nu a fost motivată in drept.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a administrat in cauză proba cu înscrisuri, in cadrul căreia au fost depuse la dosar sentința civilă nr. 5432/15.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București ( f. 2-3), certificatul de naștere al minorei D. D. A. ( f. 4).
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
După cum rezultă din copia certificatului de naștere de la f.4, pârâtul D. S. N. este tatăl minorului D. D. A., născut la data de 04.01.2011.
Prin Sentința civilă nr. 5432/15.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ (f.2-3) pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei D. D. A. în cuantum de ¼ din salariul net lunar începând cu data de 20.04.2012 și până la majoratul copilului.
Potrivit art. 516 alin. 1 C.civ., obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar art. 525 alin.1 din C.civ. prevede că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Tototdată, potrivit art. 531 alin. 1 din același act normativ, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, va putea mări sau micșora pensia de întreținere […].
Din textele legale mai sus menționate rezultă că pensia de întreținere poate suferi modificări cât privește cuantumul său atunci când se modifică situația de fapt.
În cauză reclamanta nu a invocat și nici nu a făcut dovada intervenirii unor împrejurări de natură să conducă instanța la concluzia că situația de fapt avută în vedere la pronunțarea Sentinței civile nr. 5432/15.06.2012 a suferit modificări care să determine majorarea pensiei de întreținere.
Pe de altă parte, se reține că prin Sentința civilă nr. 5432/15.06.2012 pensia de întreținere în sarcina pârâtului a fost stabilită sub forma unei cote procentuale din venitul net lunar, tocmai pentru a se evita introducerea unor cereri ulterioare de reducere sau majorare a pensiei de întreținere. Astfel în cazul în care veniturile pârâtului s-ar mări, procentul de ¼ se aplică la valoarea mărită a veniturilor, majorarea pensiei operând automat, astfel încât nu se impune introducerea unei cereri introductive de instanță.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta G. E. C., domiciliată in București, . 31, ., ., sectorul 5, in contradictoriu cu pârâtul D. S. N., domiciliat in București, . 18, . 1, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
Red. L.R./Tehnored. I.I.
4ex/24.02.2015
| ← Contestatie la executare. Sentința nr. 1457/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 1580/2015. Judecătoria... → |
|---|








