Pensie întreţinere. Sentința nr. 2976/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2976/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2976/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2976/2015

Ședința publică de la 21 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L.

GREFIER: S. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. A. M. în contradictoriu cu pârâtul P. C. D., având ca obiect majorare pensie de întreținere.

La apelul făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, personal, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța procedează la legitimarea reclamantei, care prezintă CI . nr._, emisă de SPCEP S5.

Instanța invocă excepția teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, avându-se în vedere că pârâtul are domiciliul pe raza sectorului 6, iar reclamanta a ales competența acestei instanțe, în caz de competență alternativă.

Reclamanta arată că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a excepției invocate din oficiu.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 02.10.2014 sub nr._, reclamanta M. A. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul P. C. D., solicitând instanței să dispună majorarea pensiei de întrețienre în favoarea minorilor P. Dasia, ns. la 09.01.2002 și P. Lucas, ns. la 08.01.2007.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar, în copie, acte.

La data de 27.10.2014, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii.

În drept, au fost invocate disp. art. 205 C.p.c.

În susținerea întâmpinării, au fost depuse la dosar, în copie, acte.

Prin sentința civilă nr. 700/29.01.2015 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 09.03.2015.

La acest termen de judecată s-a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București asupra căreia se rețin următoarele:

Acțiunea introductivă de instanță are ca obiect majorarea pensiei de întreținere datorată de către pârât minorilor.

Potrivit dispozițiilor art.107 NCPC, dacă legea nu prevede altfel, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

De asemenea, conform art.113 pct 2 Ncpc, în afară de instanța prevăzută la art. 107 mai este competentă și instanța domiciliului creditorului reclamant în cererile privitoare la obligația de întreținere. Așadar, există o competență teritorială alternativă în materia obligației de întreținere, prevederile art.113 constituind o excepție de la regula de drept comun, fiind de strictă interpretare. De altfel, această interpretare se impune si din analiza intenției legiuitorului, care a urmărit să favorizeze pe creditorul întreținerii, dându-i posibilitatea de a alege, conform art. 116 C., între două instanțe deopotrivă competente.

În nici un caz nu se poate argumenta că sunt aplicabile prevederile art.114 C., care reprezintă dispoziții generale în materia ocrotirii persoanei fizice, față de prevederile exprese, de excepție, ale art. 113 C.. Concluzia este că, prin această prevedere expresă, legiuitorul a scos obligația de întreținere, fără a distinge între diversele categorii de creditori, din sfera de reglementare a art.114 C..

De altfel, textul prevede literal că „în afară de instanțele prevăzute de art. 107-112 C., mai sunt competente…” în cauză instanța domiciliului creditorului întreținerii.

Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor menționate, alternativă, reclamantul având alegerea instanței competente, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art.116 C..

Așadar, Judecătoria Sectorului 6 are în abstract competență teritorială deopotrivă cu Judecătoria Sectorului 5, în temeiul art.113 alin.1 pct.2 C., iar reclamanta a ales competența Judecătoriei Sectorului 6 în cauză, prin chiar introducerea acțiunii pe rolul acelei instanțe. După momentul alegerii de instanță însă, aceasta a devenit exclusiv competentă, iar judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Potrivit art. 129 pct.3 C.., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată doar în acest caz chiar de instanță din oficiu.

Întrucât, astfel cum reiese din actele dosarului, pârâtul locuiește în Sectorul 6, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6, în a cărei rază teritorială își avea domiciliul pârâtul la momentul introducerii acțiunii.

În temeiul art.133 pct.2 C. raportat la art.135 C., constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța va înainta dosarul Tribunalului București în vederea soluționării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia de necompetenta teritoriala.

Declina competenta soluționării cauzei – privind pe reclamanta M. A. M. (CNP_), cu domiciliul în București, sector 5, . în contradictoriu cu pârâtul P. C. D. (CNP_), cu domiciliul în București, sector 6, .. 16, ., . Judecatoriei Sectorului 6 București.

Constată conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Tribunalului București în vederea soluționării.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.04.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2976/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI