Validare poprire. Sentința nr. 2947/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2947/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2947/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2947

Ședința publică din data de 20.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-R. P.

GREFIER: F. Ț.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, privind pe creditorul M. Pitești, în contradictoriu cu debitorul P. Iulică și terțul poprit S.C. P. T. S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la data de 15.04.2015, prin serviciul registratură, a unei cereri de renunțare la judecată formulată de către creditor, la fila 40 din dosar.

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată, în condițiile art.406 C.pr.civ.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 29.12.2014, sub nr._, creditorul M. Pitești, în contradictoriu cu ebitorul P. Iulică și terțul poprit S.C. P. T. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună menținerea popririi înființate prin adresa nr.F/1717/01.07.2014.

În motivarea în fapt a cererii, creditorul a arătat că debitorul figurează în evidențele fiscale ale municipiului Pitești, cu suma de 815 lei reprezentând amenzi, pe numele acestuia fiind emise mai multe titluri executorii. Totodată, a menționat că se bucură de o creanță certă, lichidă și exigibilă, drept pentru care s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor datorate de către terțul poprit S.C. P. T. S.R.L. asupra sumelor datorate debitorului.

Având în vedere că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația dispusă prin adresa nr. F/1717/01.07.2014, în dosarul de executare nr.1717/01.07.2014, creditorul a solicitat admiterea cererii și obligarea la plata sumei de 815 lei de către S.C. P. T. S.R.L.

În drept, creditorul a invocat dispozițiile art.662 alin.1, art.780 C.pr.civ., art.27 și art.150 C.pr.fisc.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art.30 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În dovedirea cererii sale, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-au atașat.

Deși legal citați, debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a solicita probe în apărare și pentru a-și exprima poziția procesuală.

În data de 15.04.2015, prin serviciul registratură, creditorul a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecarea cauzei, întrucât debitorul a achitat suma de 815 lei ce face obiectul prezentului dosar.

La termenul din data de 20.04.2015, instanța a rămas în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată, formulată de creditorul M. Pitești.

Față de cererea de renunțare la judecată, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art.406 alin.1 C.pr.civ., în conformitate cu care „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”. Examinând cerere de renunțare aflată la dosar, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art.406 C.pr.civ., conținând semnătura și ștampila din partea creditorului, astfel că se poate stabili fără dubiu proveniența cererii de renunțare la judecată, având în vedere, totodată, că această cerere de renunțare la judecată a fost efectuată anterior primului termen de judecată la care părțile au fost legal citate, nefiind astfel necesar acordul, expres sau tacit, al celeilalte părți, față de dispozițiile art.406 alin.4 C.pr.civ.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că petentul și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei de față, instanța, în temeiul dispozițiilor art.406 C.pr.civ., ia act de renunțarea creditorului M. Pitești, la judecarea cauzei având ca obiect validare poprire, în contradictoriu cu debitorul P. Iulică și terțul poprit S.C. P. T. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art.406 C.pr.civ., ia act de renunțarea creditorului M. Pitești, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, la judecarea cauzei având ca obiect validare poprire, în contradictoriu cu debitorul P. Iulică, cu domiciliul în Pitești, ..J14, ., județul Argeș și terțul poprit S.C. P. T. S.R.L., cu sediul în București, ..7, ., ., București.

Cu drept de recurs, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-R. P. F. Ț.

Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex./03.06.2015

Se vor efectua 3 .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2947/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI