Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3700/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3700/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 3700/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 3700/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 15 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –A. C.

GREFIER-F. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. S. PETROLIERE SRL prin lichidator judiciar C.I.I: D. V. și pe pârâtul M. C. SI SOCIETATII INFORMATIONALE(MCSI), având ca obiect cerere de valoare redusă.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, verificându-și din oficiu competența conform art. 131 C. constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în temeiul dispozițiilor art. 1027 C. raportat la dispozițiile art. 94 și art. 107 C..

Instanța în temeiul disp. art. 255 rap la art. 258 C. încuviințează proba cu înscrisuri, după care constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cererii o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2015 sub nr._ reclamantul C. S. PETROLIERE SRL a chemat în judecată pe pârâtul M. C. SI SOCIETATII INFORMATIONALE(MCSI), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6.036,14 lei.

În motivarea cererii, reclamantul au arătat că la data de 09.08.2012 a încheiat cu pârâtul contractul nr. 32 modificat prin act adițional nr. 1/28.12.2012 având ca obiect prestarea serviciilor de închiriere copertina metalică (tunel de trecere) pentru imobilul situat pe .. În urma acestei relații contractuale reclamanta a prestat servicii de închiriere panouri în vederea asigurării zonei de protecție pentru demararea lucrărilor de refacere a fațadei imobilului, pentru care a emis facturile_ din 22.03.2013, în valoare de 4384 lei și_ din 22.04.2013, în valoare de 4384 lei. A mai arătat că pârâtul a efectuat o plată parțială a acestor facturi rămânând de achitat un debit restant în cuantum de 6.036,14 lei. Deși a fost somat în repetate rânduri să-și îndeplinească obligațiile contractuale MCSI nu a achitat contravaloarea serviciilor.

În drept au fost invocate disp. art. 1350, art. 1535 C. civ., precum și cele ale art. 1025-1032 C..

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei, un set de înscrisuri.

La data de 25.03.2015 pârâta a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns arătând că a achitat cele două facturi, despre care reclamanta susține că nu ar fi fost achitate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Debitul pretins de reclamantă reprezintă contravaloarea serviciilor prestate pârâtului și face obiectul facturilor nr._ din 22.03.2013, în valoare de 4384 lei și nr._ din 22.04.2013, în valoare de 4384 lei. Din înscrisurile depuse de pârâtă, respectiv din ordinul de plată nr. 418 din data de 25.04.2013 și ordinul de plată nr. 522 din data de 27.05.2013 rezultă că facturile au fost achitate integral de către pârât, cu respectarea datei scadenței, anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Prin urmare, constatând că reclamanta nu a făcut dovada existenței creanței pretinse, instanța în baza art. 249 C. va respinge cererea ca neîntemeiată.

În baza art. 453 C. va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul C. S. PETROLIERE SRL, prin lichidator judiciar C.I.I: D. V. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Berceni, ., .. 1270A, județ Ilfov în contradictoriu cu pârâtul M. C. SI SOCIETATII INFORMATIONALE(MCSI), cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3700/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI