Acţiune în constatare. Sentința nr. 6296/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 6296/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 6296/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6296

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: A. J.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare, clauze abuzive formulată de reclamanta M. C. S. în contradictoriu cu pârâta . - membra a grupului național Bank of Greece

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă reclamanta, prin avocat, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Reclamanta, prin avocat, depune precizări.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției, apreciind că Judecătoria sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza, și adăugând că nu a avut în vedere valoarea totală a creditului, ci doar ceea ce a plătit în plus, aproximativ 80 000 lei, așa cum rezultă și din cererea precizatoare.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 la data de 23.03.2015, sub numărul_ /2014, reclamanta M. C. S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . - membra a grupului național Bank of Greece, să constate caracterul abuziv al clauzelor existente în contractul de credit bancar nr. B0024804 încheiat în data de 01.09.2008, împreuna cu accesoriul său reprezentat de contract de ipotecă autentificat prin încheierea nr. 1191 în data de 01.09.2008 de NP B. R. M., respectiv a prevederilor art. 6c- dobânzi;art. 7- penalități;art. 5)1 a) - comision de administrare și 5.1.b) - comision de rambursare anticipată; art. 13 pct. 1,2,3,6,7- cazuri de culpă;art. 14.1 - costuri suplimentare; să constate caracterul abuziv al clauzelor existente în contractul de credit bancar nr. B0038982/31.01.2011, respectiv a prevederilor art. 9- penalități/dobânzi penalizatoare, art. 10-rambursarea creditului, respectiv pct. 1, 2, 7,9;art. 12- alte condiții de plată;art. 15-Cazuri de culpa, respectiv pct. 1,2, 3, 5, 6, art. 16- Alte prevederi, respectiv pct. 1; să constate caracterul abuziv al clauzelor existente în contractul de credit bancar nr. B0047111/25.06.2012, respectiv a prevederilor art. 7 - Comisioane aferente contului curent, respectiv pct. 3;art. 9- Penalități/dobânzi penalizatoare;art. 10-rambursarea creditului, respectiv pct. 1, 2, 7,9;art. 12- alte condiții de plată;art. 15-Cazuri de culpa, respectiv pct. 1,2, 3, 5, 6,;art. 16- Alte prevederi, respectiv pct. 1;să constate nulitatea absolută și să dispună anularea clauzelor contractuale mai sus menționate, să constate faptul că în baza unora dintre aceste clauze abuzive reclamanta a plătit pârâtei o sumă de bani pe care nu o datorează; să se dispună actualizarea acestei sume cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale; să se dispună compensarea sumei obținute cu sumele restante și eventual cu ratele de credit ce urmează a deveni scadente, ajustate în urma admiterii capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității clauzelor abuzive; să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; să se dispună denominarea în moneda naționala a plaților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește în moneda națională; să se dispună restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc, respectiv comision de administrare, a sumelor plătite sub altă formă de comisioane, și a sumelor reprezentând diferența dintre dobânda fixă prevăzută în contract și cea variabilă percepută de către bancă (sumele solicitate vor fi actualizate cu indicele inflației de la data plații efective), de la data semnării convenției până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pronunțate în prezența cauza.

În fapt, reclamanta a arătat că prin contractul de credit bancar nr. B0024804 încheiat în data de 01.09.2008, garantat cu contract de ipotecă autentificat prin încheierea nr. 1191 în data de 01.09.2008 de NP B. R. M., S.C. B. Românească SA membră a grupului național Bank of Greece a acordat un credit în suma de_ CHF, din care_,38 CHF pentru refinanțare BROM și_,62 CHF pentru nevoi personale, credit acordat pe o perioadă de 300 luni, iar pentru garantarea obligației de rambursare a împrumutului, a dobânzilor aferente, a costurilor, comisioanelor și a oricăror alte creanțe aferente contractului încheiat, s-a constituit în favoarea băncii ipoteca asupra imobilului situat în București, . ., . - Contract de ipotecă autentificat sub nr. 1191 în data de 01.09.2008 de NP B. R. M..

La data de 31.01.2011 s-a încheiat actul adițional nr. 2 prin care s-a acordat o perioadă de ajutor de 12 luni, respectiv perioada contractuală a devenit 312 luni, dobânda aferentă acestei perioade urmă a fi plătită prin acordarea unui nou credit de consum fără garanție imobiliară.

La data de 31.01.2011 s-a încheiat contractul de credit bancar B0038982 pentru restructurarea creditului inițial, creditul fiind acordat pentru finanțarea următoarelor sume: principal restant 335,34 CHF, 1687.58 CHF, penalități / dobânzi penalizatoare în suma de 26.08 CHF, dobânda curentă în suma de 438.58 CHF, dobânda aferenta perioadei de ajutor de 12 luni în suma de 7037,76 CHF. Deci practic orice restanță ar fi avut reclamanta, s-a stins.

La data de 25.06.2012 a fost încheiat actul adițional nr.3 la contractul B0024804/01.09.2008, act conform căruia s-a acordat o altă perioadă de ajutor de 12 luni, dobânda aferenta acestei perioade urmând a fi plătită prin acordarea unui nou credit de consum fără garanție imobiliară.

Ca urmare s-a încheiat contractul de credit bancar B0047111/25.06.2012, creditul fiind acordat pentru suma de 9063 CHF și pentru finanțarea următoarelor sume: principal restant 352,64 CHF, dobânda restanta 1595,78 CHF, penalități/dobânzi penalizatoare în suma de 3.2 CHF, dobânda curentă în suma de 470.8 CHF, dobânda aferenta perioadei de 12 luni în suma de 6640.46 CHF.

Reclamanta a achitat rate și după acordarea acestor refinanțări, spre exemplu în noiembrie 2012 a achitat 42 CHF+368 CHF, în decembrie 2012 a achitat 410 CHF, în martie 2013 a achitat 410 CHF, în iunie 2013 a achitat 410 CHF, în octombrie 2012 a achitat 750 CHF. Aceste plați au fost efectuate în mod consecvent deși salariul reclamantei se diminuase considerabil iar cursul de schimb devenise aproape dublu. Reclamanta a arătat că niciodată nu a știut exact ce plătește, dacă plătește pentru creditul inițial sau pentru cele două de refinanțare, cât este capital, cât dobânda, ce procent de dobândă etc.

Contractele încheiate cu pârâta cuprind clauze abuzive, așa cum sunt reglementate în art.4 din Legea 193/2000.

Articolul 4 din Lege definește clauza abuzivă drept acea clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Mai mult decât atât, nu trebuie omis faptul că art. 969 cod civil nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului Civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.l C. civ., executarea cu bună - credința a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea parților numai în măsura în care niciuna dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună - credința a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual, deoarece esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele. Tocmai de aceea motivele invocate sub acest aspect de către bancă (sub pretextul libertății contractuale) nu pot fi primite.

În mod tradițional, contractele clasice (negociate ) înseamnă acordul de voința al părților. În realitate, contractual este un summum al voințelor și intereselor părților. acordul voințelor înseamnă consimțământul, adică voința exprimată a parților care au capacitatea juridică de a contracta. Conținutul contractului înseamnă obiectul acestuia (ce vor părțile) și cauza încheierii lui (de ce vor părțile), adică interesele părților contractante. Definiția contractului că acord de voința și reunire de interese se potrivește doar contractelor negociate. Contractele în care sunt părți profesioniștii foarte rar sunt contracte negociate. Unele contracte sunt ne-voite (contracte forțate, contracte de adeziune), voința uneia dintre părți sau a ambelor lipsind în totalitate, fiind limitată sau fiind alterata de imperativul economic sau psihologic al semnării contractului. Într-adevăr, cele mai multe contracte ale profesioniștilor se încheie nu de voie ci de nevoie. Când voința lipsește sau când voința este limitată ori este alterată, ceea ce rămâne ca element contractual subiectiv și ceea ce dă contractului utilitate este interesul părților.

De altfel, prin Legea 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competenta instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Interpretând aceasta directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial SA versus Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național dreptul de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei cauze contractuale în măsura în care este investit cu soluționarea unei cereri întemeiate pe ea. întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de cele două părți, contract care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanță de judecată.

Condițiile pentru a fi catalogata o clauză că abuziva rezulta din interpretarea Directivei 93/13 din 05.04.1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respective legea 193/2000.

Legea cuprinde și o anexă a clauzelor considerate drept abuzive, anexă ce are caracter orientativ, o parte din aceste clauze fiind preluate direct din anexa Directivei 93/13/CEE. Astfel, ca urmare a modificărilor aduse legii 193/2000 se poate constata că s-a realizat transpunerea și în dreptul intern a Directivei 93/13/CEE, luând în considerare faptul că, din definirea noțiunii de clauză abuzivă, se poate observa că legiuitorul a recurs la aceleași criterii prevăzute și de textul comunitar, respectiv să fie vorba despre o clauză care nu a fost negociată individual, să fie contrară cerinței de bună-credință și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, evident în detrimentul consumatorului. În speță, ne aflăm în prezența unor contracte standard, iar situația semnării unui contract pretipărit creează prezumția că respectivele clauze nu au fost negociate.

În ceea ce privește clauza menționată la art. 6, reclamanta a făcut următoarele precizări: în cadrul contractului de credit încheiat de părți s-au introdus la art. 6 date referitoare la dobânda și se arata că dobânda curentă este de 5,90 % pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioada care începe cu data primei trageri, după care se va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referința la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibila în funcție de evoluția dobânzii de referința. Dobânda de referința se comunică împrumutatului prin intermediul graficului de rambursare solicitat de către împrumutat, prin notificare scrisă cu confirmare de primire sau prin afișare la sediile băncii.

Creditoarea a modificat această dobândă fără să dea nici o explicație, fără să informeze reclamanta în mod transparent și complet cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură. Nici în contract nu s-a prevăzut un element clar, un criteriu concret care să îi permită băncii modificarea unilaterală a dobânzii, ceea ce înseamnă că modificarea este lăsată la aprecierea creditoarei. Clauza nu este raportată la un indicator precis, individualizat. Prin urmare clauza este interpretată doar în favoarea băncii și intereselor acesteia, iar reclamanta nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă majorarea este necesară, este reală sau proporționala cu „schimbarea,,.

Nu se poate nega faptul că evoluția pieții a suferit modificări substanțiale, în sens negativ, dar creditoarea nu poate unilateral să treacă la modificarea unei clauze contractuale.

Atunci când a încheiat contractul, reclamanta a știut că există o dobândă de 5,9000%, a avut o clauză previzibilă pe care s-a bazat, care însă a fost modificată unilateral. În condițiile în care banca a definit în contract alți termeni, dintre care unii de notorietate putea să indice ce se înțelege. B. a ascuns o clauză abuzivă în contract mascata de un titlu înșelător, în condițiile în care în contract este menționata doar dobânda fixa fără vreun alt criteriu clar de determinare a nivelului dobânzii după perioada de 6 luni.

Legat de incidența disp. art. 4 din Legea 193/2000, reclamanta a arătat că potrivit art. 1 alin. 3 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 alin. 1 o clauză contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților. La alin. 2 se arata ca o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociata direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului său serviciului respectiv.

Contractul încheiat de părți este unul preformulat, standard, iar eventualele diferențe dintre el și alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

Prin urmare acest contract și clauzele lui nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin niciun mijloc de probă. Prevederile din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților.

Clauza prevăzută la art. 7 din contract și art. 9 din cele două contracte subsecvente prevede următoarele: “Pentru plată cu întârziere a oricăror sume ce decurg din prezentul contract, împrumutatul se oblige să plătească în favoarea băncii penalități egale cu dobânda curentă contractual plus 50% din dobânda curentă contractual. Penalitățile se aplică asupra soldului ratelor de credit și dobânzilor datorate și neplătite la scadență, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data scadentei și până la rambursarea integrală a acestora, și nu se capitalizează.

S-a încălcat proporționalitatea intre potențialul prejudiciu produs băncii în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor, pe de o parte, și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu, în cazul producerii lui, pe de altă parte. Dacă s-ar pune în aplicare clauza în discuție nu s-ar produce doar o reparare a prejudiciului băncii ci o îmbogățire a băncii ca urmare a impunerii în mod unilateral, nenegociabil a acestei clauze.

În practică judiciară s-a arătat că pentru întârzierea la plata ratelor banca percepe o dobândă penalizatoare și are posibilitatea să declare scadenta anticipată a soldului creditului iar pentru aceeași culpă contractuală a stabilit și perceperea unei sume însemnate ce nu exclude aplicarea celorlalte două măsuri. Nu se releva prin urmare, proporționalitatea intre pierderea paratei și compensația pe care o pretinde, iar măsura aparenta în care este depășită aceasta proporționalitate coroborată cu lipsă din contract a oricărei circumstanțieri a respectivei pierderi, exclude bună credința. De altfel, art. 1 lit. i) din Anexă la Legea nr. 193/2000, republicata, defăimează expres că abuziva o stipulație precum cea dedusa judecații.

O altă clauza abuzivă apreciez că este cea referitoare la comisionul de administrare- art. 5 pct. 1 lit. a contract. Astfel în contract se stipulează plata unui comision de administrare a creditului în valoare de 2% flat calculat asupra sumei creditului contractat, comision ce se achita din credit la data efectuării primei utilizări din credit. Nu se justifica un asemenea comision, nu se indică un criteriu în funcție de care a fost stabilit, pur și simplu a fost stabilit în mod discreționar. Acest comision de administrare disimulează un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul creditului și nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată, ceea ce echivalează cu un dol.

Art 5 pct. 1 lit. b prevede o altă clauza abuzivă, respectiv comisionul de rambursare anticipată în cuantum de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans. Clauza produce în mod evident un dezechilibru și reprezintă o îmbogățire fără justa cauza a băncii, este stipulat în mod evident exclusiv în favoarea băncii.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 13 pct. 1,2,3,6,7 din contract și art. 15 din cele două contracte subsecvente – s- a arătat că, potrivit acestui articol „ 1. Nerespectarea de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin prezentul contract și/sau contractele accesorii acestuia, inclusiv polițele de asigurare, precum și situația personală a împrumutatului de natură a crea pentru bancă un risc de imagine constituie caz de culpă și acordă dreptul băncii de a declara întregul credit scadent, indiferent de graficul de rambursare și, ca urmare, de a lua orice măsură pe care o considera necesară pentru a-și recupera pagubele cauzate în acest mod. Constituie, de asemenea, caz de culpa în temeiul prezentului contract, nerespectarea de către orice terță persoana obligată fata de banca în baza contractelor accesorii la acest contract, a angajamentelor asumate.

B. are dreptul să suspende/oprească utilizarea creditului în cazul în care pentru utilizările anterioare împrumutatul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Totodată, banca are dreptul să declare întregul credit scadent, în cazul în care orice creditor al împrumutatului declanșează procedura executării silite împotriva acestuia/acestora.

B. are dreptul să declare scadente toate obligațiile din prezentul contract în cazul în care împrumutatul are alte obligații fata de banca care nu au fost onorate la termen și, ca urmare, au fost declarate scadente, considerându-se această situație caz de culpa conform prezentului contract.

Pentru orice caz de culpa, banca are dreptul de a lua, în ordinea preferată, oricare din următoarele măsuri: (a) sistarea temporară sau definitivă, fără preaviz, a tragerilor din credit și/sau declararea tuturor datoriilor scadente; (b) recuperarea creditului acordat, din conturile de disponibilități ale împrumutatului; (c) valorificarea bunurilor aduse în garanție.

În orice moment banca poate declara scadent anticipat soldul creditului cu consecința executării silite vizând întregul credit acordat la care se adaugă dobânzi și comisioane.

Este în mod evident o clauză preformulată, nenegociata care creează un dezechilibru semnificativ intre obligațiile parților, excedând principiului bunei - credințe, banca putând oricând în funcție de interesele sale economice (nevoia de lichidități spre exemplu în urmă un unei evoluții economice nefavorabile) să declare scadent creditul cu consecințele arătate, neexecutarea din partea debitorului putând fi chiar una nesemnificativă.

Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadenta anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele sau cu terțe persoane, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situația în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor s-ar face la termen, în cazul în care nu ar achita ratele unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze neimputabile împrumutatului. Evident o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă fata de bancă, care are la discreție stabilirea momentului scadentei anticipate inclusiv în situații care exced culpei debitorului sau în sens contractual.

Referitor la dispozițiile art. 14 din contractul principal și art. 16 din contractele adiționale observăm faptul că orice modificare, interpretare sau aplicare ale legislației care au ca rezultat majorarea costurilor Băncii cu privire la fondurile atrase necesare finanțării creditelor sau reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricăror creanțe a Băncii, acestea pot fi transferate asupra împrumutatului iar B. va notifica împrumutatul acesta fiind obligat să le achite, fără măcar a se încheia un act adițional. Rezultă astfel faptul că nu este nimic negociabil, practic B. stabilește o sumă iar clientul trebuie să o plătească.

Cu alte cuvinte, conform acestei clauze, în situațiile în care, din diferite motive, enunțate mai sus, costurile Băncii (în general, nu doar cele legate de împrumut ce face obiectul contractului în speță) cresc, această creștere este suportată exclusiv de către client. Această clauză crează astfel, în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000. astfel, în loc că eventuala creștere a costurilor Băncii să fie suportată de către această sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat recent o hotărâre (cauza C-76/10 - cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare), care privește interpretarea directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Această hotărâre, coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, a fost dată în ideea de a constitui un reper pentru posibilele soluții aplicabile în cazuri concrete și având în vedere forța obligatorie a interpretării date de instanța europeană normelor juridice comunitare pentru judecătorul național.

Din interpretarea dată de Curte dispozițiilor Directivei 93/13, ce a fost transpusă în dreptul intern prin Legea 193/2000, se ajunge la concluzia că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, astfel clauzele abuzive nu pot crea obligații pentru consumator, aceasta reprezentând o dispoziție imperativă, o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică.

Potrivit textelor de lege menționate, “o practică comercială este considerată agresivă dacă, în contextual prezentării situației de fapt și ținând cont de toate caracteristicile și circumstanțele este susceptibilă să limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere... inclusiv prin... influența nejustificată și prin urmare determină consumatorul să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o“.

Cu privire la dispozițiile art. 10 din cele două contracte subsecvente reclamanta consideră abuzive dispozițiile conform cărora sumele datorate se majorează în cazul producerii riscului valutar. Prin “motiv prevăzut în contract „ în sensul legii se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de determinat, că, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă această situație, motiv de majorare a ratei dobânzii, chiar s-a produs.

Motivul invocat, respectiv producerea riscului valutar, nu îndeplinește această condiție, deoarece o schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă, o altă o apreciază ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei. Dificultatea stabilirii unor criterii obiective de cuantificare nu reprezintă un motiv suficient pentru că aceasta, să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă B. ar fi în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să - și asume consecințele acestei imposibilități. Ori, în speță, reclamanta este cea care putea doar să ia act de modificare.

Consideră abuzive clauzele cuprinse în art. 12 din cele două acte adiționale întrucât B. poate să preia orice sumă de bani din cont și să opereze automat conversia în franci, ceea ce este de natură să ducă la o îmbogățire fără justa cauza a Băncii, știut fiind faptul că este mult mai mare cursul de schimb practicat de Bancă.

Constatarea caracterului abuziv al unora dintre clauzele contractului, atrage sancțiunea nulității absolute, având în vedere că aceasta sancțiune juridică civilă îndeplinește o funcție preventivă, pentru că părțile, știind că actul lor va fi lipsit de efecte dacă nu respecta cerințele legii, vor fi diligente să-l încheie cu respectarea tuturor condițiilor legale de validitate; o funcție represivă, sancționând încălcarea săvârșită și o funcție reparatorie, prin care se asigura, pe de o parte, restabilirea ordinii de drept încălcate, iar, pe de altă parte, repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea sancționată și, uneori, adaptarea sau refacerea actului juridic prin înlocuirea de drept a clauzei ilegale cu clauza conforma dispoziției legale imperative.

Cu privire la denominare, Curtea Europeană de Justiție în cauza Kasler (Ungaria) s-a pronunțat cu privire la acest aspect arătând ca prevederea dintr-un contract care stabilește denominarea plaților în moneda străină după un curs majorat fata de cel de la data acordării creditului nu face parte din preț și, deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv de judecătorul național.

La momentul încheierii contractului prin raportare la condițiile economice concrete și la posibilitatea concretă de înțelegere a reclamanților și a clauzelor contractuale cu implicațiile sale pe termen lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativa la un credit în euro sau în moneda naționala iar acest motiv a fost unul determinant în exercitarea opțiunii.

Deși reclamanta s-a obligat să returneze creditul și costurile aferente la termenele stipulate în contract, creșterea intempestivă a cursului CHF, a dobânzii și, pe cale de consecința a comisioanelor au determinat imposibilitatea achitării ratelor contractuale.

În mod evident această creștere a cursului CHF a determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului, obligațiile reclamantei fiind în momentul de fața vădit disproporționate fata de cele în considerarea cărora s-a obligat contractual.

Având în vedere pozițiile evidente de inegalitate dintre cele două părți, banca având o poziție dominantă în raport cu consumatorul, îi revenea obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esențiale ale produsului său serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar așa cum reiese din OG 50/2010.

În același sens, CJUE în decizia sus-mentionata a arătat că nu e suficient ca termenii în care se exprima clauzele contractuale, inclusiv cele relative la preț, să fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci și să fie inteligibile din punct de vedere juridic, adică orice consumator cât de cât diligent, să poată să își cunoască obligațiile și să poată să aprecieze consecințele economice negative pe care le risca din faptul încheierii contractului cu banca. Contractul trebuie să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Natura abuzivă a riscului valutar prin raportare la momentul încheierii contractului și la circumstanțele acestuia consta în primul rând în caracterul prestabilit și impus, fără posibilitatea influențării acestuia.

Din interpretarea clauzelor contractuale se poate deduce că există un dezechilibru major între drepturile și obligațiile stabilite de către părți, riscul valutar fiind suportat în mod exclusiv de către reclamantă cu toate consecințele sale negative, fără a avea posibilitatea reală de negociere a acestei clauze.

Astfel, criteriul echivalentei prestațiilor, ce presupune existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile parților a fost grav afectat, impunerea clauzei de risc valutar în sarcina exclusivă a reclamantei determinând denaturarea raportului juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației reclamantei și conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporționat.

Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere obligația de transparentă contractuală instituita în sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare și protecție inerente dreptului consumatorului în scopul garantării dreptului acestuia de a înțelege prevederile și efectele pe termen lung al contractului pe care îl încheie. În concret, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care și le asumă la contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hiper - valorizare a CHF, un fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă caracterizată prin instabilitate iar la momentul încheierii contractului aceasta monedă se situa în jurul pragului minim istoric, astfel încât creșterea fata de moneda naționala era inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționata în dreptul comunitar, întrucât este de natură să angajeze juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii și obligației asumate.

Stabilizarea cursului de schimb CHF - RON la momentul încheierii contractului, valabil pe toată durata contractului restabilește proporționalitatea prestațiilor . Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil, fiind un contract comutativ și, prin urmare, caracterizat prin faptul ca întinderea drepturilor și obligațiilor parților la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabila, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul ceea ce exclude expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.

Pentru consumator creșterea cursului de schimb al CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a acestuia, întrucât nu are cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar care să-i permită anticiparea unei creșteri intempestive a cursului de schimb și, asumarea în cunoștința de cauză a riscului valutar.

Ori potrivit dispozițiilor art. 75 și 76 din Legea 296/2004 contractele de credit pentru consum precum și toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie să conțină clauze clare, corecte care să nu determine aplicări echivoce ale acestora și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvată a activității de creditare.

Aceasta normă exclude asumarea riscului de creditare de către consumator iar măsura prin care pot fi restabilite cerințele echitații și bunei credințe este înghețarea cursului valutar.

Revizuirea efectelor contractului, datorită faptului că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la încheierea acestui contract, efectele sale fiind altele decât cele anticipate, se impune și ca urmare a aplicării teoriei impreviziunii.

Este adevărat că teoria impreviziunii a fost consacrată legislativ de Noul Cod Civil, care nu se aplică, însă norma legală a fost determinată de soluțiile jurisprudențiale pronunțate de instanțele judecătorești anterior intrării sale în vigoare.

Reclamanta precizează că s-a obligat în condițiile economice existente la data încheierii contractului când CHF avea o valoare moderată fata de moneda națională, așa încât, ca urmare a schimbării acestor condiții, este necesar ca și contractul să fie adaptat la noile împrejurări economice, schimbările având un caracter imprevizibil pentru reclamantă pentru că nu a putut anticipa devalorizarea leului fata de CHF, de o asemenea manieră, astfel încât revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voința al parților, deoarece creșterea substanțiala a monedei creditului deturnează contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat și executarea acestuia, în contextul actual, nu mai corespunde acordului de voința al părților.

În ceea ce privește denominarea plaților în moneda naționala invocă dispozițiile art. 2 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar potrivit căruia plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii se realizează numai în moneda naționala, cu excepția celor prevăzute în anexa 2, anexa în care nu este prevăzută achitarea lunară a ratelor de credit.

Pe de altă parte efectuarea plaților în valută implica suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului constând în comisioanele de schimb valutar cu consecința împovărării consumatorului, determinând o onerozitate excesivă fata de obligația asumată.

Astfel, denominarea în moneda naționala a plaților constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale precum și a principiului echitații.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile: OG nr. 21/1992; Legea 190/1999; Legea 193/2000; Legea nr. 296/2004; Legea nr. 289/2004; Legea 363/2007; OUG nr. 174/2008; OUG nr. 50/2010; directiva 93/13/CEE a Consiliului comunității Europene.

În dovedirea cererii, reclamanta a atașat la dosar următoarele înscrisuri: contractul de credit bancar nr. B0024804/01.09.2008; grafice de rambursare; adresă emisă de pârâtă, situația creditului la data de 06.04.2009; act adiționat nr. 2/31.01.2011; contract de credit bancar nr. B0038982/31.01.2011; anexa 2 la contractul de credit bancar; act adițional nr. 3/25.06.2012; act adițional nr. 4/25.06.2012; contract de credit bancar nr. B0047111/25.06.2012.

La data de 20.04.2015 reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat instanței că nu poate indica o valoare exacta a capetelor de cerere, însă poate indica o valoare provizorie a acestora urmând ca valoarea exacta sa fie stabilita prin intermediul unei expertize de specialitate.

Obiectul cererii, a arătat reclamanta, îl constituie următoarele solicitări:

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor existente in Contractul de credit bancar nr. B0024804 încheiat in data de 01.09.2008, împreuna cu accesoriul său reprezentat de Contract de ipoteca autentificat prin încheierea nr. 1191 in data de 01.09.2008 de NP B. R. M., respectiv prevederile

- Art. 6 – dobânzi - conform contractului de credit in primele 6 luni dobânda era fixa, procentul fiind de 5.9000%, apoi a devenit variabila si nu cunoaște procentul de dobânda aplicat; însa reclamanta consideră că aceasta dobânda s-a dublat devenind cca 10-11%, dobânda plătită fiind de cca_ CHF, astfel încât apreciază ca a plătit în mod nejustificat aproximativ_ CHF. A arătat că a calculat aceasta suma pornind de la contractul de credit si graficul de rambursare; a calculat în fiecare luna dobânda plătita-cel puțin 500 CHF, a înmulțit cu 5 ani si a rezultat o suma de_ CHF, a împărțit la % si a rezultat valoarea de_ CHF ; la stabilirea acestei valori a avut in vedere înscrisurile deținute-contractul, graficul si actele adiționale.

- Art. 7- penalități- reclamanta consideră ca suma acestora este de 270 CHE și a calculat-o aproximativ, pornind de la contractual de credit, graficul de rambursare si actele adiționale; a calculat o valoare medie a ratei de 150 CHE/luna 15%(dobânda penalizatoare)=:22.5 CHF( la o întârziere de 30 zile)* 12 luni=270CHF. Reclamanta a arătat că a avut in vedere contractul, graficul de rambursare si actele adiționale. 

- Art. 5)1 a) - comision de administrare- 1827,34 CHF- reclamanta a avut in vedere dispozițiile contractului conform cărora reprezintă 2% din suma împrumutata

- 5.1.b) - comision de rambursare anticipată- reclamanta consideră că acest capăt de cerere este neevaluabil in bani, nu a efectuat plați în avans însă aceste dispoziții le consideră abuzive

- Art. 13 pct. 1,2,3,6,7- cazuri de culpă – reclamanta consideră că acest capăt de cerere este neevaluabil în bani,

- Art. 14.1 - costuri suplimentare – reclamanta consideră că este neevaluabil în bani.

- să se constat caracterul abuziv al clauzelor existente în Contractul de credit bancar nr. B0038982/31.01.2011( reprezentând o refinanțare a contractului anterior conform Act adițional nr. 2/31.01.2011 la Contractul de credit bancar nr. B0024804 încheiat în data de 01.09.2008), respectiv prevederile:

-art. 9- penalități/dobânzi penalizatoare – reclamanta a arătat că nu poate preciza o valoare a acestora întrucât în momentul când plătea rata creditului nu i s-a comunicat niciodată ce plătește, pentru ce credit plătește și ce obligații se stingeau prin plata efectuată, nu deține vreun înscris în cuprinsul căruia să fie detaliate;

-art. 10-rambursarea creditului, respectiv pct. 1, 2, 7,9- neevaluabil în bani -art. 12- alte condiții de plata- neevaluabil în bani -art. 15-Cazuri de culpa, respectiv pct. 1,2, 3, 5, 6, -neevaluabil în bani -art. 16- Alte prevederi, respectiv pct. 1- neevaluabil în bani

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor existente în Contractul de credit bancar nr. B0047111/25.06.2012( reprezentând o refinanțare a contractului anterior conform Act adițional nr. 3/25.06.2012 și Act adițional nr. 4/25.06.2012), respectiv prevederile:

- art. 7 - Comisioane aferente contului curent, respectiv pct. 3 -cca 20 CHF reclamanta având în vedere Anexa 2 la contract unde se precizează un comision de 3 RON/lună, a înmulțit cu 24 luni( contractual fiind încheiat în 2012), a rezultat o valoare de 78 RON, a împărțit această valoare la un curs mediu de 3.9 CHF/leu și a rezultat o valoare de 20CHF

- art. 9- Penalități/dobânzi penalizatoare- reclamanta a arătat că nu poate preciza o valoare a acestora întrucât în momentul când plătea rata creditului nu i s-a comunicat niciodată ce plătește, pentru ce credit plătește și ce obligații se stingeau prin plata efectuată, nu deține vreun înscris în cuprinsul căruia să fie detaliate;

- art. 10-rambursarea creditului, respectiv pct. 1, 2, 7,9- neevaluabil în bani

-art. 12- alte condiții de plată -neevaluabil în bani

-art. 15-Cazuri de culpa, respectiv pct. 1,2, 3, 5, 6- neevaluabil în bani

-art. 16- Alte prevederi, respectiv pct. 1 - neevaluabil în bani

- să se constate nulitatea absolută și să se dispună anularea clauzelor contractuale mai sus menționate - neevaluabil în bani

- să se constate faptul că în baza unora dintre aceste clauze abuzive reclamanta a plătit paratei o sumă de bani pe care nu datora, reclamanta consideră că a plătit în plus cel puțin_.34 CHF

- să se dispună actualizarea acestei sume cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale- indicele de inflație pentru 2010-7.96, pentru 2011-3.14, pentru 2012-4.95, pentru 2013-1,55, pentru 2014-1,4 si rezulta o valoare medie de 3.8*_.34=650 CHF iar cuantumul dobânzii legale a fost fluctuant dar în medie de cel puțin 8% ( conform art. 3 alin. 2 Ordonanța 13/2011) astfel încât rezulta o valoare medie în perioada " 01.01._15 de 1369.3872 CHF. Aceste calcule sunt efectuate pe baza datelor de pe internet privind nivelul indicelui de inflație și cuantumul dobânzii legale și sunt efectuate fără a putea calcula exact, neștiind suma, data scadentei fiecărei sume sau data plații. Valoarea totală ar fi de_.34+650+1369.39=_,7272 CHF.

- să se dispună compensarea sumei obținute (_.7272 CHF) cu sumele restante și eventual cu ratele de credit ce urmează a deveni scadente, ajustate în urma admiterii capătului de cererea având ca obiect constatarea nulității clauzelor abuzive- aceste sume urmează a fi stabilite prin efectuarea unei expertize contabile, reclamanta arată că nu cunoaște ce rate au devenit scadente sau restante și nu pot efectua vreun calcul,

- să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului și să se dispună denominarea în moneda naționala a plaților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește în moneda naționala- la 01.09.2008 cursul era 2, 1907 CHF/leu, dacă s-ar înmulți cu suma de_ CHF ar rezulta o valoare de_.687 lei, dacă s-ar înmulți cu suma de 9526 CHF ( refinanțarea din 2011)=_.6 lei, iar înmulțit cu suma de 9063 CHF =_.3141 lei, valoarea totală ar fi de_.601 lei

- reclamanta a solicitat de asemenea restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc, respectiv comision de administrare, a sumelor plătite sub altă formă de comisioane, și a sumelor reprezentând diferența dintre dobânda fixă prevăzuta în contract și cea variabilă percepută de către bancă (sumele solicitate vor fi actualizate cu indicele inflației de la data plații efective), de la data semnării convenției până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pronunțate în prezenta cauză fiind aceea că valoarea acestora ca fiind de cel puțin_.34 CHF, respectiv înmulțit cu un curs de 4.1878 CHF/leu la data de 23.03.2015 rezulta o valoare în lei de_.

Reclamanta a arătat că a efectuat aceste precizări numai în baza contractelor și graficului de rambursare.

La data de 22.05.2015 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă și a invocat următoarele excepții:

1.Excepția de necompetenta materială a Judecătoriei Sector 6, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j Cod proc civ: „Judecătoriile judecă în prima instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.

Întrucât reclamanta contesta clauzele de rambursare a creditului contractat, modul de calcul și de stabilire a ratei creditului și solicită să se determine valoarea în valută a împrumutului la un anumit curs de schimb, iar creditul acordat reclamantei a fost în cuantum de 91.367 CHF, valoarea obiectului litigiului este de 382.626,722 lei la data înregistrării cererii de chemare în judecată respectiv 23.03.2015, dată la care cursul de schimb stabilit de BNR pentru 1 CHF = 4.1878 Lei.

În considerarea celor de mai sus, cu aplicarea prevederilor legale incidente în materia competentei materiale, reclamanta a solicitat declinarea prezentei cauze spre competenta soluționare în favoarea Tribunalului București.

2.Pârâta a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6, întrucât:

Potrivit art. 413 alin 1 pct 1 NCPC, instanță de judecată poate suspenda judecată când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecați.

Reclamanta din prezenta cauza a mai formulat o contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 sub nr. de dosar_, acțiune în care, printre altele contestă nu numai creanța datorată în baza titlurilor executorii, dar solicită și constatarea nulității absolute ale acelorași clauze contractuale.

În cadrul acestui litigiu, executarea silită a fost suspendată până la soluționarea dosarului_ .

Pârâta a invocat practica debitorilor rău intenționați, de a suspenda executarea silită în cadrul unei contestării la executare, după care să înainteze către instanță de judecată o acțiune în constatare clauze abuzive și să suspende contestația la executare până la soluționarea acțiunii în constatare. Pârâta a arătat că are motive temeinice să creadă că și aceasta este intenția reclamantei din prezenta cauza, de aceea a solicitat instanței să dispună suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._, dosar în care reclamanta contesta creanța pentru care s-a demarat executarea silită și totodată solicita constatarea nulității absolute pentru aceleași clauze contractuale ca în prezenta cauza.

Având în vedere că prezentul litigiu depinde în tot de soluționarea dosarului_, pârâta a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea în mod definitiv a contestației la executare.

3.Excepția de netimbrare a acțiunii, față de petitele de cerere privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF — L. și denominarea în moneda națională a plaților și în măsura în care va rezulta că reclamanta nu a timbrat aceste cereri conform dispozițiilor Legii nr.80/2013, pârâta a solicitat instanței să admită excepția și să anuleze acțiunea ca netimbrata.

Astfel, conform 34 din OUG nr. 80/2013, cu modificările și completările ulterioare, „când o acțiune are mai multe petite de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare petit de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel”.

Prin urmare, obiectul cererilor formulate în baza Legii nr. 193/2000 se rezuma la constatarea că fiind abuzive a clauzelor contractuale, respectiv modificarea contractului. Raportat la obiectul acestor cereri și totodată la prevederile art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013 rezulta că numai aceste categorii de cereri pot fi calificate că intrând în sfera de aplicare a textului normativ menționat vizând scutirea de la plata taxei de timbru.

Petitele de cerere privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF — L. și denominarea în moneda naționala a plaților, formulate de către reclamanta, nu pot fi calificate ca fiind fundamentate pe prevederile Legii nr. 193/2000 și, prin urmare, NU se poate aprecia că sunt scutite de taxa de timbru. Nu există însă niciun temei pentru a se considera că scutirea fiscală consacrată prin art. 29 lit f din OUG nr. 80/2013 ar fi fost instituită și în favoarea celor care solicita stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CLIF — L. și denominarea în moneda naționala a plaților, câtă vreme acestea nu-și regăsesc temei legal în prevederile actului normativ ce reglementează cererile referitoare la protecția consumatorului, astfel cum se specifică în textul normativ menționat.

Cum în speță, pe lângă solicitarea de a se constata ca fiind abuzive unele clauze contractuale se solicită stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF — L. și denominarea în moneda naționala a plaților, așadar cereri cu finalități separate și evaluabile în bani, care, nefiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, pârâta a apreciat că se timbrează conform legii taxelor judiciare de timbru.

Ca atare, aceste petite exced scutirii prevăzute de art 29 lit. f din OUG nr. 80/2013, întrucât din cuprinsul Legii nr. 193/2000 rezulta că instanța este investita doar cu constatarea că abuziva a unor clauze și în niciun caz în temeiul acestei legi nu este investită cu denominarea în moneda naționala a plăților.

Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 33 din OUG nr. 80/2013, pârâta a apreciat că se impune admiterea acestei excepții.

Pârâta a invocat practica judiciara soluția data de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Pe fondul cauzei,s-a arătat că între pârâtă, în calitate de creditor și reclamanta, în calitate de împrumutat, au fost încheiate următoarele:

- Contractul de credit bancar nr. B0024804/01.09.2008 având ca destinație refinanțarea unui credit în valoare de 69.255,38 CHF dar și Nevoi personale în valoare de 22.111,62 CHF-acest credit a fost declarat scadent anticipat la data de 18.12.2013 ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către împrumutat, înregistrând la data de 09.09.2014 un debit în valoare de 90.079,39 CHF + 324 lei cheltuieli executare;

- Act adițional întocmit în baza OUG 50/2010;

- Act adițional nr.2/31.01.2011 la Contractul de credit bancar nr. B0024804/01.09.2008 prin care a fost acordată împrumutatului, la solicitarea acestuia, o perioadă de ajutor de 12 luni, perioada în care împrumutatul nu a plătit decât rate de principal în baza contractului nr. B0024804/01.09.2008;

- Act adițional nr. 3/25.06.2012 2011 la contractul de credit bancar nr. B0024804/01.09.2008 prin care dobânda aferenta perioadei de ajutor de 12 luni va fi achitata de împrumutat prin finanțarea de către banca printr-un nou credit de consum fără garanție imobiliară urmând ca la sfârșitul perioadei de ajutor, împrumutatul să reia obligațiile de plată conform contractului de credit inițial;

- Act adițional nr. 4/25.06.2012 la Contractul de credit bancar nr. B0024804/01.09.2008 prin care se prevede comisionul perceput de banca de 500 de lei pentru serviciul efectuat de bancă la solicitarea împrumutatului privind restructurarea de credit prin acordarea unei perioade de ajutor de 12 luni;

- Contract de credit bancar nr. B0038982/31.01.2014 (nepurtător de dobândă) având ca obiect restructurarea sumei rămase de rambursat conform contractului de credit bancar nr. B0024804/01.09.2008. Acest contract a fost încheiat tot la solicitarea reclamantei care a întâmpinat o situație financiară dificilă ce a determinat dificultăți în plata obligațiilor sale contractuale. Acest credit a fost declarat scadent anticipat la data de 18.12.2013 având în debit la data de 09.09.2014 în valoare de 8215,13 CHF;

- Contract de credit bancar nr. B0047111/25.06.2012 (nepurtător de dobândă) încheiat pentru finanțarea următoarelor sume datorate de împrumutat conform contractului de credit nr. B0024804/01.09.2008:

a) principal restant în suma de 352,64 CHF;

b) dobânda restanta în suma de 1595,78 CHF;

c) penalități/dobânzi penalizatoare în suma de 3,2 CHF;

d) dobânda curentă în suma de 470,8 CHF;

e) comisioane curente și restanta în suma de 0CHF;

f) dobânda aferenta perioadei de ajutor de 12 luni în suma de 6.640,46 CHF;

g) comision lunar de administrare aferent perioadei de ajutor de 12 luni în suma de 0 CHF;

Și acest credit a fost, de asemenea, declarat scadent anticipat la data de 18.12.2013 ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către împrumutat.

- Contract de ipotecă autentificat sub nr. 1191/01.09.2008 de BNP B. R. M. încheiat în baza CCB nr. B0024804/01.09.2008;

Pârâta arată că acțiunea reclamantei astfel cum a fost aceasta precizată, este neîntemeiată și nelegala pentru următoarele considerente:

Prevederile Legii nr. 193/2000 ce reprezintă o transpunere a prevederilor Directivei nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea prezenTei cereri se aplica numai clauzelor contractuale aflate în vigoare din contractele în derulare, care produc efecte juridice.

Astfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevăd că, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate, fie personal, fie prin organele abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă, după eliminarea acestora, mai poate continua, iar dispozițiile art. 7 reglementează ca în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, daune interese. Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus enunțate rezultă faptul că invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale se poate face până la momentul în care clauza din contractul aflat în derulare este în ființă, în sensul că produce efecte juridice.

În prezenta cauză, cererea de chemare în judecata prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractele de credit este inadmisibila, întrucât contractul de credit în discuție nu mai este în derulare, fiind declarată scadenta anticipată a acestuia încă din data de 18.12.2014 și demarata procedura executării silite, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către împrumutat.

Din cuprinsul textelor de lege arătate mai sus, rezulta indubitabil, că atât invocarea, cât și analizarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale se pot face numai până la momentul în care clauzele contractuale sunt în vigoare, în derulare, continua să-și producă efecte juridice.

Totodată, nu se poate delimita constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale de aplicarea unei măsuri care, pe viitor, să dea satisfacție consumatorului, fie, prin modificarea respectivelor clauze, fie prin desființarea, prin voința instanței de judecată, a contractului, cu acordarea de daune-interese.

Aceasta a și fost intenția legiuitorului să protejeze interesele actuale ale consumatorilor, numai cu privire la acele clauze contractuale aflate în vigoare, pe care poate să le modifice (deci, poate fi modificat numai ceva ce este în vigoare), “în măsura în care Contractul rămâne în ființa” ori să desființeze acel Contract, deci Contractul să-și înceteze existență pentru viitor.

Pe cale de consecința, reclamanta nu mai poate invoca ca temei de drept al acțiunii formulate dispozițiile Legii 193/2000, cererea de chemare în judecată fiind inadmisibila întrucât contractul de credit la care se face referire în acțiune nu mai este în derulare la data formulării acțiunii, fiind declarată scadenta anticipată a creditului și demarata executarea silită.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 “ Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.

Legea 193/2000 a transpus în legislația naționala Directiva nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, iar potrivit art 4 alin. 2 din Directiva se prevede ca “ aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elementele care determină costul total al creditului suportat de către împrumutat. Astfel, dobânda și comisionul sunt elemente care formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor potrivit normelor mai sus indicate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului, în acest sens fiind și opiniile exprimate de Curtea Supremă a Marii Britanii în cauza The Office of Fair Trading V Abbey Național plc&Others și Decizia Curții Supreme a Germaniei nr. XI ZR 167/96.

Potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g) și i) din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori:”g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care simt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale(....); i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului”. În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992, precum și cele ale Legii 190/1999.

Prin aceste dispoziții legale se urmărește evitarea situației ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist.

Este evident că prin perceperea de dobânzi și comisioane, pârâta a avut intenția de a acoperi prețul creditului. Clauzele din contractele de credit referitoare la dobânzi și comisioane sunt clare, precise și nu necesită cunoștințe de specialitate.

Așadar, potrivit celor mai sus arătate clauzele contractuale referitoare la dobânda și comisioane nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive. Nu pot face obiectul evaluării caracterului abuziv întrucât formează costul total al creditului. Acest cost formează prețul contractului de credit ce reprezintă componentă esențiala a obiectului contractului.

În aceste condiții, dacă s-ar anula clauza de dobândă astfel cum solicita reclamanții, sau chiar și modificarea acestei clauze fără consimțământul pârâtei, cu încălcarea principiului “pacta sunt servanda” prevăzut de art. 969 Cod tiv., ar constitui un abuz, instanța trebuind să dispună, în același timp, și rezilierea convenției de credit, cu consecința restituirii imediate a soldului împrumutului, întrucât acesta nu mai poate continua fără plată unui preț (dobânda) ori cu impunerea unui alt cuantum al dobânzii, convenția fiind lipsită de cauză. Cauza comercială a acestui contract o reprezintă realizarea uneia dintre activitățile de bază ale unei instituții de credit (acordarea de credite), credite al căror cost este stabilit doar și numai de către instituția de credit pe principiul liberei concurente și al profitabilității activității, oferirea acestor produse pe piața bancară făcându-se pe principiul libertății contractuale.

Cu privire la afirmația reclamantei privind caracterul standard și nenegociat al contractului de credit bancar, pârâta a solicitat instanței să o înlăture în integralitate, din următoarele considerente:

Contractul negociat este tipul tradițional de contract, el fiind rezultatul discuțiilor dintre părțile contractante. Discuțiile de negociere se poartă în așa numita perioada precontractuală. Părțile care negociază au libertatea să pună capăt discuțiilor pe care le-au început în vederea ajungerii la realizarea acordului de voința. Această libertate aparține fiecărui participant la negociere. Libertatea contractuală presupune posibilitatea participanților la circuitul contractual de a purta discuții paralele și de a compara diversele propuneri sau oferte optând pentru cea mai avantajoasă.

Reclamanta a negociat cu B. clauzele contractuale, dovada deplină a procesului de negociere constituind-o însăși existența contractului semnat de părțile participante la negociere.

Împrumutatul a optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor sale proprii. Acesta a solicitat să i se acorde un credit pentru refinanțarea altor credite și nevoi personale, iar B. a acceptat, deci părțile au negociat contractarea creditului și clauzele convenției de credit, astfel ca formă de contract propusă de bancă a fost acceptată.

Consideră că toate clauzele din contractul de credit pot fi înțelese de un om obișnuit, un consumator mediu și au fost înțelese, cu siguranța și de către reclamantă. Exista în permanență opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu cealaltă parte, având posibilitatea reală de a negocia clauzele acestuia, iar în situația în care nu ar reuși negocierea, să încheie contractul de credit cu orice alt posibil creditor, în condiții mai avantajoase.

Condițiile generale aplicabile contractului de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele încheierii contractului, reclamanta neavând la data încheierii contractului de credit nici o obiecțiune cu privire la clauzele contractului de credit. La momentul încheierii contractului de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului în funcție de varianta cea mai avantajoasă pentru el, în opinia sa. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate („produse disponibile la raft’) nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit produs și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată.

Negocierea este un fapt juridic care s-a concretizat prin încheierea contractului de credit, prin acordul de voința al ambelor părți. Voința reală a reclamantei a fost aceea de obținere a împrumutului în condițiile acceptate pe deplin prin semnarea contractului.

În conformitate cu prevederile art. 942 Cod Civil, contractul este acordul între două sau mai multe părți spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic, prin urmare esența contractului este acordul de voința, acord care conferă existenta juridică obligatorie a contractului.

În situația în care părțile nu se afla chiar în condiții egale, în sensul că voința uneia poate fi preponderentă față de cea a celeilalte părți în fixarea condițiilor contractului, nu înseamnă că acel contract este sancționat cu nulitatea absolută, partea care nu are o voința preponderenta are posibilitatea să nu accepte condițiile și să nu încheie contractul, în cazul de față reclamanta a înțeles să contracteze creditul de la B. Românească, deși avea posiblitatea să contacteze altă societate bancară dat fiind piața bancară care este una liberă și concurențiala iar produse de creditare, exista în oferta tuturor băncilor care funcționează în România. 

Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie făcută și prin raportare la art.4 alin.2 din Directiva 93/11/CEE din 05.04.1993, interpretata în lumina jurisprudenței Curții JUE din Hotărârea din 03.06.2010, Caja Ahorros, Cauza C-484/08 și din Hotărârea din 14.06.2012, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10), deoarece în speța este vorba de clauze care țin de caracterul adecvat al prețului sau al remunerației.

Astfel cum a statuat Curtea în cadrul jurisprudenței dezvoltate în timp, aprecierea caracterului abuziv al acestor tipuri de clauze contractuale este posibilă doar atunci când acestea nu au fost redactate într-un mod clar, ușor și inteligibil, ținându-se cont și de buna-credință cu care părțile au acționat.

În speța, clauzele a căror anulare se cere sunt clar redactate și nu sunt pretabile la interpretări.

Instanță de judecată nu poate interveni unilateral în acordul de voința al parților prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului încheiat intre părți.

În ceea ce privește un posibil dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile parților, în detrimentul consumatorului, existenta clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii, nu poate fi primită, deoarece prevederile pct.l lit.a, teza a doua și a treia a acestei litere din Anexa — Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive la Legea nr. 193/2000, consacra excepțiile de la susceptibilitatea de a avea caracter abuziv a unor clauze care ar acorda dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul.

Tezele a doua și a treia de la lit.a) a pct.l din lista anexă la lege, stipulează clar că prevederile lit.a)nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul; nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-1 informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru că acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;

În cazul contractului în discuție și supus controlului instanței, clauzele invocate sunt clauze care privesc prețul contractului (dobânda+comision), iar contractul este încheiat pe o perioadă lungă de timp, înscriindu-se exact în ipotezele care consacră excepțiile.

Cu privire la Actul adițional încheiat în temeiul O.U.G. nr.50/2010, s-a arătat că actul adițional la contractul de credit bancar nr. B0024804/01.09.2008 încheiat intre B. Românească S.A. Membră a Grupului Național Bank Of Greece, în calitate de creditor, și reclamanta din prezenta cauza, în calitate de împrumutat, a fost încheiat în temeiul prevederilor imperative ale art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.

Astfel, prin dispozițiile art. 95 din O.U.G. nr.50/2010 - act normativ intrat în vigoare la data de 21 iunie 2010 - s-a prevăzut în mod expres că:

“Pentru contractele de credit aflate în derulare creditorii au obligația ca în termen de 90 de zile de la . prezentei ordonanțe de urgență să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezenței ordonanțe de urgență.

Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență.

Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită”.

În cazul de față, reclamanta împrumutat nu a denunțat actul adițional, neexistând nicio dovadă în acest sens, astfel încât Actul adițional își produce efectele în termenii în care a fost încheiat. Voința exprimată prin opțiunea de nedenunțare este și rămâne suverană, iar instanța nu poate trece peste.

Așadar, contractul inițial a fost modificat de drept, iar actul prin care contractul inițial a fost adus în limitele O.U.G. nr. 50/2010 este actul adițional transmis reclamantei în septembrie 2010. De la data de 3 martie 2011, contractul de credit în discuție trebuie citit împreuna cu actul adițional modificator de drept al contractului, definitiv prin nedenunțare ca urmare a voinței suverane a reclamantei.

Nu se poate trece peste observația corectă ca legea a protejat consumatorul de două ori, i-a creat două posibilități, a optat în cunoștința de cauză și acum ar dori ca prin intermediul instanței să nu plătească prețul pentru un produs pe care l-a consumat deja și să nu răspundă în niciun fel după ce a putut să-și exprime voința liber și în mod complet informat.

Orice eventual dezacord exprimat de reclamanta din prezenta cauza în afara perioadei 31.12._11. cu privire la modificările aduse contractului de credit bancar prin actul adițional întocmit în temeiul art. 95 din OUG nr. 50/2010 este fără efecte juridice. Prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 impuneau o modificare de drept a contractelor de credit în derulare, modificări de drept ce nu fac obiect al acordului sau dezacordului vreuneia dintre părțile contractante.

Numai odată cu . prevederilor Legii nr. 288/2010 de aprobare cu modificări a O.U.G. nr. 50/2010 s-a stabilit dreptul oricăreia dintre părțile contractului de a denunța în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi actul adițional considerat acceptat tacit conform prevederilor inițiale ale art. 95 din OUG 50/2010. De altfel, reclamanta nici nu a uzat de dreptul prevăzut de textul art. ÎI alin. 2 din Legea nr. 288/2010, în sensul că nu a denunțat actul adițional la contractul de credit bancar în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

În aceste condiții, lipsa consimțământului nu poate afecta validitatea Actului adițional încheiat în temeiul O.U.G. nr.50/2010, deoarece modificarea contractului de credit s-a făcut în virtutea legii “ope legis”. nefiind necesară exprimarea expresă a consimțământului reclamantei, iar refuzul exprimat în perioada de aplicare a O.U.G. nr.50/2010 nu are efecte juridice, astfel cum prevede legea, consumatorii având posibilitatea denunțării Actului adițional doar de la data intrării în vigoare a Legii nr.288/2010 în termenul de 60 de zile, aceștia fiind decăzuți din acest drept.

Cu privire la art. 6 din Contract – dobânda, pârâta a solicitat înlăturarea argumentelor reclamantei din următoarele considerente:

Potrivit art. 6-Dobanzi pct 1 litera a) împrumutata reclamanta s-a obligat să plătească:

“O dobândă fixă de 5,9 % pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioada care începe cu data primei trageri, clipă care va plăti o dobândă variabilă a băncii, compusă din Dobânda de Referința a Băncii la care se va adăuga Marja de 5.1550% dobânda fiind revizuibila în funcție de evoluția dobânzii de referința băncii”.

Clauza referitoare la Dobânzi prevăzută în Contractul de credit bancar, cunoscută de reclamanta anterior semnării contractului, respecta întocmai și în totalitate și prevederile art.9 ind.3 lit.b din OG nr.21/1992, prevederi conform cărora în contractele de credit încheiate cu consumatorii furnizorii de servicii financiare au obligația de a menționa dobanzile, precum și toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării și derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menționate în contract, fără a se face trimiteri la condițiile generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife și comisioane sau orice alt înscris”..

Astfel, B. a respectat prevederile art. 9 ind. 3 lit b din OG nr. 21/1992, stabilind prin clauza prevăzută la art. 6 nivelul dobânzii contractuale și modalitatea de calcul a acesteia, reclamanta neaducând nici un argument în susținerea cererii în constatarea caracterului abuziv a acestei clauze contractuale.

Din prevederile art. 6 pct 1 litera a), rezulta în mod clar că pentru creditul pus la dispoziție reclamantă s-a obligat a achita o dobândă fixa pentru primele 6 luni din perioada de creditare, după care va plăti dobânda variabilă a băncii compusă din dobânda de referința a băncii și Marja de 5,1550%.

Dobânda de referința a băncii cea care a determinat revizuirea nivelului procentual al dobânzii variabile curente contractuale, aplicabilă pe perioada până la . O.U.G. nr.50/_10- se comunica împrumutatului prin intermediul noului grafic de rambursare care îi era înmânat de către reprezentanții băncii ca urmare a modificării nivelului de dobândă variabilă. Modificarea nivelului de dobândă curentă contractuala se comunica împrumutatului prin notificare scrisă, împrumutatul având dreptul de a nu accepta modificarea dobânzii cu consecința rambursării creditului utilizat și nerambursat (art. 6 pct 4 teza finală din contract). Astfel că, neexercitarea dreptului de a nu accepta modificarea nivelului dobânzii variabile curente contractuale nu poate fi considerată decât ca fiind o acceptare tacită, ceea ce s-a și întâmplat în prezenta cauza.

Dobânda de referința a unei instituții de credit nu este egală cu indicele de referință al monedei creditului. Cele două noțiuni, respectiv noțiunea de “dobânda de referință” și noțiunea de “indice de referința al unei monede” nu sunt sinonime și nu se pot confunda.

În Dobânda de referința a oricărei instituții de credit se regăsesc anumite elemente componente, iar în cazul de fata Dobânda de referința a băncii se raportează la Costul sursei de finanțare la care se adaugă Costul riscului de țară al României(CDS) și Costul cu rezervele minime obligatorii(RMO) prevăzute de BNR.

Nivelul procentual al dobânzii de referința al băncii determinat de indicele de referința al monedei creditului, de costul riscului de țara și de costul cu rezervele minime obligatorii este ajustat de fiecare instituție de credit în funcție de politica sa de dobânzi, adică în funcție de cererea și oferta de resurse pe piața interbancară, de consolidarea poziției pe piața a băncii, de strategia sa de competitivitate (prețuri mai mici, mai atractive) etc.

Nivelul dobânzii de referința al băncii nu poate fi individualizat în momentul încheierii contractului, întrucât acest nivel este stabilit periodic de către banca în funcție de evoluția indicelui de referința al monedei creditului, de costul riscului de țara și de costul rezervelor minime obligatorii stabilite de BNR, indici de referința și costuri comunicați/afișați pe site-urile financiare REUTERS și BLOOMBERG și a căror evoluție este independentă de voința băncii.

Dobânda de referința a Băncii, elementul component al dobânzii variabile NU se poate confunda cu indicele de referința Libor la 3 luni al monedei creditului, indice care este stabilit de către B. Centrală Europeană prin raportare la tranzacțiile efectuate în această monedă pe piața financiară internaționala. Nu exista identitate între cele două elemente financiare, respectiv intre indicele de referință al monedei creditului și dobânda de referința.

Dobânda variabilă contractuală se aplică la întreg portofoliu de credite de același tip.

În sensul celor mai sus arătate, că dobânda de referința curentă contractuala variabilă a băncii este calculată în funcție de evoluția dobânzii de referința a băncii la care se adauga marja și ca niciunde în contract nu este prevăzut că dobânda curentă variabilă a băncii se calculează doar în funcție de evoluția indicelui de referința al monedei creditului s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, în spete similare ce formează obiectul acestui dosar, prin Decizia nr. 2450/2011 și Decizia nr. 972/2012.

Pârâta a arătat că a respectat întru-totul prevederile menționate la art. 6 din Contractul de credit bancar, nu a modificat unilateral aceste clauze contractuale, iar formula de calcul a dobânzii, condițiile în care în care intervine modificarea nivelului dobânzii curente contractuale au fost specificate în mod clar și concret în cuprinsul contractului de credit bancar.

Dobânda variabilă a băncii este compusă din dobânda de referința a băncii la care se adaugă marja băncii. Deci sunt prevăzute în mod clar care sunt elementele componente ale dobânzii variabile a băncii.

În ceea ce privește existența unui posibil dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, existenta clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii, nu poate fi primită deoarece prevederile art. l lit. a din Anexa Legii nr. 193/200 dau dreptul băncii de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă dacă existat o motivație întemeiată în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

În speța de față, dobânda variabilă își modifica cuantumul în funcție de evoluția Dobânzii de referința a băncii fiind precizată în contract formula de calcul a dobânzii curente și obligația băncii de a comunica împrumutatului modificarea nivelului de dobândă, iar reclamanta avea alegerea între acceptarea noului nivel al dobânzii sau denunțarea contractului cu rambursarea ratelor nescadente și a dobânzilor aferente în termen de 10 zile, după cum rezultă din ultima teza a art. 6 alin. 4 din contract.

Conform prevederilor art.l lit.b din anexa Legii nr.193/2000 este considerată abuziva acea clauză care obliga consumatorul să se supună unor condiții despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștința la data semnării contractului. împrumutatei reclamante i-au fost făcute cunoscute de către B. condițiile de creditare, respectiv care sunt condițiile de dobândă pentru tipul de credit de care era interesată anterior formulării cererii de solicitare de credit. Rezultă că așa cum am arătat anterior a existat o acțiune de negociere, în sensul că reclamanta a fost informată de către Bancă cu privire la oferta de creditare, respectiv a fost informată cu privire la dobânzile pe care le va datora pentru creditul de care era interesată și la condițiile și modalitățile de plată ale dobânzilor. Oferta de creditare a Băncii pentru creditul de care era interesată împrumutata a corespuns intereselor sale motiv pentru care a acceptat-o.

De altfel, reclamanta avea oricând posibilitatea să denunțe de îndată contractul de credit bancar în situația în care prețul, respectiv dobânda contractuală nu îi mai convenea, considerând că nu mai corespunde intereselor ei financiare și să restituie creditul, în acest sens fiind și prevederile art. 6 alin. 4 din contractul de credit bancar. Prevederile Legii 193/2000 stabilesc ca o clauză nu este abuziva dacă exista oricând pentru consumator posibilitatea denunțării contractului prin voința să unilaterală.

În conformitate cu prevederile art. 1,020 din Vechiul Cod civil(aplicabil contractului în litigiu) “condiția rezolutorie este subînțeleasa totdeauna în contractele sinalagmatice”, reclamanta având posibilitate să solicite și să obțină rezilierea contractului de credit în situația în care dobânda contractuală nu îi mai convenea și să restituie restul creditului angajat și nerambursat și dobânzile aferente.

În acest sens, pârâta a depus atașat Decizia nr. 812/2012 pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul cu nr._ prin care s-a pronunțat în sensul că nu poate fi considerată abuziva acea clauză contractuală referitoare la modalitatea de stabilire a dobânzii atât timp cât împrumutatul a cunoscut care sunt condițiile de creditare, nu le-a contestat, și atât timp cât este informat în prealabil despre noul nivel de dobândă curentă contractuala având posibilitatea de a rezilia contractul în cazul în care nu accepta noul nivel de dobândă.

Clauzele prevăzute la art. 6, Dobânzi, din contractul de credit bancar au fost modificate ca urmare a intrării în vigoarea a OUG 50/2010 prin Act adițional întocmit în temeiul acestei ordonanțe de urgență, respectiv prin prevederile art. I.2.2.1-Dobanzi din Actul adițional comunicat reclamantei din prezenta cauză prin Adresa nr. 2006 din 02.09.2010.

În temeiul dispozițiilor imperative ale art. 95 din OUG nr.50/2010, B. Românească S.A a asigurat conformitatea contractului de credit bancar încheiat cu reclamanta din prezenta cauza cu prevederile OUG nr. 50/2010.

Una dintre modificările impuse de legiuitor a fi aduse prin actul adițional prevederilor Contractului de credit bancar încheiat cu reclamanta a privit și clauza menționata la art. 6 referitoare la dobânda variabilă în sensul că s-a asigurat conformitatea acestei clauze contractuale cu prevederile art. 37 alin. 1 lit. a din OUG nr. 50/2010 și cu regulile impuse instituțiilor de credit de către Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor prin adresele cu nr. 4800/02.08.2010 și nr.1048/29.07.2010.

Clauza art. 1.2.2.1 din actul adițional prin care a fost modificată conform voinței legiuitorului prevederea art. 6 referitoare la dobânda variabilă din contractul de credit bancar a respectat întocmai și în totalitate atât prevederea art.37 alin.l lit.a din OUG nr.50/2010, cât și regulile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Actul adițional la contractul de credit bancar întocmit în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2010 nedenunțat de reclamanta, își produce efectele și în prezent.

Inițial în contractul de credit bancar la art. 6 alin. 1 lit. a s-a prevăzut că dobânda variabilă a Băncii era compusă din dobânda de referința a băncii la care se adaugă marja băncii de 5,1550%. Rezultă că în contractul de credit erau prevăzute în mod clar care erau componentele dobânzii variabile a Băncii. Dobânda de referința a Băncii, elementul component al dobânzii variabile nu se poate confunda cu indicele de referința al monedei creditului, așa cum s-a arătat mai sus.

Numai după data de 21.06.2010, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 se poate pune în discuție că dobânda variabilă se calculează doar în funcție de Indicele de referința al monedei creditului la care creditorul poate adăuga o anumită marjă fixă, aplicarea acestor dispoziții legislative anterior datei intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 ar însemna încălcarea principiului neretroactivității legii civile prevăzut de Constituție și Codul civil.

Ulterior ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010, a fost întocmit Actul adițional la contractul de credit bancar în care s-a prevăzut cu respectarea prevederilor art. 37 alin.l lit. a din OUG nr.50/2010 și a regulilor Autoritarii Naționale pentru Protecția Consumatorilor că dobânda variabilă este compusă din Indicele de referința Robor/Euribor/Libor la 3 luni, potrivit monedei Creditului, la care se adauga marja Băncii în cuantum de 7,965%, act adițional nedenunțat de reclamanta din prezenta cauza. Dacă s-ar modifica clauză de dobândă într-o formă cu privire la care noi nu ne-am dat consimțământul, cu încălcarea principiului “pacta sunt servanda” prevăzut de art. 969 Cod civ. ar constitui un abuz, instanța trebuind să dispună, în același timp, și rezilierea convenției de credit, cu consecința restituirii imediate a soldului împrumuturilor de către consumatori, întrucât acestea nu mai pot continua fără plată unui preț (dobânda) ori cu impunerea unui alt cuantum al dobânzii, convenția fiind lipsită de cauză. Cauza comercială a acestui contract o reprezintă realizarea uneia dintre activitățile de bază ale unei instituții de credit (acordarea de credite), credite al căror cost este stabilit doar și numai de către instituția de credit pe principiul liberei concurente și al profitabilității activității, oferirea acestor produse pe piața bancară făcându-se pe principiul libertății contractuale.

Referitor la comisionul de rambursare anticipată și comisionul de administrare prevăzute de art. 5 pct 1 litera a) și art. 5 pct 1 litera b), a arătat că pârâta a arătat că reclamanta invoca caracterul abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de rambursare anticipată, însă nu dovedește dezechilibrul contractual și nici nu depune vreo dovadă din care să rezulte că i s-a perceput acest comision, dacă a efectuat rambursări anticipate. În acest caz o astfel de solicitare apare ca inadmisibila. Mai mult decât atât, prin încheierea Actului adițional în temeiul OUG 50/2010 în vigoare prin nedenunțare de către împrumutat, acest comision a fost eliminat (art.1.2.1.1. din Actul adițional)

Comisionul de administrare la care reclamanta face referire s-a perceput o singură dată, la data efectuării primei utilizări din credit la o valoare de 2.000% flat calculat asupra sumei aprobate (acordate ) a creditului contractat.

Acest comision a fost perceput din suma de bani acordată cu titlu de împrumut, și nu din banii proprii ai reclamantei împrumutate.

La data încheierii contractului de credit nicio lege nu interzicea perceperea acestui comision, ci dimpotrivă. Dreptul material la acțiune privind solicitarea reclamantei de a i se restitui de către banca suma încasata cu titlu de comision de administrare (comision perceput la data de 01.09.2008) este prescris în raport de data înregistrării prezentei acțiuni- 23.03.2015-avand în vedere faptul că se solicita restituirea unor sume achitate cu mai mult de 3 ani în urmă, deci, cu depășirea termenului de prescripție legal, iar termenele de prescripție de 3 ani se calculează separat pentru fiecare prestație în parte, conform art.3 și 12 din Decretul nr. 167/1958, respectiv art.2517 și art.2526 NCC.

Cu privire la art. 7-Penalitati, pârâta a învederat următoarele:

La art. 7 din Contract este prevăzut că pentru plată cu întârziere a oricăror sume ce decurg din contractul de credit, împrumutatul se obliga să plătească în favoarea băncii penalități egale cu dobânda curentă contractuala plus 50% din dobânda curentă contractuala. Penalitățile se aplică asupra soldului ratelor de credit și dobânzilor datorate și neplătite la scadență, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data scadentei și până la rambursarea integrală a acestora. La art. 1 din OG nr.9/2000 (în vigoare la data încheierii contractelor de credit) este stabilit în mod clar și expres că “părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea unei obligații bănești”.

Ori, în cazul de față prin contractul de credit, reclamanta s-a obligat să ramburseze la termenele scadente ratele de credit. Pentru întârzieri în plata ratelor de credit la art. 7 din contractul de credit s-a prevăzut în mod clar că împrumutatul se obliga să plătească în favoarea băncii penalități.

Mai mult dispozițiile OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit încheiate cu consumatorii permit perceperea dobânzilor penalizatoare.

Astfel, aceasta prevedere contractuală privind penalitățile respectă întocmai și în totalitate prevederile legale.

În ceea ce privește apărările reclamantei cu privire la art. 13 —Cazuri de culpa pct 1.2.3.6.7 și art. 14, pârâta a arătat că, din clauzele contractuale, rezultă că declararea de către bancă a exigibilității anticipate a creditului acordat împrumutatului-reclamanta este consecința culpei acesteia ce consta în nerespectarea obligațiilor de rambursare a creditului și dobânzilor aferente, întocmai și la termenul convenit, obligații asumate prin contractul de credit în litigiu, ce sunt de esența contractului de împrumut.

Pârâta consideră că aceste clauze contractuale sunt exprimate într-un limbaj inteligibil, fără a fi necesare cunoștințe de specialitate, din acestea rezultând cu claritate, fără putință de tăgadă, că nerespectarea obligațiilor de rambursare a creditului, întocmai și la termenele scadente, conduce la declararea exigibilității anticipate a creditului.

Pretenția reclamantei de modificare a contractului în sensul denominării acestuia în RON nu are nici un temei faptic și de drept, a apreciat pârâta.

Cu atât mai puțin, nu are temei solicitarea de fixare a cursului leu - CHF la nivelul din momentul contractării.

Riscul contractului aparține în mod egal băncii și împrumutatului:

Riscurile prilejuite de evenimentele de tipul crizei financiare sau impreviziunea evoluției cursului valutar și al dobânzilor etc.) aparțin deopotrivă băncii și clientului. Astfel de evenimente intra în categoria situațiilor imprevizibile, care nu pot fi identificate nici de un profesionist cum este banca. Mărturie, în acest sens, stau numeroasele situații cunoscute, la nivel internațional, în urma cărora chiar băncile au avut de suferit, cu un impact mai mic sau mai mare, în funcție de expunere, din pricina acestor evenimente imprevizibile.

Nu se poate susține, așadar, că riscul unui astfel de eveniment imprevizibil aparține exclusiv împrumutatului, banca fiind discreționar ferită și demonstrându-se astfel caracterul abuziv al uneia sau mai multor clauze dintr-un contract de credit. Din cauza unor astfel de evenimente imprevizibile și banca înregistrează pierderi importante, ținând cont de acțiunile sale pe piața specifică, respectiv acțiuni de schimb valutar și cu produse derivate de acoperire a riscului, de evoluție a dobânzilor, precum și de riscul de nerambursare a creditelor

Astfel, riscul contractului este deopotrivă asumat de împrumutat, cât și de bancă.

Practic, prin solicitarea de transformare a monedei creditului, la aproximativ 7 ani după contractarea sa, și mai ales în condițiile în care a fost declarată scadenta anticipată a creditului, nu poate fi reținută. Ar însemna de fapt constatarea ca abuziv a întregului contract, ceea ce este, în mod evident, absurd. Obligația de rambursare este corelativa cu obligația băncii de a pune la dispoziție împrumutul în moneda convenită (obligație executată deja), or anularea obligației corelative a unei obligații deja executate ar conduce la anularea esenței contractului de credit și a acestuia în sine (contractul nu ar putea continua), lucru care este contrar prevederilor legale, de neacceptat juridic, împotriva principiilor de drept și imposibil din punct de vedere practic.

B. a acordat acest credit în baza unor calcule și estimări, pe baze prudentiale, conform reglementărilor bancare, moneda împrumutului fiind un element esențial, premiza acestor estimări. Ar fi abuziva o măsură prin care moneda contractului și care a stat la baza acestei contractări de către B. ar fi schimbată, în mod discreționar, la aproximativ 7 ani de la data contractării.

Dacă s-ar admite solicitarea înlocuirii monedei contractului, s-ar modifica acordul de voința format la momentul semnării contractului de credit.

Decizia oricărei persoane de a se împrumuta, la un moment dat, într-o anumită valută, trebuie circumstanțiata în timp și este relevantă în contextul economic și social de la acel moment. O astfel de decizie, de a contracta într-o anumită valută, la un anumit moment, nu poate fi așadar scoasă din contextul economic (macro și micro) de la acel moment. Faptul că s-a ales de către împrumutat o anumită valută, la un anumit moment, este strict legat de contextul economic, condițiile pieței de creditare, dar și de considerentele personale, valabile la acea dată.

Prevederile Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar invocat de reclamanta, la art. 3 alin 1 consacra principiul plaților în moneda naționala intre rezidenți, însă alin. 3 al aceluiași articol permite realizarea de „ Operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voința al părților”.

Astfel odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut în valută ( în speța de fata CHF) și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă (CHF), reclamanta nu mai poate invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul de credit pe care l-a încheiat cu subscrisa.

La data contractării creditului, era în vigoare Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, care la art. 3 alin. 2 și 3 prevede ca "Toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin. (1) și (1 ind.1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naționala (leu), fie în valută. Operațiunile prevăzute la alin. (2) și în anexa nr. 2 la prezentul regulament se pot efectua și în valută, numai pe baza acordului de voința al părților.”, acord existent în speța prin contractul de credit semnat de reclamanta. În Anexa 1 din regulament sunt indicate operațiunile ce pot fi efectuate, printre care și rambursarea creditelor și a împrumuturilor.

Acordarea de credite în valută și respectiv încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă astfel principii ale regulamentului valutar.

În plus, reglementări precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acorda creditele.

Legislația internă a fost în concordanță cu angajamentele asumate de România față de partenerii săi externi, țările membre ale Uniunii Europene, față de care s-a angajat să liberalizeze circulația mărfurilor, în conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.

Referitor la teoria impreviziunii: aceasta este prevăzută de Noul Cod Civil, care instituie o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, înțelegând prin aceasta apariția unor circumstanțe superveniente și imprevizibile, care modifică radical echilibrul contractual.

Noul Cod civil nu este aplicabil raporturilor juridice în speța de față, astfel încât reclamanta nu are temei legal pentru acest capăt de cerere. Totuși, pârâta a înțeles să facă în continuare apărări și cu privire la Noul Cod civil, chiar și în acest caz solicitarea reclamantei fiind neîntemeiata.

În afara teoriei prezentate, fără aplicabilitate în speța de față, singurele argumente concrete invocate de reclamanta respectiv creșterea francului elvețian, nu pot fi considerate împrejurări imprevizibile, care nu puteau fi avute în vedere în mod rezonabil la momentul încheierii contractului. Reclamanta a fost cea care a solicitat un credit într-o anumită monedă (putea solicita un credit în lei, dar cu o dobândă mai mare) ori este de notorietate faptul că, cursul de schimb valutar pentru monedele străine nu rămâne fix.

Nu exista în cazul de fata noțiunea de „denominare” așa cum este situația din cauza Kasler din Ungaria.

Astfel, nu poate fi considerată abuziva o clauză conform căreia împrumutul trebuie rambursat în aceeași monedă în care a fost eliberat - în cazul de față, CHF.

Din oferta de creditare a pârâtei, valabilă la acel moment, care includea posibilitatea creditarii și în EUR sau lei, clientul a ales, conform propriei voințe, creditarea în CFIF, asumându-și riscul cu privire la fluctuația cursului valutar, ca în cazul oricărei alte monede străine.

Este periculos pentru întreg sistemul bancar dacă se va reține astfel, că orice credit, în orice valută străină, trebuie rambursat în lei la cursul de la data acordării.

Pe cale de consecința, dacă s-ar reține așa ceva, toți clienții băncilor care s-au împrumutat în moneda străină ar avea la dispoziție calea unei astfel de acțiuni, solicitând rambursarea creditului în lei, la cursul de la acea dată. S-ar crea un precedent periculos care ar conduce la un dezechilibru fără precedent în sistemul bancar, ce ar afecta însăși economia naționala.

Împrumutatul este obligat să restituie la scadență exact suma creditului exprimată în valută creditului, respectiv franci elvețieni, eventualele fluctuații ale valorii banilor în momentul restituirii lor față de cel al încheierii contractului sunt suportate de împrumutat în temeiul principiul nominalismului consacrat de art. art. 1578 din Codul civil din 1864 și art. 2164 NCC.

În baza acestui principiu se considera că debitorul va fi obligat să își achite datoria fată de creditor cu sumă nominală la care este obligat, art. 1578 din Codul Civil dispunând: “Obligația ce rezulta din împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”.

Riscul valutar rezultat din raportarea valutei la leul românesc, pe care de altfel reclamanta l-a cunoscut încă din faza precontractuală în momentul în care a solicitat acordarea unui credit în valută este suportat de către această în temeiul prevederilor legale prevăzute de art. 1578 din Codul civil, și nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive. întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudențiala, ci doar legală.

În cazul creditului în valută acordat reclamantei nu ne aflam în prezența unei clauze abuzive, întrucât clauzele contractuale prevăd ca restituirea sumei împrumutate se face în monedă în care a fost acordat creditul în conformitate cu prevederile art. 1578 Cod civil, astfel că nu intra sub incidența evaluării caracterului abuziv o dispoziție legală, pentru că instanță de judecata să poată nesocoti prevederea legală și să dispună nulitatea și înlocuirea acesteia. Împrumutatului i-au fost făcute cunoscute de către B. anterior încheierii contractului de credit bancar condițiile de creditare pentru creditul în moneda CHF de care era interesat.

În cazul de față, faptul că obiectul contractului consta în acordarea unui credit în valută străină și ca împrumutatul trebuie să restituie creditul în aceeași valută NU califica convenția de credit ca fiind un contract de adeziune fără existența posibilității de negociere.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 Cod proc.civ, OUG 50/2010, Legea 288/2010, Cod civil, Cod procedura civilă.

În susținerea cererii, pârâta a atașat întâmpinării următoarele înscrisuri: somațiile prin care a fost declarată scadenta anticipata a creditelor; Actul adițional întocmit în baza OUG 50/2010; practica judiciara.

În privința excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:

Potrivit art.99 C.proc.civ., „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.

În speță reclamanta a formulat mai multe capete principale de cerere, prin unul dintre acestea solicitând să se dispună stabilizarea cursului de schimb, capăt de cerere care, conform precizării depuse la 3.09.2015, privește toate cele trei contracte de credit încheiate cu pârâta.

Valoarea acestui capăt de cerere depășește, în cazul contractului de credit nr. B0024804/1.09.2008, suma de 200.000 lei, având în vedere valoarea totală a obligațiilor de plată (împrumut în sumă de 91.367 CHf, la care se adaugă dobânda și comisioanele), astfel cum rezultă aceasta din graficul de rambursare, și cursul de schimb la data încheierii contractului (2,1907 LEI/CHF).

Or, în cazul acesta competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art.95 pct.1 c.proc.civ., întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ reglementate de art.94 c.proc.civ. care atrag competența materială a judecătoriei.

În consecință, din moment ce pentru unul dintre capetele principale de cerere competența aparține tribunalului, ținând cont de prevederile art.99 c.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a întregii cereri în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale .

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M. C. S., domiciliată în București, ., ..2, ., SECTOR 6, CNP_ și pe pârâta .- Membră A Grupului Național Bank OF Greece ,cu sediul în București, sector2, ..11,Eurotower Building, etajele 4,5,6,7, în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3.09.2015.

P. GREFIER

← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.....		Contestaţie la executare. Sentința nr. 6220/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4984/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 5000/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6305/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6226/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 6220/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6246/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6262/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6258/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI