Pretenţii. Sentința nr. 5000/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5000/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 5000/2015
Dosar._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5000
Ședința publică din data de 23.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtele C. E. BANK (ROMANIA) S.A. SEDIUL CENTRAL și C. E. BANK (ROMANIA) S.A. SUCURSALA REȘIȚA având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, prin reprezentant convențional, avocat B. V. în baza împuternicirii avocațiale nr._ aflată la dosarul cauzei, fila 28 și pârâta C. E. Bank (Romania) S.A. Sediul Central, prin reprezentant convențional, avocat A.Ț. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 aflată la dosarul cauzei, fila 58, lipsind pârâta C. E. Bank (Romania) S.A. Sucursala Reșița.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuția părților excepția de necompetență materială invocată de către pârâta C. E. Bank (Romania) S.A. Sediul Central.
Pârâta, prin avocat, menționează că renunță la excepția invocată, întrucât în temeiul art. 5.2. obiectul cauzei deduse judecății este evaluabil în bani.
Reclamantul, prin avocat, având în vedere susținerile reclamantei, solicită ca instanța să ia act de renunțarea la excepția invocată de către pârâtă.
La interpelarea instanței, pârâta, prin avocat, menționează că excepția de necompetență materială a fost invocată în raport de capătul de cerere referitor la revizuirea nivelului comisioanelor în funcție de evoluția pieței.
Având în vedere cererea de renunțare la invocarea excepției de necompetență, instanța acordă cuvântul asupra competenței privind soluționarea cauzei deduse judecății.
Pârâta, prin avocat, menționează că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza din punct de vedere material având în vedere că toate capetele de cerere au fost evaluate sub pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 94 lit. j C.pr.civ., și competentă din punct de vedere teritorial având în vedere că sediul uneia dintre pârâte se află în raza teritorială a sectorului 6 București potrivit art. 107 C.pr.civ.
Reclamantul, prin avocat, menționează că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății din punct de vedere material și teritorial.
Instanța, verificând competența conform art.131 alin.1 din C.pr.civ., constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în temeiul conform art.94 pct. 1 lit.j C.pr.civ., art.107, alin.1 C.pr.civ., art.1015 C.pr.civ. si HG. nr.337/1993.
La interpelarea instanței, părțile menționează că solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul părții adverse.
Conform art.238 din C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni.
Pârâta, prin avocat, arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă doar de o singură parte din contractul de credit, iar raportat la art. 10.1, se impune precizarea cererii de chemare în judecată cu privire la celelalte părți ale contractului de credit de către reclamant, respectiv dacă ințelege să ceară introducerea în cauză a acestora.
Reclamantul, prin avocat, menționează că beneficiarul contractului de credit este B. I., acesta având calitate de împrumutat. Codebitorul este persoana fizică care se obligă alături de împrumutat la rambursarea creditului, iar în cauza dedusă judecății codebitorul are calitate de fidejusor, acesta fiind un garant al executării obligației asumate de către beneficiar în cazul în care nu acesta nu își respectă angajamentele asumate, banca având posibilitatea să se îndrepte și împotriva celorlalți codebitori. Totodată precizează că nu solicită introducerea în cauză a codebitorilor, contractul de credit fiindu-le opozabil acestora în ceea ce privește restituirea, iar prin soluționarea cauzei nu se urmărește o creștere a debitului, ci o scădere, iar codebitorii nu sunt puși într-o situație nefavorabilă în cazul în care nu se respectă obligația asumată de către reclamant.
Raportat la aceste precizări, instanța pune în discutie excepția coparticipării procesuale active obligatorii invocată de către pârâta C. E. Bank (Romania) S.A.
Pârâta, prin avocat, menționează că reclamantul solicită constatarea nulității unor clauze ale contractului de credit, fapt ce presupune introducerea în cauză a tuturor părților. Nu există un contact de fidejusiune încheiat ulterior contractului de credit, codebitorii având aceeași calitate și aceleași drepturi ca și beneficiarul contractului. De asemenea menționează că în cazul respingerii cererii de chemare în judecată ar fi respinsă, hotărârea pronunțată este opozabilă codebitorilor care au posibilitatea de a introduce o nouă acțiune.
Reclamantul, prin avocat, precizează că codebitorii au obligații în baza contractului încheiat, respectiv de a restitui suma împrumutată, numai în cazul în care beneficiarul contractului nu își respectă obligațiile asumate.
Instanța, acordă cuvântul părților și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. E. Bank (Romania) S.A. Sucursala Reșița invocată de pârâta C. E. Bank (Romania) S.A.
Pârâta, prin avocat, menționează că pârâta C. E. Bank (Romania) S.A. Sucursala Reșița nu are personalitate juridică, fiind un mandatar al C. E. Bank (Romania) S.A. nu și-a asumat drepturi și obligații, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate.
Reclamantul, prin avocat, solicită respingerea excepției invocate în baza art. 56, alin.2 C.pr.civ. care permite chemarea în judecată a altor entități fără personalitatea juridică în cazul în care au făcut parte din raport juridic. Dacă a avut mandat pentru a se încheia contractul, are capacitatea de a răspunde în fața instanței.
In replică, pârâta, prin avocat, precizează că pârâta C. E. Bank (Romania) S.A. Sucursala Reșița nu și-a asumat obligații, fiind prezentă doar la semnarea contractului de credit, obligațiile asumate născându-se între C. E. Bank (Romania) S.A. Sediul Central, reclamant și codebitori.
În temeiul art.255 C.pr.civ. și art.258 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri pe excepțiile invocate de către pârâta C. E. Bank (Romania) S.A. Sediul Central, apreciind-o admisibilă, utilă, concludentă, pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
Pârâta, prin avocat, solicită amânarea pronunțării pentru a se depune concluzii scrise și menționează că solicită acordarea cheltuielilor de judecată și depune dovada achitării onorariului de avocat.
Reclamantul, prin avocat, precizează că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțarea pe excepțiile puse in discutie, invocate de către pârâta C. E. Bank (Romania) S.A..
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la dat de 06.02.2015 sub nr._, reclamantul B. I. a solicitat constatarea caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 lit. c din contractul de credit bancar și de garanție pentru persoane fizice nr. 1NPCG710/_ din data de 26.09.2007, cu privire la comisionul de administrare în procent de 1% anual din valoarea creditului contractat și eliminarea acestei clauze din Contract, restituirea sumei de 1202,96 euro achitată cu titlu de comision de administrare perceput în mod abuziv pe perioada celor 88 de luni anterioare introducerii cererii de chemare în judecată, constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art.5.1, lit.b din contractul de credit bancar și garanție pentru persoane fizice nr. 1NPCG710/_ din data de 26.09.2007, cu privire la comisionul de acordare credit de 1.60% din valoarea creditului contractat și eliminarea acestei clauze din contract, restituirea sumei de 262,40 euro achitată de subsemnat cu titlu de comision de acordare credit, constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 5.2 din contractului de credit bancar și garanție pentru persoane fizice nr. 1NPCG710/_ din data de 26.09.2007, cu privire la posibilitatea băncii de a „...revizuii nivelul costurilor în funcție de evoluția pieței...”, restituirea dobânzii legale aferente sumelor solicitate, calculate de la data plații fiecărei rate și până la data plații efective a sumelor solicitate, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 26.09.2007, între acesta și C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A. Sucursala Reșita, a fost încheiat contractul de credit și de garanție pentru persoane fizice nr. 1NPCG710/_, prin care a achiziționat de la pârâte un credit în valoare de 16.400 Euro. Acest contract a fost prezentat numai în ziua semnării, neavând posibilitatea, anterior acestei date, de a studia oferta Băncii, sau de a i se explica, de către reprezentanții băncii, conținutul acestui contract ori semnificațiile clauzelor pe care acesta le conține, clauze al căror principal rol era acela de a stabili costul creditului pe care acesta urma să-l plătească, astfel încât rezultatul a fost inserarea în contract de către pârâte și, implicit, acceptarea unor clauze abuzive, al căror conținut nu i s-a permis să îl negocieze.
Prin urmare, scopul prezentului litigiu îl constituie restabilirea echilibrului contractual încălcat de pârâte, prin prejudicierea gravă a drepturilor și intereselor reclamantului, în calitate de client- consumator al acestora.
Prin raportare la alin. 1 lit. b din Anexă la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, sunt prezumate a fi abuzive clauzele care „obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”. În acest sens, contractul prevede clauze prin care sunt instituite comisioane de către C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A., cel de administrare și cel de acordare credit, fără ca semnificația acestor comisioane să îi fi fost explicată reclamantului, printr-o definiție inserată în cuprinsul contractului.
Legislația privind protecția consumatorilor și în special Legea nr. 193/2000 sancționează inserarea în contracte a clauzelor abuzive.
În materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda dând organelor competente posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor, consacrat de art. 969 alin. 1 C. Civ. întrucât libertatea contractuală nu presupune o libertate absolută sau discreționară de a contracta.
De altfel, prin Legea nr.193/2000 - care a transpus conțintul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 15 aprilie 1993 - s-a stabilit în mod expres competența istanței de judecată de a constata caracterul abuziv.
În continuare reclamantul a precizat că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comeciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea cosumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.
Reclamantul a precizat că în ceea ce privește condițiile pentru a fi catalogată o clauză că abuzivă, acestea rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv Legea nr. 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1 alin. 3 și art. 4 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 193/2000, modificată și a invocat prevederile art. 1 alin. 3. Prevederile art. 4 alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ trei cerințe: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe și să încalce principiul bunei-credințe.
Totodată reclamantul a menționat că prima cerință enunțată este îndeplinită în cazul tuturor clauzelor indicate ca fiind abuzive în cauza dedusă judecății. Banca nu poate produce probe prin care să dovedească faptul că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumbă acesteia conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauze contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. în urma studierii contractului reiese în mod evident că acesta reprezintă un contract standard preformulat.
În continuare reclamantul a precizat că cea de-a doua condiție ce trebuie îndeplinită în vederea calificării unei clauze ca abuzive se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj decisiv în detrimentul consumatorului. Și această condiție este îndeplinită dat fiind faptul că statuează exclusiv în favoarea pârâtei o . drepturi de a percepe sume pe care nu le definește și pe care nu le justifică și transferă întregul risc contractual în sarcina împrumutatului, de pildă prin dreptul de revizuire a costurilor fără a prezenta metode obiective și previzibile de calcul a acestora.
De asemenea reclamantul a menționat că cea de-a treia condiție are în vedere principiul bunei-credințe, îndeplinirea acestei cerințe rezultă din întreg comportamentul pârâtei care: aplică în mod arbitrar comisionul de administrare, comisionul de acordare credit și își rezerva dreptul unilateral de a revizuii nivelul costurilor în funcție de elemente subiective și imprevizibile.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale incriminate, respectiv clauză care stabilește comisionul de administrare, reclamantul a arătat că această clauză fiind inserată într-un contract de adeziune, ale cărui clauze au fost în prealabil redactate de către pârâtă și cu privire la care reclamantul nu a avut decât posibilitatea aderării în modalitatea în care i-a fost prezentat, prima condiție, aceea ca clauza să nu fi fost negociată de părți, este îndeplinită.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, reclamantul a precizat că această clază nu este explicitată în nicio parte din cuprinsul contractului încheiat cu pârâta. Astfel că C. E. BANK S.A. a impus acestuia efectuarea plății unei sume de bani fără a justifica ce anume înțelege să ofere în schimbul ei, fiind astfel incident alin. 1 lit. b din Anexă la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, sunt prezumate a fi abuzive clauzele care „obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”, menționând că mai plătește, pe lângă toate aceste comisioane și o dobândă, de 7.9% pe an, acesta reprezentând costul suportat pentru creditul acordat, iar raportat la modalitatea de imputare a comisionului de administrare, acesta reprezentând un procent de 1% din valoarea creditului, anual.
Prin urmare, prin introducerea unei dobânzi mascate, percepute lunar de către pârâtă și aplicată la valoarea creditului contractat, a fost creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile reclamaantului, căruia i s-au impus obligații care depășesc numărul și valoarea drepturilor dobândite prin semnarea contractului într-un mod de natură a-i aduce prejudicii, fiind îndeplinită și cea de-a treia condiții pentru stabilirea caracterului abuziv al unei clauze, și anume încălcarea principiului bunei-credințe, în măsura în care pârâta a încercat să introducă în contract, cu rea-credință, o dobândă mascată printr-un comision de administrare.
În ceea ce privește clauză care stabilește comisionul de acordare credit, reclamantul a arătat că această clauză este prevăzută în contractul de credit și garantei pentru persoane fizice nr. 1NPCG710/_/26.09.2007, contract de adeziune ale cărui clauze au fost prestabilite și la care nu a avut decât posibilitatea de achiesare, prin semnare, fără posibilitate de negociere, iar raportat la lipsa oricărei definiții sau explicații a motivului perceperii acestui comision, cât și raportat la modalitatea de percepere a acestuia, adică prin aplicarea unui procent de 1.60% la valoarea creditului contractat, este evident că acest comision este în fapt o clauză abuzivă.
Reaua credința rezulta din însăși inserarea cluazei de față în contractul de credit, reclamantul neavând posibilitatea de a o negocia și fiind obligat să accept pe viitor orice costuri ale creditului de fata bazat pe elemente subiective, nenegociate și neprevizibile.
În concluzie reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și, pe cale de consecință constatarea caracterului abuziv al clauzelor denunțate și eliminarea clauzelor din contract, precum și obligarea pârâtei la resituirea sumelor achitate de către acesta în baza clauzelor care prevedeau aceste comisioane precum și la plata dobânzii legale solicitate.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 78 din Codul Consumului (Legea nr. 296/2004), art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
În probațiune a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, contract de credit și garanție nr. 1NPCG710/_ din data de 26.09.2007 Condiții generale, actul adițional nr. 1 la contract de credit și garanție nr. 1NPCG710/_, din data de 26.09.2007.
Pârâta C. E. BANK (ROMANIA) S.A. SEDIUL CENTRAL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În continuare pârâta a precizat că contractul de credit a fost încheiat între C. E. Bank (România) SA, în calitate de creditor, și B. I., în calitate de împrumutat și B. E. și B. I., în calitate de Codebitori. Așadar cebitorii B. E. și B. I. au semnat în nume propriu contractul de credit, iar conform dispozițiilor contractuale, calitatea de codebitor deținută de B. E. și B. I., că are a încheierii contractului de credit este asimilată aceleia de debitor principal, motiv pentru care a solicitat ca reclamantul să facă dovada că sumele pe care le solicită sunt achitate exclusiv de dânsul. Având în vedere că B. E. și B. I. dețin calitatea de codebitori, aceștia ar putea la rândul lor să solicite constatarea caracterului abuziv al clauzelor menționate și restituirea sumelor achitate în consecință, fiind necesar ca autoritatea de lucru judecat ce va opera ca urmare a soluționării cauzei deduse judecății să îi fie opozabilă și codebitorilor ca părți cu același drepturi ca și reclamantul, motiv pentru care a solicitat ca reclamntul să facă dovadă că a achitat exclusiv ratele de credit sau dacă înțelege să introducă în cauză și ceilalalti codebitori.
În continuare pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței sesizat având în vedere că există mai multe capete principale de cerere, inclusiv capete de cerere neevaluabile în bani, așa cum este cel prin care s-a solicitat anularea clauzei 5.2., iar în conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C.pr.civ.
De asemenea pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. E. BANK (ROMANIA) S.A. SUCURSALA REȘIȚA arătând că în temeiul art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului județul în care vor funcționa. Din acest motiv, sucursalele nu pot sta în instanță în calitate de reclamante sau de pârâte deoarece nu au organe de conducere proprii, decât prin intermediul scietății-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societății, beneficiază de prsonalitate juridică.
În ceea ce privește comisionul de administrare și de acordare, pârâta a menționat că acesta nu au fost percepute ca o dobândă mascată, reclamantul nu a probat în niciun fel că faptul că pârâta a înserat aceste comisioane într-o manieră mascată, în condițiile în care comisionul de administrare este evidențiat într-o coloană separată în scadențarul anexă la contractul de credit, iar comisionul de acordare este prevăzut în cuprinsul contractului de credit fiind perceput încă de la momentul încheierii convenției.Consumatorul a avut la dispoziție, așadar, în același scadențar, o coloană separată în care este exprimată suma totală de plată în fiecare lună (compusă din dobândă și comision). Toate informațiile privind obligațiile acestuia nu numai că nu au fost ascunse, dar au fost chiar evidențiate în mod expres în contract și anexele acestuia, ce au fost semnate de altfel de împrumutat pe fiecare pagină.
În continuare pârâta a arătat că în schimbul acordării sumelor de bani către client, banca percepe dobândă, însă datorită specificului contractului de împrumut bancar, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora și a restului de plată, băncile suportă costuri pe toată durata creditului. Faptul că valoarea comisionului de administrare și a celui de acordare se determină prin raportare la soldul creditului nu poate conduce automat la concluzia că reprezintă în fapt o componentă a dobânzii.
În ceea ce priveșe natura și scopul comisionului de administrare și a celui de acordare - art. 5.1 lit. b, c, pârâta a menționat că rolul și modul în care se percepe comisionul de administrare sunt definite extrem de clar în art.36 alin.3 din OUG nr. 50/2010, menționând totodată că banca suportă anumite cheltuieli în vederea monitorizării și a executării contractului, cum ar fi cheltuielile cu aplicațiile informatice necesare, salariile angajaților care efectuează operațiunile respective de încasare, înregistrare și actualizare a creditului, precum și cota cuvenită din cheltuielile cu asigurarea spațiilor, paza și a utilităților necesare acestor angajați.
Prevederile art. 5.1 lit. b și c redau în mod clar, astfel cum este prevăzut de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori coroborată cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără echivoc și fără utilizarea unor terminologii de specialitate sau încriptată: scopul comisioanelor în cauză, respectiv de administrare și acordare a rolității de credit acordate, formula de calcul folosită în vederea determinării cuantumului acestora, respectiv comisionul de administrare reprezentând 1 % anual, aplicat le valoarea creditului, respectiv 13.67 RO lunar și comisionul de acordare credit fiind 262.40 EURO, reprezentând 1.60 % aplicat la suma solicitată.
În aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se are în vedere momentul încheierii contractului. Calculul cuantumului comisionului de acordare prin raportarea la cuantumul creditului implică în mod automat și raportarea la volumul de muncă, deoarece acordarea unei sume mai mari presupune automat un volum mai mare de muncă și o activitate mai complexă, raportată la un număr crescut de factori. Concret, se impun multiple operațiuni de verificare premergătoare acordării creditului, având în vedere perioadă îndelungată de rambursare a creditului acordată clientului, cum ar fi de exemplu, analiza garanțiilor de care banca ar putea dispune în cazul neîndeplinirii obligației de returnare a sumelor împrumutate, solvabilitatea solicitantului de credit, gradul de îndatorare al acestuia față de alți creditori.
În continuare pârâta a menționat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a fi în prezența unor clauze abuzive atât în ceea ce privește existența comisionului de acordare și de administrare, cât și cea a posibilității modificării unilaterale a comisioanelor aferente împrumutului acordat, întrucât o clauză contractuală dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator are caracter abuziv atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții, respectiv să nu fi fost negociată, să fie contrară cerințelor bunei-credințe, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului și să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul contractului, astfel încât clauzele supuse spre analiză prezentei cauze nu îndeplinesc cele patru condiții cumulative.
În ceea ce privește negocierea clauzelor considerate a fi abuzive, pârâta a precizat că pentru a se putea discuta despre aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, una din condițiile impuse este ca o clauză contractuală considerată a fi abuzivă să fi fost prestabilită, adică să nu fi existat posibilitatea clientului de a o influența. În practică, băncile sunt cele care redactează clauzele contractelor de credit motiv pentru care reiese că, de regulă, pentru contractele de credit, clienților le sunt puse în față înscrisuri standard, pe care pot să le semneze sau nu, însă nu le pot influența conținutul. Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere cu cine dorește să încheie contractul, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea unui termen pentru semnarea contractului, termen care este prevăzut în favoarea celui care se obligă și la beneficiul căruia acesta poate renunța, presupune posibilitatea de a lua cunoștință de toate tezele contractuale. Reclamantul a luat la cunoștință de perceperea acestor comisioane anterior încheierii contractului, având posibilitatea de a refuza încheierea acestuia dacă era nemulțumit de condițiile acordate, dar reclamantul a înțeles să accepte condițiile contractuale.
De asemnea, susținerile reclamantului cu privire la faptul că acest contract i-a fost prezentat numai în ziua semnării, nu poate duce la concluzia că acesta nu a avut posibilitatea de a solicita o copie după contractul propus de către bancă, având astfel posibilitatea de a-l analiza și de asemenea de a reveni cu o contraofertă. Mai mult decât atât, semnarea în aceeași zi cu prezentarea contractului este alegerea lui, și nicidecum acest lucru nu poate fi imputat, ca fiind vina băncii.
Totodată pârâta a precizat că nu se poate reține nici susținerea acestuia a faptului că anterior semnării contractului acestuia nu i s-a explicat conținutul contractului din moment ce conform condițiilor contractuale, plata comisionului de acordare se efectuează de către client fie din surse proprii în ziua semnării contractului, fie cel mai târziu la data primei trageri a creditului aprobat. Așadar la momentul semnării contractului clientul nu doar că era necesar a cunoaște obligația de a achita acest comision de acordare, dar era și obligatoriu și a deține suma, ce urma a fi achitată din surse proprii. Deci nu poate fi invocată necunoașterea acestui aspect sau necunoașterea conținutului contractului.
În continuare pârâta a menționat că în ceea ce privește clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. b și c din contractul credit acestea sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil și nu sunt contrare bunei-credințe întrucât banca a prezentat, cu bună-credință, către solicitantul de credit modul de a percepe aceste comisioane și modul în care se calculează,
În ceea ce privesc comisioanele din discuție, cerința este pe deplin îndeplinită prin faptul că obligația economică, sub aspectul cuantumului, este determinată și fixă încă de la semnarea contractului.
Referitor la susținerile reclamantului că respectivele clauze care reglementează perceperea comisionului de administrare și de acordare, nu îndeplinesc cerințele legii, respectiv că nu ar exista o prestație corelativă prin prisma faptului că scopul perceperii acestor comisioane nu este detaliat în contract, pârâta a precizat că la momentul încheierii contractului nu exista nici o prevedere legală care să instituie în sarcina băncii obligația de a defini în contractul de credit comisionul de administrare și comisionul de acordare, rezultând că în ceea ce privește scopul perceperii comisioanelor, astfel cum banca percepe dobânda pentru acordarea sumei împrumutate fără a defini expres sensul acestei noțiuni, la fel de clar din denumirea acestor comisioane din cuprinsul contractului, rezultă contraprestația băncii, chiar dacă aceste noțiuni respectiv „de administrare”, „de acordare”, nu au fost definite expres în cuprinsul convenției. În prezent, definiția și scopul perceperii acestor costuri sunt prevăzute expres chiar de legislația specială în materie, respectiv de art. 36 alin. 3 din OUG 50/2010.
De asemenea pârâta a precizat că în ceea ce privește clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. b și c din contractul credit, acestea nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, simpla acordare a unui credit presupune o . proceduri inerente acestei activități comerciale, proceduri pe care împrumutătorul este nevoit să le efectueze pe toată durata contractului. Totodată, art. 5.1 lit. b și c din contractul de credit este clar, cuantumul comisioanelor fiind determinat și nu depinde de voința unilaterală a creditoarei deoarece au fost stabilite de ambele părți la data încheierii convenției.
Costurile supuse analizei în prezenta cauză fac parte din prețul contractului de credit, așadar nu pot face obiectul controlului exercitat de Legea nr, 193/2001 cât timp clauzele care le reglementează sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Mai mult, instanța nu poate fi chemată să evalueze asupra justeții valorii acestui comision întrucât, conform art. 4 alin 6 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, respectiv cu justețea valorii percepute.
Anularea clauzelor ce reglementează dreptul pârâtei de a percepe comisionul de acordare respectiv, de administrare, ar conduce la nerespectarea dreptului băncii la proprietate privată și la libertate economică. Chiar dacă Legea nr. 193/2000 poate fi considerată o lege în baza căreia se exercită libertatea economică, aceasta nu trebuie să fie de natură să restrângă exercitarea acesteia.
Totodată pârâta a menționtă că în ceea ce privește capătul de cerere privind dobânda legală, acesta este vădit neîntemeiat întrucât prin acordarea dobânzii legale s-ar realiza o dublă reparație a aceluiași eventual prejudiciu, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii reclamantului de acordare a dobânzii legale, iar în subsidiar, chiar și în cazul în care s-ar admite acțiunea reclamantului și s-ar dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente, a menționat că dobânda legală nu reprezintă altceva decât un echivalent predeterminat al prejudiciului suferit de creditorul unei sume de bani pentru întârzierea plății.
În reglementarea prezentă a fost păstrată aceeași reglementare în materie comercială, conform obligațiilor bănești purtătoare de dobânzi este reprezentat de dispozițiile art. 1489 N.C.C. și 1535 N.C.C. Dreptul creditorului de a percepe dobânda moratorie este instituit de la scadență la momentul plății. Astfel, în cazurile incluse în aria de aplicabilitate a Noului Cod Civil, legiuitorul a prevăzut faptul că nu mai este necesară punerea în întârziere pentru curgerea dobânzilor, deoarece paguba se produce de îndată ce termenul scadenței s-a împlinit.
Cererea ce formează obiectul prezentei este înregistată de reclamant pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 06.02.2015, iar obligația de plată a sumelor (capitalul) la care se solicită acum dobânda legală nu exista înainte, un principiu esențial în dreptul civil constând în faptul că orice act juridic este prezumat ca fiind valid și va produce efecte juridice, cel puțin până la momentul constatării nulității sale și/sau anulării sale de către o instanță de judecată, în sistemul judiciar românesc neexistând nulități de drept, motiv pentru care banca nu poate plăti anticipat sume care la momentul solicitării lor de către reclamant, nu erau datorate, iar solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale pentru perioada încasării sumelor și până la restituirea lor efectivă este vădit neîntemeiată
În concluzie pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamantului.
Atașat întâmpinării, pârâta a depus completare la intampinare prin care a invocat excepția lipsei coparticipării procesual active întrucât cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză este introdusă de un singur reclamant, care a solicitat instanței constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale cu privire la comisionul de administrare și de acordare, în condițiile în care Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr. 1NPCG710/_ din data de 26.09.2007 este încheiat între B. I., în calitate de împrumutat și B. E. și B. I., în calitate de codebitori. Față de faptul că pct. 11.1 din contract prevede un caz de solidaritate pasivă, pârâta a menționat că sunt aplicabile dispozițiile art. 59 și art. 60 alin. 2 C.pr.civ. privind coparticiparea procesuală.
În continuare, pârâta a invocat prevederile art. 59 C.pr.civ. precizând că se impune soluționarea unitară a litigiului cu privire la toate părțile din contract. Coparticiparea procesuală este în principiu facultativă, însă atunci când între mai multe persoane există o strânsă legătură, coparticiparea procesuală este obligatorie, motiv pentru care nu este cu putință ca un act juridic să fie anulat față de o parte și să rămână valabil față de altă parte. Datorită naturii raportului juridic dedus judecății, respectiv, raportul de drept material litigios care creează o dependență procesuală între coparticipanți, astfel că orice posibilitate de fracționare este exclusă și prin urmare, declanșarea, continuarea și fanalizarea prezentului proces civil nu se poate realiza decât în comun.
Totodată pârâta a menționat că în cazul admiterii capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a prevederilor contractuale menționate anterior, s-ar ajunge în situația în care clauzele contractuale, deși nevalabile față de reclamantă, ar rămâne valabile și ar produce efecte față de ceilalți doi codebitori.
În concluzie pârâta a solicitat admiterea excepți lipsei coparticipării procesuale active, și, în consecință, respingerea cererii de chemare judecată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 6 invocata de către pârâtă, menționând că dreptul a cărei valorificare se solicită este întemeiată pe un act juridic cu efecte patrimoniale și nu poate fi integrat în catergoria drepturilor personale nepatrimoniale, iar Sumele solicitate sunt sub pragul valorii care atrage competenta materială a tribunalului.
În continuare reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Reșita, aratând că în baza art. 43 din Legea nr. 31/1990, într-adevăr, sucursalele sunt dezmembraminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, sucursalele fiind create prin aportul direct și unic al societăților mama.
În ceea ce privește apărările de fond ale pârâtei, reclamantul a menționat că acestea sunt nefondate, întrucât scopul prezentului litigiu îl constituie restabilirea echilibrului contractual încălcat de pârâte, prin prejudicierea gravă a drepturilor și intereselor reclamantului, în calitate de client-consumator al acestora.
Prin raportare la alin. 1 lit. b din Anexă la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, sunt prezumate a fi abuzive clauzele care „obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”. În acest sens, contractul prevede clauze prin care sunt instituite comisioane de către C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A., cel de administrare și cel de acordare credit, fără ca semnificația acestor comisioane să îi fi fost explicată reclamantului, printr-o definiție inserată în cuprinsul contractului.
Contractul statuează exclusiv în favoarea pârâtei o . drepturi de a percepe sume pe care nu le definește și pe care nu le justifică, iar contractul transferă întregul risc contractual în sarcina împrumutatului, de pildă prin dreptul de revizuire a costurilor fără a prezenta metode obiective și previzibile de calcul a acestora.
Totodată reclamantul a menționat că pârâta aplică în mod arbitrar comisionul de administrare, comisionul de acordare credit și își rezerva dreptul unilateral de a revizuii nivelul costurilor în funcție de elemente subiective și imprevizibile.
Analizând cu prioritate excepția lipsei coparticipării obligatorii, în condițiile art. 248, alin.1 și alin.2 cod proc. civ., instanța constată următoarele:
Verificând contractul de facilitate de credit și de garanție nr.1NPCG710/_ din data de 26.09.2007, cu privire la care reclamantul Birsanu I., solicită să se constate caracterul abuziv al clauzelor înscrisă la punctul 5.1.lit. b și c privind comisionul de acordare, și respectiv de administrare, restituirea sumelor plătite cu acest titlu precum și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente debitului, instanța constată că aceste act a fost încheiate între C. E. Bank România SA - prin Sucursala Reșița, în calitate de creditor ipotecar, reclamantul B. I., în calitate de împrumutat, și numiții B. E. și B. I., în calitate de codebitori, aceștia obligându-se în solidar și indivizibil să restituie creditul acordat.
Potrivit art.78 alin.2 C.p.c. „În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.”
Reclamantul a învederat că nu înțelege să îi cheme în judecată și pecodebitorii obligați solidar, B. E. și B. I., părți în contractul de facilitate de credit și de garanție nr.1NPCG710/_ din data de 26.09.2007, în raport de care se solicită anularea unor clauze considerate drept abuzive.
În aceste condiții, instanța apreciază că pricina nu poate soluționată în lipsa codebitorilor, pentru că efectele hotărârii ce s-ar pronunța în cauză nu s-ar extinde și asupra acestora, iar verificarea legalității unei clauze contractuale trebuie realizată în contradictoriu cu toate părțile care au participat la încheierea contractului, întrucât nu se poate analiza caracterul abuziv al unei clauze din contract doar cu privire la o parte și să se mențină aceeași clauză cu privire la alte parți.
Din moment ce obligațiile decurgând din contractul de credit în sarcina imprumutatului și a codebitorilor solidari sunt obligații comune, instanța apreciază ca fiind neîntemeite susținerile reclamantului în sensul că nu este necesară o coparticipare procesuală activă, deoarece codebitorii ar fi obligati să achite costurile creditului numai dacă împrumutatul nu îndeplinește obligația de plată.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei coparticipării obligatorii, invocată de parata și va respinge cererea formulată de reclamanții B. I., în contradictoriu cu pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, prin mandatar C. E. Bank România SA pentru lipsa coparticipării obligatorii.
Fată de solutia dată exceptiei anterior analizate apreciază că nu se mai impune analizarea excepției lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C. E. Bank România SA- Sucursala Reșița.
În baza art.453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantului, il va obliga pe acesta la plata în favoarea pârâtei C. E. Bank România SA a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea onorariului avocațial acordat în cuantum redus de la 3000 lei, în condițiile art.451, alin.2 Cod procedură civilă, apreciind că acest onorariu este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, care s-a soluționat la primul termen de judecată, pe cale de exceptie, având în vedere și faptul că este vorba despre probleme de drept invocate în cauze repetitive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția coparticipării procesuale active obligatorii, invocată de parata C. E. Bank România SA.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. I., cu domiciliul în Reșița, P-ța 1 Decembrie 1918, nr. 28, .-S. și cu domiciliul procesual ales în Mun. Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, p. 8A, jud. T. în contradictoriu cu pârâtele C. E. BANK (ROMANIA) S.A. SEDIUL CENTRAL, cu sediul în București, ., Clădirea Anchor Plaza, sector 6, J40/_/1993, CUI RO_ și C. E. BANK (ROMANIA) S.A. -SUCURSALA REȘIȚA, cu sediul în Reșița, ., jud. C.-S., J11/1111/12.12.2006, CUI_ pentru lipsa coparticipării procesuale active obligatorii.
Obligă reclamantul să achite paratei C. E. Bank România SA, suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțata in ședința publica azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. G. Ș.
Red. AG./Tehn ȘG
5 ex./01.07.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4984/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6305/2015.... → |
|---|
