Anulare act. Sentința nr. 7815/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7815/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 7815/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7815
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect anulare act, privind pe reclamanții V. F. S. și V. V., în contradictoriu cu pârâții C. E. Ipotecar IFN SA, C. E. Bank NV și C. E. Bank (Romania) SA.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.10.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.02.2015, reclamanții V. F. S., CNP_ si V. V.,CNP_, ambii cu domiciliul procesual la avocat Anișoara F. în București, Splaiul Independentei nr. 3, ., în contradictoriu cu pârâta C. E. Bank (ROMANIA) SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca fiind clauze abuzive în virtutea art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 193/2000 privind clauze abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori dispozițiile art.4 din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. 123/20.02.2001 încheiat între părți, care instituie o dobânda variabila în funcție de indicele de referința si de marja variabila a băncii; constatarea ca fiind clauza abuziva art.4 alin.1 și 2 din Legea 193/2000 comisionul de acordare prevăzut în art. 6 lit. a din contractul de credit 123/20.02.2006, comision de acordare "C. Valorificat la 2% din valoarea creditului acordat si, în consecința anularea acestui comision si repunerea pârtilor în situația anterioara inserării lor, respectiv obligarea paratei de a restitui reclamanților suma de 260 EURO la care se adaugă dobânda perceputa de banca pentru aceasta suma de la data acordării creditului si până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești; constatarea ca fiind clauza abuziva art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr.193/2000, comisionul de rambursare în avans a creditului prevăzut în art. 6 lit. b al contractului de credit ipotecar nr. 123/20.02.2006, comision de 5% ce s-a aplicat la suma rambursata de_ EURO la 15. 01.2015, după 8 ani de la încheiere contractului de credit, si, în consecința anularea acestei clauze cu obligarea pârâtei la restituirea sumei a 350 EURO încasați nelegal la data de 15.01.2015, la care sa se adauge dobânda perceputa de banca pentru aceasta suma de la data acordării creditului si până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești; obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificări si completări ulterioare asupra sumelor menționate la pct. 2 si 3 din prezenta, respectiv la suma de 260 EURO plătită cu titlu de comision acordare credit la 20.02.2006 si până la restituirea efectiva către reclamanți a acestor sume si 350 EURO plătită cu titlu comision rambursare în avans a creditului, plus a sumelor plătite de subsemnații cu titlu de dobânda lunara nedatorata; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.360 EURO, pe care au fost obligați sa o achite abuziv la restituirea anticipata a creditului suma datorata unui curs valutar neasumat prin contract, suma ce a fost constituita ca diferența în plus achitata la rambursarea creditului în ianuarie 2015, plus dobânda aferenta acestei sume calculate de la data acordării creditului până la rămânerea definitiva a hotărârii.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în calitate de împrumutați si pârâtă s-a încheiat Contractul de credit 123/20.02.2006 prin care banca le-a acordat un împrumut de 13.000 EURO, suma garantata cu ipoteca, garanție reala mobiliara, polițe de asigurare viața si imobil.
În contractul de împrumut sus menționat au fost stipulate în sarcina reclamanților o . îndatoriri contractuale ce au fost inserate cu nerespectarea prevederilor Legii 193/2000 republicata cu modificări si completări, si care totodată contravin prevederilor Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE si respectiv actului național de transpunere a acesteia - Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificări si completări ulterioare.
Astfel, în contractul de împrumut 123/2006 este instituita o dobânda variabila în funcție de valoarea indicelui de referința si de marja variabila a băncii ( marja variind conform deciziei băncii).
Reclamanții au precizat ca instituirea unei marje variabile a băncii, ca de altfel toate celelalte clauze ale contractului de credit, nu au fost negociate cu subsemnații reclamanți, fiind aduse la cunoștința consumatorilor . cu precizarea clara „ ca acestea sunt condițiile de creditare aprobate de conducerea băncii”.
Apreciază ca aceasta prevedere reprezintă clauza abuziva în sensul art. 4 alin. 1 si 2 Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști si consumatori cu modificările ulterioare si, în consecința au solicitat sa se dispună modificarea acesteia în sensul stabilirii unei valori maxime a marjei băncii, cea do la momentul încheierii contractului de credit, pe care unitatea bancara sa nu o poată majora după bunul plac.
Au formulat aceasta solicitare în condițiile în care legiuitorul a adoptat OG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori care la art. 37. lit. a prevede ca în contractele de credit cu dobânda variabila se va aplica regula potrivit căreia „dobânda va fi compusa dintr-un indice de referința EURIBOR la o anumita perioada sau din rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, Ia care creditorul adaugă o anumita marja fixa pe toate perioada derulării contractului”.
Pentru creditul pus la dispoziție, banca a prevăzut conform art. 6 lit. a din Contractul 123/20.02.2006, „Comisionul de acordare” credit în cuantum de 2% din suma împrumutata reclamanților, cuantificat la 260 EURO, astfel încât banca nu a acordat un credit de 13.000 EURO, ci de 12 740 EURO dar a perceput dobânda pe întreaga perioada de rambursare la suma de 13.000 EURO.
Potrivit art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010 cu modificările si completările ulterioare, pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau de administrare cont curent sau comision unic pentru servici prestate la cererea consumatorilor.
Așadar comisionul de acordare credit nu se regăsește între comisioanele exhaustiv enumerate de lege ca permise, context în care se constata ca legiuitorul, în procesul de transpunere a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului Europeana si a Consiliului, a recunoscut, practic caracterul de clauza abuziva a comisionului de acordare credit.
Mai mult decât atât comisionul de acordare credit în contractul ce face obiectul prezentei cereri, este comisionul de rambursare anticipata, impus reclamanților de către banca prin art. 6 lit. b din contractul 123/2006, prin care obliga reclamanții la un comision de rambursare în avans a creditului de 3% din suma rambursata.
Si aceasta clauza este o clauza abuziva în sensul art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 193/2000 actualizata, si, în consecința solicitam anularea acesteia.
In context, reclamanții au precizat ca legiuitorul în procesul de transpunere a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului Europeana si a Consiliului a recunoscut practic ca si clauza abuziva comisionul de rambursare în avans a creditului cu dobânda variabila.
Astfel, reclamanții au menționat ca la lit. c a art. 68 din OUG 50/2010 actualizata, se stabilește regula potrivit căreia nu se solicita o compensație pentru rambursare anticipata atunci când aceasta operațiune intervine într-o perioada, în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixa, așa cum este cazul contractului de credit 123/2006, care pe toata perioada acestuia are stipulata o dobânda variabila.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile pârtilor.”
Totodată potrivit alin. 6 al aceluiași articol, „ evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si plata, pe de-o parte si nici cu produsele si serviciile oferite la schimb, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil”.
Astfel, din textele legale invocate reies cele 4 condiții necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale:
1. clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul;
2. deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului;
3. dezechilibrul sa fie în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe;
4.Clauza, în măsura în care este exprimata într-un limbaj ușor inteligibil, sa nu se refere la obiectul principal al contractului.
Cu privire la condiția lipsei negocierii clauzelor contractuale, aceasta este pe deplin îndeplinita în cauza, reclamanții nefiind puși în situația de a negocia nici una din clauzele anterior menționate, acestea fiind clauze standard pre-formulate si intrând sub incidența art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000 republicata, potrivit căreia sarcina probei în materia negocierii unor asemenea contracte incumba băncii.
În ceea ce privește deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului învederam faptul ca toate clauzele contractuale atacate prin prezenta cerere de chemare în judecata pun probleme sub aspectul echilibrului contractual.
Astfel, prima, cea referitoare la dobânda variabila, oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, prin modificarea marjei băncii, după criterii doar de aceasta decise, fără ca rata să fie negociata cu reclamanții.
Abuzul de putere si lipsa oricărui echilibru contractual reiese foarte ușor din situația ivita la nivelul lunii decembrie 2014, când după o perioada de 8 ani de restituire a creditului si de achitare a ratelor si dobânzilor aferente, au înștiințat banca ca doresc restituirea anticipata a creditului, punându-li-se în sarcina achitarea valorii de 11.695 EURO din cei 12 740 acordați.
Abuzul de putere al băncii a constat în faptul ca deși achitau în fiecare luna o suma de 100 EURO, banca îi încasa 90% dobânda din aceasta suma si doar 10% din valoarea creditului, ajungând astfel practic să plătească doar dobânda după 8 ani de achitare a ratelor.
Este anormal si complet abuziv ca, într-o perioada de creditare de 8 ani adică 96 de luni, să se încaseze de către banca doar 1305 EURO din valoarea creditului, deși suma pe care au restituit-o băncii în aceasta perioada este de 9600 EURO.
În ceea ce privește comisionul de acordare credit în cuantum de 2% din suma împrumutata reclamanților, pe care au fost obligați să plătească pentru a putea beneficia de creditul ce le era necesar, acesta nu are nici o justificare legala; de altfel, în cuprinsul contractului nu se explica în mod concret care este motivația care ar susține acordarea unui asemenea comision, în schimbul căror servicii prestate de banca s-ar percepe, aceasta în contextul în care pentru punerea la dispoziție a creditului banca percepe dobânda ca si cost al acestuia ( într-un cuantum mai mult decât împovărător pentru împrumutați). Reclamanții ar fi plătit la finalul contractului de credit o suma de 32.400 EURO aproape triplul sumei acordate.
Reclamanții au învederat că este îndeplinita si cea de-a treia condiție, dezechilibrul creat în detrimentul acestora fiind rezultatul nesocotirii cerințelor bunei credințe, banca inducându-i în eroare cu privire la natura si explicația comisionului de acordare credit, ba chiar cu privire la suma acordata ca si credit, urmare perceperii acestui comision.
Mai mult, o eventuala majorare a ratei dobânzii ( prin majorarea marjei băncii) după criteriile doar de banca știute ar fi fost inexplicabila din perspectiva bunei credințe cu atât mai mult cu cat reclamanții si nu banca au fost cei care au suportat diferența de curs valutar, pârâta nefiind în consecința prejudiciata în nici un fel ca urmare a creșterii cursului de schimb.
În acest context faptul ca banca a putut fără nici un efort sa îi influențeze consimțământul la încheierea contractului, prin crearea impresiei caracterului mai scăzut al costului total al creditului ( atractiv prin dobânzi mici), raportat la costurile altor credite existente pe piața, acesta fiind de altfel considerentul pentru care am optat pentru aceasta banca, altfel destul de neînsemnata si necunoscuta pe piața bancara româneasca.
Referitor la ce-a de-a patra condiție, potrivit art. 4 alin. 6 din legea 193/2000 republicata, potrivit căreia „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si plata, pe de-o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” reclamanții au precizat următoarele:
Referitor la comisionul de acordare, ca orice alt comision, în mod evident acesta nu constituie obiectul principal al contractului, noțiuni de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutata ( din perspectiva consumatorului), respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasata.
Referitor la dobânda variabila, deși aceasta poarta într-adevăr asupra obiectului principal al contractului, au învederat ca textul legal anterior citat instituie condiția ca respectivele clauze sa fie exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, or clauza prin care se instituie se instituie o dobânda variabila în funcție de valoarea indicelui de referința si de marja variabila a băncii ( marja variind conform deciziei băncii) în nici un caz nu Constituie o clauza explicita si previzibila.
În concluzie, nici una din clauzele art.4 din contractul de credit nr. 123/2006 nu conține criterii clare de calculare a dobânzii solicitam constatarea caracterului sau abuziv.
De asemenea, reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv si anularea clauzei prevăzută la art. 6 din contract referitoare la comisionul de acordare credit si comisionul de rambursare anticipata.
În aceste condiții, reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv ai clauzelor privind dobânda variabila la un curs agreat de banca în mod unilateral, la comisionul de acordare li ia comisionul de rambursare în avans si sa obligați parata la:
- restituirea sumei pe care au fost obligați sa o achite, constituita ca diferența în plus achitată, respectiv suma de 3360 EURO generata de costurile de Conversie si de riscul de schimb valutar pe care au fost obligați sa le suporte cu titlu de rate de rambursare a împrumutului, urmare modificării cursului de schimb la momentul achitării ratelor creditului în comparație cu nivelul cursului de schimb la momentul acordării creditului, respectiv Ia plata dobânzii legale aferente calculate asupra sumei în discuție;
- restituirea sumei de 350 EURO încasata de către banca la data de 15 ianuarie 2015 cu titlu de comision de rambursare anticipata, reprezentând 3% din suma rambursata;
- plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificări si completări ulterioare asupra sumelor menționate la pct. 2 și 3 din prezenta respective la suma de 260 EURO plătită cu titlu de comision de acordare credit la 20.02.2006 si până la restituirea efectiva către reclamanți a acestor lume si 350 EURO plătită cu titlu comision rambursare în avans a creditului, plus a sumelor plătite cu titlu de dobânda lunara nedatorata;
- plata dobânzii aferente sumei de 3360 EURO calculate de la data acordării creditului până la rămânerea definitive a hotărârii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori, republicata, OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, actualizata, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23. aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CE
În dovedirea cererii, reclamanții au depus în copie următoarele înscrisuri: contractul de credit ipotecar nr.123/20.02.2006, poliță de asigurare nr. TLI_/07.03.2006, graficul de rambursare anticipata, dovezile achitării anticipate, planul de rambursare anticipata, contractul de ipoteca.
La data de 23.03.2015, prin compartimentul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În fapt, între C. E. Ipotecar (fosta FINANS C. IPOTECAR SA), în calitate de creditor, și V. F. S., în calitate de împrumutat, și V. V., în calitate de codebitor s-a încheiat contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr. 123 din data de 20.02.2006 prin care s-a acordat un împrumut în cuantum de 13.00 EUR în vederea achiziționării unui imobil.
Ulterior, la data de 31.03.2009 între C. E. Ipotecar și C. E. NV a intervenit contractul de cesiune de creanță către C. E. Bank NV, iar la data de 21.05.2010, între C. E. Bank NV și C. E. Bank Romanța SA a intervenit contractul de cesiune de creanță către C. E. Bank Romania SA, cesiuni notificate împrumutatului la adresa indicată în Convenția de credit.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat următoarele excepții:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Bank Romania SA, având în vedere că drepturile și obligațiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate inițial de C. E. Ipotecar către C. E. NV. iar abia ia 21.05.2010 către C. E. Bank Romania SA apreciem că subscrisa nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză pentru restituirea sumelor plătite de reclamanți cu titlu de comision de acordare înainte de data de 21.05.2010. ce au fost încasate în exclusivitate de C. E. Ipotecar ia data acordării creditului.
Acest fapt este cunoscut și de către reclamanți având în vedere transmiterea notificării de cesiune, după cum am arătat în prezentarea situației de fapt.
Excepția lipsei de interes a reclamanților în contestarea prevederilor art. 4. din Contractul de credit.
Cu privire la acest aspect a arătat că modificările ce au operat pe durata contractuală în privința dobânzii au fost efectuate exclusiv în favoarea împrumutaților și, în consecință, nu subzistă niciun motiv valid pentru care s-ar putea retine caracterul abuziv ai clauzei 4. ce acordă posibilitatea Băncii de a revizui rata dobânzii.
Dacă această clauză a fost instituită pentru a contrabalansa costurile suplimentare ce ar putea interveni pe durata contractuală și de a reinstitui echilibrul contractual, în ipoteza în care acesta ar fi perturbat, pârâta a solicitat să se constate că până în acest moment, toate modificările privind dobânda au fost efectuate numai în beneficiul împrumutaților. Așa fiind, solicitarea de a anula această clauză si de a i se constata implicit caracterul abuziv, apare ca fiind lipsită de interes.
Prin stipularea clauzei prevăzute la art. 4. părțile contractului de credit vizează tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorii fiind în mod exclusiv avantajați de ajustarea dobânzii pe parcursul derulării Contractului de credit.
Pârâta a solicitat să se aibă în vedere ca în ipoteza în care s-ar admite acțiunea, s-ar diminua patrimoniul reclamanților întrucât revenirea la dobânda inițială ar determina obligația acestora de a achita diferențele în plus fată de dobânda diminuată achitată până în prezent.
Excepția lipsei de obiect si de interes în ceea ce privește căpătui de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv ai clauzei ce prevede comisionul de rambursare anticipată respectiv, restituirea sumelor achitate cu acest titlu.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de rambursare vă rugăm să aveți în vedere că reclamanții nu au achitat un astfel de comision.
Excepția inadmisibilității în ce privește contestarea art. 4. din Contract. Cu privire la posibilitatea instanței naționale de a modifica Convențiile de credit
Pârâta a solicitat să se constate că solicitarea de a se anula clauza referitoare la dobânda este inadmisibilă întrucât în această ipoteză contractul ar fi lipsit de preț și nu s-ar mai putea continua executarea acestuia.
Față de posibilitatea instanței naționale de a modifica Convențiile de credit încheiate între consumatori si profesioniști urmează să se aibă în vedere jurisprudența Curții Europene atașată..
Astfel, în cauza C 618/10, Banco Español de Crédito SA vs Joaquín Calderón Camino, se arata ca atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
Așadar, modificarea trebuie sa opereze numai pentru viitor, asa cum se arata de altfel si în Legea 193/2000, si numai în măsura în care permite continuarea executării contractului. Se mai arata în speța citata ca ingerința instanței trebuie sa fie numai în sensul eliminării respectivei clauze si nu în sensul modificării/trunchierii/completării clauzei/clauzelor vizate.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că prevederile Legii 193/2000 exclud în mod expres din sfera de aplicare prevederi contractuale reglementate de alte acte normative, iar posibilitatea perceperii comisionului de acordare este reglementată în două legi speciale.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 „Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".
Cu alte cuvinte, dacă o clauză contractuală este reglementată și permisă expres de o altă lege, nu poate fi considerată abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație de contradicție între două legi.
Prin inserarea textului citat în cuprinsul Legii nr. 193/2000, s-a făcut aplicarea regulii conform căreia ceea ce este permis printr-o lege nu poate fi considerat ilegal prin altă lege deoarece același raport juridic nu poate fi legal și ilegal în același timp.
Aflându-se în prezența unui contract de credit ipotecar pentru investiții imobiliare, acesta este supus dispozițiilor Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Conform art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „costul total ai creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale".
Având în vedere natura contractului, în speță devin aplicabile prevederile legii speciale în materie, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, lege care admite expres posibilitatea creditoarei de a percepe comisioane care intră în alcătuirea costului total al creditului pe care trebuie să îl suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit, singura condiție fiind de a fi prevăzut expres în contract.
De asemenea, perceperea comisionului de acordare, astfel cum a menționat, este admisă expres de art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: "Pentru creditai acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate ia cererea consumatorilor",
Potrivit art. 36 alin. (2) singura condiție instituită de OUG 50/2010 pentru legala inserare și percepere a comisionului de acordare este următoarea:
„Comisionul de analiză dosar și cei unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadru! aceleiași instituții de credit"
Prin urmare, vă rugăm să observați că acest drept al creditorului de a percepe comision de acordare este recunoscut în mod neîndoielnic de către legiuitor în chiar legislația specifică protecției consumatorului în raport cu instituțiile bancare, stipularea expresă a acestuia în chiar cuprinsul contractului fiind chiar obligatorie.
În opinia pârâtei, ceea ce încearcă reclamanții este să creeze o condiție suplimentară, neprevăzută de lege, și anume aceea de a explica motivul pentru care percepe un anumit cost, deși rațiunea reiese foarte clar din denumire. Așa cum Banca percepe dobânda fără a defini expres sensul acestei noțiuni în cuprinsul convenției, la fel de clar rezultă din cuprinsul noțiunii de comision în ce constă contra prestația Băncii, chiar dacă această noțiune nu a fost definită expres. Dacă s-ar reține această linie de argumentație a reclamanților s-ar putea constata și nulitatea clauzei de a percepe dobânda pentru suma împrumutată, ipoteză ce nu ar putea fi primită.
Este evident că împrumutătorul prestează serviciile de analiză a documentației depuse la dosarul de credit. În schimbul acordării sumelor de bani către client banca percepe dobândă, însă datorită specificului contractului de împrumut bancar, care presupune o analiză temeinică a documentelor privind venitul solicitanților, a bonității acestora, a gradului de îndatorare pe perioada rambursării sumei împrumutate, precum și ai altor elemente de care depinde valoarea ce poate fi acordată cu titlu de împrumut, băncile suportă costuri încă dinainte de aprobarea creditului.
Modul de formulare al acestei clauze este clar, neechivoc, astfel încât nu se poate susține nici că împrumutații nu au cunoscut efectiv conținutul acestei clauze, creând astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, nici nu au fost oferite argumente care să susțină ideea că banca ar fi fost de rea credință în momentul inserării acestui cost.
Pârâta apreciază că nu se poate primi nici argumentul reclamanților care susțin că în fapt nu au primit suma de 0,000 euro drept împrumut ci 12.740 euro pentru că din suma împrumutată s-a scăzut comisionul de acordare. Dacă s-ar accepta un astfel de raționament s-ar ajunge la concluzia că, de fapt, având în vedere achitarea comisionului de acordare, a dobânzii si a principalului reclamanții de fapt nu au luat nici un împrumut ci ei înșiși au împrumutat banca.
Așadar, perceperea comisionului de acordare nu poate fi considerată abuzivă, atâta timp cât este permisă expres atât de Legea 190/1999 privind creditul ipotecar, cât și de OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a ne afla în prezența unei clauze abuzive în ceea ce privește existența comisionului de acordare.
O clauză contractuală dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator are caracter abuziv doar atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: să nu fi fost negociată; să fie contrară cerințelor bunei-credințe; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului; să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul contractului.
Chiar dacă nu ar fi fost expres permisă de lege perceperea comisionului de acordare, clauza supusă spre analiză în cadrul prezentei cauze nu îndeplinește cele patru condiții cumulative, după cum vom arăta în cele ce urmează:
a)în ceea ce privește negocierea clauzei considerate a fi abuzivă
Pentru a se putea discuta despre aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, una dintre condițiile impuse este ca o clauză contractuală considerată a fi abuzivă să fi fost prestabilită, adică să nu fi existat posibilitatea clientului de a o influența.
Din făptul că, în practică, băncile sunt cele care redactează clauzele contractelor de credit reiese că, de regulă, pentru contractele de credit, clienților le sunt puse în față înscrisuri standard, pe care pot să ie semneze sau nu, însă nu ie pot influența conținutul.
Proba contrară acestui fapt, adică proba faptului că un anumit client avea posibilitatea reală de a influența clauzele contractului se face prin dovedirea posibilității clientului de a negocia, de a propune o contra ofertă anterior semnării efective a contractului.
În cazul de față, apreciază că a făcut pe deplin această probă prin existența la dosar a ofertei de creditare făcuta de bancă, acceptată prin semnătură de către client.
D. ulterior acceptării acestei oferte s-a redactat contractul de credit, clientul având posibilitatea efectivă de a veni cu o contraofertă. Faptul că nu a făcut-o nu echivalează cu impunerea unor clauze în contractul de credit întrucât condiția impusă de lege este ca un client să aibă posibilitatea să influențeze o clauză, nu neapărat să își și manifesteze acest drept.
Este foarte posibil ca un client, cum a fost și cazul de față, să accepte oferta personalizată care i se face și atunci se trece direct la semnarea contractului de credit, însă acest lucru nu înseamnă că nu avea posibilitatea să negocieze.
Un raționament contrar, care ar impune proba negocierii efective, ar presupune în sarcina comerciantului obligația de a-și modifica oferta din proprie inițiativă, fără a-i fi cerut acest lucru de către client.
Mai mult, în cazul de față, clientul au obținut mai multe facilități concretizate printr-o scutire totală de la plata comisionului de administrare pentru toată perioada contractuală.
Așadar nu poate susține că nu a negociat contractul din moment ce elementele sale de bază, printre care și prețul contractului, în care sunt incluse și comisioanele, s-au modificat în avantajul acesteia.
Ca un ultim argument în favoarea aspectului negociat al contractului înțelegem să depunem, cu titlu de exemplu, alte convenții de credit încheiate cu aceeași instituție bancară în cadrul cărora este prezent atât comisionul de acordare cât și cel de administrare. O probă în plus că reclamanții din prezenta cauză și-au negociat contractul mai energic decât alți împrumutați și că Banca, la rândul ei, a fost receptivă la aceste propuneri venite din partea solicitanților de credit.
Spre a conchide asupra acestui aspect arătăm că nu se poate considera că acest cost ie-a fost impus de Bancă, întrucât această ipoteză nu ar putea fi admisă decât în condiții de monopol. în realitate, împrumutații au avut posibilitatea de a opta pentru serviciile oricărei alte bănci, precum și de a alege din multitudinea de produse bancare ale C. E..
Clauza cuprinsă în art. 6 din Contractul credit nu este contrară cerințelor bunei credințe. Pârâta a solicitat să se constate că aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, ușor de înțeles, de priceput, de deslușit Adică citind respectiva clauză, consumatorul să aibă reprezentarea exactă a consecințelor pe care ie va produce, mai precis - în cazul unei clauze privind prețui contractului, să aibă reprezentarea exactă a prețului care va fi achitat sau a modului în care se va calcula.
Iar clauzele privind comisionul de acordare îndeplinește această condiție. Comisionul de acordare este prevăzut în oferta înmânată înainte de semnarea contractului dar si în cadrul convenției de credit atât sub forma unui procent cât si ca valoare. Așa fiind, apreciază că ar fi greu de primit ca valid argumentul reclamanților care susține că nu le-a fost adus la cunoștință modul de calcul al comisionului de acordare.
Ceea ce încearcă reclamanții să facă este să adauge o condiție nouă, care nu este impusă de lege, și anume ca orice comerciant să justifice de ce percepe acel preț.
Or condiția privind caracterul inteligibil al unei clauze care stabilește prețul nu presupune nicidecum prezentarea unei justificări pentru modul în care comerciantul a stabilit prețul.
În acest sens instanța europeană a arătat în cauza C-26/13 A. Kasler si H. Kasierne Rabai/OTP Jelzalogbank Zrt că "având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod dar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb ai monedei străine ia care se referă clauză respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cei prevăzut prin alte clauze referitoare ia deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator sa poată să evalueze, pe baza unor criterii dare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îi privește."
Iar în ceea ce privește comisionul contestat, cerința este pe deplin îndeplinită prin faptul că obligația sa economica, sub aspectul cuantumului, este determinată și fixă încă de la semnarea contractului. Deci evaluarea consecințelor economice ale clauzei care reglementează comisionul de acordare este întotdeauna posibilă în cazul unui consumator mediu.
Mai mult, în cazul comisionului de acordare, rolul și modul de calcul este explicat la art. 36 (2) din OUG nr. 50/2010.
Clauza cuprinsă în art. 6 din Contractul credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Pârâta a solicitat să se aibă în vedere că simpla acordare a unui credit presupune o . proceduri inerente acestei activități comerciale, proceduri pe care împrumutătorul este nevoit să ie semnarea contractului.
Totodată, art. 6 din Contractul de credit este clar, cuantumul comisionului fiind determinat și nu depinde m Voința unilaterală a creditoarei deoarece a fost stabilit de ambele părți la data încheierii convenției, nefiind prevăzute clauze de modificare unilaterală a acestui comision.
În schimbul acordării sumelor de bani către client banca percepe dobândă, însă datorită specificului contractului de împrumut bancar, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora și a restului de plată, etc., băncile suportă costuri pe toată durata creditului.
Așadar dreptul creditoarei de a încasa comisionul este echilibrat de obligația corelativă de a asigura acordare a creditului, fapt care impune suportarea unor cheltuieli, cheltuieli recunoscute de art. 36 al OUG 50/2010 ca fiind justificate.
Rațiunea economică a comisioanelor de acordare nu este una care reflectă un dezechilibru Intre obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual. Comisionul de acordare constituie obiect al convenției părților - art. 6, obligația afumată de reclamanți fiind una previzibilă. Faptul că ulterior încheierii contractului de credit reclamanții se pretind a fi lezați din punct de vedere financiar prin perceperea comisionului de acordare credit nu este de natură a conferi înțelegerii părților privind plata creditului, natura unei clauze abuzive.
De asemenea, anterior semnării contractului, reclamanților le-a fost prezentată Oferta de credit, având astfel posibilitatea de a formula obiecțiuni sau de a solicita băncii informații suplimentare. Așadar, având în vedere că acordul reclamanților, la momentul contractării, este rodul unei informări suficiente, ai reflecției și al libertății de opțiune, solicitarea restituirii unor sume de bani plătite băncii este nelegală, deoarece potrivit art. 969 Cod civil, „convențiile legai făcute au putere de lege între părțile contractantă.
Pretențiile reclamanților sunt fondate pe o interpretare a clauzelor contractuale, exclusiv în favoarea acestora, iar o astfel de interpretare este în mod vădit, de natură a crea grave prejudicii Băncii.
Clauza cuprinsă în art. 6 din Contractul credit se referă chiar ia obiectul principal al contractului, respectiv prețul contractului.
Conform art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „costul total al creditului pentru consumator este de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale"
Astfel cum este prevăzut în legea privind creditul ipotecar, lege specială care derogă de la dreptul comun în materie, comisioanele, inclusiv comisionul de acordare, fac parte din costul total al unditului, iar acesta la rândul său, alături de marja de profit a băncii reliefată de o fracțiune din rata dobânzii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta a obiectului contractului de credit.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, natura abuzivă nu poate fi analizată în ceea ce privește costul creditului, sau al adecvării acestuia față de serviciile oferite la schimb.
Comisionul de acordare face parte din prețul contractului de credit, așadar nu poate face obiectul controlului exercitat de Legea nr. 193/2001 cât timp clauzele care le reglementează sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Intervenție a instanțelor în ceea ce privește prețul contractului ar însemna o intervenție inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează în legătură cu o anumită activitate.
Cu alte cuvinte, consumatorii nu vor putea invoca ca fiind abuzive clauzele prin care se stabilește structura costului creditului, deoarece acest lucru ar echivala cu o încercare de modificare a elementelor esențiale asupra cărora au convenit, o micșorare a propriei prestații, al cărei cuantum a fost agreat de ambele părți la momentul semnării contractului.
Căpătul de cerere privind dobânda legală este vădit neîntemeiat.
Pârâta a învederat faptul că prin acordarea dobânzii legale s-ar realiza o dublă reparație a aceluiași eventual prejudiciu, motiv pentru care a solicitat respingerea solicitării reclamanților de acordare a dobânzii legale.
În subsidiar, chiar și în cazul în care s-ar admite acțiunea reclamanților și s-ar dispune obligarea subscrisei la plata dobânzii legale aferente, a solicitat să se aibă în vedere următoarele aspecte esențiale, în vederea stabilirii duratei aplicabilității acestui mod de reparație a prejudiciului pretins.
Dobânda legală nu reprezintă altceva decât un echivalent predeterminat al prejudiciului suferit de creditorul unei sume de bani pentru întârzierea plății. Cât privește istoricul reglementării dobânzii trebuie pretate următoarele coordonate normative: Codul Civil din 1864, Decretul nr. 311/1954, OG 9/2000, OG nr.13/2011, Noul Cod Civil.
În reglementarea prezentă a fost păstrată aceeași reglementare în materie comercială, conform Obligațiilor bănești purtătoare de dobânzi este reprezentat de dispozițiile art. 1489 N.C.C. si 1535 N.C.C. Dreptul creditorului de a percepe dobânda moratorie este instituit de la scadență ia momentul plății. Astfel, în cazurile induse în aria de aplicabilitate a Noului Cod Civil, legiuitorul a prevăzut faptul că nu mai este necesară punerea în întârziere pentru curgerea dobânzilor, deoarece paguba se produce de îndată ce termenul scadenței s-a împlinit.
Cererea ce formează obiectul dosarului mai sus rubricat este înregistrată de reclamanta pe rolul judecătoriei Sectorului 6 București abia în cursul anului 2015, iar obligația de plată a sumelor (capitalul) la care se solicită acum dobânda legală nu există înainte de soluționarea prezentului dosar.
În acest sens, un principiu esențial în dreptul civil constă în faptul că orice act juridic este prezumat ca fiind valid și va produce efecte juridice, cel puțin până la momentul constatării nulității sale și/sau anulării sale de către o instanță de judecată, în sistemul judiciar românesc neexistând nulități de drept.
În privința termenului de executare, prin prevederea art. 1522 (3) teza a doua din Noul Cod Civil, legiuitorul a tranșat posibilele controverse legate de necesitatea acordării sau nu a termenului de executare stabilind că, ori de câte ori creditorul nu stabilește un termen, debitorul îl poate executa într-un termen rezonabil. În toate cazurile, Banca nu poate plăti anticipat sume care la momentul solicitării lor de către reclamanta, nu erau datorate.
În aceste condiții, consideră ca solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale pentru perioada încasării sumelor și până la restituirea lor efectivă este vădit neîntemeiată solicitând respingerea acesteia.
Clauza 4 referitoare la posibilitatea de a revizui dobânda nu este abuzivă.
Cu privire la această clauză trebuie, în primul rând, precizat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr, 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale
Astfel, în art. 4 din Convenția de credit se prevede că Banca: „Nivelul dobânzii curente la data semnării CONTRACTULUI este EURIBOR + 6,7775 % p.a."
De asemenea, aceste modificări de interpretare sunt obiective și nu se realizează exclusiv de către Bancă. Rațiunea introducerii acestor clauze se justifică și din punctul de vedere al întinderii în timp a contractelor de credit. Nicăieri în Contract nu se prevede că dobânda ar fi fixă, ci dimpotrivă este evident că aceasta este variabilă în contextul în care exista posibilitatea expres prevăzută de a se aduce modificări acesteia.
Mai mult decât atât, nu s-ar putea considera că Banca a modificat în mod abuziv contractul de credit câtă vreme împrumutații au avut în vedere. încă de la încheierea convenției, după cum se poate observa din cuprinsul Ofertei de credit, pe care o atașăm prezentei, că dobânda este fixă timp de un an, iar ulterior aceasta variază în funcție de indicele EURIBOR după algoritmul EURIBOR 6M + 6.7775 % p.a." .
Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, pârâta a solicitat să se constate nu numai că perceperea unui astfel de comision nu este interzisă de OUG 50/2010, ci este chiar menționată posibilitatea inserării acestuia într-un contract de credit de legislația privind protecția consumatorului.
Astfel, art. 67 prevede că: „(1) în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabila si justificata în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipata a creditului cu condiția ca rambursarea anticipata sa intervină . care rata dobânzii aferente creditului este fixa.
Pârâta a solicitat să se aibă în vedere ca art. 6 b) referitor la comisionul de rambursare nu a fost niciodată aplicat de bancă întrucât dobânda pe toată durata contractuală a fost variabilă.
Cu privire la capetele 2 si 3 din cerere, respectiv referitor la solicitarea de se acorda dobânda încasată de pârâtă, dobândă calculată fată de sumele cu titlu de comision de acordare si rambursare anticipată, a solicitat să se constate că banca nu a perceput o dobândă față de comisioanele sus numite.
Referitor la căpătui 5 de cerere, pârâta a solicitat să se constate că acest capăt de cerere nu este motivat în fapt sau în drept motiv pentru care apreciază că se impune respingerea ca neîntemeiat. Împrumutații și pârâta nu au agreat niciun curs în cadrul contractului motiv pentru care solicitarea este lipsită de temei contractual, precum și juridic.
Pentru aceste considerente, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 201 (1) și urm. C.proc.civ,, Legea nr. 193/2000, Legea 190/1999, OUG 50/2010.
Întâmpinare a fost însoțită de oferta de credit, tabel privind evoluția dobânzii, contract de credit, grafic de rambursare, notificare privind cesiunile succesive, jurisprudență națională, împuternicire avocațială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În privința excepțiilor ce vizează lipsa calității procesual pasive a pârâtelor C. E. BANK ROMANIA SA, respectiv C. E. BANK NV, conform disp. art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Rolul instanței constă numai în verificarea identității dintre cel chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului.
În cauza de față, între pârâta C. E. Ipotecar (fostă Finans C. Ipotecar SA, susțineri întâmpinare, f. 66) și reclamanți a fost încheiat contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. 123/20.02.2006 (filele nr. 8-18) prin care a fost acordat reclamanților un împrumut bancar în cuantum de 13.000 euro, pentru achiziționarea unui imobil.
La data semnării contractului, reclamanții au plătit suma aferentă comisionului de acordare.
La data de 31.03.2009, C. E. IPOTECAR IFN SA a transferat drepturile de creanță pe care le avea în baza contractului încheiat cu reclamanții, către C. E. BANK NV, comunicând aceste aspecte reclamanților.
Ulterior, la data de 21.05.2010, pârâta C. E. BANK NV a încheiat cu pârâta C. E. BANK ROMANIA SA un contract de cesiune având ca obiect, printre altele, și contractul încheiat cu reclamanții.
Prin aceste cesiuni de contract s-a realizat transferul poziției sau situației contractuale a cedentului inițial C. E. IPOTECAR IFN SA cu toate drepturile, datoriile și prerogativele născute în favoarea sa către C. E. BANK NV și ulterior, către C. E. BANK ROMANIA SA.
Astfel, cesionarele au preluat toate drepturile și obligațiile cedentei C. E. IPOTECAR IFN SA, singura care a încasat comisionul de acordare.
În consecință, din punctul de vedere al comisionului de acordare, C. E. IPOTECAR IFN SA deține calitate de subiect în raportul juridic încheiat cu reclamanții la data de 20.02.2006. De asemenea, perceperea comisionului de administrare (chiar ulterior cesiunii) a avut loc în baza contractului încheiat inițial cu această pârâtă, astfel încât subzistă aparența calității sale procesual pasive.
Pârâtele C. E. BANK NV și C. E. BANK ROMANIA SA sunt continuatoarele în drepturi și obligații a pârâtei C. E. IPOTECAR IFN SA, o eventuală desocotire între pârâte putând avea loc ulterior.
Față de aceste considerente, reținând necesitatea soluționării unitare a litigiului, instanța va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, ca neîntemeiate.
În ceea ce priveșteexcepția lipsei de interes, instanța reține că cerința existenței interesului la promovarea unei acțiuni în justiție urmărește evitarea introducerii de cereri abuzive în scop pur șicanator și asigură, pe cale de consecință, chiar realizarea scopului acțiunii civile, acela de a proteja efectiv drepturile subiective și situațiile juridice ocrotite de lege.
Interesul constă în folosul practic urmărit de cel ce pune în mișcare acțiunea civilă și el trebuie, la rândul lui, să fie legitim, născut și actual, personal și direct. Aceste condiții trebuie, de asemenea, să fie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele atrăgând respingerea acțiunii formulate ca lipsită de interes.
În speță, instanța va analiza susținerile pârâtelor în sensul că dobânda a fost modificată exclusiv în favoarea reclamanților. De asemenea, reclamanții au achitat comisionul de rambursare anticipată (contrar susținerilor pârâtei). În consecință, instanța poate analiza modalitatea în care aceste clauze (privind dobânda și comisionul de rambursare) au fost executate de către pârâte, reclamanții având dreptul de acces la o instanță pentru a putea supune analizei aceste clauze.
În consecință, instanța va respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.
Referitor la excepția inadmisibilității, potrivit jurisprudenței constante naționale și a Curții Europene de Justiție, instanța reține că poate fi supusă analizei caracterul abuziv al clauzei privind dobânda din contractele de credit. Instanța consideră că reclamanții pot solicita constatarea caracterului abuziv a oricărei clauze contractuale.
În acest sens, în cauza C‑26/13 a Curții Europene de Justiție, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Kúria (Ungaria), prin decizia din 15 ianuarie 2013, în procedura Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, s-a arătat că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.
Astfel, se recunoaște posibilitatea modificării de către instanță a clauzei privind dobânda, pentru a înlătura consecințele abuzive ale unei clauze (putând fi recunoscută chiar o nulitate parțială a formulei de calcul a dobânzii).
Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, în fapt, între pârâta C. E. Ipotecar (fostă Finans C. Ipotecar SA, susțineri întâmpinare, f. 66) și reclamanți a fost încheiat contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. 123/20.02.2006 (filele nr. 8-18) prin care a fost acordat reclamanților un împrumut bancar în cuantum de 13.000 euro, pentru achiziționarea unui imobil. Pe lângă restituirea creditului utilizat și achitarea dobânzii la termenele prevăzute în graficul de rambursare, în sarcina reclamantei revenea și obligația de plată a comisioanelor și a altor costuri ale creditului printre care se numără și comisionul de acordare și cel de rambursare anticipată.
Cu privire la legea aplicabilă prezentului litigiu, instanța va avea în vedere faptul că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), fapt pentru care raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864 și de Codul comercial, reglementări în vigoare la momentul nașterii obligațiilor, în sensul stabilit de art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate. La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr. 193/2000 în forma sa de la momentul încheierii contractului de credit, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 363/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 899/28.12.2007, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției). De asemenea, instanța va avea în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, intrate în vigoare la data de 21.06.2010.
În ceea ce privește normele de drept procesual aplicabile, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 (dispozițiile codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .) și faptul că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței după . noului Cod de procedură civilă, acesta va fi incident în cauză.
În drept, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Pentru ca o clauză contractuală să fie considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul este necesar ca aceasta să fi fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. În plus, simplul fapt că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea acestor prevederi pentru restul contractului, în ipoteza în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Sarcina probei revine comerciantului, dacă acesta pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.
De asemenea, legea stabilește că natura unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toți factorii care au determinat încheierea contractului, precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Cu toate acestea, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cu excepția clauzelor privitoare la obiectul principal al contractului sau la raportul dintre preț și serviciul oferit, în măsura în care acestea din urmă sunt clar și neechivoc exprimate.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară asupra celeilalte, existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate), oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.
Este binecunoscut faptul că, în general, înainte de încheierea contractelor băncile fac publică o prezentare a produselor în care sunt prevăzute condițiile standard de creditare pentru fiecare dintre acestea și prin intermediul cărora consumatorii au posibilitatea de a cunoaște cuantumul dobânzii, plafonul maxim de îndatorare, durata de rambursare, cuantumul creditului acordat, însă această situație nu echivalează cu negocierea efectivă a clauzelor a căror nulitate s-a cerut a fi constatată, în lipsa unei dovezi clare, scrise a băncii.
Contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. 123/20.02.2006 (filele nr. 8-18) are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 193/2000, deoarece întrunește toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune anterior menționate.
Astfel, reclamanții au apelat la serviciile pârâtei deoarece aveau nevoia obținerii unei sume de bani, iar pârâta era singura care îi acorda suma dorită, creându-se astfel o poziție de inegalitate între părțile contractuale. În plus, clauzele contractului reprezintă în fapt condiții contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă pentru toți potențialii clienți. Aceste clauze reprezintă rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamanta manifestându-și doar voința de a încheia convenția.
Instanța apreciază că pârâtele nu au probat că au negociat direct și efectiv cu consumatorul, clauzele a căror nulitate se solicită, deși această probă îi incumbă în temeiul art. 4 alin. 3 din lege. Susținerile acestora conform cărora în măsura în care reclamantele nu au fost de acord cu prețul contractului, acestea au fost libere să refuze încheierea acestuia în condițiile propuse și să se orienteze către alte oferte de creditare similare existente pe piață, nu sunt de natură a susține existența unei negocieri.
Ceea ce se urmărește a se sancționa prin dispozițiile legale indicate anterior sunt situațiile în care, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, el este nevoit să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea putând fi abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Negocierea presupune oferirea unei ocazii efective a consumatorului de a influența conținutul și numărul clauzelor contractuale.
În cauză, pârâtele nu au făcut dovada schimbării sau modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, sau a faptului că reclamanta a avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art. 4 alin. 3 din Lege.
Pentru aceste motive, instanța reține caracterul de adeziune al contractului de facilitate de credit și de garanție încheiat între părți, și deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamante.
În conformitate cu art. 2 pct. 24 din O.G. 21/1992, costul total al creditului pentru consumator este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor.
De asemenea, art. 7 pct. 4 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori stabilește că în costul total al creditului pentru consumatori sunt incluse toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale.
Astfel, clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale menționate anterior, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
În acest context, comisionul de acordare și cel de administrare fac parte din noțiunea de preț al contractului, fapt pentru care clauzele contractuale care le consacră vor intra sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, putând face obiectul evaluării caracterului abuziv, numai în măsura în care ele nu sunt clar și neechivoc exprimate.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 4 din contract, s-a stipulat că „nivelul dobânzii curente la data semnării contractului este EURIBOR+6,7775 p.p marja pe an. Dobțnda curentă se calculează în funcție de indicele de referință EURIBOR/2,637. Cotația EURIBOR în funcție de care se stabilește dobânda este cea de la 31 decembrie din fiecare an și se aplică începând cu 1 ianuarie și până la 30 iunie anul următor, iar cotația de la 30 iunie se aplică începând cu 1 iulie și până la 31 decembrie din același an”.
Inserarea acestei clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme în contract a fost stipulat un criteriu clar în funcție de care se poate produce variația dobânzii contractuale în cursul executării contractului de credit.
Este evident că reclamanții au fost de acord cu plata unei dobânzi variabile, fiind determinate suficient de clar criteriile alternative în funcție de care va fi calculată.
În consecință, instanța respinge ca neîntemeiată cererea privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 4 din contract și anularea acestei clauze, obligarea la plată a sumei reprezentând diferența de curs valutar și a dobânzii legale aferente.
Conform art. 6 lit. a din contractul încheiat între părți, comisionul de acordare presupune un procent de 2% din valoarea totală a creditului.
Instanța apreciază că din conținutul clauzei contractuale menționate anterior se înțelege cu claritate scopul impunerii unui astfel de comision, valoarea acestuia. Deși în cuprinsul contractului acest comision nu este definit în mod expres, termenul de „acordare” nu presupune o semnificație de specialitate, ci este utilizat cu sensul uzual de atribuire, aprobare, punere la dispoziție. Astfel, se poate concluziona că acesta constituie o parte din contraprestația reclamanților, necesară pentru obținerea creditului solicitat.
Instanța consideră că, în speță, nu se poate considera că reclamanții au fost obligați să se supună unei clauze contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligației astfel contractate.
Față de conținutul clauzei contractuale, instanța apreciază că reclamanții au avut reprezentarea semnificației acestui comision și au fost de acord cu plata acestuia.
Pentru aceste considerente clauza privitoare la comisionul de acordare va fi exclusă de la controlul caracterului abuziv potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 deoarece această clauză, definind o componentă din prețul serviciului de finanțare, este exprimată fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, reclamanților nu le-a fost ascunsă înserarea ei în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea ei au fost deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
În consecință, instanța apreciază ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare, constatarea nulității clauzei privind comisionul de acordare și restituirea comisionului de acordare și plata dobânzii legale aferente.
Art. 6 lit. b din contract stabilește comisionul de rambursare în avans a creditului, „aplicat la suma rambursată în avans de 3%”.
Instanța constată că reclamanții au solicitat rambursarea anticipată a creditului (cerere f. 199), achitând suma de 11.730,53 euro la data de 15.01.2015 (chitanță, f. 197), comisionul de rambursare anticipată fiind de 350 euro (potrivit susținerilor reclamanților, f. 7).
În același timp, instanța reține că această clauză privind rambursarea anticipată a fost clar prevăzută în contract, în termeni expliciți, de care consumatorul a putut lua cunoștință la încheierea contractului. Niciunul dintre actele normative invocate de reclamanți ca temei al acțiunii de față și care au incidență în speță nu interzic prevederea unei astfel de clauze în contract și nici nu stabilesc caracterul ei abuziv; de asemenea, nu prevăd obligativitatea introducerii în contracte a unui termen care să fie pus la dispoziția consumatorului pentru îndeplinirea obligațiilor.
Condiția producerii unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu este îndeplinită, din moment ce consumatorul a beneficiat de suma împrumutată de instituția de credit și și-a exprimat acordul în privința obligațiilor ce-i revin, explicit prezentate în contract. Or, în aceste condiții, a da curs acestei solicitări înseamnă, practic, ca instanța să intervină în raporturile contractuale dintre părți, prin modificarea unei clauze, limitând aplicabilitatea acesteia la cazurile dorite de consumator, lucru inacceptabil în condițiile art. 969 c.civ. vechi (în vigoare la momentul încheierii contractului), dacă nu se reține caracterul abuziv al clauzei.
Mai mult, potrivit art. 66 din Ordonanța de urgență nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.
Se arată la art. 67 din același act normativ, că în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. O astfel de compensație nu poate fi mai mare de: a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
În speță, ultima rată a creditului ar fi trebuit achitată la data de 27.02.2036 (grafic rambursare, f. 13-18), astfel încât la data de 15.01.2015 (a rambursării anticipate), putea fi calculat comisionul de rambursare în cuantum de 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, potrivit art. 67 alin. 2 lit. a din Ordonanța de urgență nr. 50/2010.
Astfel, potrivit graficului de rambursare, suma de restituit la data de 15.01.2015 era în cuantum de 11.909,32 euro, comisionul de 1% fiind de 119,0932 euro, astfel încât suma ce trebuia plătită de către reclamanți era în valoare de 12.028,4132 euro. Cum această sumă este mai mare decât suma efectiv plătită (de 11.730,53 euro - chitanță, f. 197), instanța consideră că reclamanții nu au achitat un comision mai mare decât cel prevăzut de lege (fiind oricum mai mic decât cel stipulat contractual, anume 3% din suma rambursată).
Prin urmare, instanța nu va constata nulitatea acestei clauze contestate în cauza de față, respingând ca neîntemeiată cererea reclamanților de restituire a sumei achitate cu acest titlu și de plată a dobânzii legale aferente.
Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Așa cum se evidențiază în protocolul nr._/1693/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România onorariul de avocat perceput pentru asigurarea asistenței juridice în cauze care au ca obiect pretenții cu caracter patrimonial, este de 200 lei plus 0,5% din valoarea obiectului litigiului, dar nu mai mult de 500 lei (art. 2 pct.2 lit. e). Rațiunea instituirii unui astfel de onorariu se întemeiază pe gradul de dificultate și complexitate al unor asemenea cereri.
Având în vedere onorariul solicitat de pârâți (5.517,75 lei, factura nr. 241/23.02.2015 emisă de SPARL R.&Musoi, extras cont, f. 314-315), munca îndeplinită de avocat (dosarul a fost soluționat în doar 3 termene de judecată, toate excepțiile invocate de pârâte au fost respinse), instanța va reduce onorariul solicitat de către pârâte, de la suma de 5.517,75 lei, la suma de 2.000 lei.
În consecință, instanța va admite în parte cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga reclamanții la plata acestora către pârâți în cuantum de 2.000 lei, luând act că reclamanții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată în cadrul prezentului litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocat de către pârâți, ca neîntemeiate.
Respinge cererea formulată de reclamanții V. F. S. și V. V., ambii cu domiciliul ales la C.. Av. Anișoara F. din București, Splaiul Independenței, nr.3, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții C. E. Ipotecar IFN SA, C. E. Bank NV și C. E. Bank (Romania) SA, toți cu sediul ales la R. & M. SPARL din București, ., nr. 31, sector 1, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă reclamanții la plata acestora către pârâți în cuantum de 2.000 lei.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. M.M.
07 exemplare/11.11.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7809/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 7822/2015.... → |
|---|
