Anulare act. Sentința nr. 8367/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8367/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 8367/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8367
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 26.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect anulare act - clauze abuzive, privind pe reclamanții Ș. I. și Ș. M. în contradictoriu cu pârâtele C. E. IPOTECAR IFN SA și C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții, personal și asistați de apărător, A. C., cu împuternicire avocațială aflată la fila 9 din dosar, și pârâtele, prin apărător M. A., cu împuternicire avocațială aflată la fila 60 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Pârâtele, prin apărător, depun la dosar dovada intervenirii cesiunii de creanță, dovada achitării onorariului de avocat, precum și interogatoriile propuse reclamanților. Arată că nu au putut obține dovada transmiterii notificării, dar reclamanții nu au contestat că a intervenit această cesiune.
Reclamanții, prin apărător, arată că nu au contestat cesiunea, este menționat pe extrasele de cont. Depun la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța, în temeiul art. 352 raportat la 354 Cod procedură civilă, procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamanților Ș. I., care se legitimează cu carte de identitate din care rezultă CNP_.
Pârâtele, prin apărător, arată că doresc să adreseze reclamantei o întrebare suplimentară, având în vedere răspunsul la întrebarea 6, și anume, dacă poate să indice reclamanta dacă această valoare a ratei și nivelul comisionului de administrare au cunoscut modificări, ceea ce ar fi dus la creșterea ratei lunare?
Reclamanta, prin apărător, consideră că s-a încheiat administrarea probei cu interogatoriu pentru reclamantă. De asemenea, consideră că acest lucru a rezultat din înscrisuri, deci nu vede utilitatea acestei întrebări.
Instanța pune în vedere pârâtelor, prin apărător că, odată semnată lista cu întrebări pentru interogatoriu, instanța întrebând pârâtele, prin apărător, dacă mai sunt întrebări suplimentare, nu poate încuviința alte întrebări..
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul și Ș. M., care se legitimează cu carte de identitate, din care rezultă CNP_.
Pârâtele, prin apărător, arată că doresc să adreseze reclamantului o întrebare suplimentară, având în vedere răspunsul la întrebarea 6: „Poate să indice reclamantul, din cunoștințele sale, dacă rata pe care o plătește a suferit modificări, ca efect al modificării cuantumului comisionului de administrare, element pe care îl contestă prin prezenta cerere de chemare în judecată?”
Reclamantul, prin apărător, arată că în opinia sa, întrebarea nu este utilă, deoarece răspunsul a rezultat din înscrisurile existente la dosar.
Pârâtele, prin apărător, arată că întrebarea este dacă reclamantul are cunoștință de creșterea cuantumului ratei lunare, ca urmare a modificării comisionului de administrare, element pe care îl contestă.
Instanța consideră că, independent de înscrisurile din care rezultă cuantumul acestei rate lunare, are relevanță în cauză și impresia reclamanților cu privire la motivele pentru care această rată a crescut și îi solicită reclamantului să răspundă la întrebare.
Răspunsul reclamantului la întrebare a fost „da”.
Părțile, prin apărători, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul părților, prin apărători, pe fondul cauzei.
Reclamanții, prin apărător, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Arată că în cazul acestui comision sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 193/2000, pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei prin care se percepe acest comision. Din probele administrate nu a rezultat posibilitatea modificării acestei clauze din inițiativa împrumutaților. Mai mult decât atât, din interogatoriul administrat la acest termen a rezultat că reclamanții au solicitat eliminarea acestui comision, au solicitat lămuriri despre acest comision, atât în ceea ce privește contraprestația băncii pentru plata acestor sume de bani lunare, cât și în ceea ce privește la ce se aplică procentul de 0,15%, însă li s-a răspuns că este vorba despre un comision al băncii și este un vorba despre un contract standard și, în consecință, acesta nu poate fi modificat. În aceste condiții, consideră că s-a dovedit imposibilitatea de negociere. Cea de a doua condiție, cea a dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, aceasta rezultă în primul rând din aceea că în contract nu este menționată nici o acțiune, activitate, contraprestație, pe care pârâtele să o efectueze pentru plata acestor sume de bani. De asemenea, în contract, la nici una dintre clauzele contractuale nu este menționat la ce se aplică procentul de 0,15% plătibil începând cu cea de a 13-a rată. De asemenea, în conformitate cu art. 6.1 din Condițiile speciale, graficul de rambursare a fost prezentat reclamanților la data efectuării primei trageri a creditului. Această primă tragere este ulterioară semnării contractului. În cest condiții, la momentul semnării contractului, reclamanții nu au cunoscut cuantumul comisionului de administrare, lucru care a rezultat și din administrarea probei cu interogatoriul. În ceea ce privește cea de a treia condiție, dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților, acesta rezultă în primul rând din imposibilitatea de negociere a acestei clauze și în al doilea rând din faptul că pârâta a crescut obligația de plată a împrumutaților cu această sumă de bani, deși ea avea dreptul la dobândă. De asemenea, și opinia reclamanților este în sensul că nu trebuiau să plătească deloc acest comision, ei neatacând fundamentul economic, ci contestă chiar legalitatea acestui comision, deci este vorba despre un dezechilibru juridic. În ceea ce privește presiunile pe care banca le-a exercitat la adresa reclamanților, arată că obligativitatea plății avansului către vânzător este reglementată de clauzele contractuale. Nu consumatorii se duc și fac un antecontract de vânare-cumpărare cu un vânzător, ulterior căutându-și o bancă unde să acceseze un credit, ci băncile îi anunță că sunt eligibili și este necesar ca în documentația de creditare să se regăsească această dovadă a plății avansului. În ceea ce privește apărarea pârâtelor privitoare la includerea acestui comision în obiectul principal al contractului, prețul contractului și, în consecință, „oprirea” instanțelor de a analiza caracterul abuziv al acestui comision, în opina lor, obiect principal al contractului poate să fie numai acordarea sumei împrumutate cu obligația corelativă din partea reclamanților de restituire a acestei sume, cu dobândă. Mai mult decât atât, consideră că nu pot accepta ideea includerii acestui comision în prețul contractului, în condițiile în care din clauzele contractuale nu rezultă nici o contraprestație, nu s-a făcut dovada efectuării vreunei activități din partea pârâtelor, chiar dacă nu ar exista în contract, și în consecință, nu pot accepta ideea conform căreia s-a plătit de către reclamanți până acum și să plătească și pentru viitor un preț pentru ceva care nu există și automat nu se execută. Pentru toate aceste aspecte, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, constatarea nulității absolute a clauzei 5.1 lit. c din Condițiile speciale ale contractului, cu consecința restituirii sumelor achitate din momentul semnării contractului și până la zi, dobânda legală aplicată la acest sume; cu cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la acest termen la dosar. Depun concluzii scrise.
Pârâtele, prin apărător, solicită respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamanților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului. Consideră că instanța nu poate să verifice elementele care formează obiectul principal al contractului, respectiv prețul contractului. Arată că acest singur comision perceput de către instituția de credit a fost inserat în ceea ce a fost denumit de către părți „prețul contractului”, prin urmare, apare clar și din această identificare dată de către părți faptul că acest comision poate să remunereze prestațiile făcute de către instituția de credit în vederea monitorizării îndeplinirii de către împrumutați a obligațiilor contractuale. Având în vedere dispoz. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, elementele care formează prețul contractului nu pot să facă obiectul analizei din perspectiva Legii nr. 193/2000, pentru că în acest fel, odată ce părțile au stabilit un preț al contractului, un consumator abuziv ar putea să profite de aceste dispoziții legale pentru a obține o reducere a prețului contractului. În acest sens, arată că din răspunsul la întrebarea 6, ambii reclamanți au indicat că ei au considerat că la momentul încheierii contractului, prețul contractului, care era format din dobândă și comision, era unul mulțumitor, acesta necunoscând nici o evoluție din pricina comisionului de administrare, care a rămas în același procent, el nefiind schimbat. În ceea ce privește celelalte 3 condiții fixate de Legea 193/2000, ele nu sunt îndeplinite. În ceea ce privește indicarea de o manieră transparentă a acestui comision, arată că el a fost precizat într-o formulă procentuală în cuprinsul contractului de credit, dar apoi a fost indicat în sumă fixă în graficul de rambursare, care astfel cum au recunoscut la acest termen reclamanții, a fost predat la momentul încheierii contractului. Pe graficul de rambursare apare semnătura celor 2 reclamanți, prin urmare, nu se poate prezuma că nu au avut cunoștință despre faptul că aceasta este suma pe care ei trebuie să o plătească. Ambii reclamanți au recunoscut că sunt absolvenți de studii superioare, prin urmare pot fi asimilați unui consumator mediu avizat, care poate considera că semnificația unei clauze contractuale, care nu este nici una complexă. Cu privire la afirmațiile reclamanților referitoare la presiunile pe care instituția de creditare le-a fi exercitat asupra reclamanților, față de avansul pe care trebuiau să îl achite, arată că reclamanții au optat pentru acest produs de creditare, care le asigura creditarea unei diferențe de preț, față de cea pe care ei au convenit-o cu vânzătorul imobilului pe care au înțeles să îl achiziționeze. Prin urmare, faptul că părțile au înțeles să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare și au înțeles să achite acest avans, era un element față de care banca era un terț. Totodată, la acest ultim termen de dezbateri, reclamanții au invocat această prevedere contractuală, nu au identificat-o în cuprinsul contractului și nici nu a făcut obiectul criticii sale prin cererea de chemare în judecată. Prin urmare, consideră că invocarea sa și criticarea acestei dispoziții contractuale este tardivă în acest moment, pe de o parte, iar pe de altă parte, atâta timp cât ea nu a fost criticată și pârâtele nu au fost în măsură să se apere cu privire la această dispoziție, își păstrează prezumția de legalitate. Prin urmare, solicită înlăturarea acestor critici. Reclamanții nu au făcut dovada că ar fi existat presiuni pentru încheierea contractului de credit. Reclamanții au arătat că au studiat mai multe oferte, au ales această ofertă a instituției de credit, pentru că au considerat că li se potrivește cel mai bine, prin urmare, nu au fost în măsură demonstreze existența unui dezechilibru contractual dintre drepturile și obligațiile părților la momentul încheierii contractului de credit. Pentru acest considerente, solicită respingerea cererii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții, prin apărător, în replică, arată că prevederea contractuală este 3.2 lit. b) din Condițiile speciale al contractului. Reclamanții nu au criticat această prevedere prin prisma caracterului abuziv, ci ca o apărare față de răspunsurile pe care le-au dat reclamanții la interogatoriu.
Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.03.2015, reclamanții Ș. I. și Ș. M. în contradictoriu cu pârâtele C. E. IPOTECAR IFN SA și C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN SA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a clauzelor 5.1 lit. b) și c), din condițiile speciale ale Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._ din 04.09.2008 și să oblige pârâtele la restituirea tuturor sumelor plătite cu titlu de comision de administrare lunar din momentul încheierii contractului și până la momentul achitării integrale a debitului și la plata dobânzii legale calculate de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a debitului de către pârâte.
Reclamanții au precizat că valoarea capătului 1 de cerere este de_,75 CHF (_,3 lei), această sumă fiind obținută prin adunarea valorilor sumelor plătite de către reclamanți ca și comision de administrare de la data semnării contractului și până la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, conform înscrisurilor atașate (extrase de cont, grafic de rambursare); cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, au calitatea de împrumutat, respectiv codebitor, dobândită în baza Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._ din 04.09.2008.
Cerințele calificării unei clauze contractuale drept abuzive. Potrivit art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 193/2000. “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților", "o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului său serviciului respectiv. "
De asemenea, art. 4 alin (3) din Legea nr. 193/2000, stabilește faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de către comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În plus, art. 1 alin (1) din Legea nr. 193/2000, prevede ca “De asemenea, art. 1 alin. (l) din Legea nr. 193/2000 prevede că ”orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește două condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, reclamanții au arătat că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte.
Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._ din 04.09.2008 încheiat de către părți are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, deoarece întrunește toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune anterior menționate: între părțile contractante aliate în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâte, părți contractante deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtelor, reclamanții doar manifestându-și voința de a încheia convenția.
Clauza 5.1 lit. c) condițiile speciale ale Contractului, care vizează „comisionul de administrare lunar: 0,15 %, plătibil începând cu scadența a 13-a” este abuzivă.
Aceste dispoziții convenționale nu sunt clar, neechivoc exprimate, simpla menționare a valorii acestui comision, fără ca reclamanții să aibă posibilitatea de a cunoaște motivele care determină perceperea acestuia, iar instanța, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar și neechivoc.
Reclamanții consideră că acest comision nu a fost negociat între părți; negocierea nu se rezumă la „luarea la cunoștință” a existenței comisionului.
Perceperea comisionului de administrare creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani. În speță, nu se poate pune problema ca reclamanții să ajungă într-o poziție în care să profite de situația contractuală a pârâtelor.
Reclamanții consideră că prevederea contractuală care stabilește comisionul de administrare contravine bunei-credințe, în condițiile în care pârâtele au perceput 0,15%, fără a se specifica în contract la ce se aplică acest procent, pentru motive necunoscute de reclamanți. De asemenea, deși pârâtele aveau obligația legală de a se abține de la introducerea în contracte a clauzelor abuzive, totuși au decis să facă acest lucru.
Acest fapt (lipsa din contract a mențiunii la ce se aplică acest procent de 0,15%) face ca fiind imposibilă cunoașterea de către reclamanți a cuantumului acestui comision, deoarece acest procent se poate aplica la sold, la valoarea principalului, la dobândă, etc. În aceste condiții nu s-a realizat de către pârâte obligația de informare. Prin urmare, caracterul abuziv al acestei clauze rezultă fără echivoc, făcând ca dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților să fie și mai accentuat.
Plății acestei sume nu îi corespunde nici o acțiune/fapt/contraprestație etc. din partea pârâtelor. Nicăieri în cuprinsul contractului de credit nu este specificată acțiunea/faptul/contraprestația pârâtelor aferente plății acestor sume. În acest sens, atât părțile contractului, cât și instanța nu pot presupune, completa clauze peste limita contractuală.
Comisionul de administrare reprezintă o dobândă mascată, un accent foarte important din rată. Dobânda mascată creează băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art. 1341 (art. 992 din Vechiul Cod Civil) și următoarele, art. 1635 și următoarele din Noul Cod Civil, art. 1349 (art. 998 din Vechiul Cod Civil) și următoarele din Noul Cod Civil, art. 453 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri pentru toate capetele de cerere.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copii certificate, contractul de Facilitate de C. și de Garanție nr._ din data de 04.09.2008, Condiții generale de creditare, plan rambursare credit și fișă de cont.
Prin compartimentul registratură, la data de 20.04.2015, pârâtele au depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat admiterea excepției lipsei de interes a capătului de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare, clauză cuprinsă la art. 5.1 lit. c din convenție.
Pe fondul cauzei, pârâtele au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamanților la suportarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 C.proc.civ..
În motivarea întâmpinării, pârâtele au arătat că o clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual de cele mai multe ori în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația clauzei cu privire la perceperea comisionului de administrare nu ne aflăm într-o astfel de situație, deoarece clauzele fac parte din chiar esența contractului de credit încheiat.
Plecând de la dispozițiile art. 4 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, Legea nr. 193/2000 a prevăzut că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de piață, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Aceasta prevedere reprezintă transpunerea art. 4 a Directivei nr. 93/13, care exclude prin alin. (2), clauzele privind obiectul și prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, după cum urmează: „(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marjă de profit (reliefată de o fracțiune din rata dobânzii Băncii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit de consum.
Dispoziția corespunzătoare din Legea nr. 193/2000 este cuprinsă în art. 4 alin. 6: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.
Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menită să lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili.
Prețul contractului format din dobânda și comisioane este elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.
În consecință, modalitatea de determinare a prețului nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
Pârâtele consideră că, pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
În cadrul contractelor această analiză comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a beneficia de o clauză prin care se restabilește echilibrul contractual, dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția consumatorilor o sumă importantă ce urmează a fi achitată într-un termen ce poate ajunge până la 25-30 de ani. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorilor de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitata într-o perioadă lungă de timp. Totodată, trebuie menționat faptul că banca și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, prin urmare, a acordat împrumutatului suma conform contractului, în consecință are dreptul de a solicita părții adverse îndeplinirea propriei obligații, anume aceea de plată a prețului.
Contractul de credit presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantului însă o executare uno icto din partea băncii aspect ce trebuie luat în considerare în aprecierea echilibrului prestațiilor. Banca și-a îndeplinit obligația asumată remițând suma împrumutată, ceea ce dă naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului de a primi de la reclamanți prețul format din dobândă și comision, cu atât mai mult ca cât procentul în care a stabilit comisionul de administrare nu a fluctuat niciodată fiind unic pe toate perioada desfășurării contractului.
Pârâtele au menționat că, anterior încheierii convenției de credit, reclamanții s-au prezentat în nenumărate rânduri la sediul băncii, unde au avut loc discuții cu reprezentanții instituției de credit. Discuțiile au fost purtate atât anterior ca și ulterior depunerii cererii de acordare a creditului.
Pârâtele au precizat și faptul că cererea de acordare a creditului a fost depusă în data de 11.08.2008, iar contractul a fost încheiat ulterior, respectiv la data de 04.09.2008. Perioada scursă între cele două momente denotă discuțiile care au fost purtate între părți, respectiv negocierea care a fost dusă de părți în acest interval. La dosar nu apare depusă o contraofertă, ceea ce arată că reclamanții au fost de acord nu numai cu dispozițiile cu privire la preț, dar și cu celelalte dispoziții.
Acest aspect reiese și din faptul că reclamanții au înțeles să semneze contractul în aceeași zi în care s-a emis oferta de credit, respectiv la data de 04.09.2008. Această ofertă, astfel cum reiese din conținutul înscrisului, are un termen de valabilitate 30 de zile, prin urmare, nimeni nu a obligat reclamanții să semneze contractul în aceeași zi, semnarea contractului fiind opțiunea acesteia.
În cuprinsul ofertei de credit se rezumă cele mai importate dispoziții contractuale referitoare la preț. Se precizează în mod expres cuantumul comisionului de administrare 0,15% plătibil începând cu scadența a 13-a.
Prin urmare, apare clar că banca a informat clienții anterior încheierii convenției asupra condițiilor contractului, iar aceasta a acceptat prețul, înțelegând să semneze contractul în aceeași zi. Contestarea dispozițiilor clare și acceptate în 2008 în acest moment, la mai mult de 7 ani de la încheierea convenției apare ca fiind doar o încercare de scădere a prețului agreat și de a deturna cu rea-credință obiectivele legislației vizând protecția consumatorilor.
Comisionul, ca parte componentă a prețului creditului, poate fi de mai multe tipuri și perceput pentru mai multe operațiuni specifice activității de bancă pentru efectuarea cărora împrumutatul este obligat să plătească un preț.
Acest tip de comision este prevăzut și în cuprinsul OUG nr. 50/2010, intenția legiuitorului fiind de menținere a acestuia ca preț al contractului, putându-se cumula cu dobânda, atâta timp cât se percepe pentru o finalitate diferită.
Dispoziția națională corespondentă celor de mai sus cuprinsă în OUG nr. 50/2010 prevede: „Art. 36. Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, dobândă penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Prin urmare, atât timp cât legea permite perceperea unui atare comision în schimbul operațiunilor bancare desfășurate de pârâte, nu poate fi opusă acestora: nicio culpă în reglementarea contractuală a comisionului de administrare credit, cu atât mai mult cu cât acest comision a fost perceput de la început în contract în cuantumul de 0,15% aceleași procent fiind menținut pe toată perioada desfășurării contractului.
Clauza prin care a fost reglementată contractual obligația reclamanților de plată a comisionului de administrare nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, având în vedere că aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ în privința drepturilor și obligațiilor părților în contractul de credit.
Condițiile legale pentru ca intervenția judecătorului să poată fi permisă prin reducțiunea contractului față de dispoziții abuzive/excesive sunt două și trebuie îndeplinite cumulativ.
Acestea rezidă în lipsa negocierii cumulativ cu dezechilibrul contractual semnificativ care ar echivala la rândul său cu inexistența unei contraprestații față de obligația de plată a uneia dintre părțile contractului.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea instituție de credit la plata dobânzii legale, pârâtele au precizat că acest contract, supus analizei, a fost stabilit în franci elvețieni, or prevederile legale ce reglementează dreptul de acordare a dobânzii legale sunt aplicabile exclusiv sumelor de bani stabilite în lei.
Având în vedere considerente de fapt și de drept expuse, pârâtele au solicitat instanței respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
Pârâtele au solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților, precum și orice alte probe ar reieși din dezbateri.
În drept, pârâtele au invocat prevederile art. 205 și urm., art. 451 C.proc.civ.
Alăturat întâmpinării, pârâtele au anexat în copie, înscrisuri, în copie, respectiv: cererea de acordare a creditului, oferta de credit.
La data de 25.05.2015, reclamanții au depus, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, prin care au arătat că, față de excepția invocată, înțeleg să solicite numai constatarea nulității absolute a clauzei referitoare la comisionul de administrare (5.1 lit.c). În acest sens, reclamanții au arătat că, menționarea în petitul acțiunii și a clauzei 5.1 lit. b (referitoare la comisionul de acordare), este rezultatul unei erori materiale. În consecință, reclamanții nu solicită și constatarea nulității absolute a clauzei, referitoare la comisionului de acordare (5.1 lit. b).
Față de proba cu interogatoriul, propusă de către pârâte, reclamanții au înțeles să se opună la administrarea acestei probe.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă și pârâte proba cu înscrisuri, iar, pentru pârâte, a încuviințat și proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanți, în calitate de împrumutați, și pârâta C. E. Ipotecar IFN SA în calitate de creditor, a intervenit contractul de facilitate credit și de garanție nr._/04.09.2008, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar, pentru achiziția unui imobil, în sumă de 158.263,86 CHF, cu o perioadă de rambursare de 360 de luni calculată de la data primei trageri din credit (contract – fil. 10-28).
În drept, instanța constată că Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesioniști și consumatori este incidentă raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamanții au calitatea de consumatori, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 2 din această lege.
Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”.
Prin urmare, reglementarea analizată asigură protecția consumatorilor angajați în raporturi juridice generate de contracte de adeziune încheiate cu profesioniști, care au un conținut prestabilit și care se încheie în mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fără o negociere directă a acestora.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța reține așadar că, pentru a se putea reține existența unei clauze abuzive într-un contract, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: (1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; (2) clauza, prin ea însăși, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; (3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
În ceea ce privește caracterul nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile legale din legislația internă, și anume art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, iar conform alin. 3 al aceluiași articol, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Instanța reține faptul că, în cauză, potrivit art. 4 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 193/2000, pârâtelor le revenea obligația de a face dovada că cele două clauze invocate au fost negociate în mod individual cu reclamanții, dovadă care nu a fost făcută în prezenta cauză. Simplele susțineri ale acestora, conform cărora reclamanții au fost informați cu privire la oferta băncii și că a putut negocia nu sunt de natură a face dovada negocierii efective a acestor clauze cu aceștia.
În ceea ce privește clauza inserată la art. 8.16. din contract, potrivit căreia împrumutatul declară că a citit, a înțeles și acceptat clauzele prezentului contract și că acestea au fost negociate cu CEI în conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori, instanța reține că acesta a fost inserată de însuși împrumutătorul din contract, ca redactor al acestuia, neputând avea semnificația unei renunțări a împrumutatului la dreptul de a susține că, în fapt, clauzele contractului nu au fost negociate, ca urmare a imposibilității consumatorului de a influența, în mod real, conținutul lor.
Potrivit art. 5.1. lit. c) din contractul de credit, reclamanții s-au obligat la plata unui „comision de administrare lunar: 0,15%, plătibil începând cu scadența a 13-a”.
Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, reglementare care a transpus dispozițiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că aceste clauze vizate de respectivul art. 4 alin. (2), care aparțin domeniului reglementat de directivă, sunt exceptate totuși de la aprecierea caracterului lor abuziv numai în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil. ( Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja Ahorros y Monte Piedad de Madrid, C-484/08, nepublicată în Repertoriu, pct. 32).
Totodată, CJUE a stabilit faptul că “întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă”. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar, în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul […] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C-26/13, nepublicată în Repertoriu, pct. 42,43,52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, CJUE arată că această excludere nu se poate aplică atunci când nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Ținând cont de jurisprudența CJUE, instanța constată că nu pot face obiectul controlului pe fondul clauzelor abuzive acele clauze care sunt redactate în mod clar și inteligibil și care reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant, condiții necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.
În ceea ce privește prima condiție, și anume redactarea în mod clar și inteligibil a clauzelor, instanța reține că CJUE, în Hotărârea Kasler, anterior citată, pct. 75, a clarificat înțelesul acesteia. Astfel, o clauză contractuală este redactată în mod clar și inteligibil nu numai atunci când aceasta este inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci este necesar și ca respectivul contract să expună în mod transparent mecanismele care au fost utilizate astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
Instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamantului este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Cu alte cuvinte, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile îi este imputabilă acestuia și nu poate constitui un motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă comisionul prevăzut la art. 5.1. lit. c). din contractul de credit, instanța constată că acesta enunță în mod clar care sunt consecințele economice pe care le poate suferi consumatorul în situația în care se hotărăște să încheie contractul de credit.
Cu privire la clauza care stabilește comisionul de administrare instanța constată că, într-adevăr, din cuprinsul contractului rezultă că acest comision lunar de administrare este de 0,15% fără a se preciza însă din ce se calculează acest procent. Instanța reține, însă, potrivit art. 8.13 din contract, acesta se completează cu Condițiile generale de creditare din Anexa 1 și graficul de rambursare, în care, de asemenea, sunt stipulate condițiile și termenii în care se va rambursa întregul credit. Așadar, cuprinsul acestui articol, coroborat cu graficul de rambursare, ce făcea parte din contractul de credit, putea conduce consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat la concluzia că prin încheierea contractului de credit, acesta se obligă la plata lunară a unui comision de administrare în cuantum de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat și care începe a fi perceput odată cu scadența celei de a 13-a rată.
Mai mult decât atât, potrivit legislației privind protecția consumatorilor incidentă în speță, nu există o obligație în sarcina pârâtei de a explica, în cadrul contractului, ce anume reprezintă fiecare dintre comisioanele aplicate, clauzele îndeplinind condiția de a fi clare, prin denumirea lor, care indică serviciile oferite împrumutatului în baza acestor comisioane, precum și prin modul de calcul al sumelor datorate, care sunt indicate în contract și evidențiate de graficul de rambursare.
În ceea ce privește necesitatea existenței unei contraprestații, respectiv serviciul prestat de către comerciant pentru care percepe comisionul, instanța reține că, spre deosebire de contractul de împrumut, astfel cum este el reglementat de Codul Civil, contractul de credit acordat de către o bancă reprezintă o operațiune complexă ce presupune un ansamblu de servicii din partea băncii în vederea asigurării cadrului necesar pentru a pune la dispoziție împrumutatului, dintr-o dată o sumă ridicată de bani, pe care acesta să o poată returna, în rate lunare pe o perioadă lungă de timp. În vederea realizării acestei operațiuni, în plus față de dobândă, care reprezintă costul pe care îl plătește împrumutatul pentru lipsa de folosință a banilor suferită de bancă, aceasta din urmă înregistrează și alte costuri în vederea asigurării creditului și a modului de desfășurare a contractului de credit pe perioada de rambursare acordată. Prin urmare, pct. V din contract ce are ca obiect comisioanele și costurile creditului privește prețul serviciilor oferite de bancă de la momentul acordării creditului și până la momentul la care acesta se plătește integral de către consumator. Altfel spus, analizând stipulațiile din contractul încheiat între părți, instanța constată că în noțiunea de preț al contractului de credit intră dobânda, comisioanele și costurile contractului în cauză. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța constată că acestea sunt clauze privite de către pârâte ca fiind esențiale și intrând în prestațiile caracteristice contractului de credit. Acest aspect reiese, de altfel, și din legislația națională și europeană privind contractele de credit, de unde rezultă în mod neechivoc faptul că, pe lângă dobândă, banca este îndreptățită să perceapă diferite comisioane și costuri pentru serviciile sale ce sunt cuprinse în mod inerent în acest tip de contract.
Comisionul de administrare a creditului este inclus în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pe o perioadă îndelungată de timp, pentru această sumă existând contraprestație din partea sa, care constă în operațiunile de administrare a contului de credit. Cu privire la aceste operațiuni, acestea sunt enumerate în art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010, respectiv monitorizarea, înregistrarea sau efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării sau rambursării creditului acordat consumatorului.
Așadar, acest comision are rolul de a acoperi anumite costuri pe care le generează activitatea de supraveghere a modului de derulare a creditului, fiind așadar justificat de o activitate concretă efectuată de către bancă. Deși O.U.G. nr. 50/2010 nu este incidentă contractului încheiat de părți, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare acestui act normativ, instanța reține, ca și argument, faptul că acest act normativ prevede posibilitatea inserării comisionului de administrare (art. 36), ceea ce întărește concluzia instanței că legiuitorul nu a avut în vedere, prin Legea nr. 193/2000, și această clauză printre cele care prezintă caracter abuziv.
În ceea ce privește susținerea reclamanților de la interogatoriu (fil. 272-275), în sensul că la momentul semnării contractului nu au știut cum se va calcula acest comision și că abia după semnare au observat faptul că rata lunară include și un comision de administrare, instanța reține că, pe lângă obligația de informare existentă în sarcina băncii, consumatorii au obligația unui minim de diligență la încheierea unui contract de credit cu privire la o sumă considerabilă, pe o durată mare de timp, ceea ce presupune solicitarea și studierea atentă a unui grafic de rambursare, fie el și orientativ.
Simpla solicitare de eliminare a acestui comision, invocată de către reclamanți în răspunsul la interogatoriu, urmată de semnarea contractului fără a avea reprezentarea exactă a conținutului acestui comision, nu poate fi invocată ulterior de către aceștia în sprijinul caracterului neinteligibil al clauzei privind comisionul de administrare.
În aceste condiții, instanța constată că sunt îndeplinite în cazul comisionului de administrare (art. 5.1. lit. c din contract) criteriile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la clauzele ce nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive, deoarece această clauză este redactată în mod clar și previzibil pentru un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat și reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către pârâtă. Pe cale de consecință, instanța va respinge capătul de cerere principal, ca neîntemeiat.
Având în vedere că instanța nu va constata nulitatea clauzei privind comisionul de administrare, instanța va respinge și solicitarea de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu acest titlu, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea pârâtelor de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 alin. (1) C.p.c., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuielile de judecată. Din factura . 15-291/31.03.2015 și extrasul de cont depus de către pârâte (fil. 267-268), instanța reține că acestea din urmă au achitat suma de 6.556,28 lei cu titlu de onorariu avocat aferent serviciilor de asistență juridică și reprezentare în fața primei instanțe.
Potrivit art. 451 alin. 2 C.p.c. instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat. Având în vedere aceste dispoziții, instanța va reduce onorariul avocațial al reprezentantului pârâtei la suma de 3.000 lei, deoarece în raport de munca depusă, complexitatea cauzei și durata procesului (două termene) suma de 6.556,28 lei este disproporționată. Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va obliga reclamanții la plata către pârâte a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, redus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanții Ș. I. (CNP_) și Ș. M. (CNP_), ambii reclamanți cu domiciliul ales pentru efectuarea tuturor actelor de procedura la Cabinet de avocat “A. C.” din București, Șoseaua Fundeni nr. 74, etaj 3, Biroul 1, sector 2 în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA, identificată prin cod unic de înregistrare_ și număr de ordine în Registrul Comerțului J40/_/2004 și C. E. Bank NV, prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA, ambele pârâte având sediul ales la SCA Eversheds Una & G. în București, Calea Victoriei nr. 145, V. Center, etaj 9, sector 1, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanții la plata către pârâte a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, redus.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DD/Thred.AM
6 ex./08.12.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8376/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8350/2015.... → |
|---|
