Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8372/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8372/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 8372/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8372

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 26.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. D.

GREFIER: M. A.

Pe rol soluționarea cererii privind pe creditoarea S.C. U. S.A, în contradictoriu cu debitorul S. I. L., având ca obiect ordonanță de plată.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 21.10.2015, debitorul a depus, prin serviciul registratură, 2 chitanțe, în original, pentru plata unor facturi, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cererea, având în vedere și dispozițiile art. 1016 și ale art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la o lună.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, apreciind că acestea sunt utile și pot conduce la soluționarea cauzei.

Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.08.2015, sub nr._, creditoarea S.C. U. S.A, în contradictoriu cu debitorul S. I. L. a solicitat instanței emiterea împotriva debitoarei a unei ordonanțe de plată pentru suma de 726.48 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, la care se adaugă în conformitate cu prevederile din Contractul nr._/13.09.2001 penalități de întârziere în cuantum de 778.62 lei calculate de la data scadenței până la data depunerii prezentei cereri și penalități în cuantum egal cu nivelul dobânzilor pentru obligațiile bugetare pe fiecare zi de întârziere de la data depunerii cererii până la data plății efective a debitului.

Totodată, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între ea și debitoare a intervenit contractul de prestări servicii publice de salubrizare înregistrat sub nr._/13.09.2001.

Creditoarea a menționat că a încercat de câteva ori soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă debitoarea nu a dat curs solicitărilor sale, motiv pentru care a calculat penalități de întârziere la plata, în temeiul art. 10 pct. 2 din contractul încheiat, astfel a fost emisă situația analitică a penalităților în cuantum de 778.62 lei.

A precizat creditoarea că deși pe toată perioada desfășurării contractului și-a îndeplinit cu bună credința și întocmai toate obligațiile contractuale față de debitoare, nici până în acest moment, obligația de plată a prețului nu a fost îndeplinita de către această din urmă, chiar dacă a devenit exigibila.

Creditoarea a învederat că deține o creanță certa, lichidă și exigibilă, constatată prin înscrisuri.

Potrivit art. 662 alin.2 NCPC, creanța este certa când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, potrivit alin. 3 creanța este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit alin. 4 creanța este exigibila dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.

În sensul exigibilității creanței, sunt și dispozițiile art.10 pct. 1 din contract, potrivit cărora utilizatorul are obligația de a efectua plata în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către operator.

În plus, creditoarea a precizat că are recunoașterea cuantumului creanței supuse prezentei cereri prin necontestarea facturilor.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1.013 și următoarele din NCPC., art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Creditoarea a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei tabel privind situația analitică a penalităților, fișă client, contract pentru furnizarea de servicii de salubritate, anexe la contract, somație, notă de inventar, facturile nr._ din 15.08.2013, nr._ din 15.11.2013, nr._ din 15.02.2014, nr._ din 15.05.2014, nr._ din 15.08.2014, nr._ din 15.11.2014, nr._ din 13.02,2015, decizia nr. 4627 din 22. 10.2013, decizia nr. 158 din 20.01.2015, încheierea din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul cu nr._ și încheierea de îndreptare eroare materială, copia sentinței civile nr. 3273/27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul cu nr_, adresa nr. 1884 din 29.04.2014, certificat ONRC.

Debitorul nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între creditoare, în calitate de furnizor, și debitoare, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul privind prestarea de servicii de salubritate nr._ din data de 13.09.2011 (contract, fil. 9-17), prin care creditoarea s-a obligat să furnizeze debitoarei servicii de salubrizare, iar debitoarea s-a obligat să achite în termen de 15 zile de la emiterea facturilor contravaloarea acestora potrivit dispozițiilor art. 10 din contract.

După cum rezultă din facturile fiscale emise de către creditoare în baza contractului în perioada august 2013 – februarie 2015 (fil. 27-33), creditoarea a prestat în beneficiul debitoarei servicii de salubrizare în valoare de 726,48 lei, pentru care debitoarea nu a probat stingerea obligației prin plată.

În drept, potrivit art. 1013 C.pr.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În ceea ce privește prima condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită să fie născută dintr-un contract civil, constatată printr-un înscris însușit de părți sub semnătură, instanța constată că aceasta este îndeplinită. Astfel, raporturile juridice dintre părți au fost guvernate de contractul privind prestarea de servicii publice de salubrizare încheiat între părți, cu privire la care instanța reține ca a fost acceptat în mod expres de către debitoare, fiind semnat și ștampilat.

Referitor la caracterul cert al creanței, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 662 alin. 2 C.pr.civ., existența creanței rezultă atât din contract, cât și din facturile emise de către creditoare. Mai mult, instanța are în vedere și prevederile art. 1018 alin. 3 C.pr.civ. potrivit cărora, în cazul nedepunerii întâmpinării de către debitor, față de împrejurările cauzei, instanța poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.Întrucât debitoarea nu a formulat întâmpinare, prin interpretarea textului citat rezultă că aceasta nu a contestat creanța, aceasta fiind astfel recunoscută.

În ceea ce privește caracterul lichid, obiectul creanței trebuie să fie determinat prin înscrisul care o constată sau să conțină elemente care permit stabilirea lui, potrivit art. 662 alin. 3 C.pr.civ. În cauză, instanța constată caracterul lichid al creanței întrucât este determinată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv contractul semnat de către debitoare și facturile emise în baza lui, având valoarea prețului lunar al serviciilor stipulat în contract.

Din punct de vedere al exigibilității, conform art. 662 alin. 4 C.pr.civ., este necesar ca obligația debitorului să fie scadentă sau ca acesta să fie decăzut din beneficiul termenului de plată. Având în vedere că facturile emise erau scadente în 15 zile de la emitere, potrivit art. 10 din contract, instanța reține că și această condiție este îndeplinită, facturile mai sus menționate fiind scadente.

Întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ., instanța reține că, în cauză, creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe în cuantum de 475,78 lei reprezentând contravaloare facturi emise în baza contractului, în timp ce debitoarea nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la penalități, instanța reține că, potrivit art. 10 pct. 2 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, iar valoarea penalităților poate depăși cuantumul debitului.

În conformitate cu prevederile art. 1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora. Daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.

Având în vedere că debitoarea nu a făcut dovada achitării facturii emise de către creditoare, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, conform art. 1523 alin. 2 lit. c) C.civ., debitoarea fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi.

Potrivit tabelului centralizator depus de creditoare (fila 7), de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 19.05.2015 s-au acumulat penalități de întârziere în cuantum de 778,62 lei.

În consecință, instanța va admite cererea și o va obliga pe debitoare, în termen de 15 zile de la comunicare, să plătească creditoarei suma de 726,48 lei reprezentând contravaloare serviciilor prestate, penalități de întârziere în cuantum de 778,62 lei calculate de la data scadenței facturilor până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și penalități de întârziere egale cu dobânda pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în continuare, până la plata integrală a debitului principal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. U. S.A, cu sediul social în București, ., sector 6, nr. ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București J_, CUI_ în contradictoriu cu debitorul S. I. L., cu domiciliul în București, ., sector 6, CNP-_.

Obligă debitorul, în termen de 15 zile de la comunicare, să plătească creditoarei suma de 726,48 lei reprezentând contravaloare serviciilor prestate, penalități de întârziere în cuantum de 778,62 lei calculate de la data scadenței facturilor până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și penalități de întârziere egale cu dobânda pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în continuare, până la plata integrală a debitului principal.

Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.D.D./Thred.TPC

4 ex./17.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8372/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI