Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6228/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6228/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 6228/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6228
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 2.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta M. D. S.A. în contradictoriu cu pârâta O. R. Techologies S.R.L..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
In conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența, instanța apreciază că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cauza în conformitate cu prevederile art.1028 alin.1 Cod procedură civilă rap. la art.107 alin.1 si 94 pct.1 lit.j Cod procedură civilă.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantei a fost achitată.
În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea existenței creanței pretinse de la pârâtă și a caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Instanța ia act că pârâta nu a formulat întâmpinare.
Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2015 sub nr._, reclamanta M. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta O. R. Technologies S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei, reprezentând contravaloare produse livrate, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 570 lei, taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între aceasta și pârâta O. R. Technologies S.R.L., s-au desfășurat raporturi în formă simplificată, în urma cărora reclamanta a livrat către pârâtă produsele solicitate de aceasta, respectiv două butoaie de 209 litri de ulei Tellus S2M 68.
Urmare a îndeplinirii obligațiilor ce îi reveneau, reclamanta a emis către pârâtă factura fiscală nr. 1425/07.07.2014, cu scadența în data de 06.08.2014, ce a fost acceptată la plată de către pârâtă prin semnătură și ștampilă.
Reclamanta a precizat că pârâta a efectuat o plată parțială în cuantum de 3.123,96 lei în data de 29.09.2014, însă, după această dată, a refuzat să achite și diferența de preț, în ciuda numeroaselor notificări și încercări de soluționare a litigiului pe cale amiabilă.
Având în vedere faptul că pârâta refuză să achite debitul restant, reclamanta a apelat la instanța de judecată pentru soluționarea acestui litigiu.
Pentru considerentele expuse mai sus, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând debit principal conform facturii fiscale nr. 1425/07.07.2014 în valoare de 8123,96 lei, emisă la data de 07.07.2014, cu scadența la data de 06.08.2014, din care pârâta a achitat parțial în data de 29.09.2014 suma de 3.123,96 lei, rămânând un rest de plată de 5.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru (200 lei) și onorariu avocat (500 lei).
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1166, art. 1170, art. 1270, art. 1271, art. 1350, art. 1516 din Codul civil și art. 1025 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, factura fiscală nr. 1425/07.07.2014 și fișă client.
Cererea a fost legal timbrată conform chitanței depusă la fila 2 dosar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1025 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Între reclamantă, în calitate de vânzător, și pârâtă, în calitate de cumpărător, a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare în formă simplificată, având ca obiect vânzarea a două butoaie de 209 litri de ulei Tellus S2M 68, pentru prețul total de 8123,96 lei, din care pârâta a achitat parțial în data de 29.09.2014 suma de 3.123,96 lei, rămânând un rest de plată de 5.000 lei.
În executarea acestui contract, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 raportat la art. 9 reclamanta a emis pe numele pârâtei factura fiscală nr. 1425/07.07.2014, cu scadența la data de 06.08.2014 în valoare totală de 8123,96 lei, factură necontestată de acesta și acceptată sub semnătură și ștampilă.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea, în speță, nu a făcut nicio probă în acest sens, instanța reține că, pârâtul, deși a primit produsele livrate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora în întregime.
Reținând și dispozițiile art. 1270 cod civil (forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății), potrivit cu care contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, instanța urmează a constata că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5000 lei, contravaloare produse livrate.
În temeiul art. 1031 raportat al art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 700 lei, taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, filele 2, 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta M. D. S.R.L., cu sediul în București, ., ., . și sediul ales la Cabinet de Avocat D. C., în București, .. 2, ., . 84, sector 3, CUIRO14808350, J_, în contradictoriu cu pârâta O. R. TECHNOLOGIES S.R.L., cu sediul în București, ., sector 6, CUI:RO32429958, J40/_/2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei, contravaloare produse livrate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AC/Thred.MV
4 ex.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Validare poprire. Sentința nr. 6143/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








