Pretenţii. Sentința nr. 6206/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6206/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 6206/2015
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6206
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE N. A.
GREFIER C. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A. în contradictoriu cu pârâții T. I., T. V., T. I., B. M., B. P., B. I., B. N., C. I., C. L., C. A., C. I., C. G., C. N., C. R., C. E., C. A., T. E., B. N. și C. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită, inclusiv cu pârâta C. E., aceasta având termen în cunoștință, întrucât a primit personal o citație emisă în dosar, conform dovezii de la fila 475 din dosar.
Instanța pune în discuție perimarea cererii și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, la data de 03.09.2013, sub nr._, reclamanta . Reasigurare SA, în contradictoriu cu pârâții T. I., T. V., T. I., B. M., B. P., B. I., B. N., C. I., C. L., C. A., C. I., C. G., C. N., C. R., C. E., C. A., T. E., B. N. și C. G., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 32.901 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocațial achitat de reclamantă, după cum urmează: 10.967.3 lei, în dosarul nr._/3/2010, stadiu procesual recurs, aflat pe rolul ICCJ, 10.967.3 lei, în dosarul nr._/301/2012, aflat pe rolul Judecătoriei sector 3 București și 10.967.3 lei, în dosarul nr._/301/2012, aflat pe rolul Judecătoriei sector 3 București, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la perimarea cererii, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 416 din Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 28.05.2014, când instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul prevederilor art. 413 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obietul dosarului nr._/3/2010* al Curții de Apel București.
De asemenea, instanța reține, din verificarea dosarului_/3/2010* că dosarul a fost soluționat irevocabil, prin decizia civilă nr.378/22.10.2013, decizie care a rămas irevocabilă la data de 16.01.2014 – data expirării termenului pentru exercitarea de către părți a recursului împotriva deciziei, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul respectiv.
Faptul că împotriva deciziei respective s-a promovat contestație în anulare, ce a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr.1300/19.12.2014 a Curții de Apel București – Secția a V-a civilă – nu modifică în nici un fel data rămânerii irevocabile a deciziei 378/22.10.2013, respectiv data de 16.01.2014.
Instanța reține, în final, că încheierea instanței de suspendare a judecății nu a fost atacată cu recurs până în prezent, posibilitate prevăzută de art.414 c.proc.civ., astfel că la acest moment măsura suspendării este definitivă.
Prin urmare, instanța constată îndeplinite condițiile perimării, întrucât pricina a rămas în nelucrare mai mult de șase luni de la data suspendării, fără ca vreuna dintre părți să solicite repunerea pe rol sau să promoveze recurs împotriva măsurii suspendării.
În consecință, va constata perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea privind pe reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord nr.10, Global City Business Park, clădirea O23, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâții T. I., domiciliat în ., T. V., domiciliat în comuna B., ., T. I., domiciliat în ., B. M., domiciliată în ., B. P., domiciliată în ., B. I., domiciliată în ., județul Ialomița, B. N., domiciliată în Slobozia, ., județul Ialomița, C. I., domiciliată în ., C. L., domiciliată în ., C. A., domiciliat în București, ., sector 6, C. I., domiciliat în ., C. I., domiciliat în ., C. G., domiciliată în ., C. N., domiciliat în ., C. R., domiciliată în ., C. E., domiciliată în ., C. A., domiciliat în București, ., sector 6, T. E., domiciliată în ., B. N., domiciliat în . și C. G., domiciliată în ..
Dispune restituirea dosarului nr._/3/2010 și a dosarelor atașate acestuia, către Tribunalul București – Secția a VI-a comercială.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare; cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.NA/Thred.MV/22 ex
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








