Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6749/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6749/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 6749/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6749

Camera de Consiliu din data de 15.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. D. G.

Grefier: B. I. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul J. A..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cerere.

În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procesul se va soluționa la acest termen de judecată, deci într-un termen optim și previzibil.

Instanța, apreciind că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă, și o încuviințează din oficiu pentru reclamntă.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 22.07.2015, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul J. A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4.188,74 lei, reprezentând 1.288,74 lei contravaloare facturi și 2.900,00 lei contravaloare diferență preț telefoane Samsung Galaxy SII, precum și dobândă contractuală în rată de 0,2% pe zi de întârziere, raportată la debitul principal de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale și efective a debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 06.08.2012, pârâtul a încheiat cu aceasta două Acte Adiționale la contractul nr._.

Potrivit clauzelor actelor adiționale, reclamnta s-a obligat să furnizeze servicii de comunicații electronice (art. 1.1. din Condițiile generale din Actul Adițional la contractul nr._), precum și să vândă echipamente de comunicații, după caz, potrivit solicitării beneficiarului, în condițiile și termenii din contract, în schimbul plații de către beneficiar a tarifelor lunare practicate de R. & R., precum și a prețului echipamentelor după caz.

Prin actele adiționale anterior menționate s-a stabilit o durată inițiala minimă de 24 luni pentru furnizarea - serviciului de telefonie, urmând ca după expirarea duratei inițiale, dacă niciuna din părți nu-și manifestă intenția de a nu prelungi contractul, durata acestuia se va prelungi pe perioadă nedeterminată conform prevederilor art. 2.2 din Condițiile generale la actele adiționale.

Reclamanta a arătat că potrivit Actelor Adiționale din data de 06.08.2012, pârâtul a achiziționat 2 (două) pachete servicii voce Digi Mobil Smart 12 în condițiile prezentate în Anexa nr. l din actul adițional, respectiv achiziționarea a două telefoane model Samsung Galaxy S II la preț promoțional. Astfel, pârâtului i-au fost predate: 1) telefonul . și nr._ cu cartela S. seria_ și 2) telefonul . și nr._ cu cartela S. seria_.

Reclamanta a prestat serviciile prevăzutele contract în sarcina ei, emițând în acest sens facturile fiscale nr._/19.11.2012, nr._/19.12.2012, nr._/18.01.2013, nr.l5041859/19.02.2013, nr._/19.03.2013, nr._/18.04.2013, în valoare de 1.288,74 lei. Pârâtul a utilizat serviciile furnizate de recalmantă, însă nu și-a respectat obligația corelativă de plată a acestora nici până la data formulării prezenței cereri de chemare în judecată.

Conform prevederilor art. 3.5. din Condițiile generale din Actele Adiționale la contractul nr._: „Beneficiarul se obligă să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective.”

Reclamanta a arătat că pârâtul nu a contestat valoarea sumelor facturate în termen de 30 de zile de la data emiterii fiecărei facturi în baza dispozițiilor art.3.9 din Condițiile generale din Actele Adiționale la contractul nr._, iar potrivit prevederilor aceleiași clauze contractuale „Necontestarea facturii în termenul mai sus amintit reprezintă acceptarea necondiționata a sumelor facturate, iar beneficiarul pierde dreptul de a contesta factura, recunoscând astfel că valoarea facturată a serviciilor care fac obiectul contractului are caracter cert, lichid și exigibil”.

Ca urmare a depășirii termenului de plată, în baza dispozițiilor art.3.6. din Condițiile generale din Actele Adiționale la contractul nr._, pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, penalități care însumează 2.200,57 lei. De asemenea, potrivit aceluiași articol „totalul penalităților de întârziere datorate de beneficiar poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.”

Reclamanta a arătat că încetarea contractului a intervenit potrivit art.5.2 din Condițiile generale din Actele Adiționale la contractul nr._, în termen de 20 zile de la scadență facturii fiscale nr._/19.03.2013, respectiv la data de 20.05.2013. Astfel, potrivit art.5.2 din Condițiile generale din Actul Adițional la contractul nr. în Condițiile generale din Actele Adiționale la contractul nr._ „În funcție de propria apreciere, R. & R. poate considera prezentul contract ca fiind reziliat de drept fie în privința tuturor serviciilor care fac obiectul contractului, fără a fi necesară punerea în întârziere a beneficiarului, fără posibilitatea acordării vreunui termen, fără intervenția instanței și facă îndeplinirea vreunei formalități, dacă: a) Beneficiarul nu plătește tarifele orice abonament lunar și/sau orice tarife aferente serviciilor furnizate și penalități de întârziere (dacă este cazul), în termen de 20 (douăzeci) de zile” de la scadență.

Clauzele penale în valoare de 2.900,00 lei reprezintă contravaloarea diferenței dintre prețul de lista al celor două telefoane și prețul promoțional la care acesta a putut fi achiziționat de către parat conform ofertei R. & R.. Astfel, conform art.5.5. pct.5.5.2. din condițiile generale din Actul Adițional la contractul nr. în Condițiile generale din Actele Adiționale la contractul nr._ „în cazul rezilierii contractului înainte de expirarea duratei inițiale, beneficiarul se obliga să achite operatorului, în funcție de aprecierea acestuia din urmă și potrivit dispozițiilor legale aplicabile, cu titlu de justa despăgubire o sumă care va include contravaloarea: (vi) oricăror reduceri, subvenții sau promoții oferite de către Operator în cadrul duratei inițiale, inclusiv diferența dintre prețul de lista al telefonului mobil și prețul promoțional la care acesta a fost achiziționat toate serviciile enumerate la pct.(i) - (vi) de mai sus fiind furnizate beneficiarului la tarife promoționale sub condiția menținerii în vigoare și a efectuării plații contravalorii serviciilor contractate de către beneficiar pe întreaga durată inițiala a contractului...”.

Conform Anexei nr. l pentru pachetul promoțional Digi Mobil Smart 12, prețul de listă al telefonului SAMSUNG Galaxy S II este de 1.900,00 lei (TVA inclus), iar pârâtul a avut posibilitatea achiziționării celor două telefoane la un preț subvenționat de 600 lei/telefon în 12 rate lunare de câte 50 lei cu condiția menținerii în vigoare și a efectuării plații contravalorii serviciilor contractate, respectiv un abonament lunar de 12 Euro (TVA inclus) pe întreaga durată contractuală inițială.

Având în vedere faptul că pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, acesta datorează clauze penale în valoare de 2.900.00 lei pentru telefoanele achiziționate, suma reprezentând diferența dintre prețul de lista de 1.900.00 lei și ratele deja facturate în valoare de 450 lei pentru fiecare Smartphone.

Reclamanta a arătat că creanța principală este certă, lichidă și exigibilă, fiind asumată de către pârât în baza Contractului pentru serviciile solicitate și a acceptării la plată a facturilor.

Reclamanta a arătat că toate sumele datorate de către pârât reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile, fiind asumate de către acesta.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe art. 1270 Noul Cod Civil, art. 1516 Noul Cod Civil, art. 1530 si următoarele din Noul Cod civil, art. 1.025 - 1.032 titlul X Noul cod de Procedură Civilă privind cererile cu valoare redusa și contractele menționate.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei actul adițional la contractul nr._/06.08.2012 și facturile fiscale.

Pârâtul deși legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele deja amintite.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În temeiul contractelor, însușite de ambele părți prin semnare și ștampilare, filele 15-47, reclamanta a prestat servicii de telecomunicații și a emis facturi fiscale, filele 48-57, pe care pârâtul nu le-a achitat.

Ca urmare a neachitării la termen a facturilor fiscale scadente, reclamanta a calculat în sarcina pârâtului, dobândă contractuală precum și diferența de preț pentru telefoanele Samsung Galaxy SII.

Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se divide între părți, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, pârâtului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât pârâtul, în speță, nu a făcut nici o probă în acest sens, astfel cum prevede art. 249 din Codul de procedură civilă, instanța reține că pârâtul, deși a beneficiat de serviciile furnizate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acestora.

Ca urmare a neachitării la termenul scadent a facturilor fiscale, în mod legal reclamanta solicită dobândă contractuală și diferența de preț pentru telefoanele Samsung Galaxy SII.

Față de cele arătate și în temeiul art. 1.270 și 1.350 din Codul civil, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul la plata către reclamantă, a sumei de 4.188,74 lei, reprezentând 1.288,74 lei contravaloare facturi și 2.900,00 lei contravaloare diferență preț telefoane Samsung Galaxy SII, precum și dobândă contractuală în rată de 0,2% pe zi de întârziere, raportată la debitul principal de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale și efective a debitului principal.

În temeiul art. 1.031 din Codul de procedură civilă, având în vedere că pârâtul a căzut în pretențiile sale și deci se află în culpă procesuală, instanța îl va obliga și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Potrivit art. 1.030 alin. 3 din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, Sectorul 5, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1994, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul J. A., domiciliat în mun. București, ., ., ., Sectorul 6, CNP_.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.188,74 lei, reprezentând 1.288,74 lei contravaloare facturi și 2.900,00 lei contravaloare diferență preț telefoane Samsung Galaxy SII, precum și dobândă contractuală în rată de 0,2% pe zi de întârziere, raportată la debitul principal de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale și efective a debitului principal.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,00 lei către reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 septembrie 2015.

PreședinteGrefier

Redactor – C.D.G.

Tehnoredactor – B.I.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6749/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI