Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5845/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5845/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 5845/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5845

Ședința din Camera de Consiliu din data de 23.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. E.

GREFIER: A. V.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta, G. S. ENERGY ROMANIA SA, în contradictoriu cu pârâta N. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, procedura se desfășoară fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 raportat art. 1028 Cod de procedură civilă și art.107 alin.1 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina

Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 06.07.2015, reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu pârâta N. V., a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1459,06 lei, la care se adaugă dobânzi contractuale în valoare de 47,20 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că debitul restant provine din neplata facturilor fiscale.

În drept au fost invocate prevederile art.1025 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: contract de prestări servicii cu privire la instalațiile de utilizare gaze naturale ale consumatorilor persoane fizice nr._ din 18.10.2013, facturi fiscale, extras de cont.

Ca urmare a verificărilor efectuate din oficiu de instanță la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date –fila 44 dosar instanța din care a rezultat că pârâta era decedată la data introducerii cererii instanța a dispus fixarea termenului de judecată fără comunicarea cererii la persoana decedată, iar la termenul de judecată din 23.07.2015 a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului față de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Articolul 56 din Codul procedură civilă stabilește că orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Capacitatea de folosință a unei persoane fizice constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Astfel, conform art.34,35 NCCiv, capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei fizice și încetează a moartea acesteia.

În speță, din fișa de evidență scoasă din baza de date DEPABD (f.44), rezultă că pârâta N. V. a decedat la data de 08.07.2011.

Ca atare, rezultă că acesta nu avea capacitate procesuală de folosință la data introducerii prezentei cereri – 06.07.2015.

Față de considerentele anterioare, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și va respinge cererea formulată de G. S. ENERGY ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâta N. V., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Respinge cererea de chemare formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, cu sediul ales în București, Calea Floreasca nr. 246C, Clădirea de Birouri Sky Tower, ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta N. V., cu domiciliul în ., sector 6, București, CNP_, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. CAE/ Tehnored.CAE

4 ex/ 31.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5845/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI