Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 10036/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la data de 2 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect constatare nulitate act juridic – clauze abuzive, privind pe reclamanta BANICA I. și pe pârâta C. E. BANK SA.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 decembrie 2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI a Civilă în dosarul nr._, reclamanta B. I. în contradictoriu cu pârâta C. E. BANK (ROMANIA) SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absoluta a următoarelor clauze introduse abuziv de către C. E. Bank în convenția de credit nr. 4NPFG054309/_ din data de 13.04.2007, respectiv art. 5.1 lit. c - Costuri luate în calcul la stabilirea valorii D. - comision de administrare reprezentând 2% anual, aplicat la valoarea creditului, respectiv 20.70 Euro/lunar; art. 5.1 lit. e- Costuri luate în calcul la stabilirea valorii D. - comisionul de gestionare a riscului în cuantum de 1022.09 Euro, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate conform scadențarului si și extraselor de cont, cu titlu de comision de risc si de administrare, conform planului de rambursare, începând cu data de 13.04.2007 si pana la data pronunțării unei hotar ari definitive, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, la data de 13.04.2007 între reclamantă si pârâta C. E. Bank Romania SA, s-a încheiat contractul de credit si de garanție nr. 4NPFG054309/_, având ca obiect finanțarea cu suma de_.09 Euro, reprezentând facilitate de credit pentru nevoi personale nenominalizate.
În ceea ce privește constatarea nulității absolute a clauzelor precitate, introduse abuziv de către C. E. BANK, în convenția de credit nr. 4NPFG054309/_, a solicitat să se constate ca se impune eliminarea acestora, pentru următoarele considerente.
Contractul de credit încheiat de reclamantă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare si administrative ale statelor membre în materie de credit destinat consumului.
A solicitat să se constate ca, clauzele, precitate, inserate în contract constituie clauze abuzive în sensul legii, acestea încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Or, se arată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, reclamanta a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a-i fi fost data posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, în aceste condiții, nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectiva, de către banca.
Prin urmare, reclamanta a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 si să se constate caracterul abuziv ale clauzelor prevăzute de dispozițiile articolelor precitate din convenția pârtilor si sa dispuneți derularea în continuare a 0nltactului cit excluderea efectelor produse de reglementarea abuziva.
În ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a înțelege clauzele contractului de credit, C. E. BANK nu s-a conformat dispozițiilor art. 1 pct. 1 din Legea 193/2000, în sensul de a introduce "clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".
Referitor la comisionul de gestionare a riscului, reclamanta a solicitat să se constate ca această clauza este abuziva, datorita faptului ca se încalcă flagrant art. 4 din Legea nr. 193/2000, prin faptul ca parata nu a negociat în mod direct aceasta clauză.
Mai mult decât atât, faptul ca perceperea comisionului de risc este o măsura ilegală, se desprinde si din dispozițiile art. 36 din OUG 50/2010, care prevede ca "pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".
În aceste condiții, se susține că clauza din contracte, care stabilește aplicarea unor marje cu titlu de comision de risc este o clauza care nu se aliniază prevederilor OUG 50/2010.
Totodată, practica judiciara a oferit soluții constante în a aprecia comisionul de risc ca fiind o prevedere contractuala în neconcordanță cu dispozițiile legale, opinându-se în sensul modificării contractelor analizate si a înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
De reținut, se arată că este faptul că "creditul a fost garantat si asigurat cu o polița de asigurare de viața cesionata în favoarea băncii", ceea ce face ca riscul de neplata a creditului sa fie acoperit. Astfel, se poate constata faptul ca toate riscurile sunt acoperite, în cazul în care consumatorul se achita de toate obligațiile către banca, si niciun risc nu se materializează, atunci comisionul de risc ar fi trebuit rambursat clientului de către banca. Faptul ca o astfel de clauza lipsește din contract, se arată ca „banca s-ar îmbogăți fără o justa cauza, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari si nejustificate".
În ceea ce privește comisionul de administrare reprezentând 2% anual, aplicat la valoarea creditului, respectiv 20.70 Euro lunar nu reprezintă altceva decât o dobânda mascată care, pe lângă faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision.
Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision se arată că este o dovada irefutabilă a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piața relevantă cu banca respectiva (dar care, în realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar mantelor cinstite ale comercianților.
Faptulca perceperea comisionului mai sus arătat, este o măsură ilegală se desprinde din dispozițiile art. 36 din OUG 50/2010 care prevede ca "pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".
La momentul încheierii convenției de credit, reclamanta a achitat un comision de acordare credit în cuantum de 228 euro, reprezentând 2% aplicat la suma solicitată, si cu toate acestea banca percepe lunar suma de 20.70 Euro ca titlu de comision de administrare.
Pentru motivele enunțate anterior, reclamanta a solicitat să se constate că se impune eliminarea din convenția de credit încheiata de reclamantă cu C. E. Bank, a clauzelor inserate în mod abuziv.
În ceea ce privește obligarea paratei la restituirea sumelor achitate conform scadențarului si extraselor de cont, cu titlu de comision de risc si de administrare, conform planului de rambursare, începând cu data de 13.04.2007 si până în prezent a precizat că de la data de 13.04.2007 si până la data introducerii acțiunii, a achitat următoarele sume de bani: 1022,09 euro - comision de risc și 20.70 Euro x 94 rate (07.05._15)=1945.8Euro - comision de administrare.
În aceste condiții, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la restituirea comisioanelor mai sus arătate, ca fiind ilegal percepute, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data restituirii efective.
În concluzie, reclamanta a solicitat să se constate că se impune eliminarea din convenția de credit încheiata cu C. E. Bank, a clauzelor inserate în mod abuziv, sa se dispună obligarea pârâtei la restituirea comisioanelor, ca fiind ilegal percepute, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data restituirii efective, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 193/200 cu modificările si completările ulterioare si OG nr.50/2010.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie următoarele: modul de calcul al dobânzii, contract de credit și de garanție nr. 4NPFGO54309/_/13.04.2007, proces verbal de informare nr.080/05.03.2014 cu confirmare de primire, invitație la informarea privind acceptarea medierii din data de 21.02.2014.
La data de 01.04.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției necompetentei materiale a Tribunalului București si pe cale de consecința declinarea competentei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6; obligarea reclamantei la precizarea capătului 2 al cererii de chemare în judecata; pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata precum si obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecata în temeiul art. 451 C.proc.civ.;
În fapt, libertatea contractuala alături de forța obligatorie a contractului si de efectul relativ al “contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voința, noțiuni si principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentala,
De aici s-a dedus ca o persoana nu poate fi supusa niciunei alte legi decât aceea pe care si-a dat-o sieși, iar unica sursa a obligației contractuale este voința părților.
În completarea criteriilor, legea cuprinde, după modelul ad litteram al Directivei 93/13 o lista gri conținând clauze care pot fi considerate ca abuzive, dar în aprecierea cazului concret pot sa apăra si ca nefiind abuzive.
În cauza dedusă judecații se arată că nu sunt întrunite cerințele instituite de legiuitor pentru ca prevederile legale privind modalitatea de stabilire a dobânzii sa fie considerate clauze abuzive.
Clauza cu privire la perceperea comisionului de administrare precum si a celui de gestionare a riscului se asociază cu obiectul principal al contractului.
O clauza abuziva este aceea care modifica echilibrul contractual de cele mai multe ori în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația clauzei cu privire la perceperea comisionului de administrare nu se află într-o astfel de situație deoarece clauzele fac parte din chiar esența contractului de credit încheiat.
Plecând de la dispozițiile art. 4 pct. 2 din Directiva 93/13, Legea 193/2000 a prevăzut că
„Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Aceasta prevedere reprezintă transpunerea art.4 a Directivei nr. 93/13 care exclude prin alin. (2), clauzele privind obiectul si prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, după cum urmează: Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil".
Acest articol a fost detaliat de Considerentul 19 al Directivei 93/13 care specifica: „...în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal ai contractului nici asupra raportului calitate/ preț al bunurilor sau serviciilor furnizate;...acestea pot fi însă luate în calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor clauze...".
Prin urmare, clauzele referitoare la dobânda, la comisioane sau la costuri, fie ca acestea din urma sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total ai creditului. Acest cost, împreuna cu marja de profit (reliefata de o fracțiune din rata dobânzii) a Băncii, formează prețul contractului de credit, acesta din urma reprezentând componenta esențiala a obiectului contractului de credit de consum.
Netranspunerea acestor prevederi în dreptul intern a fost sancționata de către CJUE în Decizia Comisia c. Regatul Olandei din 10 mai 2001 (C-144/99), prin care CJUE a statuat în sensul în care „neadaptarea legislației naționale, actelor si masurilor normative si administrative necesare pentru transpunerea integrala a dispozițiilor art. 4 alin. 2 si 5 din Directiva 93/13, reprezintă o încălcare a obligațiilor din aceasta Directiva de către Regatul Olandei"- par. 22. Din considerentele acestei decizii reiese faptul ca, în opinia CJUE este necesara o aplicare unitara a prevederilor acestui articol, atât la nivelul legislativ normativ, cât și la cel judiciar.
Dacă, în cauza referitoare la Regatul Olandei, o jurisprudența constanta care face aplicarea art. 4 alin. 2 nu este suficienta pentru a fi considerata o transpunere efectiva în lipsa unei dispoziții legislative exprese, nici în Romania nu se va putea considera ca acest articol este implementat corespunzător cu principiul securității juridice, în măsura în care, deși legislația a preluat prevederile articolului, instanțele judecătorești procedează la analiza caracterului abuziv al unor clauze care fac parte din obiectul contractului.
Concluzionând ca prevederile referitoare la comisioanele si celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al Contractelor, instanța de fond va aplica prevederile Legii 193/2000, si va elimina din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se refera la componente sau caracteristici ale prețului contractului.
Dispoziția corespunzătoare din Legea 193/2000 este cuprinsa în art. 4 alin 6: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal ai contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie sa îl ia în calcul atunci când încheie un contract.
Legislația referitoare la clauzele abuzive se arată că nu este astfel menita sa lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili.
Prețul contractului format din dobânda si comisioane este elementul cheie despre care Banca își informează clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurentei între bănci.
În consecința, se arată că modalitatea de determinare a prețului nu poate fi analizata din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația naționala, cat mai ales prevederile comunitare.
Clauza cu privire la perceperea comisionului de administrare precum si a celui de gestionare a riscului nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, dezechilibru contrar bunei-credințe
Pentru ca un dezechilibru sa poată fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligațiilor pârtilor.
În cadrul contractelor aceasta analiza comparativa ar trebui sa ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a beneficia de o clauza prin care se restabilește echilibrul contractual, dar si obligația de a pune de îndată la dispoziția consumatorilor o suma importanta ce urmează a fi achitată într-un termen ce poate ajunge pana la 25-30 de ani. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul si dreptul consumatorilor de a primi de îndată suma importanta ce urmează a fi achitata . de timp. Totodată trebuie menționat faptul ca banca si-a îndeplinit obligația asumata prin contract prin urmare a acordat împrumutatului suma conform contractului prin urmare are dreptul de a solicita pârtii adverse îndeplinirea propriei obligații anume aceea de plata a prețului.
Contractul de credit presupune o executare succesiva a prestațiilor din partea reclamantei însă o executare uno icto din partea băncii aspect ce trebuie luat în considerare în aprecierea echilibrului prestațiilor. Banca si-a îndeplinit obligația asumata remițând suma împrumutata ceea ce da naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului de a primi de ia reclamanta prețul format din dobânda si comision cu atât mai mult cu cât procentul în care a stabilit comisionul de administrare nu a fluctuat niciodată fiind unic pe toate perioada desfășurării contractului.
Clauzele referitoare la costul contractului sunt perfect legale fiind negociata si aduse la cunoștința reclamantei.
Anterior încheierii convenției de credit reclamanta s-a prezentat în nenumărate rânduri la sediul băncii unde au avut loc discuții cu reprezentanții instituției de credit, Discuțiile au fost purtate atât anterior ca si ulterior depunerii cererii de acordare a creditului.
Foarte important de precizat este si faptul ca cererea de acordare a creditului a fost depusa anterior încheierii convenției de credit. Perioada scursa între cele două momente denota discuțiile care au fost purtate între părți, respectiv negocierea care a fost dusă de parți în acest interval. La dosar nu apare depusă o contraofertă ceea ce arată că reclamanta a fost de acord nu numai cu dispozițiile cu privire la preț dar si cu celelalte dispoziții.
Se arată că contestarea dispozițiilor clare si acceptate în 2007 în acest moment la mai mult de 8 ani de la încheierea convenției apare ca fiind doar o încercare de scădere a prețului agreat si de a deturna cu rea-credința obiectivele legislației vizând protecția consumatorilor.
Clauza contractuala ce reglementează dreptul pârâtei de a percepe comision de administrare nu reprezintă o clauza abuziva în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000
Comisionul, ca parte componenta a prețului creditului poate fi de mai multe tipuri si perceput pentru mai multe operațiuni specifice activității de banca pentru efectuarea cărora împrumutatul este obligat sa plătească un preț.
Cu privire la critica adusa prin cererea de chemare în judecata, fila 9 prin care se indica faptul ca nu se specifica la ce se aplica acest procent, pârâta a solicitat să se constate aceasta critica este neîntemeiata atâta timp cât pe de o parte dispoziția contractuala conform care la acest comision se plătea începând cu scadenta a 13-a indica faptul ca acesta se aplica la soldul lunar.
Clauza contractuala prin care a fost reglementata obligația reclamantei la plata comisionului de administrare se arată că nu poate fi sancționata de către instanța de judecata fiind perceput în deplin acord cu dispozițiile legate.
Acest tip de comision se arată că este prevăzut si în cuprinsul OUG nr. 50/2010 intenția legiuitorului fiind de menținerea a acestuia ca preț al contractului putându-se cumula cu dobânda atâta timp cât se percepe pentru o finalitatea diferită.
Prin urmare, atât timp cât legea permite perceperea unui atare comision în schimbul operațiunilor bancare desfășurate de societate, se arată că nu poate fi opusa acesteia nicio culpa în reglementarea contractuala a comisionului de administrare credit cu atât mai mult cu cât acest comision a fost perceput de la început în contract în cuantumul de 0,15% aceleași procent fiind menținut pe toata perioada desfășurării contractului.
Clauza prin care a fost reglementata contractual obligația reclamantei de plata a comisionului de administrare nu este o clauza abuziva în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000 având în vedere ca aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ în privința drepturilor si obligațiilor pârtilor în contractul de credit.
Condițiile legale pentru ca intervenția judecătorului să poată fi permisa prin reducțiunea contractului fata de dispoziții abuzive/excesive sunt doua si trebui îndeplinite cumulativ.
Acestea rezida în lipsa negocierii cumulativ cu dezechilibrul contractual semnificativ care ar echivala la rândul sau cu inexistenta unei contraprestații față de obligația de plata a uneia dintre părțile contractului.
Se arată că nu este acesta cazul în speța de fata. Comisionul de administrare credit, este parte a costului creditului, fiind datorat pentru operațiile băncii desfășurate în legătură cu utilizarea creditului, respectiv: notificările privind modificările de dobânda conform frecventei prevăzută în contractul de credit - opțiunii clientului (SM5 sau e-mail); verificarea si menținerea în vigoare a polițelor de asigurare împotriva calamitaților si a altor riscuri pentru imobilele în garanție, verificarea plaților periodice; notificări/somații pt. întârzierea la plata ratelor/ polițelor; reevaluări de garanții (Cerința Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit si Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit este reevaluarea continua a garanțiilor reale (Imobilelor), actualizarea manuala a noilor valori în sistemul informatic, efectuarea reevaluărilor anuale pe cheltuiala creditorului); Operațiuni de schimbarea a datelor scadente de plata (la cerere) - implica încheierea de acte adiționale si setări manuale în sistemul informatic; Confirmarea scrisa a închiderii creditului si a contului asociat acestuia; Raportări lunare către BNR privind expunerile din credite; Eliberarea pe suport hârtie sau alt suport durabil a graficelor de rambursare ori de cate ori Clientul solicita acest lucru; Eliberarea de adrese privind statusul creditului la zi la cererea clientului; Monitorizarea respectării clauzelor contractuale; Conform Regulamentului nr. 5/2013, art. 93 - Creditorul monitorizează îndatorarea totala a entităților cărora le acorda credite, precum si orice factor de risc care poate conduce la stare de nerambursare, inclusiv riscul valutar neacoperit; Informarea clienților în scris sau prin SMS cu privire la raportarea în bazele de date (BC si C.) în caz de neplata a ratelor scadente după 30 de zile de la data scadentei. Cf 677.
Cuantumul comisionul de administrare a fost stabilit în mod clar, de la început, în contract râmând neschimbat pe toate perioada desfășurării convenției, perceperea sa nefiind legata de indici imposibil de verificat.
Clauza referitoare la perceperea comisionului de management al riscului. În ceea ce privește aceasta clauza se arată că ea a constituit o componenta a prețului contractului fiind determinat în mod clar în contract, în suma de 1.022,9 Euro, plătibil o singura data. Pârâta a învederat faptul ca acest contract a fost încheiat anterior intrării în vigoare a OUG 50/2010, care a cuprins o enumerare limitativa a comisioanelor pe care băncile le pot percepe.
Astfel, acest comision plătibil o singura data era perceput în mod legal de către banca la momentul încheierii contractului. Totodată prevederile art. 95 din Legea 288/2010 au arătat că dispozițiile actului normativ nu se vor aplica contractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare.
Acest cost se arată că a fost stabilit în mod clar fără trimitere la indici imposibil de verificat, reclamanta asumându-si acest comision ca parte a prețului contractului prin semnare convenției. De altfel contestarea acestui comision la acest moment, apare ca fiind făcuta cu rea-credința. Perceperea acestuia se arată că se justifica întrucât banca a trebuit să analizeze, la momentul acordării creditului, puterea de îndatorare a reclamantei raportat la suma solicitata.
Totodată, instanțele naționale ca si Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) au sancționat perceperea de către instituțiile de credit a comisionului de risc atunci când acest cost era perceput cu titlu de cost continuu, uneori procentual aplicat la valoarea soldului creditului. Astfel CJUE a statuat următoarele în cauza C-143/13: „în schimb elementele dosarului de care dispune Curtea par sa indice ca litigiul principal se axează pe problema motivelor care justifica clauzele vizate si în special pe problema daca, întrucât impun consumatorului plata unui comision cu un cuantum semnificativ care urmărește sa asigure rambursarea împrumutului, în condițiile în care se susține ca acest risc este deja garantat printr-o ipoteca si ca, în schimbul acestui comision, banca nu furnizează un serviciu real consumatorului în interesul exclusiv al acestuia, aceste clauza trebuie considerate ca fiind abuzive, în sensul articolului 3 din Directiva 93/13."
Însă, în cauza dedusa judecații comisionul de gestionare a riscului a fost perceput ., în vederea verificării puterii de îndatorare a reclamantei, respectiv pentru verificarea capacitații acesteia de a suporta ratele.
Având în vedere considerente de fapt si de drept, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata si obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 si urm., art. 451 C.proc.civ
Întâmpinarea a fost însoțită de cererea de acordare a creditului; jurisprudența și delegație avocațială.
Prin sentința civilă nr-3048/02.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 14.08.2015.
La termenul de judecată din data de 17.11.2015, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a capătului doi din acțiunea introductivă, în sensul că solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2967,89 euro, ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data restituirii efective.
În aceste condiții, reclamanta a solicitat să se aibă în vedere că pârâta a perceput în mod ilegal comision de risc și de administrare, fapt pentru care a solicitat să se dispună obligarea la restituirea comisioanelor mai sus arătate, ca fiind ilegal percepute, sume ce urmează a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data restituirii efective.
La același termen, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, răspunsurile date fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 13.04.2007, între a fost încheiat între pârâta C. E. Bank România SA, în calitate de creditor și reclamanta B. I., în calitate de împrumutat contractul de credit și de garanție nr. 4NPFG054309/_ (f. 10-14 dosar TB) prin care pârâta C. E. Bank România SA a acordat reclamantei un împrumut bancar în cuantum de 12.422,09 Euro.
Cu privire la legea aplicabilă prezentului litigiu, instanța va avea în vedere faptul că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare) fapt pentru care raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864 și de Codul comercial, reglementări în vigoare la momentul nașterii obligațiilor, în sensul stabilit de art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009. Contractul de credit și de garanție nr. 4NPFG054309/_ a fost încheiat între părți la data de 13.04.2007, astfel că legea aplicabilă acestui act juridic este Codul Civil de la 1864.
În drept, instanța constată că Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei Consiliului 93/13/CE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate. La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr. 193/2000 în forma sa de la momentul încheierii contractului de credit, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 363/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 899/28.12.2007, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției). De asemenea, instanța va avea în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, intrate în vigoare la data de 21.06.2010.
Părțile au stipulat în contractul menționat mai sus, la art. 5.1 lit. c și lit. e faptul că se va percepe reclamantei comision de administrare reprezentând 2% anual, aplicat la valoarea creditului, respectiv 20,70 euro lunar și respectiv comision de gestionare a riscului în cuantum de 1022,09 euro.
Potrivit disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE în varianta sa în limba franceză care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „Curtea”) a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar și previzibil și care (ii) reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.
Așa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.
De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamantului este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă clauza inserată la art. 5.1 lit.c referitor la comisionul de administrare si clauza inserată art.5.1 lit.e) referitor la comisionul de gestionare a riscului din contractul de credit, instanța constată că acestea enunță în mod clar care sunt consecințele economice pe care le poate suferi consumatorul în situația în care se hotărăște să încheie contractul de credit.
Din cuprinsul contractului rezultă în ceea ce privește comisionul de gestionare a riscului că care a fost determinat în cuantum fix, de 1022,09 euro, plătibil integral la data semnării contractului.
De asemenea, cu privire la comisionul de administrare stabilit la clauza 5.1 lit.c din contract, instanța constată că acesta este exprimat în termeni clari și inteligibili. Astfel, comisionul este determinat prin faptul că se precizează cuantumul (20,70 euro lunar), cum anume a rezultat acest cuantum și la ce s-a raportat procentul (2% anual, aplicat la valoarea creditului), și nu în ultimul rând, însăși denumirea denotă faptul că a fost perceput în considerarea cheltuielilor efectuate de bancă prin logistica pusă la dispoziția reclamanților pentru administrarea acestui împrumut bancar, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Instanța reține că respectivul contract de credit se completează cu condițiile generale de creditare prezentate în anexa nr.1 și cu graficul de rambursare.
Consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat prin simpla lecturare a acestui plan de rambursare, ce făcea parte din contractul de credit, putea ajunge la concluzia că prin încheierea contractului de credit, acesta se obligă la plata integrală a comisionului de gestionare a riscului într-un cuantum fix și la plata lunară a unui comision de administrare în cuantum de 20,70 Euro, or, reclamanta nu poate pretinde că nu a înțeles termenii în care era redactat contractul din moment ce potrivit răspunsurilor la întrebarea nr.12 la interogatoriu, reiese că la momentul contractării, reclamanta avea pregătire superioară în contabilitate cât și din cartea de muncă și adeverința de salariat depuse în vederea contractării creditului (f.39-47 dosar TB) - fiind evident că din această perspectivă nu poate pretinde că se găsea în situația unei persoane lipsită de puterea de înțelegere a consecințelor financiare aferente produselor de creditare existente pe piață la acel moment.
Art.VII din contract prevede că „prin semnarea prezentului contract, împrumutatul/codebitorul declară că înainte de încheierea contractului, creditorul i-a adus la cunoștință următoarele informații: a) contractele de credit pe care le oferă, tipul și suma totală a creditului, luând în calcul situația financiară a împrumutatului, avantajele și dezavantajele asociate cu produsul propus, precum și scopul creditului, b) informațiile exacte și complete necesare privind încheierea prezentului contract de credit; c) documentele necesare acordării unui credit, … 7.2 prin semnarea prezentului contract, împrumutatul/codebitorul recunoaște și declară că înaintea semnării contractului a avut un termen rezonabil de reflectare asupra produselor băncii, a tuturor condițiilor de creditare prevăzute în prezentul contract, inclusiv asupra costurilor creditului și a garanțiilor constituite, acestea fiind negociate și agreate de părți.”, declarație aflată sub imperiul principiului irevocabilității. În aceste condiții instanța reține că opțiunea reclamantei de a contracta în condițiile Contractului de credit și de garanție a fost liberă cu atât mai mult cu cât prin răspunsul la interogatoriu reclamanta (întrebarea 11) a arătat că la momentul încheierii contractului a fost mulțumită de condițiile agreate, iar în speță prezumția de nenegociere a clauzelor contractuale criticate instituită de art.4, alin.2 din Legea nr.193/2000, a fost răsturnată.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, instanța apreciază că nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții în speță.
Instanța reține că atât la momentul studierii ofertei de credit, cât și la momentul încheierii contractului de credit, reclamanta avea posibilitatea efectivă să cunoască obligativitatea achitării comisionului de gestiune a riscului într-un cuantum fix, respectiv de administrare al cărui cuantum a rămas unul fix de la momentul încheierii contractului (20,70 euro lunar), modul de determinare a acestuia fiind detaliat.
Din răspunsurile la interogatoriul administrat reclamantei reiese că s-a prezentat la sediul bănci anterior semnării contractului și a purtat o . discuții cu reprezentanții bănii, că aceasta a avut inițiativa încheierii contractului de credit cu pârâta după studierea ofertelor mai multor bănci, deoarece banca pârâta avea la momentul respectiv dobânda cea mai mică.
Reiese că reclamanta a semnat contractul de credit în deplină cunoștință de cauză, cu atât mai mult cu cât a arătat că la momentul respectiv a fost mulțumită de condițiile agreate, astfel că nu poate invoca că se găsește în poziția unui consumator captiv într-un contract pe care nu a avut posibilitatea să îl negocieze, în ceea ce privește clauzele invocate ca fiind abuzive.
Instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada că au fost împiedicați de bancă să cunoască existența comisionului de gestionare a riscului/administrare înainte de a semna efectiv contractul de credit, ori posibilitatea revizuirii cuantumului acestora, ori că doreau excluderea anumitor clauze la momentul semnării contractului, însă nu i s-a permis, ori că a fost forțată de către Bancă să încheie Contractul în orice condiții, ci din contra, ca urmare a răspunsurilor la interogatoriu, se observă că aceasta a fost interesată să obțină suma necesară, fără să fie interesată la acel moment, în detaliu de costurile creditului, iar la acest moment nu se poate prevala de propria culpă pentru a atrage răspunderea celeilalte părți.
Instanța retine că, în cauză, comisionul de gestionare a riscului/administrare a creditului sunt incluse în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp, astfel că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce cuantumul comisioanelor și obligația de plată au fost convenite prin clauze clare, asumate de părți și cunoscute încă de la momentul semnării contractului și menționate în mod distinct în graficul de rambursare, atât sub aspectul cuantumului, cât și a scadenței obligației de plată.
Clauza referitoare la comisioanele criticate se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu sunt supuse cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr.93/2006.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, clauzele privind comisionul de gestionare a riscului/administrare fac parte din chiar obiectul contractului, iar art.4 al Directivei nr. 93/13/CEE care a fost transpusă de către Legea nr. 193/2000 a exclus cauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. 2, dispoziția corespunzătoare din Legea nr. 193/2000 fiind cuprinsă în art.4, alin 6.
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea aceasta pentru a obține beneficii referitoare la preț, principalul element pe care un consumator trebuie să-l ia în calcul atunci când încheie un contract.
În consecință, nu se reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzelor analizate, susținerile reclamantei fiind neîntemeiate. Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie condițiile, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, aceasta depunând cerere individuală de acordare a creditului pentru nevoi personale.
Clauza referitoare la comisionul de administrare se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu este supus cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr. 93/2006. Mai mult decât atât, instanța reține că legislația edictată în materia protecției drepturilor consumatorilor a prevăzut în mod expres posibilitatea inserării comisionului de administrare, astfel cum rezultă din dispozițiile art.36 din OUG nr.50/2010, iar art.15 din Legea 190/1999 se referă doar la cheltuielile care pot fi puse în sarcina împrumutatului, iar nu și la eventualele comisioane care sunt incluse în costul total al creditului conform art.2 lit. h din aceeași lege.
Pentru toate aceste motive, în baza art.4 din Legea 193/2000, instanța va respinge ca neîntemeiată, cererea privind anularea ca abuzive ca clauzelor menționate de reclamantă.
Având în vedere că al doilea capăt de cerere este un accesoriul al primului, fiind respins acesta din urmă, instanța va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani plătite de reclamantă cu titlu de comision de gestionare a riscului/administrare.
În baza art.453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantei, o va obliga la plata în favoarea pârâtei C. E. Bank România SA a sumei de 1100,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea onorariului avocațial potrivit facturii fiscale nr. FF 15-246 din 13.03.2015 și a extrasului de cont (f.10-11).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea, formulată de reclamanta B. I., CNP_, cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., la CI D. D. C., în contradictoriu cu pârâta C. E. BANK(ROMANIA) SA, cu sediul ales în București, sector 1, Calea Victoriei nr. 145, V. Center, etaj 9 la SCA Eversheds L. & G., înmatriculată la registrul Comerțului sub nr. J40/_/2003, CUI_, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1100,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel și motivele de apel se depun în două exemplare la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. CCI./MM./
4ex/04.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7994/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2015.... → |
|---|
