Contestaţie la executare. Sentința nr. 8924/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8924/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 8924/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8924
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: A. J.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul G. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.10.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, inițial, pentru data de 29.10.2015 și ulterior pentru data de 05.11.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 10.12.2014 contestatorul G. A., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea încheierii pronunțate la data de 07.10.2014 de către Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._/303/2014, prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, anularea adresei de înființare a popririi din dosarul de executare silită nr. 2738/b/2014 al B. B. C. și M. A. M. și desființarea măsurii de poprire dispusă de către executorul judecătoresc, anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare silită, repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că la data de 04.10.2011 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a constatat că vehiculul categoria A, având numărul de înmatriculare_, a circulat pe autostrada Al km 70+460 m, la data de 10.04.2011, fără a deține rovinietă valabilă. În acest sens, contestatorul arată că deține un autovehicul categoria B, cu numărul de înmatriculare precizat mai sus, iar nu categoria A cum în mod greșit s-a reținut de către agentul constatator.
Totodată, contestatorul arată că prin procesul verbal de constatare s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 250 lei, cu titlu de amendă contravențională, astfel cum era aceasta reglementată prin art. 8 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și obligarea la achitarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 Euro, conform art. 8 alin. 3 din Ordonanța Guvernului menționată.
La data de 17.03.2014, contestatorul a fost notificat de către Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 cu privire la existența unui debit restant în valoare de 250 lei, fără a se menționa în mod specific natura debitului restant. În acest sens, contestatorul s-a prezentat la data de 26.03.2014, în vederea achitării datoriei, ocazie cu care a aflat despre existența procesului verbal menționat anterior, la care era anexat un proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare.
Contestatorul a precizat că până la data de 26.03.2014 nu a avut cunoștință despre existența procesului verbal de constatare a contravenției și nici a procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare. De asemenea, arată că din chiar cuprinsul procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare reiese că deplasarea la domiciliul său a fost efectuată la data de 29.10.2021, astfel că procesul verbal de constatare a contravenției nu i-a fost comunicat în termenul legal și anume în termen de o lună de la data încheierii lui, conform art. 8 alin.1 din OG nr. 2/2001, fiind lipsit de posibilitatea de a formula în intervalul legal plângere contravențională.
Totodată, contestatorul arată că a fost de bună-credință și a achitat debitul în valoare de 250 lei, cu această ocazie fiind încunoștințat despre faptul că nu mai există alte creanțe datorate de către acesta.
La data de 27.11.2014 contestatorul a fost notificat de către executorul judecătoresc cu privire la admiterea cererii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, precum și cu privire la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 2738/13.11.2014. La aceeași dată a fost înștiințat și despre măsura popririi dispusă pentru acoperirea sumei reprezentând tariful de despăgubire, precum și a cheltuielilor ocazionate de executorul judecătoresc în vederea executării silite.
Contestatorul învederează că în speță instanța în mod greșit a dispus admiterea cererii formulate de către executorul judecătoresc, fără a analiza intervenirea cazurilor prevăzute de art. 665 alin. 5, mai precis, prezența situației prevăzute de litera 7 a articolului menționat. Astfel, prin înștiințarea de plată la procesul verbal de constatare contestatorul a fost obligat să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment. Cu toate acestea, instanța, prin încheierea de admitere pronunțată la data de 07.11.2014, în mod nelegal nu a reținut modificările survenite la data de 23 iulie 2012, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 144/2012, dată anterioară pronunțării încheierii de admitere și începerii executării silite.
Conform contestatorului, Legea nr. 144/2012 prezintă importanță în cauză întrucât prin aceasta a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și art. 3 din Ordonanța Guvernului 15/2002, prevedere legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro, creanță a cărei executare s-a solicitat a fi încuviințată la data de 16.09.2014, în mod abuziv.
Conform contestatorului, potrivit art. 2 din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data de 23 iulie 2012 sunt anulate, astfel că prin art. 2 din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 se urmărește de către legiuitor menționarea expresă a principiului retroactivității prevederilor legale mai favorabile pe deplin aplicabile cazurilor anterioare datei de 23 iulie 2012 și aflate în curs de executare. Cu atât mai mult, însă, respectivele prevederi legale vizează situațiile de executare silită ulterioare datei de 23 iulie 2012, când perceperea tarifului de despăgubire a devenit netemeinică și nelegală, ca urmare a faptului că a fost expres abrogată, astfel cum s-a reținut în practica judiciară, în mod constant.
În acest sens, privind aplicarea legii mai favorabile în timp, Curtea Constituțională, în cuprinsul Deciziei nr. 228/2007, a argumentat în sensul că legea mai favorabilă se aplică retroactiv, dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii. Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un act nou normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Contestatorul a învederat că potrivit principiului cu valoare constituțională de drept al dispunerii numai pentru viitor a dispozițiilor legale, astfel cum este prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, solicitarea și încuviințarea executării silite a tarifului de despăgubire, ulterioară datei de 23 iulie 2012 este lipsită de temei juridic și nelegală, reprezentând un abuz din partea intimatei, precum și o discriminare a egalității în drepturi a cetățenilor, care aflați în aceeași situație obiectivă ar trebui să beneficieze de același tratament juridic. Astfel, Legea nr. 144 din 23 iuiie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
Conform contestatorului, în aceste condiții, astfel cum a fost reținut în practică, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța de executare trebuia să rețină că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația de a plăti suma de 28 EUR nemaiavând niciun suport legal în prezent.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat, cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture, din oficiu sau la cererea părților, prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale. Astfel, conform art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la interzicerea generală a discriminării, exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, culoare, limbă, religie, opinii publice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație și nimeni nu poate fi discriminat de o autoritate publică.
În același sens, Curtea Constituțională a concluzionat mutatis mutandis că diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazu de față însă persoanele aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
În ceea ce privește încheierea nr. 2738 din data de 13.11.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare care constituie titlu executoriu, în conformitate cu art. 669 alin. 6 din Codul de procedură civilă, contestatorul a arătat că este nelegală și netemeinică. Astfel, procedura de executare silită a fost începută în baza unei încheieri de admitere a cererii de încuviințare a executării silite care este nelegală și netemeinică.
Cu privire la anularea adresei de înființare a măsurii popririi emise de către executorul judecătoresc la data de 13.11.2014, în dosarul de executare nr. 2738/B/2014 și desființarea măsurii dispuse de către executorul judecătoresc, contestatorul a arătat că instanța de executare prin încheierea de admitere dispusă la data de 7.11.2014, în mod nelegal și netemeinic a pronunțat admiterea cererii de încuviințare a executării silite în cauză.
Totodată, dacă instanța va constata că cererea este întemeiată, conform dispozițiilor legale, contestatorul a solicitat anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare cu nr. 2738/B/2014.
În ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară, în temeiul art. 723 din codul de procedură civilă si întoarcerea executării conform art. 722 Cod procedură civilă, contestatorul a solicitat ca toate cheltuielile ocazionate cu executarea silită, în baza încheierii dispusă de către Judecătoria Sectorului 6 să fie suportate de către intimată, în calitate de creditor potrivit art. 722 din Codul de procedură civilă.
În măsura în care instanța va respinge prezenta contestație la executare,în subsidiar, contestatorul a arătat că solicită reducerea cheltuielilor stabilite prin încheierea nr. 2738, astfel cum a prevăzut în contestația introdusă la data de 3.12.2014 împotriva respectivei încheieri.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 650, art. 665, art. 711 și urm., art. articolele II, III, IV din Legea nr. 144/2012, art. 8 alin. 3 și alin. 31 din O.G. nr. 15/2002, art. 15, art. 1,6 și art. 20 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și orice alte prevederi astfel cum au fost enunțate în cuprinsul contestației la executare.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: încheierea pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul nr._/303/2014 (filele 13-14); procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/04.10.2011 și înștiințarea de plată la procesul verbal de constatare a contravenției anexat (fila 15); procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției (fila 16), chitanța nr._/26.03.2014 (fila 10), încheierea nr. 2738/13.11.2014 (fila 11), adresă de înștiințare privind măsura popririi (fila 12).
La data de 16.04.2015 B. B. C. și M. A. M. a depus copia dosarului de executare silită nr.2738/B/2014 (filele 25-41).
Prin serviciul registratură, la data de 29.04.2015 intimata a depus întâmpinare (filele 42-47) prin care a solicitat admiterea excepției de necompetență teritorială, având în vedere faptul că instanța care a încuviințat executarea silită a titlului executoriu ce face obiectul contestației este Judecătoria Sectorului 6 București - Secția Civilă. De asemenea, a învederat că domiciliul debitorului este în sectorul 6 București, pentru respectarea principiului unicității instanței de executare fiind important ca instanța de executare să rămână aceeași pe tot parcursul executării silite, respectiv cea care a si încuviințat executarea silită, fiind astfel ușor determinabilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că în data de 10.04.2011 ora 23:30, pe autostrada A 1 Km70+460m, P., județul Dâmbovița, vehiculul categoria A, cu număr înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabila, astfel cum este definită de prevederile art. 1 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare. Conform dispozițiilor art. 8, alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala în vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșită de către petent a constituit contravenție si s-a sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contestatorul a fost obligat sa achite si tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Intimata arată că emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, intimata a solicitat să se constate că în baza înscrisurilor depuse rezultă faptul că procesul - verbal de contravenție în cauza a fost emis în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În acest sens, intimata a învederat că perioada cuprinsă între data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 10.04.2011 si data emiterii procesului - verbal de contravenție, respectiv 04.10.2011 nu depășește termenul de 6 luni.
De asemenea, comunicarea procesului - verbal de contravenție s-a efectuat conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001 în data de 29.10.2011, operațiune confirmată de semnătură martorului prezent, fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii. Totodată, intimata a solicitat să se aibă în vedere si dispozițiile art. 273. alin. 2 NCPC potrivit cărora mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.
Totodată, intimata a învederat instanței de judecată faptul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la același domiciliu cu cel precizat de către contestator în contestația la executare. Astfel, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
De asemenea, intimata a învederat faptul că, de la data comunicării procesului - verbal de contravenție si până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bunăvoie obligația creanței stabilită în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestuia a fost îndeplinita cu respectarea dispozițiilor legale.
În acest sens, dispozițiile art. 622 alin. 1 si 2 NCPC prevăd faptul ca obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
Totodată, prin încheierea din camera de consiliu din data de 07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr. 2738/13.11.2014, instanța de executare a încuviințat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/04.10.2011.
De asemenea, în temeiul art. 665 alin. 7 NCPC instanța de executare a dat împuternicire si a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu în cauză.
Intimata a arătat că instanța de executare, în mod legal si temeinic, în baza dispozițiilor art. 632 alin, 2 NCPC, a constatat faptul ca procesul - verbal de contravenție constituie titlu executoriu.
Totodată, a arătat că în situația în care instanța de executare constată faptul că titlul executoriu nu poate fi pus în executare sau că nu ar fi valabil, nu ar fi încuviințat si ordonat punerea în executare. Or, instanța de judecata în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul încuviințării executării silite a respectat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civilă care stabilesc: “Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse în executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie.”
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de către debitor, intimata a precizat ca acestea se încadrează în limitele legale admise de O.M.J. nr. 2561/2012.
Potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicata, coroborate cu art. 669 NCPC, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit. Debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlu executoriu, chiar daca el a executat-o de bunăvoie, precum si onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii.
De asemenea, dispozițiile art. 39 din actul normativ invocat mai sus, coroborate cu art. 669 alin. 3 NCPC reglementează care sunt cheltuielile de executare.
Prin urmare, suma datorată intimatei de către contestator este compusa din 28 euro reprezentând contravaloare tarif de despăgubire, echivalentul în lei în ultima zi a lunii anterioare datei plății și 357.84 lei reprezentând onorariu de executor si cheltuieli de executare rezultate din demararea procedurii de executare silita împotriva debitorului.
În acest sens, intimata a solicitat să se constate faptul că cererea contestatorului cu privire la suma datorata acesteia este nefondată. Mai mult decât atât, intimata a solicitat să se aibă în vedere si comportamentul pasiv al debitorului care a refuzat nejustificat să-și execute de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu.
În acest sens, executorul judecătoresc în mod corect si legal în baza art. 669 NCPC a Legii nr.188/2000, republicată și ale Ordinului MJ nr.2561/2012, a stabilit cheltuielile de executare până la acest moment procedural.
Referitor la susținerile contestatorului făcând trimitere la prevederile Legii nr. 144/2012 pentru modificarea si completarea OG nr. 15/2002, intimata a învederat faptul că acestea sunt nefondate. Astfel, modificările aduse OG nr. 15/2002 de către Legea nr. 144/2012, se aplică de la data intrării în vigoare a legii, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după această dată. Prin urmare, prevederile art. 8 alin (3), (31) si (6) au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, deci ulterior săvârșirii contravenției.
De asemenea, conform dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, intimata arată că legiuitorul a statuat în mod evident faptul că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 aplicate si contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. ” Prin urmare, reiese în mod evident faptul ca legiuitorul a avut în vedere contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire. Astfel, norma instituită de art. II din Legea nr. 144/2012, având natură contravențională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanță contravenția.
În baza acestor considerente, precum și a principiului de drept civil daca legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul sa o interpreteze, intimata a solicitat să se constate susținerile contestatorului ca nefondate.Mai mult decât atât, în temeiul art. 20 NCPC judecătorul are îndatorirea sa asigure respectarea si să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
De asemenea, intimata a arătat că începând cu data comunicării procesului - verbal în cauza, contestatorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii împotriva acestora în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001. Or, contestatoarea nu a apelat la această cale procesuală, deși comunicarea procesului - verbal în cauza s-a făcut conform dispozițiilor legale, si prin urmare în cazul de fata nu au aplicabilitate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012.
Prin urmare, câtă vreme procesul verbal de contravenție dresat pe seama debitorului nu a fost contestat, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar si în parte a măsurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, intimata deține un titlu executoriu apt de executare silită, pentru valorificarea creanței prevăzută în actul sancționator, care a intrat în putere de lucru judecat. De asemenea, intimata a precizat faptul că în speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanțelor rezultate dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat în instanța.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia “dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabilă în speța, întrucât Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinieta valabila, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
În baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală si netemeinică, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc B. B. C. și M. A. M. în baza titlului executoriu menționat si continuarea executării silite.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205 - 208 NCPC, precum si pe dispozițiile legale cuprinse în prezenta întâmpinare
Întâmpinarea fost însoțită de titlul executoriu – procesul verbal . nr._/04.10.2011 și dovada comunicării procesului - verbal contestat.
La data de 19.05.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 59-63), prin care a invocat și faptul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută ca urmare a lipsei semnăturii olografe a agentului constatator, precum și decizia dată în acest sens de Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 6/2015..
Prin sentința civilă nr.8797/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 10.09.2015, sub nr._ .
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 16.09. 2014 creditorul C.N.A.D.N.R. S.A. a solicitat punerea în executare silită a creanței constând în suma de 28 Euro reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu – proces-verbal de contravenție . nr._ /04.10.2011 întocmit de CNADNR, fiind format în acest sens dosarul de executare nr. 2783/b/2014 la B. B. C. și M. A.-M..
Împotriva executării silite pornite în dosarul mai sus menționat s-a formulat în termenul legal contestația de față, pe care instanța o consideră neîntemeiată pentru următoarele motive:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirii de 28 de euro, creanță pentru a cărei recuperare s-a început executarea silită.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Prin urmare, actul normativ mai sus enunțat se aplică retroactiv și contravențiilor săvârșite înainte de adoptarea acestuia, cu condiția stabilită de lege ca tarifele de despăgubire aplicate să fi fostcontestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Deși practica instanțelor judecătorești a statuat că diferențierea între tarifele contestate și cele necontestate în instanță ar reprezenta o formă de discriminare, opinie ce a condus la concluzia aplicării retroactive a legii mai favorabile tuturor actelor sancționatorii emise anterior adoptării normei juridice, prin Decizia nr.272/23.04.2015, Curtea Constituțională fiind învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi” cuprinsă în art.II al Legii nr.144/2012, a apreciat că cele două categorii de persoane, respectiv contravenienții care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 - tarife care se anulează conform textului criticat - și cei care nu au formulat astfel de contestații sau ale căror contestații au fost respinse ca tardive, se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 16 din Constituție.
Pentru aceste considerente a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate supusă dezbaterii în fața Curții, constatându-se că sintagma „și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ este constituțională și nediscriminatorie.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei mai sus analizate și constatând totodată că, deși contestatorul a luat la cunoștință despre existența procesului-verbal de constatare a contravenției încă din data de 26.03.2014 (astfel cum a arătat în acțiunea introductivă), acesta nu l-a contestat în instanță în termenul legal, instanța va înlătura ca neîntemeiate criticile aduse în legătură cu abrogarea art. 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002.
Instanța nu va reține nici susținerile contestatorului privind nulitatea procesului verbal pentru lipsa semnăturii agentului constatator.
În acest sens instanța are în vedere dispozițiile art.713 alin.2 C.proc.civ. care prevăd că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
În cazul de față titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească, fiind reprezentat de un proces verbal de constatare a contravenției, iar împotriva acestuia contestatorul avea deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de OG 2/2001.
Prin urmare,contestatorul putea invoca nulitatea procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii agentului constatator doar pe calea plângerii contravenționale, nu și în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește mențiunea din partea finală a acțiunii introductive (fila 8) privind reducerea cheltuielilor de executare stabilite de către executorul judecătoresc, instanța reține că nu a fost învestită cu o astfel de cerere, având în vedere atât cele arătate în acțiune în sensul că o astfel de solicitare a fost formulată în cadrul unei alte contestații la executare introdusă la 3.12.2014 împotriva încheierii emisă de executorul judecătoresc, dar și precizările contestatorului din ședința publică din data de 22.10.2015. Conform celor arătate de contestator la termenul de judecată arătat, cererea de reducere a cheltuielilor de executare face obiectul dosarului nr._/4/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București.
În considerarea celor arătate, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea contestatorului de întoarcere a executării silite, instanța constată că nu a fost legal învestită cu soluționarea acestui căpăt de cerere, în condițiile în care nu s-a achitat taxa de timbru datorată pentru acest capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată contestatorul G. A., CNP_, cu domiciliul în București, ..9, ., etaj 1, apartament 9, sector 6 în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, J_, CUI_, ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AG/Thred.GA/4ex./12.11.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8923/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8846/2015.... → |
|---|
